Filosofia în Roma veche (e-book) – Gheorghe Vlăduțescu

Când romanii au adoptat genurile și tehnicile artistice grecești, nu și-au imitat în mod servil modelele, ci au creat opere de literatură și artă vibrante și originale. Același lucru este valabil și pentru filosofie, în pofida faptului că bogata tradiție filosofică romană este încă prea des tratată ca o simplă notă de subsol pentru istoria filozofiei grecești. Acest volum își propune să reafirme semnificația filozofiei romane și să exploreze „romanitatea” scrierilor și practicilor filosofice din lumea romană, străduindu-se să arate că romanii, în adaptarea lor creatoare a modurilor de gândire grecești, au dezvoltat forme sofisticate de discurs filosofic, conturate de propria lor istorie și instituții, concepte și valori - și nu în ultimul rând - de limba latină.

Despre filosofie în Roma veche, nu doar la noi, s-a scris mai puţin, în comparaţie cu interesul arătat altora din Antichitate sau din Orient. Aceasta, poate, mai cu seamă din cauza „vecinătăţii” greceşti care, de altfel, îi va fi fost model, de unde prejudecata că filosofia romană este doar o replică.

Ce-i drept, ca „fenomen originar”, filosofia greacă, deopotrivă prin limbaj şi prin reconstrucţii, a modelat-o pe aceea romană. Nici nu se putea astfel. Istoria greacă, atâta de bogată şi valoric exemplară prin înfăptuirile ei în ordine filosofică, nu se putea ignora. „Experienţa” greacă, de întemeiere, urma să fie preluată şi amplificată. Dacă romanii ar fi ignorat-o, repetând ceea ce istoriceşte se impusese paradigmatic, nu aveau decât a pierde şi ei şi Grecia, la urma urmelor, marea cultură greacă nerodind în altele. Așadar, romanii, de la Cicero, la Lucretius, la Seneca, la Marcus Aurelius, dintre cei mai proeminenţi, în ordinea filosofiei s-au format la şcoala greacă, fără a rămâne, totuşi la ea.

Mai întâi, filosofia pentru a fi romană avea nevoie de un limbaj potrivit limbii latine. Cicero, îndeosebi, avea să facă trecerea de la limbajul specializat al filosofiei în orizont grecesc, la acela latin. În timp, s-a făcut trecerea la limbajul primilor scriitori creştini de limbă latină, la acela al scolasticii şi la acela al primilor moderni. Bacon şi Descartes, primul în Anglia, al doilea în Franţa. La noi, Dimitrie Cantemir şi Samoil Micu au făcut trecerea de la latina filosofică medievală, la limbajele „naţionale”. Așadar, romanii nu au fost doar mimetici, ei impunând un limbaj care avea să facă istorie. Mai mult, filosofia romană este atât o continuare a filozofiei grecești, cât și un mod de gândire substanțial diferit.

Toate acestea sunt amplu dezvoltate în Filosofia în Roma veche pe care Editura Paideia o oferă tuturor acelora interesaţi de filosofie şi nu numai, cartea având capitole consacrate şi filosofiei istoricilor, filosofiei limbajului, filosofiei artei, retoricii. Pentru istoria mentalităţii, capitolul Filosofia erudiţilor (cu Plinius cel Bătrân, cu Aullus Gelius, cu Macrebius) este nemuritor. Totodată, în partea de încheiere, de la ultimii „antici” la primii „medievali”, se face trecerea firească de la filosofia veche la noua filosofie, proprie creştinismului.

Atât în formă, cât și în conținut, această carte este o creație editorială de seamă realizată de cunoscutul academician Gheorghe Vlăduțescu, specializat în filosofia din Roma Antică.

„Fără îndoială că, în filosofie, romanii nu reconstruiau asemenea grecilor, dar, erau totuşi, o alternativă la aceştia. Urmându-i, punându-se sub semnul lor, ei n-o făceau decât pentru a învăţa să zboare singuri. Supunerea, deci, ca un fel de viclenie a raţiunii, era prima mişcare, necesară pentru emancipare.” (Gheorghe Vlăduțescu)