
Rostul unei vieţi - Lara Petrini
Lara Petrini
- Scrieţi un comentariu
Romanul prezintă dialogul sincer dintre două suflete însetate de adevăr. Imersându-se în neliniștile protagoniștilor, cititorul se descoperă pe sine ca spirit propriu.
2353P
Nou
Romanul Rostul unei vieți este dominat de dialogul sincer al unor rațiuni responsabile. Asistând la acest dialog, în calitate de cititor, nu te construiești spiritual, ci te descoperi ca spirit propriu. Când rațiunile se smeresc în fața propriilor neputințe de a argumenta existența spiritului ca om în creație, ele reușesc să se salveze prin intuiția purtătoare de adevăr. Tristețea născută din neputința omului de a raționa viața în creație trebuie preschimbată în bucuria de a renaște pe cont propriu în mod intuitiv.
Dialogul lui Martin cu Andrei, două rațiuni neputincioase, chiar dacă responsabile, descrie orgoliul nefiresc al rațiunii. Doar pe fondul rațiunilor smerite, intuiția fulgeră și deschide orizontul de lumină al spiritului. Scos la vedere, adevărul a ceea ce ești îți dă forța să mergi înainte.
– Aş vrea să fiu liber ca o pasăre, m-am pomenit vorbind liber.
– Crezi că pasărea e mai liberă decât omul? Omul are capacitatea de a-şi recunoaşte libertatea, de a construi-o, de a-i da chip, mă contrazicea el. Mergi cu mine, să îţi arăt ceva?
Nu ştiu de ce mă mai întreba, doar ştia că îl urmam oriunde. Mi-am răcorit picioarele în apa izvorului şi l-am urmat. Păsările, prin ciripitul lor, creau un fond sonor halucinant. Ne afundam în pădure. Părăsisem poteca de ceva vreme. Martin urca înaintea mea şi îmi elibera drumul de crengi. Ne‑am oprit istoviţi în faţa unei grote. A dat la o parte crengile din dreptul intrării şi m-a îndemnat să intru. În stâncă era scobită o grotă ca un lăcaş pentru un pustnic. Era atât de scundă, că nu puteai sta în picioare înăuntrul ei. Pe un perete se vedea fumul impregnat. Câteva cruci scrijelite mărturiseau că fusese lăcaşul unui creştin. Martin se aşezase în genunchi. Nici eu nu puteam sta altfel.
– Vin aici destul de des, mi-a mărturisit. Aici a stat un om întreaga lui viaţă. Ce crezi că a pierdut, din cele ce ne oferă nouă viaţa?
– Mă simt ciudat, i-am mărturisit. Încerc să intuiesc trăirile lui şi mă copleşeşte neîntinarea prin simplitate. Îmi trebuie atât de puţin pentru a supravieţui şi descopăr că, trăind la limita supravieţuirii, fericirea de a fi eu însumi, adevărat prin toate cele ce fac şi gândesc, devine forţa spiritului meu. Nu poate fi o bucurie mai mare decât să te trăieşti simplu şi adevărat. Toate bunurile lumii, la un loc, nu oferă aşa ceva. Parcă simt un nucleu de bine, aici. Rugăciunea şi credinţa l-au redat sieşi, pe acest creştin integru. A rămas aici ceva care mărturiseşte împlinirea unui spirit, prin om. Cu ruşine, mărturisesc că nu sunt capabil de un asemenea sacrificiu. Vezi, i-am spus sacrificiu unui mod de viaţă, pe care el şi l-a asumat ca firesc.
– Crezi că a fost rupt de lume, aşa cum pare? Eu cred că vedea lumea mai clar decât o facem noi, în mijlocul ei, îmi spunea Martin. Intuiţia vede ce doreşte. Timpul şi spaţiul nu îi pot ţine piept. Un om nu poate rezista aici, în mod raţional. Credinţa i-a întărit intuiţia. Nu a fugit de frig sau de animalele pădurii. Avea forţa de a ţine în frâu creaţia. Şi, în plus, nu era singur. Spiritul nu trăieşte izolat de creaţia sa. Pentru omul acesta, pădurea era vie, la fel ca cerul sau luna. Toate îi aparţineau pentru că se dăruise întru totul lor, prin iubire. Toate temerile tale nu pot fi stinse nici în oraşul tău. Nu o să te vindeci de teamă şi de singurătate, dacă nu iubeşti totul şi dacă nu ai încredere în tine şi în toate. Eu ies şi te las puţin singur aici.
Rămas singur, mi-a fugit gândul la Dumnezeu. Aveam nevoie de siguranţă şi de însoţirea cuiva. Ceea ce căutam mă speria. Căutam adevărul despre mine şi pe măsură ce Martin mă aducea pe calea către sinele meu, constatam că mă tem să fiu eu însumi. Pustnicul acesta a suportat disperarea pentru a fi el însuşi. Eu fugeam de durere. Am ieşit.
– Ai mai aflat ceva despre tine? Eu mi-am descoperit aici toate slăbiciunile, mi-a mărturisit Martin.
Coboram nesigur, în spatele lui Martin. Soarele apusese demult. Nu ştiu cât am stat singur în chilia pustnicului, dar mi s-a părut c-a fost o veşnicie. Timpul nu intra acolo.
Lara Petrini
Autor | Lara Petrini |
Anul publicării | 2020 |
Format | 140 x 200 mm |
Nr. pagini | 126 |
Colecția | Literaturi |
eBook | 2238-rostul-unei-vieti-lara-petrini-9786067483475.html |
ID Hard Cover | 2238-rostul-unei-vieti-lara-petrini-9786067483475.html |
Gen | Literatura |
Subgen | Publicistica |
Limba | Romana |
Tip format | Fizic |
Categorie | Beletristica |
Sub-Categorie | Publicistica |
ISBN | 978-606-748-347-5 |