Despre o estetica a reconstructiei - G.M. Cantacuzino

G. M. Cantacuzino

G.M. Cantacuzino a fost un aristocrat al organizării spațiului, care a reușit – prin lucrările sale – să identifice  „calea” de a se exprima asupra dimensiunii sociale și estetice a arhitecturii.

Mai multe detalii

0175P

Nou

17,20 lei cu TVA

 În tumultul acelor ani postbelici care au premers detenției sale, Cantacuzino avea – prin acest volum de publicistică angajată în realitatea ne-mediată a țării sale pe care colecția Spații imaginate îl redă astăzi unor generații care nu aveau cum să îl cunoască - o situare „ideologică” ambivalentă. Pe de o parte găsește elemente demne de laudă în arhitectura sovietică (după ce, nu cu mulți ani în urmă, o criticase fără drept de recurs pe aceea pe care o întâlnise la Odessa ca reporter de front) și este gata pentru o critică ideologică a modernismului vest-european. Pe de altă parte, teoreticianul unui „regionalism critic” (K.Frampton) avant la lettre din el își iese din vreme în vreme din proiect. Atunci, în suprafața de conformitate înțelept asumată, se ițesc insule de ceea ce devenise între timp non-conformism, i.e. bunul simț al celui ce cunoștea nu doar arhitectura europeană, dar și limita de toleranță a culturii românești dincolo de care aceasta urma să dispară sufocată.

Augustin Ioan

Arhitectura în primul rănd e formă. Pentru un arhitect formă înseamnă organizarea spațiului, limitarea și deci precizarea lui pentru înfăptuirea unei lumi ale cărei armonii să ne fie utile în viața noastră materială și spirituală. Arhitectul și adesea inginerul este un creator de forme; forme pe care le creează în raport cu omul. Ce înseamnă acest lucru dacă nu: a umaniza formele abstracte pe care spiritul nostru le proiectează în spațiu? De când există omul, el înfăptuiește forme necesare lui. Pentru om, crearea formei este o necesitate superioară. Umanitatea este veșnic în căutarea unor forme noi. Formele au însă legile armoniei lor. Ele evoluează în timp, se deduc unele dintr-altele, se influențează și se completează în anevoiosul lor drum spre desăvârșire. Această evoluție, aceste legi trebuie cunoscute. Cu disciplina acestei cunoașteri, arhitectul va putea judeca și cerceta cu mai mult sănge rece și deci cu mai mult discernământ actualitatea. ¥n actualitate sunt dezlănțuite prea multe pasiuni, ca operele acestei actualități să fie luate drept model fără a fi comparate cu cele ale epocilor mai vechi, măcar în ceea ce privește principiile de bază. Cunoașterea formelor dezvoltă spiritul critic. Iar spiritul critic și echilibrul care se naște din el reprezintă tradiția însăși. Tradiție în primul rând înseamnă cunoaștere și spirit de discernământ. Ea este la baza oricărei civilizații care vrea să dureze și durând, să creeze. Educația și învățământul n-au dreptul să se bizuie pe alte elemente. Rolul învățământului în domeniul plastic e de a degaja legile permanente ale armoniei care au mânat oamenii din toate vremurile spre organizarea spațiilor în care trăiau.

(...)

Pentru studierea arhitecturii, pentru pătrunderea tainelor sale, e nevoie de o pasiune susținută. Nu artă pentru artă, dar pentru om; pentru omul necăjit și suferind. Avem nevoie de o arhitectură creatoare de optimism, de încredere, de continuitate. Arhitectura trebuie totodată și să sugereze și să exprime un stil de viață, dar nu o modă efemeră. Năzuind spre organizarea spațială a vieții unei civilizații, arhitectul tinde spre frumusețe. Și frumusețea în arhitectură nu e decât realizarea armoniei spațiale în vederea fericirii și demnității umane.

Autor

 

AutorG. M. Cantacuzino
Specificații autorarhitect, pictor și scriitor român
Anul publicării2010
Format145 x 200 mm
Nr. pagini112
ColecțiaSpaţii imaginate
eBook1516
ID Hard Cover1516
GenArhitectura
LimbaRomana
Tip formatFizic
Subiect principalTeoria arhitecturii
CategorieArta si fotografie
Sub-CategorieArhitectura
ISBN978-973-596-570-9
Nota 
2020-09-21
Despre o estetică a reconstrucției

Personalitate de amplă deschidere culturală, George Matei Cantacuzino (1899-1960) a profesat în perioada de prosperitate a anilor monarhiei, fiind obligat să renunțe la evoluția sa, în anii comunismului, ani care i-au adus închisoarea, munca forțată, persecuția.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Despre o estetica a reconstructiei - G.M. Cantacuzino

    Despre o estetica a reconstructiei - G.M. Cantacuzino

    G.M. Cantacuzino a fost un aristocrat al organizării spațiului, care a reușit – prin lucrările sale – să identifice  „calea” de a se exprima asupra dimensiunii sociale și estetice a arhitecturii.

    Scrieţi un comentariu

    Cartea descrie viziunea lui G.M. Cantacuzino asupra dimensiunii sociale și estetice a arhitecturii.

    Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

    Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

    Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

    Un program de reconstrucție a țării nu se poate concepe decât printr-o prealabilă seriere a problemelor. Dar această clasare nu e valabilă dacă un inițial punct de vedere nu este admis și anume: că România este un organism viu care trebuie unificat nu numai din punct de vedere spiritual, dar și plastic. ¥n jurul acestei teme trebuie organizate mijloacele de reconstrucție întâi și norme stabilite pe urmă. Concepția reconstrucției nu e o treabă regională și nu poate fi lăsată inițiativei particulare. E o problemă de stat ca și reorganizarea învățământului sau a administrației. Reconstrucția va cere din partea celor care vor fi chemați a o concepe și executa un maxim de luciditate. Deoarece este vorba de înfățișarea care se va da progresiv țării, ea nu poate fi tratată cu ușile închise, de către autorități. Omul de pe stradă are dreptul să știe cum va arăta țara în care vor trăi copiii săi, tehnicianul e îndreptățit a cunoaște care efort și în ce direcție i se va cere, arhitectul cum va putea colabora la planul general de reedificare, care sunt materialele și mijloacele de care va dispune și ce programe i se vor supune spre rezolvare.

    George Matei Cantacuzino (n. 23 mai 1899, Viena, Austro-Ungaria – d. 1 noiembrie 1960, Iași, România) a fost o personalitate, o emblemă a culturii românești: arhitect, pictor și scriitor român,  reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România.

    Puternic influențat fiind de opera lui Palladio, căruia îi dedică de altfel unul dintre studiile sale teoretice (A. Palladio. Essai critique), dar integrându-se în același timp în spiritul propriei epoci, lucrările de arhitectură ale lui George Matei Cantacuzino s-au situat mereu într-un punct (aparent neverosimil) de întâlnire dintre clasicism și modernism.

    Un număr semnificativ de lucrări, multe dintre ele de referință pentru istoria arhitecturii românești, îi poartă semnătura: restaurarea palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia (1920-1930, începută de arhitectul veneţian Domenico Rupolo); în Bucureşti, palatul băncii Chrissoveloni (1923-1928, împreună cu August Schmiedigen) din strada Lipscani, blocul Carlton (1932, prăbuşit la cutremurul din noiembrie 1940), blocul de locuinţe Bragadiru (1934-1935, împreună cu Vasile Arion) din Piaţa Lahovary, hotelurile Bellona (1934-1935) de la Eforie Nord și Rex (1936, împreună cu Vasile Arion) de la Mamaia; acestora li se adaugă numeroase vile, printre care amintim în București refacerea şi extinderea vilei principesei Elisabeta a Greciei (1925-1928), la Eforie Nord vilele Aviana, Bibescu şi Crinul (1930-1933), la Băneasa vila lui Nae Ionescu (1936), dar și lucrări cu un caracter aparte, precum Fabrica de avioane I.A.R. Braşov (1930-1933, împreună cu Octav Doicescu) şi Pavilionul României la Expoziţia Universală de la New York (1939, împreună cu Octav Doicescu). Pavilioanele Palatului Episcopal de la Iași sunt cele care încheie opera lui George Matei Cantacuzino.

    Studii teoretice, dar și eseuri se adaugă operei construite a lui George Matei Cantacuzino. Enumerăm astfel: Introducere la studiul arhitecturii (Socec, 1926), A. Palladio. Essai critique (Cartea Românească, 1928), Despre o estetică a reconstrucţiei (Cartea Românească, 1947), alături de Arcade, firide şi lespezi (Cartea Românească, 1932), Izvoare şi popasuri (Fundaţia Regală, 1934), Pătrar de veghe (Cartea Românească, 1938); adăugăm acestora Scrisorile către Simon (redactate de autor în ultimii ani de viață, publicate pentru întâia dată la Editura Dacia, în 1993). Un număr remarcabil de articole, precum și numerele revistei Simetria, caiete de artă şi critică (1939-1947), pe care a înființat-o şi a condus-o, îi completează activitatea teoretică şi publicistică.

    George Matei Cantacuzino a fost prezent în viața publică a vremii sale prin numeroase conferințe, ținute la Societatea de difuziune radiotelefonică între anii 1932-1940, dar și prin expoziții.

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: