Ce mi-e drag nu mi-e urât. O antropologie a emoției - Lucia Terzea-Ofrim

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Lucrarea prezintă, dintr-o perspectivă modernă și integratoare, un aspect mai puțin cercetat al culturii populare românești – categoria urâtului.

Scopul lucrării noastre este acela de a evidenția, dintr-o perspectivă modernă, integratoare, un aspect mai puțin cercetat al culturii populare românești – categoria urâtului. Vom încerca să surprindem direcțiile de modelare culturală a cuvântului, apoi sentimentul sau starea de urât, motivul liric și imagistica derivată în contexte rituale și nerituale. Cercetarea noastră încearcă să răspundă la următoarele întrebări: care este substratul mental care organizează percepția urâtului? care este mecanismul conversiunii unei categorii estetice într-o stare psihică? ce constrângeri determină modelajul cultural al acestei stări? care sunt mecanismele reprezentării culturale? ce semnificații dobândește în contexte diferite? ce valori (estetice, morale etc.) i se asociază?

Lucrarea descrie direcțiile de modelare culturală a cuvântului, sentimentul sau starea de urât, motivul liric și imagistica derivată în contexte rituale și nerituale.

Tradițiile românești variază de la o regiune la alta.

Viaţa spirituală a românilor a fost dominată de nenumărate credinţe şi superstiţii, care de-a lungul timpului au atras mirarea călătorilor străini.

Folcloriștii numesc aceste ceremonii "ritualuri de trecere", denumite astfel de Arnold Van Gennep, în Riturile de trecere scriere publicată în 1909/1998 -, pentru că ele marchează trecerea de la o stare socială sau biologică la alta. Cum asemenea situații tranzitorii creează întotdeauna incertitutidine, rolul lor este de a atenua pe cât posibil energiile negative, tensiunile care rezultă din asemenea schimbări de statut.

Despre înmormântare: 

„Când o persoană trage să moară, se lasă ferestrele şi uşa deschise, ca să aibă pe unde ieşi sufletul”.

„Un mort este păzit ca să nu treacă peste el vreo pisică, altfel se face strigoi şi mor toţi ai casei”.

„Dacă unei familii îi moare primul copil, nu se duce după el la mormânt, ca să nu-i mai moară şi alţi copii”.

„Un mort se înmormântează cu hainele cele mai bune pe care le-a avut, ca înfăţişându-se înaintea lui Dumnezeu pe lumea cealaltă, să fie curat”.

 (folclorist George Ioneanu)

Prima baie

În apa primei băi tradiția spune că trebuie să se pună:

Busuioc - ca să fie atrăgător copilul, mai ales dacă este fată.

Grâu - să fie cinstit.

Mărar - să fie plăcut ca mărarul în bucate.

Mentă și romaniță - să crească ușor și să fie sănătos.

Măciulii de mac - ca să doarmă bine.

Semințe de cânepă - ca să crească repede.

Pene - ca să fie ușor ca pana.

Apă sfințită - ca să fie copilul curat ca aceasta.

Lapte dulce- ca să fie alb ca laptele.

Ouă - ca să fie sănătos și plin ca oul, care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi.

Bani - ca în viață copilul să aibă parte de avere.

Moașa, după ce - conform tradiției - scoate banii, se duce și pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. Apoi moașa se așază pe covata întoarsă și femeile o înconjoară de 3 ori, dansând și chiuind. După toate acestea, moașa trebuie să sară peste covată, cântând și provocându-le pe nepoatele care-și doresc un copil astfel:

"Hai, săriți peste covată,

S-aveți și voi câte-o fată

Dar săriți mai 'năltișor,

S-aveți și câte-un fecior".

La sfârșit ea duce copilul și-l dă nașilor, care-i pun bani pe piept, după care îl dă mamei, care o cinstește cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai întâlnește încă odată când moașa are datoria de a organiza o "mică petrecere" cu nepoatele sale în cinstea nou-născutului.
(surse wikipedia și Historia, https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/traditii-si-superstitii-aberante-ale-romanilor)

Cercetarea pe ne-am propus-o are în vedere evidențierea profilului cultural al unei stări interioare – urâtul, un afect cu denumire intraductibilă, considerat circumscris spațiului cultural românesc, alături de dor, jale, alean, amar etc. Intraductibilitatea i se pare firească lui Lucian Blaga, nu numai prin faptul că „ne găsim pe un teren al nuanțelor, al inefabilului și imponderabilului, dar și pentru că urâtul, ca și jalea și dorul, sunt stări specific românești”.

Lucia Terzea-Ofrim (n. 22 noiembrie 1962, Brașov) este un antropolog, filolog și folclorist român.

Este absolventă a Facultății de Litere (1989). Doctor în filologie cu teza Urâtul în folclorul românesc (2001). A fost lector universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din București, Catedra de etnologie și folclor. Din 2004, este lector de limba română la Universtatea Stendhal din Grenoble, Franța.