Despre o estetica a reconstructiei - G.M. Cantacuzino

Cartea descrie viziunea lui G.M. Cantacuzino asupra dimensiunii sociale și estetice a arhitecturii.

Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

Un program de reconstrucție a țării nu se poate concepe decât printr-o prealabilă seriere a problemelor. Dar această clasare nu e valabilă dacă un inițial punct de vedere nu este admis și anume: că România este un organism viu care trebuie unificat nu numai din punct de vedere spiritual, dar și plastic. ¥n jurul acestei teme trebuie organizate mijloacele de reconstrucție întâi și norme stabilite pe urmă. Concepția reconstrucției nu e o treabă regională și nu poate fi lăsată inițiativei particulare. E o problemă de stat ca și reorganizarea învățământului sau a administrației. Reconstrucția va cere din partea celor care vor fi chemați a o concepe și executa un maxim de luciditate. Deoarece este vorba de înfățișarea care se va da progresiv țării, ea nu poate fi tratată cu ușile închise, de către autorități. Omul de pe stradă are dreptul să știe cum va arăta țara în care vor trăi copiii săi, tehnicianul e îndreptățit a cunoaște care efort și în ce direcție i se va cere, arhitectul cum va putea colabora la planul general de reedificare, care sunt materialele și mijloacele de care va dispune și ce programe i se vor supune spre rezolvare.

George Matei Cantacuzino (n. 23 mai 1899, Viena, Austro-Ungaria – d. 1 noiembrie 1960, Iași, România) a fost o personalitate, o emblemă a culturii românești: arhitect, pictor și scriitor român,  reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România.

Puternic influențat fiind de opera lui Palladio, căruia îi dedică de altfel unul dintre studiile sale teoretice (A. Palladio. Essai critique), dar integrându-se în același timp în spiritul propriei epoci, lucrările de arhitectură ale lui George Matei Cantacuzino s-au situat mereu într-un punct (aparent neverosimil) de întâlnire dintre clasicism și modernism.

Un număr semnificativ de lucrări, multe dintre ele de referință pentru istoria arhitecturii românești, îi poartă semnătura: restaurarea palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia (1920-1930, începută de arhitectul veneţian Domenico Rupolo); în Bucureşti, palatul băncii Chrissoveloni (1923-1928, împreună cu August Schmiedigen) din strada Lipscani, blocul Carlton (1932, prăbuşit la cutremurul din noiembrie 1940), blocul de locuinţe Bragadiru (1934-1935, împreună cu Vasile Arion) din Piaţa Lahovary, hotelurile Bellona (1934-1935) de la Eforie Nord și Rex (1936, împreună cu Vasile Arion) de la Mamaia; acestora li se adaugă numeroase vile, printre care amintim în București refacerea şi extinderea vilei principesei Elisabeta a Greciei (1925-1928), la Eforie Nord vilele Aviana, Bibescu şi Crinul (1930-1933), la Băneasa vila lui Nae Ionescu (1936), dar și lucrări cu un caracter aparte, precum Fabrica de avioane I.A.R. Braşov (1930-1933, împreună cu Octav Doicescu) şi Pavilionul României la Expoziţia Universală de la New York (1939, împreună cu Octav Doicescu). Pavilioanele Palatului Episcopal de la Iași sunt cele care încheie opera lui George Matei Cantacuzino.

Studii teoretice, dar și eseuri se adaugă operei construite a lui George Matei Cantacuzino. Enumerăm astfel: Introducere la studiul arhitecturii (Socec, 1926), A. Palladio. Essai critique (Cartea Românească, 1928), Despre o estetică a reconstrucţiei (Cartea Românească, 1947), alături de Arcade, firide şi lespezi (Cartea Românească, 1932), Izvoare şi popasuri (Fundaţia Regală, 1934), Pătrar de veghe (Cartea Românească, 1938); adăugăm acestora Scrisorile către Simon (redactate de autor în ultimii ani de viață, publicate pentru întâia dată la Editura Dacia, în 1993). Un număr remarcabil de articole, precum și numerele revistei Simetria, caiete de artă şi critică (1939-1947), pe care a înființat-o şi a condus-o, îi completează activitatea teoretică şi publicistică.

George Matei Cantacuzino a fost prezent în viața publică a vremii sale prin numeroase conferințe, ținute la Societatea de difuziune radiotelefonică între anii 1932-1940, dar și prin expoziții.