Conjecturi urbane. Raţionalism critic în urbanism şi arhitectură - Sebastian Boţic

Sebastian Boţic prezintă în acest volum argumente care susțin abordarea raţionalismului critic în urbanism si arhitectură.

Colecția Studii Imaginate aduce în atenția cititorului diferite problematici și perspective privind modul în care arhitectura a influențat și s-a dezvoltat în cadrul culturii europene și a celei românești. Această lucrare cuprinde argumente solide privind aspectul critic, pur teoretic, precum și importanța raționalismului critic în arhitectură și urbanism.

Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

Am încercat să demonstrăm că atitudinea raţionalismului critic are multiple implicaţii pentru arhitectură și urbanism. O primă consecinţă priveşte creativitatea celor două profesii: raţionalismul critic nu inhibă descoperirea lucrurilor noi, el permiţând orice tip de conjectură, din orice sferă și de orice culoare, atât timp cât propune o regulă de infirmare. Pentru planificare am mers mai departe și am construit o diagramă de creştere a planificării, un model deopotrivă descriptiv și normativ al urbanismului. Iar dacă suntem stânjeniţi în a afirma că am produs o teorie nouă în urbanism, putem însă afirma fără a ne ruşina că am demonstrat cel puţin capacitatea raţionalismului critic de a produce instrumente noi, bunăoară controlul „plastic” și evaluarea „norilor și orologiilor”, sau de a furniza noi teste pentru conjecturile planificării, cum ar fi coroborabilitatea, verosimilitudinea sau „acceptabilitatea potenţială relativă”.

În loc de concluzii, Sebastian Boţic

Sebastian Boțic predă teorie și critică de urbanism la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Este preocupat de găsirea unei teorii unificatoare în urbanism, capabilă să răspundă rigorilor științifice în timp ce protejează libertatea și demnitatea umană.

Publicații

2016: Boțic Sebastian, Regula exclusiunii. Excluderea probelor obținute nelegal în procesul penal (București: Universul Juridic).

2015: „Participative urbanism and the rationality of future cities”, Marius Stoian & Bogdan Gavrilă (coord.), Romania’s New Wave.

2015: „Urbanismul participativ și raționalitatea orașelor viitorului”, Marius Stoian & Bogdan Gavrilă (coord.), România noului val.

2014: Boțic Sebastian, Conjecturi urbane: raționalism critic în urbanism și Arhitectură.

2013: PUG Dinamic pentru Sec. XXI – o schimbare de paradigmă în urbanismul românesc contemporan.

2011: „Raționalism critic în planificarea spațială: note pentru o nouă atitudine în urbanism” în Hanna Derer (coord.), Research 2009-2010: Din stratigrafia cercetării în arhitectură şi urbanism: orizontul prim.

2011: „Problema cu obiectivele: două tradiții raționale în planificarea spațială” în Hanna Derer (coord.), Research 2010-2011: Din stratigrafia cercetării în arhitectură şi urbanism: orizontul mediu.

 Întreprinderea detectivistică pe tărâmul teoriei planificării pe care am antamat-o aici apare în acest moment dificilă, iar scopul ei este poate prea ambiţios. Ne propunem să redeschidem dosarul urbanismului și să privim mai aproape superba strădanie pentru găsirea „pietrei filosofale”, teoria unificatoare în planificare. Considerăm că, indiferent dacă cititorul o va judeca ca obţinută, drumul spre ea este aventura care merită, cu orice preţ, întreprinsă. Itinerariul nostru ne va purta prin abordările și teoriile esenţiale în spaţiul anglo-saxon. Din ele vom încerca întotdeauna să reţinem caracterul lor raţional. Vom analiza unde se apropie și unde se despart de principiul raţionalităţii. Vom vedea cum ipotezele sunt propuse și apoi criticate; vom asista la momentul aproape neverosimil al criticii care devine teorie și care, la rândul ei, este criticată.

În acest sens, cercetarea noastră poate fi privită ca o istorie a ideilor; ideea pe care o urmărim în toate contorsiunile, amendamentele și reformulările ei este raţionalitatea. Se poate demonstra uşor că planificarea se fondează pe o potenţă uriaşă, iar acolo unde reuşeşte, viaţa oamenilor este mai bună. Dar noi ştim că ea nu reuşeşte întotdeauna si efectul ei este atunci devastator. Avem deci datoria de a proiecta și planifica ca și cum răul urmează să se întâmple, suntem constant sub obligaţia de a minimaliza eroarea și de a proteja calitatea vieţii. Singurul mod în care putem realiza acest lucru este prin proiectarea raţională. Noi, cei care populăm oraşele în care încă purtăm în nări mirosul greu al uleiului de motor revărsat din spatele cupei excavatorului, înţelegem mai bine decât oricine altcineva importanţa raţionalităţii în urbanism.

Conjectura noastră este însă structurată în jurul unei specii aparte a raţionalităţii. O raţionalitate care a pătruns greu în planificare și care, din nefericire, nu a lăsat urme adânci, în ciuda popularităţii părintelui ei, filosoful englez de origine austriacă Karl Popper. O raţionalitate capabilă însă să construiască poduri solide între urbanism și ştiinţele sociale, un tip de raţionalitate ce poate să formeze o nouă metodă de predare a planificării, o raţionalitate ce ştie să ne apere împotriva arbitrariului și uzului abuziv de autoritate. În fine, o raţionalitate ce va încerca să dea măsura unui nou model evolutiv al planificării. Raţionalismul critic, căci el este cel pe care-l vom urmări în toate articulaţiile sale, este cu asupra de măsură vital pentru înţelegerea unui noi tip de a practica planificarea.

Prin urmare, vom porni cu studiul planificării din perspectivă teoretică, dar vom folosi exemple și un studiu de caz din practica de specialitate pentru a exemplifica și completa argumentul expus. Din literatura parcursă vor fi reţinute acele trimiteri sau elemente care pun accentul pe procesul și modelul planificării, în timp ce vom acorda o atenţie deosebită prezentării, și apoi criticii, planificării ca atingere-de-obiective, văzută ca principalul rival metodologic al raţionalismului critic.

Introducere, Sebastian Boțic