Hermeneutica radicală şi opera de artă - John E. Hancock

Acest eseu este, categoric, general, și nu urmărește să creioneze o istorie a gândirii filozofice moderne. Alte discipline însă, într-o meditație interioară au preluat idei din această cotitură interpretativă: dreptul, teologia, istoria, teoria literaturii și chiar și știința. Aceste discipline, în care are loc un fel de „practică“ în „lumea reală“ a discursului sau a societății, au furnizat într-adevăr acele întrebări și acele exemple prin care teoria interpretativă a devenit mai rafinată și și-a sporit influența. Scopul studiului este de a sugera maniere în care cotitura menționată poate fi importantă pentru arhitectură, dar și arhitectura importantă pentru aceasta. Deși în forma sa pură, dezvoltată de Heidegger și Gadamer hermeneutica filozofică este la nivelul reflecției ontologice pure, ea devine atât productivă cât și legitimă pentru a arunca lumină asupra unui domeniu cum ar fi arhitectura (ca practică fixată în lumea socială), deoarece chiar o înțelegere a unei astfel de fixări este elementul distinctiv al acestei ontologii.

Arhitectura este știința și arta de a proiecta și construi clădiri și ansambluri de clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, în funcție de caracterul și destinația construcțiilor. Știința ei constă în rezolvarea funcțională și tehnică a clădirilor. Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează și se compun imagini plastice nonfigurative, de esență abstractă, fară să imite deci modele ale naturii.

Arhitectura nu poate fi comparată cu natura înconjurătoare decât prin aceea ca este un organism artificial implantat într-un mediu natural cu care trebuie să se armonizeze atât funcțional cât și estetic.

Arhitectura este forma cea mai cuprinzătoare de organizare a spațiului, urmărind rezolvarea echilibrată, armonioasă, a funcțiunilor complexe, multilaterale. Arta – se știe –  este un fenomen conștient, arhitectura, pe lângă această calitate este și cognitivă și ontologică. Până la sfârșitul secolului trecut arhitectura era considerată "o decorație a structurii" (John Ruskin), iar în secolul nostru Frank Lloyd Wright redefinește arhitectura prin stilul său de integrare armonioasă a structurilor în natură, fiind exponentul cel mai de seamă al arhitecturii organice.

Cartea descrie problematica disciplinelor interpretative, cu referință îndeosebi la arhitectură.

Lucrarea de artă, templul concentrează și dă la iveală sensurile și relațiile ce constituie lumea sa. Lucrarea acționează spre a revela această lume. Nu reprezintă însă mai mult decât un exercițiu de anticar, oricât de bine ar fi desenată concepția de complexitate relațională. Desigur, nu există nici o chemare pentru a reînvia politica, ritualurile, formele epocii clasice. Heidegger utilizează în eseul său templul-lucrare și capacitatea sa de a-și revela lumea ca exemplu filozofic. Acesta are ca scop ultim proiectarea unor posibilități noi, futuristice pentru înțelegerea artei, deschiderea spațiului critic printre convenții și practici prezente, scoaterea în evidență a sărăciei analizei estetice și obiective, reconfigurarea radicală a înțelegerii lucrării de artă și deci a înseși lumii noastre și a viitorului discursului nostru.

John E. Hancock este un prestigios arhitect.  Din 1978 a predat designul arhitectural, teoria și istoria la Universitatea din Cincinnati. Eseurile sale despre istorie și interpretare arhitecturală au fost publicate pe piața internațională; producțiile și expozițiile sale media despre arhitectura și peisajele antice (în special lucrările de pământ din Ohio) au fost arătate și onorate pe scară largă; iar foștii săi studenți și-au asumat poziții de conducere în practica și educația arhitecturală în întreaga lume.