Umorul poporului român în fază terminală a socialismului - Călin Bogdan Ștefănescu

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

 Bancurile politice reprezintă un catalizator de comunicare între cetățean și stat – în special într-un timp în care comunicarea dintre stat și societate este, cu precădere, arbitrară, cum poate fi definită experinența României comuniste, timp în care statul deținea întregul monopol. Privită din această perspectivă, o culegere de bancuri politice nu este doar o simplă poartă de acces la anumite realități, ci reprezintă, în primul rând, o dovadă a rezistenței prin umor, a unei societăți, într-o anumită perioadă. În această cheie trebuie interpretată și cartea lui Călin Bogdan Ștefănescu, care descrie „dizidența” poporului român, revolta împotriva realităților „inversate” pe care le trăiau în acele vremuri.

Curând după evenimentele din decembrie 1989, când m-a chemat la telefon prietenul Călin-Bogdan Ștefănescu și mi-a spus că vrea să vorbească cu mine despre folclor, am rămas puțin mirat. Îl știam un om sobru și profesional, ocupat, mai cu seamă în acea vreme, până peste cap, cu problemele călătoriilor în comun ale bucureștenilor. Lucra la I.T.B. Plăcută mi-a fost surpriza când a venit și mi-a adus un mare manuscris cu bancurile pe care timp de mai mulți ani le-a adunat de la diferiți oameni, în diferite locuri și în diferite împrejurări, întotdeauna cu grijă și, uneori, cu teamă să nu fie surprins de informatori sau chiar de securiști.

Prietenul Călin-Bogdan Ștefănescu a privit bancurile pe care le-a adunat ca acte politice, ca realități sociale și a analizat rosturile lor ca atare, arătându-ne despre ce momente pe care le-am trăit vorbesc, despre cine și despre ce împrejurări. Ne-a arătat asupra căror situații s-a centralizat nemulțumirea oamenilor, împotriva căror personaje s-a îndreptat ura lor, exprimată prin această hazlie formă de batjocură. Ne-a arătat clar față de ce și de cine a luat lumea distanță în această ultimă jumătate de veac.

 Cuvânt înainte, Prof. dr. doc. MIHAI POP

Cartea Umorul poporului român în faza terminală a socialismului. Peste una sută bancuri, cuprinde bancurile culese de Călin Bogdan Ștefănescu, în perioada 1979-1989.  Aceste bancuri descriu, pe de-o parte, realitatea socială și politică a României, din timpul comunismului, și relevă, în egală măsură, atitudinea de revoltă a oamenilor și modul în care funcționa, în acele timpuri, mentalul colectiv al românilor.

Umorul românesc prezintă atât elemente originale, cât și aspecte împrumutate de la popoarele pe care le moștenește sau cu care a intrat în contact de-a lungul secolelor.

Unul dintre primele personaje românești prezente în anecdote este Păcală. Numele lui este derivat de la verbul „a păcăli” și, ținând cont că etimologia cuvântului este necunoscută, se presupune că el face parte din umorul specific românesc.

În România comunistă a fost inventat un nou personaj, dezagreat de către regimul politic din pricina aluziilor incomode privitoare la realitatea din țară. Eroul bancurilor s-a numit Bulă, reprezentând idiotul tragicomic absolut, capabil să scoată la lumină incongruențele mediului în care trăiește prin marea lui naivitate și incapacitatea de a lua parte la imoralitățile comise de către cei din jurul său (motivul lumii pe dos). În special bancurile cu Bulă copil continuă să fie spuse până în zilele noastre, dar schimbările politice din țară au scăzut neîndoios popularitatea personajului, el nemaifiind un subiect interzis.

În 2006, Bulă a fost votat pe locul 59 în clasamentul Mari români.

Tot în timpul regimului comunist, în ultimii ani ai „Epocii de Aur”, o mare răspândire aveau bancurile cu Ceaușescu.

27.04.1980

Întrebare: Ce-o să se întâmple dacă se va construi socialismul în Sahara?

Răspuns: La început nimic, dar mai pe urmă n-o să se mai găsească nisip.

La o ședință, secretarul anunță supunerea la vot a propunerii făcute: – Cine e „pentru” să ridice o mână în sus, cine e „contra” să le ridice pe-amândouă cu fața la perete.

20.02.1985

După experiențe laborioase, s-a stabilit cu certitudine că zăpada căzută este artificială – pusă pe calorifer, nu se topește.

8.03.1985

Cine vrea să-și scoată copilul la aer curat îl îmbracă bine și-l trimite în sufragerie.

10.03.1985

Românul întruchipează tricolorul: e roșu de muncă, galben de foame, albastru de frig.

11.05.1986

Când a sosit echipa „Steaua” cu Cupa Campionilor Europeni la fotbal, pe aeroport era o mare de oameni care scandau:

– Ducadam, Ducadam! Printre ei era și o băbuță care striga și ea cât o ținea gura. Un tip se uită la ea și-o întreabă mirat:

 – Ce strigi așa, mamaie? știi dumneata cine e Ducadam?

– Nu știu, maică, și nici nu mă interesează! Sunt mulțumită că l-au schimbat p-ăla pe care-l știu eu!

Călin-Bogdan Ştefănescu s-a născut în anul 1942, la Târgovişte. În 1971 a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. A lucrat ca inginer, la I.T.B.