Critica raţiunii pure (e-book) - Immanuel Kant

Critica rațiunii pure este opera capitală a lui Immanuel Kant, care cuprinde întreg spectrul filosofiei sale și în care cercetează bazele procesului de cunoaștere.

În această lucrare, Kant încearcă să integreze într-o concepție unitară cele două poziții contrare ale teoriei cunoașterii din vremea sa, pe de o parte raționalismul lui René Descartes, pe de alta empirismul filosofilor englezi John Locke și David Hume. În acest scop, Kant face deosebirea între judecata analitică și cea sintetică. În cazul judecății analitice, adevărul derivă din analiza însăși a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepție sensorială. În situația în care o analiză rațională nu este suficientă pentru a extrage adevărul și este nevoie de o observație senzorială sau experiment, atunci avem de a face cu o judecată sintetică. Așadar, toate cunoștințele valabile la un moment dat derivate din experiență au un caracter sintetic.

Această ediție cuprindă o nouă și excepțională traducere a doamnei profesor dr. Rodica Croitoru, președinta Societății Kant din România.

„Dacă consider întreaga cunoaştere a raţiunii pure şi speculative în totalitate ca pe un edificiu, a cărui idee cel puţin o avem în noi, atunci eu pot spune: în Teoria transcendentală a elementelor am evaluat materialele de construcţie şi am determinat, pentru ce fel de edificiu, pentru ce înălţime şi soliditate ajunge el. Desigur s-a întâmplat, că, deşi aveam în vedere un turn, care trebuia să ajungă până la cer, provizia de materiale a ajuns totuşi numai pentru o casă de locuit care, pentru preocupările noastre în planul experienţei era destul de spaţioasă şi suficient de înaltă, spre a o cuprinde dintr-o privire; însă acea întreprindere temerară trebuia să eşueze din lipsa materialelor, chiar fără să mai punem la socoteală şi confuzia de limbaj, care trebuia inevitabil să îi dezbine pe muncitori asupra planului şi să îi răspândească în toată lumea, pentru ca fiecare, să construiască în particular, după planul său deosebit. Acum noi nu avem de-a face atât cu materialele, cât mai degrabă cu planul şi, avertizaţi fiind, să nu ne hazardăm orbeşte într-un proiect după plac, care probabil ar putea depăşi facultăţile noastre în întregime, totuşi deopotrivă neputând renunţa pe deplin la construirea unei locuinţe solide, să facem devizul pentru o clădire în raport cu provizia, care ne este dată şi care este potrivită totodată trebuinţei noastre”.

Immanuel Kant