Locuire şi neaşezare - Teodor Gheorghiu

Colecția Studii Imaginate aduce în atenția cititorului diferite problematici și perspective privind modul în care arhitectura a influențat și s-a dezvoltat în cadrul culturii europene și a celei românești.

Potrivit autorului,tradiţia este sprijinul de nădejde al dezvoltării durabile.  Zona studiată de Teodor Gheorghiu este restrânsă la aria sud-est europeană. Analiza sa indică necesitatea conservării specificului și a tradiționalului în mediul urbanist.

Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

Prezentul în construcţii şi urbanism este şi el complicat, dar nu complex. Este haotic, se spune adesea. Faţă de complexitatea tradiţiei, el se prezintă mult mai modest, omogen, repetabil pe spaţii imense şi în forme de multe ori identice. Una dintre cauze este dimensiunea colosală şi mobilitatea afacerilor din construcţii, o alta, unificarea normelor, fiecare sprijinindu-se reciproc. Principalii promotori (politicieni, constructori şi producători de materiale) tind să reducă arhitectura şi urbanismul la nivelul unei simple afaceri, dar cea mai profitabilă afacere a momentului. Apar deja premisele globalizării tehnologiilor, materialelor şi modelelor, în acelaşi timp creşte perisabilitatea construcţiilor, scade durata de utilizare, arhitectura devenind treptat, dar sigur, un simplu obiect de consum. Spaţiul este tratat la fel. Oraşele devin „aglomeraţii", satele dispar, câmpurile agricole devin platforme tehnologice. Consecinţele previzibile: aglomeraţii urbane imense şi incoerente, o arhitectură de consum care exclude reciclarea, medii construite şi naturale degradate, deşertiflcare, alte catastrofe ecologice, destructurare socială, stress, nevroze generalizate, agresivitate, risipă şi sărăcie, toate având legătură cu organizarea şi edificarea urbană. Cineva a găsit o excelentă comparaţie: tratăm Pământul ca pe o afacere în lichidare.

Evident, sunt subliniate părţile negre ale tabloului viitorului „mondializat", dar studii futurologice recente consideră că sunt suficient de puternice şi persistente pentru a întuneca definitiv realitatea terestră.

Viitorul pare o simplă extrapolare a prezentului şi este, în multe dintre sectoarele sale, neprietenos. Există însă un scenariu optimist, în care actorii principali sunt factorii care pot să stânjenească, să împiedice globalizarea sau să îi diminueze sau corecteze efectele. Pentru urbanistică şi arhitectură, unul dintre factori poate fi tradiţia, atât timp cât este corect conturată, are componente vii, puternice şi este capabilă să devină alternativă sau să se insinueze în fenomenul contemporan. Tradiţia poate fi sprijinul de nădejde al dezvoltării durabile, poate singurul sprijin. în cadrul conceptului general, la limita dintre arhitectură şi urbanism, cea mal consistentă şl cu cea mal mare şansă, este tradiţia locuirii. Ea subsumează, în fond, majoritatea funcţiilor unei aşezări şi presupune utilizarea mijloacelor celor mai complexe. Este (era)

aşa, pentru că se referă la funcţiile vitale ale individului şi grupului social, relativ stabile şi durabile.în previzibila confruntare este de aşteptat ca, depăşind nivelul mafiei construcţiilor, principala rezistenţă să vină dinspre mentalitatea mediei sociale, dirijată şi manipulată de cel puţin o jumătate de secol. Paradoxal, şansa României şi parţial a restului Europei estice a fost şi este subdezvoltarea; datorită ei, tradiţia rezistă integral sau fragmentar.

Teodor O. Gheorghiu, absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București, este profesor la Facultatea de Arhitectură din Timișoara. Spirit riguros, bine instruit, cercetător profund, arh. Teodor O. Gheorghiu semnează numeroase articole, comunicări științifice, cărți, în încercarea de a inova maniera de cercetare și de a obține rezultate inedite - proiecte, documentații de arhitectură și urbanism.

Această culegere îmi oferă şansa de a relua o serie de texte publicate sau scrise cu diferite prilejuri, la un timp relativ scurt după ce au căpătat (întotdeauna prea uşor, chiar pripit) o formă „finală". Scurtul răgaz permite noi reflecţii asupra subiectelor în sine, iar publicarea sub forma unei cărţi cred că impune stabilirea unor relaţii coerente. Aşadar, suficiente motive să modific, să reformulez, dar nu într-atât încât să devină altceva.

Subiectele alese formează un lanţ pe care îl consider urmând o logică de tip deductiv. Ele se sprijină, ierarhic, în multe feluri, unele pe celelalte. În altă ordine de idei, sunt rezultatul unor preocupări relativ recente, prin care încerc să leg studiile istorice asupra arhitecturii şi urbanisticii de cele asupra mutaţiilor recente sau relativ recente, anunţând anume perspective. Unele, nu foarte optimiste, sunt extrem de apropiate şi par inexorabile. Sunt considerate „ţinte sigure".