Domnitorii Țării Românești și ai Moldovei și Principii Transilvaniei care se bucură de o iconografie stabilită sunt dispuși în volumul de față în ordine cronologică, având fiecare o notă minuțioasă de prezentare; cei mai puțini semnificativi și lipsiți de iconografie au fost notați doar cu datele domniei, pentru a împlini cronologia. Astfel aflăm date de o deosebită importanță despre figurile ilustre ce au domnit peste aceste ținuturi, începând cu domnitorii Țării Românești (printre care Basarab I, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrocordat până la Barbu Știrbei), continuând cu cei din Moldova (Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu, eruditul Dimitrie Cantemir, până la cel numit din urmă Alexandru Ioan Cuza), periplul istoric încheindu-se cu prezența celor mai reprezentative personalități ale Transilvaniei (printre care îi amintim pe Iancu de Hunedoara, Sigismund Bàthori, Maria Christierna de Austira – cea care l-a „suplinit” pe tronul principatului Transilvaniei între prima și a doua domnie pe versatilul Sigismund Bàthori).

Cronica familiilor boierești din  Valahiei – atent cercetată de Octav George Lecca – cuprinde în paginilie sale de referință nume ale unor boieri precum: Bibescu, Brâncoveanu, Cantacuzino, Nottara, Șutu etc. a căror biografie, fapte și momente cheie, pe care le-au generat sau la care au fost martori, reîntregesc tabloul cadrul al realitățiilor acelor vremuri. Toate aceste „biografii de referință” ale micii și marii boierimi a acelor vremuri sunt atent studiate și prezentate publicului cititor, în vol. Familii de boieri mari şi mici din Valahia, vol. ce privește, în fapt, istoria politicii premoderne.  

Lecturând această carte vom afla informații inedite despre originea, priviilegile sau rolul jucat de boierime în guvernarea principatelor. De pilă, despre famila Șută vom află că are originea „fanariotă și veche din Epir, de unde pe timpul lui Mahomed II, acest sultan ar fi îndemnat pe unele familii din provincie, printre care se afla și șuțu, să se stabilească la Constantinopol, dându-li-se oarecari privilegii. Un scriitor francez, Du Verdier, vorbind de bibliotecile din timpul său la Constantinopol, zice că un ION ȘUȚU avea o bogată colecție de manuscrise (la 1585). Numele primitiv al familiei pare a fi acel de DRACO și prin acesta sunt chiar denumiți în decrete imperiale turcești și în timpuri mai noi. După Byzantios, autorul unei lucrări asupra Constantinopolului „Șuțu ar veni de la ȘOUDJI sau împărțitor al apelor orașului”, deoarece unul dintre moșii lor împlinise această funcțiune”.

Istoria familiilor boierești din Moldova – atent studiată de Octav George Lecca – cuprinde biografia unor nume precum Callimaki, Ghica, Hașdeu, Negruzzi, Sturdza, Rosetti sau Racoviță, a căror fapte sau momente cheie pe care le-au generat, sau la care au contribuit, descriu tabloul cadrul al realităților acelor timpuri. Concomitent cu cercetarea familiilor mici și mari de boieri, Lecca realizează și o incursiune în istoria politicii premoderne, amănunt care dă acestui volum o valoare aparte.

De exemplu, despre originea familie Kogălniceanu, Lecca consemnează următoarele: „Cel dintâi strămoș cunoscut din această familie îl găsim pe la sfârșitul veacului al XVII-lea, trăind în persoana lui SANDU KOGĂLNICEANU, care fu căsătorit cu fiica lui Gavril Rango. Familia lui era originară din ținutul Basarabiei, de la Kogălnic, de unde își trage numele de Kogălniceanu. Fiul lui Sandu era, după actele rămase, VASILE KOGĂLNICEANU, vel căpitan de Iași în anul 1730 și la 1735 vel pitar. Acesta avu patru fii: Constantin, Petre, Enache și Nicolae. NICOLAE, însurat cu Balașa Caracaș, a fost pitar de visterie în 1763; ENACHE KOGĂLNICEANU, n. 10 octombrie 1729, e cunoscut ca cronicar. Fost spătar și vel-stolnic în 1766. Soția sa era Frusina, fata vameșului Lefterache. El scrise la Țarigrad cronica Moldovei dintre 1733-1774, sub titlul: „Letopisețul Țării Moldovei, de la domnia I și până la a patra a lui Constantin Mavrocordat Vodă, de Enachi Kogălniceanu, bivvătaf de aprozi”.