Istoria românilor în secolul XX (1918-1948) - Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt
întrutotul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.
Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează
domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și
importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Această carte reprezintă o lucrare fundamentală privind istoria și cultura națională din prima jumătate a secolului al XX-lea. Cartea oferă o prezentare lucidă a perioadei dintre anii 1918-1948, în care România a parcurs o evoluție rapidă, extrem de importantă și contradictorie, care merită să fie cunoscută de toți cei interesați de propriul trecut, de înțelegerea locului și a rolului românilor în istoria Europei și în cea universală.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Secolul al XX-lea are cea mai bogată istorie din întreaga existență a omenirii.

Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova și Muntenia, în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866, iar la tron a urmat Carol I. În 1877, România își obține independența, iar în 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României. În 1913, România a intră în război împotriva Bulgariei, la capătul căruia a obținut Cadrilaterul. În 1914, regele Carol I moare, rege al României devenind Ferdinand I.

În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deși forțele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, Imperiile Austriac și Rus s-au dezintegrat; Adunarea Națională în Transilvania, și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România, iar Ferdinand s-a încoronat rege al României la Alba Iulia în 1922. Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamațiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declarația celor 14 puncte ale președintelui american Thomas Woodrow Wilson.

În 1938, regele Carol al II-lea își asumă puteri dictatoriale. Odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu, președinte al Consiliului de Miniștri, între 4 iulie și 4 septembrie 1940, a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin–Roma, antisemită și fascist-totalitară. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin–Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conțineau importante resurse naturale, inclusiv mine de aur. Ion Gigurtu a fost de acord și cu cedarea a 8000 km2 din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei și Uniunii Sovietice, Basarabia Herța și Bucovina de Nord.

Față de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulțumirea opiniei publice și protestele liderilor politici, regele Carol al II-lea suspendă Constituția României și îl numește ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Apoi, Antonescu își asumă puteri dictatoriale și devine șef de stat precum și președinte al consiliului de miniștri. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice.

La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai a dispus destituirea și arestarea mareșalului, iar România a trecut de partea Aliaților. La mai puțin de 3 ani de la ocuparea României de către sovietici, în 1947, regele Mihai I este forțat să abdice și a fost proclamată Republica Populară Română - stat al democrației populare. Regimul instaurat, condus de Partidul Muncitoresc Român, își întărește poziția printr-o politică de tip stalinist de descurajare a oricărei opoziții politice și de schimbare a structurilor economico-sociale ale vechiului regim burghez.

ROMÂNIA ÎN AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

https://www.youtube.com/watch?v=in9Mvai-E4U&list=PL0aIEyrWvtEbk6IpuUeKMjRZs4HYlTq9W

Editura Paideia a inițiat publicarea unor lucrări fundamentale privind istoria și cultura națională, precum și cea universală. În acest program se înscrie și Istoria Românilor în secolul XX privind anii 1918‒1948, în care România a parcurs o evoluție extrem de importantă și contradictorie, care merită să fie cunoscută de toți cei interesați de propriul trecut, de înțelegerea locului și rolului românilor în istoria Europei și în cea universală. Autorii au beneficiat de lucrările și studiile publicate până în prezent, au cercetat documente de arhivă, culegeri de documente publicate, memoriile unor contemporani, dezbaterile parlamentare, o bună parte din presa vremii, fiind
animați de hotărârea de a oferi o imagine cât mai cuprinzătoare asupra istoriei românilor din anii 1918‒1948.

Ioan Scurtu (n. 1940) este istoric și profesor universitar. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în anul 1962, devenind doctor în istorie (1971) cu lucrarea „Istoria Partidului Țărănesc în România”, publicată în 1975.A fost profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea din București între 1962 și 2004, apoi la Universitatea Spiru Haret și la Facultatea de Arhivistică. A ocupat diferite funcții profesionale: șeful catedrei de Istoria românilor 1990 - 2003, Universitatea din București, director general al Arhivelor Naționale, 1991 - 1996, director al Institutului de istorie „Nicolae Iorga” (2001 - 2006), director general-adjunct al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 din 2004, președintele Societății de Știinte Istorice din România, din 1998, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România din 1998, prorector al Universității Spiru Haret, 2004 - 2007, decanul Facultății de Istorie, Muzeologie și Arhivistică a Universității Spiru Haret din 2007. A publicat peste 100 de cărți, dintre care 28 de autor.

Gheorghe Buzatu (1939-2013) a fost un profesor universitar și istoric român, cu preocupări referitoare la istoria contemporană a României. În anul 1971, a obținut doctoratul în istorie.A lucrat ca cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie „A.D.Xenopol” al filialei Iași a Academiei Române (1961-1992), apoi, ca cercetător științific principal I al Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei din Iași a Academiei Române (1992-1997). A fost profesor universitar de „istorie contemporană și relații internaționale” la Universitatea din Craiova, începând din anul 1997. A fost profesor consultant la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Activitatea istorică a profesorului Gheorghe Buzatu cuprinde 55 de cărți publicate sub nume propriu. A coordonat timp de mai mulți ani cu colecția „Românii în istoria universală”, care a ajuns la peste 160 de volume.

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.