Enciclopedia culturii populare romanesti - Iuliu A. Zanne

Categoria: emblematic romania

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic România fac parte cartile din patrimoniul cultural romanesc care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de editii speciale.

Această carte este o importantă consemnare unitară a patrimoniului imaterial al poporului român, este o reconstrucţie migăloasă a credinţelor şi tradiţiilor populare româneşti. Proverbe savuroase, snoave și legende uimitoare dau dovadă despre bogăția spirituală și inventivitatea poporului român.

Ediția de față, care cuprinde credințele folosite ca explicații de Iuliu A. Zanne ale contextelor în care se folosesc proverbele și expresiile pe care le-a adunat în monumentala sa lucrare dorește să valorifice mai bine un impresionant material mitologic. Astfel, prima parte cuprinde credințe și legende mitologice, precum și expresiile ce le conțin, partea a doua – credințe legate de nume de persoane și, în sfârșit, credințe despre nume de locuri.

Am numit-o Enciclopedia culturii populare românești pentru că sînt cuprinse aici reprezentări variate din credințele populare care articulează universul țărănesc, cu rădăcinile lui mitologice încă bine păstrate în legendele care sînt exemplificate destul de frecvent. De asemenea, întrucît urmărește interesul lui Zanne pentru toate zonele românești, din România și din provinciile aflate pe atunci în afara granițelor și chiar din Istria și Macedonia. Asemeni volumelor complete, conținînd proverbele și credințele, ediția de față realizează și ea, prin selecția făcută, o „unire” clară a reprezentărilor populare prin forme lingvistice, de comportament sau gîndire încă înaintea Marii Uniri.

Iuliu A. Zanne este unul dintre folcloriștii amatori (inginer de profesie) care a lăsat o moștenire remarcabilă prin monumentala sa culegere de proverbe și credințe. Continuînd tradiția vornicului Iordache Golescu (a cărui culegere de proverbe o reia în volul al VIII-lea al corpusului său – 16.350 de unități), precum și a lui Anton Pann, Zanne reușește, cele 7000 de pagini ale ediției sale, să includă alte 23.440 de tipuri de proverbe, realizînd cea mai completă lucrare de paremiologie românească (interesantă și utilă prin faptul că sînt date și variantele proverbelor și expresiilor antologate).

Culegerea a fost realizată cu un mare efort de muncă. În primul rînd, adunarea uriașului material din surse diferite – manuscrise, operele unor scriitori, culegeri de folclor publicate sau inedite, materiale furnizate de cei 340 de corespondenți la care a apelat, consultarea a 294 de publicații ale vremii. Inițial materialele adunate erau din Muntenia și Moldova, apoi din Transilvania. Dar autorul a dorit să se extindă la tot arealul locuit de români, astfel că a abordat și Peninsula Balcanică. După adunarea materialului, a urmat sistematizarea, făcută după modelul oferit de francezul Le Roux de Lincy. După varianta-tip sînt trecute și celelalte variante identificate, cu precizarea surselor unde pot fi găsite. Capitolele se referă la natura fizică, animale, om și organele sale, viața fizică, viața socială, viața intelectuală și morală etc.

Prezenta ediţie păstrează particularităţile lingvistice – fonetice, morfosintactice – ale textului, aducând la zi doar grafia cuvintelor:

            Au fost păstrate abrevierile folosite de autor. De asemenea, numele proprii.

Antoaneta Olteanu

FLORII

Cum va fi în ziua de Florii, va fi şi în ziua de Paşti. (I, p. 31; VI, p. 116)

De umblă în ziua de Florii cu salcie de la biserică încins, nu te mai doare mijlocul peste an.

Dacă fetele dau cu salcie pe păr în ziua de Florii, le creşte părul. (IX, p. 307)

Ce mi-e Florică, ce mi-e Paştică – a zis ţiganul când a văzut că românii îl iau în râs fiindcă îmbrăcase haine noi la Florii, fără a mai aştepta Paştele. Când unul face oarece înainte de vreme. (VII, p. 8).

Zece gâşte când se pornesc, pe un câine îl biruiesc – unirea celor mici învinge pe cel mare.

Acest proverb s-a născut de la datina gâştelor de a sări în ajutor una alteia când sunt ameninţate de vreo primejdie. (I, p. 480)

L-a scăldat mă-sa în gâscă albă – e norocos, nici un farmec nu se va lipi de dânsul.

Dacă o femeie a născut un copil, scaldă mai întâi o gâscă albă şi apoi copilul, crezând că de acest copil nu se va lipi nici un fel de fermecătorie. (Etym. Magn.; I, p. 482)

 IELELE

Ielele, măiestrele, vântoasele, frumoasele, dânsele etc. sunt nişte fete ale lui Sfântu Gheorghe. Pe la spate sunt ca scorburile. Ele joacă primăvara, vara şi toamna. Le cântă din cimpoi un om care şede pe o masă, şi pe unde joacă ele cresc bureţi (jud. Neamţ).

Prin Iele ţăranii înţeleg nişte zâne, trei la număr, cari trăiesc prin văzduh şi din când în când se coboară pe pământ; şi cine le aude cântând sau le vede zburând, ca nişte îngeri cu aripi, pe loc rămâne mut sau smintit. Cine stă sau doarme pe locul unde ele au stat, aceluia i se ia o mână sau un picior, şi boala e fără leac (jud. Dâmboviţa).

MAMA-PĂDUREI

Mama-Pădurei este o babă uriaşă, groasă, foarte urâtă şi cu nişte dinţi mari. Ea locuieşte prin creierul codrilor, unde nu poate pătrunde picior de om. Se arată când ca o babă, când ca o călugăriţă cu părul despletit, îmbrăcată în negru, legănându-se pe picioare şi mereu rânjind. Ea nu se arată decât celor slabi de înger. Ea trăieşte în mijlocul codrilor seculari, ca într-o împărăţie a ei. De aceea îndrăzneţii care se încumetă să calce în hotarele ei sunt expuşi la multe cazne, dacă o putere supranaturală nu le vine în ajutor. Ea se hrăneşte cu oameni.

Aşa, se spune că s-a dus odată la o stână şi a cerut de la ciobani o cute ca să-i ascută dinţii şi în urmă a mâncat pe ciobani.

Altădată nişte oameni, mergând prin pădure, au dat de Mama-Pădurei şezând la foc şi frigând o ţiglă de broaşte. Oamenii dându-i bună-ziua, ea s-a sculat şi a apucat pe fugă după ei, cu ţigla în mână, încât abia-abia au putut scăpa. (VII, p. 38).

A tunat şi ne-a adunat – se zice când se adună la vreo treabă toţi cei buni de răutăţi. Dl. Hăşdeu, în Etym. Magn., 394, spune că toate vietăţile speriate, fără să-şi dea seama de ce fac, îşi caută, printr-o acţiune reflexă, tovarăşi cu cari să împărtăşească spaima. De aici a tunat şi i-a adunat, un fel de confederaţiune de frică. (…)

În credinţa poporului, melcii stau închişi toată iarna în găoacele lor, din care ies numai la primăvară, după ce a tunat, şi se adună la un loc. Originea acestei zicători se trage, după alţii, din această credinţă. (I, pp. 82-83)

Tună şi fulgeră – se zice ce acei care-şi arată supărarea într-un mod zgomotos. (I, p. 83).

A fi Alexandru Machidon – adică om viteaz.

Alexandru Machedon a fost, după credinţa poporului, un împărat mare de tot, cum n-a mai fost şi nici n-o să mai fie altul, cât o fi lumea şi pământul.El a coprins lumea toată, s-a bătut cu furnicile, cu păsări cu ciocul de fier, cu oameni cu două capete, cu şapte mâini şi picioare, cu oameni cu cap de câine, cu oameni de-un cot, cu jumătăţi de om şi cu câte lighioane toate. El a mers la rai şi s-a coborât până la iad, căci aşa a vrut Dumnezeu cu el. (VI, p. 3).

A fi Calvin – adică necredincios, fără frică de Dumnezeu, rău peste samă, neîndurător, împietrit la inimă.

A fi Despa – se zice celor care-şi iau aere de cocoane mari, pretinzând să te porţi cu ele ca şi când ar fi cine ştie de ce neam mai ales. (VI, p. 75)

Iuliu A. Zanne (1855, Brusa, Turcia - 1924) a fost un folclorist român. Fiu al inginerului Alexandru Zanne (1821-1880), cel ce realizase, în 1844, prima canalizare de apă din Bucureşti, Iuliu A. Zanne se naşte în exil, în 1855. După stingerea Revoluţiei de la 1848, tatăl său, prieten cu D. Bolintineanu, petrece mai bine de un deceniu în exil, însă momentul fast al Unirii de la 1859 grăbeşte revenirea familiei în capitala Principatelor Române, aşa că Iuliu Zanne îşi continuă studiile la Paris, mai întâi la liceul Louis-le-Grand, iar mai apoi la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din capitala Franţei. Diploma de inginer obţinută în 1880 îi înlesneşte angajarea la serviciile de căi ferate, infrastructură urbană, poduri şi şosele.

Animat, ca şi tatăl său, de pasiuni literare şi publicistice, Iuliu A. Zanne a strâns, în zece volume, tot ceea ce epoca sa putea oferi ca probă de înţelepciune la români. Discipol al unei personalități cu vocație enciclopedică, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iuliu A. Zanne preia „ștafeta” Vornicului Iordache Golescu (1768-1848) și, ajutat de colaboratori, dezinteresați și cu bunăvoință, alcătuiește o lucrare monumentală însumând circa 7.000 de pagini și cuprinzând, după calculul lui Ovidiu Bârlea, 18.940 de tipuri de proverbe, în volumele I-VII, la care se adaugă încă 4.500 de tipuri incluse in volumele IX si X, plus cele 16.350 de tipuri cuprinse în culegerea mai veche a lui Iordache Golescu, pe care Zanne o publica in volumul VIII al corpusului său. Proverbele, zicătorile, povățuirile, cuvintele adevărate, asemănările, idiotismele și cimiliturile acestei opere, neîntrecută până astăzi și având, chiar în culturile mari, de tradiție, prea puține „surori”, pe lângă înțelepciunea și savoarea de vremuri îndepărtate, sunt și o prețioasă pagină de istorie a mentalităților românești. Ele atestă vigoarea genului aforistic în cultura noastră populară, fiind cercetat în ultimele decenii în lucrări de semiotică, poetică și stilistică semnate de Constantin Negreanu, Cezar Tabarcea, Pavel Ruxandoiu, Dumitru Stanciu.

 Între anii 1895-1903 a tipărit Proverbele românilor, în zece volume, realizând cea mai completă operă de paremiologie românească – o culegere care reproduce manuscrisul lui Iordache Golescu Pilde, povățuri și cuvinte adevărate și povești, proverbele și zicătorile din Povestea vorbei de Anton Pann, dar și un foarte bogat material adunat și clasificat de autor, inclusiv de la Băsești (astăzi Viișoara (Vaslui), unde a trăit mulți ani printre țărani, ajutându-i în ridicarea lor culturală și în dezvoltarea economică a gospodăriilor lor. I-au trebuit ani întregi de cercetare, ani întregi a întreținut corespondență cu învățătorii, preoții și toți cărturarii satelor pentru a aduna atâtea proverbe și zicători românești.

 Despre „Cuconu Janne”, cum îi ziceau țăranii locului, se scriu și alte lucruri interesante. El este „omul care era sculat poate mai dimineață ca ei”; un „bun prieten al lor”; „un modest și un filantrop”, care „umbla prin lume cu haina și pantalonii cârchiți”, dar care „cel mai mult ghine pentru oamenii satului” l-a făcut. Șoseaua care leagă gara Roșiești cu satul Băsești și satele vecine, „mers prin pădure cale de un ceas”, este opera săvârșită de dânsul când era la Ministerul Lucrărilor Publice, iar la sfințirea școlii au venit, acolo, la Băsești, Spiru Haret, Ionel Brătianu, Vasile G. Morțun, iar Zanne i-a făcut mare surpriză ministrului «ridicând hârtia de pe placarda fixată deasupra ușii de la intrare pe care scria: „Școala primară mixtă Spiru C. Haret”. Haret a privit cu lacrimi în ochi surpriza și, strângând mâna la toți țăranii, a intrat în școală…» (Glasul nostru)

„Vă puteți închipui câtă muncă, câte nopți nedormite pentru a aduna și așeza proverbele și zicătorile culese, după alfabet, fiecare numerotat și cu explicațiile necesare, și, mai presus de toate, cât de mult a trebuit să citească, ce adânc cunoscător al scrierilor românești și chiar străine era folcloristul, căci găsim acolo proverbe și zicători din operele tuturor scriitorilor de seamă din acel timp” (Glasul nostru (1-25 decembrie 1931).

 „Iuliu A. Zanne a pus in paralela cele 10 volume de Proverbe ale romanilor cu proverbele multor popoare. A fost o lucrare monumentala, tiparita de Academia Romana cu mari repercusiuni asupra unor intelectuali din generatia lui Brancusi si dupa Brancusi. Acest material s-a aflat in posesia sculptorului la Paris, din tinerete pana la adanci batranete.“ - Petre Pandrea

 „În 1918, in timpul Conferintei de Pace de la Paris, cartea lui Iuliu A. Zanne a facut istorie, a trasat hotarele neamului romanesc. Cind lui Ionel Bratianu i s-a spus ca nu romanii au fost creatori de civilizatie in Transilvania, acesta a asezat pe masa Conferintei cele 11 volume ale Proverbelor lui Zanne si revista Convorbiri literare, aratând ca nicaieri in Europa nu exista o colectie de filosofie populara in 11 volume si o revista literara care aparea neintrerupt de zece ani.”

Prof. dr. Ioan Coja

 Despre editor:

 Antoaneta Olteanu este profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Departamentul de Filologie rusă și slavă, autor a numeroase cărți din domeniul culturii și civilizației ruse (Miturile Rusiei clasice, Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea), al etnologiei comparate (Ipostazele maleficului în medicina magică, Metamorfozele sacrului, Școala de Solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat, Calendarele poporului român, Reprezentări ale spațiului în credințele românești, Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite; Zile și demoni. Calendar și mitologie populară rusă etc.). A realizat, de asemenea, numeroase traduceri din limba rusă.