Hermeneutica radicală şi opera de artă - John E. Hancock
John E. Hancock
Interpretarea nu este pur și simplu un „act”, ci felul în care suntem, natura existenței noastre. Baza cotiturii interpretative este recunoașterea, prevalentă în filozofia hermeneutică de pe continent, atribuibilă, în primul rând, lui Heidegger.
0882P
Nou
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității: 2015-03-31
Interpretarea este trăsătura universală omniprezentă în toată activitatea și ființa umană.
Acest studiu va explora problema „interpretării“, într-un efort de a lega perspectivele ontologice ale hermeneuticii filozofice de practica disciplinelor interpretative, cu referință îndeosebi la arhitectură. „Teoria“ interpretării ca problemă filosofică ia deja în considerare „practicile“ de angajare în lumea-viață, implicând astfel înțelegeri ale „operelor“ de artă sau de arhitectură din lume.
John E. Hancockscoate în evidență noi perspective asupra criticii arhitecturale, istoriei și educației ca derivând din trei aspecte ale acestei „ființări“ și activități lumești interpretative: contextualitatea, interactivitatea și temporalitatea sa.
| Autor | John E. Hancock |
| Anul publicării | 2001 |
| Format | 145 x 200 mm |
| Nr. pagini | 168 |
| Colecția | Spaţii imaginate |
| eBook | 1590 |
| ID Hard Cover | 1590 |
| Gen | Arhitectura |
| Limba | Romana |
| Tip format | Fizic |
| Subiect principal | Teoria arhitecturii |
| Categorie | Arta si fotografie |
| Sub-Categorie | Arhitectura |
| ISBN | 973-8064-81-3 |
Hermeneutica radicală şi opera de artă - John E. Hancock
Fiecare moment din existența noastră constă din interpretare, din clipa în care ne trezim și ne uităm la ceasul deșteptător sau vedem culoarea cerului de afară. Interpretarea este însăși structura ființei noastre.
Acest eseu este, categoric, general, și nu urmărește să creioneze o istorie a gândirii filozofice moderne. Alte discipline însă, într-o meditație interioară au preluat idei din această cotitură interpretativă: dreptul, teologia, istoria, teoria literaturii și chiar și știința. Aceste discipline, în care are loc un fel de „practică“ în „lumea reală“ a discursului sau a societății, au furnizat într-adevăr acele întrebări și acele exemple prin care teoria interpretativă a devenit mai rafinată și și-a sporit influența. Scopul studiului este de a sugera maniere în care cotitura menționată poate fi importantă pentru arhitectură, dar și arhitectura importantă pentru aceasta. Deși în forma sa pură, dezvoltată de Heidegger și Gadamer hermeneutica filozofică este la nivelul reflecției ontologice pure, ea devine atât productivă cât și legitimă pentru a arunca lumină asupra unui domeniu cum ar fi arhitectura (ca practică fixată în lumea socială), deoarece chiar o înțelegere a unei astfel de fixări este elementul distinctiv al acestei ontologii.
Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.
Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.
Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe – este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.
Cartea descrie problematica disciplinelor interpretative, cu referință îndeosebi la arhitectură.
Lucrarea de artă, templul concentrează și dă la iveală sensurile și relațiile ce constituie lumea sa. Lucrarea acționează spre a revela această lume. Nu reprezintă însă mai mult decât un exercițiu de anticar, oricât de bine ar fi desenată concepția de complexitate relațională. Desigur, nu există nici o chemare pentru a reînvia politica, ritualurile, formele epocii clasice. Heidegger utilizează în eseul său templul-lucrare și capacitatea sa de a-și revela lumea ca exemplu filozofic. Acesta are ca scop ultim proiectarea unor posibilități noi, futuristice pentru înțelegerea artei, deschiderea spațiului critic printre convenții și practici prezente, scoaterea în evidență a sărăciei analizei estetice și obiective, reconfigurarea radicală a înțelegerii lucrării de artă și deci a înseși lumii noastre și a viitorului discursului nostru.
John E. Hancock este un prestigios arhitect. Din 1978 a predat designul arhitectural, teoria și istoria la Universitatea din Cincinnati. Eseurile sale despre istorie și interpretare arhitecturală au fost publicate pe piața internațională; producțiile și expozițiile sale media despre arhitectura și peisajele antice (în special lucrările de pământ din Ohio) au fost arătate și onorate pe scară largă; iar foștii săi studenți și-au asumat poziții de conducere în practica și educația arhitecturală în întreaga lume.

Hermeneutica radicală şi opera de artă
în pregătireInterpretarea nu este pur și simplu un „act”, ci felul în care suntem, natura existenței noastre. Baza cotiturii interpretative este recunoașterea, prevalentă în filozofia hermeneutică de pe continent, atribuibilă, în primul rând, lui Heidegger.
10 alte produse din aceeași categorie
Album Arh. Dorin Stefan - 5% COLOR
Dorin Ştefan este astăzi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii româneşti. O fiinţă avangardistă din construcţie, practician şi autor de manifeste provocatoare chiar când îşi redactează teza de doctorat, profesor dintre cei cu charismă şi personaj prin tot ceea ce face,84,00 lei STUD 120,00 leiPreț redus!Carte + Pachet Digital-Pictor si diplomat...
Prin intermediul corespondenței, cititorul descoperă un diplomat abil, implicat în negocieri de pace de mare importanță, un erudit pasionat de antichități și un fin observator al lumii contemporane.75,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Regele Ferdinand...
Un portret complet al Regelui Ferdinand I, care evidențiază atât calitățile de suveran, cât și defectele sale omenești. Autorul se adresează în special generației tinere, pentru a sublinia rolul esențial pe care regele și familia sa l-au avut în desăvârșirea și consolidarea statului român unitar.75,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-O istorie a...
Jan Bialostocki analizează cinci secole de doctrine artistice cu un remarcabil spirit de discernământ și profunzime filozofică, oferind o vedere de ansamblu coerentă asupra evoluției gândirii despre artă. Lucrarea se distinge prin vastitatea orizonturilor teoretice și prin capacitatea de a revela, prin exemple convingătoare, funcția cognitivă a frumosului.75,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Dialog despre artă...
Cartea aduce o contribuție valoroasă la reconsiderarea imaginii tradiționale asupra culturii și a artei, explorând mutațiile profunde generate de tehnologie și mass-media. Această operă vizionară propune conceptul de „tehnocultură” pentru a înțelege noile realități și argumentează pentru o schimbare generală de atitudine, în locul judecării prezentului cu...75,00 lei STUD
Carte + Pachet Digital-Mutația semnelor -...
Cartea aduce o contribuție valoroasă la reconsiderarea imaginii tradiționale asupra culturii și a artei, explorând mutațiile profunde generate de tehnologie și mass-media. Această operă vizionară propune conceptul de „tehnocultură” pentru a înțelege noile realități și argumentează pentru o schimbare generală de atitudine, în locul judecării prezentului cu...75,00 lei STUDPachet Digital-Dansul de la Avignon....
Cartea explorează legătura profundă dintre dramele personale ale renumitului pictor Hans Holbein cel Tânăr și contextul istoric tulbure al Reformei, oferind o perspectivă vie asupra condiției artistului într-o epocă de mari transformări sociale și religioase.50,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Dansul de la...
Cartea explorează legătura profundă dintre dramele personale ale renumitului pictor Hans Holbein cel Tânăr și contextul istoric tulbure al Reformei, oferind o perspectivă vie asupra condiției artistului într-o epocă de mari transformări sociale și religioase.75,00 lei STUDPachet Digital-Duveen și milionarii - S....
O biografie spectaculoasă a lui Joseph Duveen, cel mai mare negustor de artă al tuturor timpurilor, care explică modul în care o mare parte a patrimoniului artistic european a ajuns în colecțiile private din America. Un instrument excelent pentru a înțelege mecanismele comerțului cu artă și transformarea operelor din valori spirituale în obiecte de trafic...50,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Duveen și...
O biografie spectaculoasă a lui Joseph Duveen, cel mai mare negustor de artă al tuturor timpurilor, care explică modul în care o mare parte a patrimoniului artistic european a ajuns în colecțiile private din America. Un instrument excelent pentru a înțelege mecanismele comerțului cu artă și transformarea operelor din valori spirituale în obiecte de trafic...75,00 lei STUD
Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:
Album Arh. Dorin Stefan - 5% COLOR
Dorin Ştefan este astăzi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii româneşti. O fiinţă avangardistă din construcţie, practician şi autor de manifeste provocatoare chiar când îşi redactează teza de doctorat, profesor dintre cei cu charismă şi personaj prin tot ceea ce face,84,00 lei STUD 120,00 leiPreț redus!
Invazia : cronica unui război care a...
"Invazia – Cronica unui război care a schimbat lumea (2023-2024)" este al doilea volum dintr-o serie de analize dedicate conflictului din Ucraina. Autorul, Alexandru Grumaz, examinează evoluțiile militare, diplomatice, economice și geopolitice ale invaziei ruse, plasând războiul în contextul mai larg al reconfigurării ordinii internaționale.108,00 leiFilosofie și politică 1957-1962 ed. a...
Academicianul Gh. Vladuţescu readuce în paginile acestei cărţi perioada 1957-1962, anii studenţiei sale. De ce? Pentru că şi anii aceia au fost, sunt parte din istoria şi viaţa noastră, pentru că şi în acea perioadă de „Sahara“ pentru filosofia şi cultura acestei ţări au existat o sumedenie de oameni oneşti, care au scris şi au predat în învaţământul...39,00 lei STUDMinunata istorie a „Cărții lui Iov” -...
Dacă în povestire Iov era un drept-credincios riguros şi de neclintit, în poem el devine un înţelept care meditează asupra condiţiei umane şi religioase într-un moment de răscruce al biografiei sale. Iov are atât forţa combativă a predecesorilor săi mai tineri – sumerian şi akkadian –, dar şi umanitatea profundă a celuilalt erou-frate – babilonian.32,00 lei STUDPurificare prin comuniune cu Dumnezeu -...
Această carte are misiunea de a vă dezvălui toate acele mijloace de vindecare sufletească și trupească prin comuniune cu Dumnezeu.38,00 lei STUDAlbum Arh. Dorin Stefan - 5% COLOR
Dorin Ştefan este astăzi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii româneşti. O fiinţă avangardistă din construcţie, practician şi autor de manifeste provocatoare chiar când îşi redactează teza de doctorat, profesor dintre cei cu charismă şi personaj prin tot ceea ce face,84,00 lei 120,00 leiPreț redus!
Pachet Digital-Triburi si sate din...
Cartea oferă o sinteză rară a organizării gospodăriei, satului și tribului la albanezi, slavi, greci și români, relevând atât elementele comune, rezultate dintr-o istorie îndelungată, cât și particularitățile fiecărui grup. Astfel, autorul oferă o perspectivă unificatoare asupra unei regiuni complexe, subliniind asemănările profunde care leagă populațiile...50,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Triburi si sate din...
Cartea oferă o sinteză rară a organizării gospodăriei, satului și tribului la albanezi, slavi, greci și români, relevând atât elementele comune, rezultate dintr-o istorie îndelungată, cât și particularitățile fiecărui grup. Astfel, autorul oferă o perspectivă unificatoare asupra unei regiuni complexe, subliniind asemănările profunde care leagă populațiile...75,00 lei STUDPachet Digital-Pictor si diplomat - Peter...
Prin intermediul corespondenței, cititorul descoperă un diplomat abil, implicat în negocieri de pace de mare importanță, un erudit pasionat de antichități și un fin observator al lumii contemporane. Astfel, volumul oferă o perspectivă directă și valoroasă asupra vieții politice și culturale a Europei din secolul al XVII-lea, prin ochii unuia dintre cei...50,00 lei STUDCarte + Pachet Digital-Pictor si diplomat...
Prin intermediul corespondenței, cititorul descoperă un diplomat abil, implicat în negocieri de pace de mare importanță, un erudit pasionat de antichități și un fin observator al lumii contemporane.75,00 lei STUDPachet...
Cartea analizează caracterele naționale distincte ale englezului (om al acțiunii), francezului (om al gândirii) și spaniolului (om al pasiunii) și argumentează că această diversitate este o manifestare a bogăției spirituale a creației și că niciun popor nu ar trebui judecat după un criteriu unic.50,00 lei STUD
Bucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).190,00 lei STUDOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Dionisie Aeroapagitul este probabil cel mai mare scriitor mistic din toate timpurile. Această versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloae.154,00 lei STUDCarte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.30,00 lei STUDCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Critica rațiunii pure reprezintă una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra gândirii europene. Apărută în 1781, influența ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construiește.190,00 lei STUD
Psihologi români din secolul XX - Pavel...
„Omagiu psihologilor români ai secolului XX care prin două războaie mondiale și comunism au menținut aprinsă flacăra psihologiei pentru generațiile viitoare.” PAVEL MUREȘAN ION MÂNZAT137,00 lei STUDCalendarele poporului roman - Antoaneta...
Calendarul popular pe care îl prezentăm cititorului reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico-rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale și se regăsește și în Spațiul și timpul.122,00 lei STUDBucate, vinuri si obiceiuri românesti -...
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.103,00 lei STUDRomanian recipes, wines and customs - Radu...
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.105,00 lei STUDSpatiul si timpul in traditiile romanesti...
Acest volum este poate cea mai importantă consemnare unitară a patrimoniului imaterial al poporului român, este o reconstrucţie migăloasă a imaginii lumii după credinţele şi tradiţiile populare româneşti în format monumental. Cuprinde cele două publicații -Reprezentări ale spaţiului în credinţele populare româneşti și Calendarele poporului român.241,00 lei STUD
Viata intima a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...37,00 lei STUDMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.44,00 lei STUDPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia30,00 lei STUDAurul negru la romani - Radu Lungu
În volumul Aurul negru la români, Radu Lungu descrie începutul, evoluția și afirmarea industriei petrolifere românești precum și declinul acestei industrii, după căderea dictaturii lui Ceaușescu, din 1989.44,00 lei STUDPoeme de-o clipă - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă53,00 lei STUD
Calea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)18,00 lei STUDIstoria sociala a satului romanesc - Henri...
Această culegere de studii reuneşte pagini de o bogată însemnătate, scrise de Henri H. Stahl, despre specificul lumii tradiționale românești.32,00 lei STUDMaria Tanase - ediție româno-franceză, L1-...
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a fost și rămâne o figură marcantă a muzicii românești.31,00 lei STUDConfesiunile Verei Davadova, iubita lui...
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.58,00 lei STUDIstoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza...
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a adunat: Istoricul bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705–1985). Începutul bun de atunci îşi află acum o împlinire şi mai bună.37,00 lei STUD