Paideia Povestea țuicii românești (e-book) – ediție alcătuită de Radu Lungu și Alexandra Grigore E-book 25,00 lei Mărește

Povestea țuicii românești (e-book) – ediție alcătuită de Radu Lungu și Alexandra Grigore

Ţuica a însoţit ţăranul român, şi nu numai, în trecerea lui prin vremelnicia vieţii (botez, nuntă, pomana mortului), de Paşti și de Crăciun, în nădejdea adeverită a unui Nou An care va fi fost trecut cu bine (pe câmp, în bâlciuri, la hore) şi în tovărăşia celor apropiaţi. 

 

Mai multe detalii

E00002461

Numai online

25,00 lei cu TVA

„Țuica”, „pălinca”, „horinca”, „vinarsul”, „rachiul” sunt numite, pe bună dreptate, „udături” tradiționale și nu ar trebui să lipsească de la nici un ospăț românesc. Cartea de față prezintă o istorie accesibilă și savuroasă a acestor licori „naționale”, a căror faimă a ajuns dincolo de hotarele țării. Cititorul va descoperi povești de altă dată în care alcoolul a jucat un rol principal, cum ar fi „bătălia țuicii” din 17 septembrie 1788 și detalii neștiute despre prepararea băuturilor distilate și despre transmiterea acestui obicei din moși-strămoși. Nu lipsesc nici mărturiile pălincarilor din zilele noastre, cât și o prezentare succintă a celor mai gustoase varietăți de țuici disponibile azi.

 

O poveste de demult despre țuică:

 

În contextul crizei în care intrase Imperiul Otoman ca urmare a asediului ratat al Vienei (1683) şi al ofensivei armatei habsburgice, Principatele Române deveniseră teatrul operațiunilor militare. Se întâmpla în vremea războiului din 1787-1791, purtat de Rusia țaristă şi Imperiul Habsburgic contra Semilunei. Pe fondul acestui conflict militar european are loc un episod interesant petrecut în Banat, la Caransebeş. Iată ce se spune despre „bătălia ţuicii” din 17 septembrie 1788.

Armata austriacă de aproximativ 100.000 de soldați şi-a stabilit tabăra în preajma Caransebeşului. Avangarda, constituită dintr-un contingent de husari, a trecut Timişul pentru a verifica prezența armatei otomane. Neexistând nici un semn despre prezența turcilor, husarii au dat în schimb de un grup de ţigani, care s-au oferit să le vândă nişte schnapps (rachiu, palincă sau ţuică). Ostaşii călare au cumpărat schnapps-ul şi au încept să bea. Îndată după aceea a trecut râul şi un grup de infanterişti habsburgici.

Când au văzut ce petrecere s-a pus la cale, infanteriştii au vrut şi ei alcool. A urmat o discuţie încinsă, între cele două tabere încingându-se o bătaie soră cu moartea. În toiul „luptei”, câţiva infanterişti au început să strige „Turcii! Turcii!”, făcându-i pe husari să dea bir cu fugiţii, convinşi fiind că atacul armatei otomane este iminent. Cea mai mare parte dintre infanterişti a început de asemenea să se împrăştie. Explicaţia este că armata habsburgică era alcătuită din tot felul de „etnii” care nu stăpâneau neapărat germana. Situaţia s-a înrăutăţit atunci când ofiţerii, în încercarea lor de a restabili ordinea, au început să strige „Halt! Halt!”, ceea ce a fost „tradus” în „Allah! Allah!” Observând goana husarilor prin tabăra habsburgică, unul dintre comandanţi s-a gândit că este o şarjă de cavalerie a armatei otomane, drept care a ordonat deschiderea focului. Trupele de artilerie deschideau focul asupra oricărei umbre. Două zile mai târziu, turcii descopereau o „avangardă moartă”...

 

Traducator/editorediție alcătuită de Radu Lungu și Alexandra Grigore
Anul publicării2022
Format95 x 205 mm
Nr. pagini126
ColecțiaEmblematic România,Cărți de Referință. Etnologie
Hard Cover2514-povestea-uicii-romaneti-ediie-alcatuita-de-radu-lungu-i-alexandra-grigore-9786067486117.html
ID eBook2514-povestea-uicii-romaneti-ediie-alcatuita-de-radu-lungu-i-alexandra-grigore-9786067486117.html
ISBN978-606-748-610-0

Scrieţi un comentariu

Povestea țuicii românești (e-book) – ediție alcătuită de Radu Lungu și Alexandra Grigore

Povestea țuicii românești (e-book) – ediție alcătuită de Radu Lungu și Alexandra Grigore

Ţuica a însoţit ţăranul român, şi nu numai, în trecerea lui prin vremelnicia vieţii (botez, nuntă, pomana mortului), de Paşti și de Crăciun, în nădejdea adeverită a unui Nou An care va fi fost trecut cu bine (pe câmp, în bâlciuri, la hore) şi în tovărăşia celor apropiaţi. 

 

Scrieţi un comentariu

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: