Fragmentarium: Cum tace un pește. Proză scurtă - Gorun Manolescu

Gorun Manolescu

Gorun Manolescu decupează din ontic crâmpeie, stări și fapte și le transpune în scris. Mesajul lucrării este criptic, lăsând în seama cititorului decodificarea sensurilor: În termenii autorului: „Problema este ca cititorul să găsească, în stil propriu, firul roşu ce uneşte fragmentele textului”.

Mai multe detalii

2414P

Nou

25,00 lei cu TVA

Continuând „fragmentarismul” din vol. Fragmentarium: ficţionale, Gorun Manolescu, prezintă – în această lucrare, un sens al întregului, mizând, în primul rând, pe o metaforă la nivelul acestui „întreg” („Metaforă vie” – Ricoeur; „Metaforă revelatoare” – Blaga).  Autorul nu neglijează, acolo unde este cazul, metafora la nivel de cuvânt, propoziţie, frază, paragraf, capitol.

Volumul este structurat în trei părți. Prima partea cuprinde proze scurte precum: Crevasa, platoul de filmare şi luna plină, Povestire romanţioasă sau Avatar. În cea de-a doua parte regăsim o piestă de teatru într-un act și evocări ale autorului. Menționăm faptul că piesa – Evadarea nereuşită –

a intrată în repetiţie la teatrul Nottara din Bucureşti, în 1969, cu Ştefan Iordache în rolul principal; Ştefan Iordache care era atunci la începutul carierii şi jucase „Viziuni flamande” după Ghelderode; fost scoasă de pe afiş, tot în 1969, de cenzura din acele timpuri. Ultima parte a lucrării, intitulată sugestiv The end, cuprinde fragmente de roman.

Specificul scriiturii lui Gorun Manolescu a fost întotdeauna erudiţia dublată de un carnavalesc bine temperat. Pe urmele lui Ţuţea – dar mult mai puţin încâlcit şi mai precis în delegarea cuvintelor, teoreticianul îşi distribuie ideile şi conceptele în proze scurte şi scenete. Nemaipomenita vitalitate a scriiturii face posibil un spectacol livresc cu actori ca Borges, Baudrillard sau Kafka. Limbajul este zvelt, deloc fanariot. Inteligenţa se revarsă mereu în ironii, dar şi efectele stilistice sunt sănătoase şi plastice, nu doar zorzoane. Pentru iniţiaţii în cultură, spectacolul e un adevărat deliciu şi o enciclopedie condensată. Pentru amatorii inteligenţi, o hibridizare strălucită. Pentru cei nici-nici (oúte-oúte), textele sunt durere şi întristare, adică stimulent crâncen. Interesant este şi stilul fragmentarist al textelor, care le conferă expresivitate şi intensiune sporite, cum spune autorul în Preambul.

Felix Nicolau

Fragment din volum: „Propria mea viaţă. Care începe să se deruleze cu încetinitorul. Cu o secvenţă subliminală inclusă între pauzele infinitezimale ale unei reclame de prost gust. Secvenţă care mă obsedează. Şi a cărei obsesie n-o pricep decât atunci când derulez spotul reclamei. La o viteză la care timpul aproape că încremeneşte. Şi văd, Doamne, văd! Această secvenţă a propriei copilării. Violată. Ucisă apoi. Cu o atrocitate de neimaginat…” Gorun Manolescu.

AutorGorun Manolescu
Anul publicării2021
Format140 x 200 mm
Nr. pagini134
ColecțiaStudii si eseuri - Filosofie
eBook2358-fragmentarium-cum-tace-un-pete-proza-scurta-gorun-manolescu-9786067484502.html
ID Hard Cover2358-fragmentarium-cum-tace-un-pete-proza-scurta-gorun-manolescu-9786067484502.html
GenStiinte umaniste
SubgenFilosofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-450-2
Nota 
2021-05-07
Fragmentarium

O carte atipică, aproape experimențială, în stilul său propriu, fragmentarist. Găsim în volumul acesta tipuri diferite de scriitură, de la proză la roman. Textele sunt încărcate de semnificație. Profunde. Îndeamnă la meditație.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Fragmentarium: Cum tace un pește. Proză scurtă - Gorun Manolescu

    Fragmentarium: Cum tace un pește. Proză scurtă - Gorun Manolescu

    Gorun Manolescu decupează din ontic crâmpeie, stări și fapte și le transpune în scris. Mesajul lucrării este criptic, lăsând în seama cititorului decodificarea sensurilor: În termenii autorului: „Problema este ca cititorul să găsească, în stil propriu, firul roşu ce uneşte fragmentele textului”.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic romania

    Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

    Tendință literară a lui Gorun Manolescu pentru scurte fragmente de proză, cu text profund, plin de tâlcuri, aduce o bogată însemnătate literaturii de profil, din spațiul românesc.

    Acest volum continuă „fragmentarismul” din cartea mea anterioară: Fragmentarium: ficţionale (editura Fractalia, 2017). El încearcă să prezinte un sens al întregului, mizând, în primul rând, pe o metaforă la nivelul acestui „întreg” („Metaforă vie” – Ricoeur; „Metaforă revelatoare” – Blaga). Fără a neglija, dacă e cazul, şi metafora la nivel de cuvânt, propoziţie, frază, paragraf, capitol. Dar un asemenea sens aparţine fiecărui receptor. Prin urmare, întregul unui text propune o conotaţie extrem de ridicată. Problema este ca cititorul să găsească, în stil propriu, firul roşu ce uneşte fragmentele textului. Inclusiv cel al tuturor textelor unui autor, indiferent de stilul în care sunt scrise. Riscul care apare este ca, în măsura în care un astfel de fir roşu nu există, textul să devină solipsist.

    Fragmentarismul este o tendință literară care preferă ca mijloc de expresie al scriitorului scurte fragmente de proză.

    Fragmentarismul, prin natura sa, se apropie de fluxul gândirii. Care nu are nevoie de o anumită punctuaţie clasică. Şi atunci fragmentaristul este liber s-o folosească cum vrea pentru a creşte expresivitatea textului. Este vorba de utilizarea neconvenţională a punctelor, virgulelor (lipsa acestora uneori pentru ca discursul ce este fragmentat să pară continuu imitând fluxul gândirii), utilizarea literelor mari cu care începe un cuvânt, fără a fi nume propriu, chiar în interiorul unei propoziţii etc. Mai puţin însă eludarea celorlalte reguli gramaticale, care ar face orice mesaj nereceptabil.

    Fragmentarismul este aplicat în poezia de azi. El mizează pe continuarea unei idei prin rupturi succesive, neaşteptate, schimbări de ritm a prozodiei, discontinuităţi sau rupturi logico-sintactice – mascate prin continuitate – în interiorul unei propoziții sau al unei fraze, asocieri paradoxale de termeni incongruenţi etc. De ce fragmentarismul nu poate fi aplicat, cel puţin şi în prozele, mai ales, scurte? Efectele de expresivitate şi intensitate a unor proze scurte pot fi astfel mult mărite, inducând o aură imprevizibilă a textului care se cere a fi receptată intuitiv.

    ...

    Fragmentarism: proze scurte

    2. Cel căruia îi este… S-a trezit mahmur şi confuz. S-a mişcat încet cu grijă. A coborât de unde dormise. Totul era straniu. O cameră imensă cu pereţi albi cu geamuri mici aproape de tavan prin care lumina se strecura mirific consistent ca un lichid semiotic alcătuit dintr-o altă lumină ciudată precum a unei lumânări care se auto-iluminează. De unde venea această lumină preluminată? Nu a avut timp să se întrebe. Era îmbrăcat aşa cum se culcase dar impecabil. La ţol festiv la patru ace cu cravată şi batistă la butonieră costum negru perfect şi un ceas de colecţie cu lanţ ancorat într-un buzunar al vestei cu pantofi bine lustruiţi de gală maro care contrastau plăcut cu negrul costumului şi cămaşa albă călcată fără nici o cută. A făcut câţiva paşi şovăitori pe dalele încăperii apoi încet încet a început să se mişte din ce în ce mai sigur pe picioare până spre uşa masivă din lemn. Aparent blocată clanţa când a încercat s-o apese s-a deschis singură fără nici un zgomot împreună cu uşa. A simţit abia acum că în încăpere era frig şi afară străjuia un soare blând de vară întârziată în toamnă îl ademenea puternic binevoitor şi plin de o căldură

    binefăcătoare. A păşit pe nişte trepte într-o grădină feerică şi-a întins braţele şi corpul să se dezmorţească pe deplin a pornit apoi agale un fel de zgomot-melodie de fapt îl aştepta să îl legene şi a simţit-o cum îl străbate şi îl încălzeşte odată cu razele soarelui. Grădina era imensă cochetă cu tot soiul de flori pomi şi tufişuri decorative poteci bine îngrijite ca şi când răsărise din pământ special pentru el sau el o crease. Plimbându-se prin ea a păşit pe poteci care se bi, tri-furcau în toate părţile îmbiindu-l. Undeva, în faţă, se întrevedea un luminiş în care vroia să ajungă. Era acel luminiş privit de la distanţă o făgăduială misterioasă pe care era chemat s-o pătrundă. Ajungând după nenumărate ocoluri la intrare călăuzit de o lumină la început orbitoare apoi din ce în ce mai aromitor fantastică un fel de altă lumină din lumină a fost cuprins de o mare imensă încredere certitudine că aşa cum numele lui era numele lui cum el era el cum bucuria era a lui întreagă când va păşi mai departe avea să capete ceva măreţ. Cum liniştea şi armonia începuseră să-i umple mintea inima şi trupul a ştiut că tot aşa se vor întâmpla lucrurile dacă va privi tot timpul în centrul luminişului şi numai spre acel centru pe care nu avea să i-l mai ia nimeni. Era extrem de aproape un pas doar un pas. Un oarecare lucra pământul acolo tot măsurând şi măsurând în pauze dese. S-a oprit să-l privească. Îi plăceau muşchii lui lucraţi cu grijă care se încordau şi se relaxau în mişcări bine strunite elegante. O statuie vie. Lucrătorul s-a oprit privindu-l cu curiozitate. I-a dat bineţe şi ar fi vrut să-l întrebe, dar nu putea să deschidă gura. Lucrătorul l-a înţeles fără nici o vorbă. Vrei să şti ce fac aici? l-a întrebat fără să îşi vorbească şi dialogul a continuat. Da, i-a răspuns. E o treabă grea migăloasă aproape ca un lucru de artă care trebuie să iasă perfect şi nu-mi iese şi nu-mi va ieşi. Şi pentru cine faci lucrul acesta? Ei aici e mai greu de spus. De ce? Pentru că nu-i pot spune decât celui ce îi este destinată lucrarea. Dar dumneata cine eşti? Eu? Eu sunt cel căruia îi este destinată lucrarea…

    9.Ceasul

    Când mi-ai spus „ceasul de la Universitate, ora…” sau mi-a spus altcineva nu ştiu cine sau nu mi-a spus nimeni sau mi-am spus singur am fost acolo.

    De fapt mi s-a spus să intru în pasaj să mă aşez la o anumită masă şi să privesc oglinda

    din faţă.

    Sunt acolo la ora fixată cu cafeaua în faţă şi aştept am mai cerut un nestea sau lipton îmi fac treabă cu ţigările şi chibriturile aici nu se fumează dar aerul deşi străveziu este parcă format din fragmente instantanee care se perindă unul după altul fără pauze între ele într-o continuitate şi ea instantanee.

    Şi aşteptarea durează deşi veniseşi te-ai aşezat la masa aceea te joci cu o şuviţa de păr care-ţi cade tot timpul umbrind o privire nu ştiu cum puţin plictisită puţin înviorată puţin absentă dar acolo mereu fără să fixezi nimic cu spatele la toţi şi la toate îndreptată în faţă

    oglindindu-te în tine parcă te studiezi atent este numai o părere.

    Sunt impresionat de acea privire de acea şuviţă de păr mătăsos care-ţi cade mereu şi o dai reflex la o parte de pe chip de pe faţa ovală atât cât trebuie mi se pare puţin asimetrică dar acesta

    este tot şarmul de care tu nu eşti conştientă.

    Aici filmul s-a rupt.

    Se reia.

    Gorun Manolescu (n. 22 octombrie 1938, București) este un inginer, literat și eseist român. Este licențiat în Exploatarea Zăcămintelor de Petrol și Gaze la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie din București (1960), doctor inginer și cercetător științific în tehnologia informației. Din anul 2002 este membru titular al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române și până în 2018 a fost redactor șef al revistei NOEMA, editată de CRIFST. Din anul 2015 este afiliat la Institutul de Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu”al Academiei Române.

    Gorun Manolescu a  absolvit Liceul „Matei Basarab” din București în anul 1955.

    În anul 1960 a absolvit, cu licență, Facultatea de Exploatare a Zăcămintelor de Petrol și Gaze din cadrul Institutului de Petrol, Gaze și Geologie din București.

    Între anii 1966-1969 a efectuat un stadiu de pregătire doctorală, astfel că, în anul 1970, obține titlul de doctor inginer cu o teză din domeniul mecanicii rocilor, Contribuții la problema stabilității găurilor de sondă, sub îndrumarea prof. dr. ing. Grigore Ioachim, membru corespondent al Academiei Române, personalitate care a lăsat lucrări fundamentale în domeniul extracției de țiței și gaze.

    Tot atunci a frecventat, timp de doi ani, cursurile Facultății de matematică ale Universității din București și a început să dezvolte programe cu algoritmi necesari elaborării tezei de doctorat și să le ruleze pe primul calculator IBM 360 din țară, existent la universitatea respectivă.

    Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

    Lucrarea reunește fragmente de proză scurtă, evocări, o piesă de teatru și, la final, fragmente dintr-un roman.

    9 alte produse din aceeași categorie