Dumnezeu şi inorogul - Cristina Marinescu
Cristina Marinescu
- Scrieţi un comentariu
Cartea de faţă se doreşte a fi un modest îndreptar de atitudine mentală faţă de spectacolul fascinant şi într-o continuă mişcare al sufletului omenesc în căutarea Dumnezeului său.
2577P
Nou
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității:
Această carte a fost concepută ca un medicament pentru răul de a exista. Speranţa autoarei este ca, parcurgând textul experienţei sale, cei ce cred în Dumnezeu să sporească în credinţa lor şi cei ce se îndoiesc, să poată crede.
Un inorog, sau un unicorn, sau o licornă, e o creatură imaginară feerică. Are aspectul unui cal, cel mai adesea alb, și se recunoaște după cornul din frunte. Simbolizează puritatea și nemurirea, iar vederea sa e lucru rar și dificil, presupunând multă curățenie sufletească și un dram de șansă.
Pentru foarte mulți dintre noi, Dumnezeu e asemenea licornei: o prezență sufletească ideală, o nobilă plăsmuire, o invenție consolatoare cu realitate discutabilă, bună cel mult pentru a ne ține de cald în anotimpul friguros al destinului oricăruia dintre noi. Căci vine pentru fiecare acea zi, când ne este greu, tare greu. Cum ne vom sprijini în Dumnezeu, unde vom găsi pace inimii noastre, când bucata noastră de Univers devine contondentă, simțim că ne trădează, când viața din noi se transformă într-o menghină?
E foarte ușor să crezi în realitatea lumii materiale, care îți poate oferi, alternativ, plăcere și suferință. Această experiență nemediată, pe care o încearcă întreaga lume vie, nu pare a conduce în linie dreaptă către existența unei ființe supreme de o bunătate și putere absolută, care a adus la viață totul din nimic, care ne știe cele mai fine mișcări ale minții și sufletului și ne are pe toți în grijă.
Și totuși, așa este. Masa la care scriu, lumina care face cu putință distingerea literelor din care se alcătuiesc cuvintele gândului meu, sunt evanescente, deși pe trepte diferite de consistență materială. Dumnezeu are o altă natură, greu de exprimat, încât e mult mai ușor să sesizăm ce nu e El, decât ce putem concepe că ar fi. Și cum să facă mintea noastră de oameni moderni, emancipați, fascinați de produsele tehnice ale științelor exacte, trecerea, de la ceea ce e de neconceput ca esență, la o știință care să surprindă modul de a acționa și de a discuta cu noi, oamenii, al Creatorului și Stăpânului oricărui Univers posibil?
Dar dacă toate acestea sunt adevărate, nu suntem singuri și părăsiți în această lume, care ne stâlcește mintea și sufletul. Acum, ca la începuturile civilizației umane, e cu putință să regăsim drumul către limanul sacru care ne ferește de suferință, vechea cetate, refugiul spiritului fiecăruia dintre noi și al tuturor laolaltă. Totul e să avem credința care se face mărturisitoare, nu imitatoare, ci alătură respectul universal cercetării inimii proprii. Undeva, în adâncul pădurilor trăirilor de când ne știm și până în acest moment, strălucește albeața Unicornului real.
Cristina Marinescu
| Autor | Cristina Marinescu |
| Anul publicării | 2024 |
| Format | 95 x 205 mm |
| Nr. pagini | 116 |
| Colecția | Literaturi |
| eBook | 2715-dumnezeu-si-inorogul-cristina-marinescu-9786067488494.html |
| ID Hard Cover | 2715-dumnezeu-si-inorogul-cristina-marinescu-9786067488494.html |
| Gen | Publicistica |
| Subgen | Eseu |
| Limba | Romana |
| Tip format | Fizic |
| ISBN | 978-606-748-848-7 |
I. Prolog. Inorogul
Un inorog, sau un unicorn, sau o licornă, e o creatură imaginară feerică. Are aspectul unui cal, cel mai adesea alb, și se recunoaște după cornul din frunte. Simbolizează puritatea și nemurirea, iar vederea sa e lucru rar și dificil, presupunând multă curățenie sufletească și un dram de șansă.
Pentru foarte mulți dintre noi, Dumnezeu e asemenea licornei: o prezență sufletească ideală, o nobilă plăsmuire, o invenție consolatoare cu realitate discutabilă, bună cel mult pentru a ne ține de cald în anotimpul friguros al destinului oricăruia dintre noi. Căci vine pentru fiecare acea zi, când ne este greu, tare greu. Cum ne vom sprijini în Dumnezeu, unde vom găsi pace inimii noastre, când bucata noastră de Univers devine contondentă, simțim că ne trădează, când viața din noi se transformă într-o menghină?
E foarte ușor să crezi în realitatea lumii materiale, care îți poate oferi, alternativ, plăcere și suferință. Această experiență nemediată, pe care o încearcă întreaga lume vie, nu pare a conduce în linie dreaptă către existența unei ființe supreme de o bunătate și putere absolută, care a adus la viață totul din nimic, care ne știe cele mai fine mișcări ale minții și sufletului și ne are pe toți în grijă.
Și totuși, așa este. Masa la care scriu, lumina care face cu putință distingerea literelor din care se alcătuiesc cuvintele gândului meu, sunt evanescente, deși pe trepte diferite de consistență materială. Dumnezeu are o altă natură, greu de exprimat, încât e mult mai ușor să sesizăm ce nu e El, decât ce putem concepe că ar fi. Și cum să facă mintea noastră de oameni moderni, emancipați, fascinați de produsele tehnice ale științelor exacte, trecerea, de la ceea ce e de neconceput ca esență, la o știință care să surprindă modul de a acționa și de a discuta cu noi, oamenii, al Creatorului și Stăpânului oricărui Univers posibil?
Dar dacă toate acestea sunt adevărate, nu suntem singuri și părăsiți în această lume, care ne stâlcește mintea și sufletul. Acum, ca la începuturile civilizației umane, e cu putință să regăsim drumul către limanul sacru care ne ferește de suferință, vechea cetate, refugiul spiritului fiecăruia dintre noi și al tuturor laolaltă. Totul e să avem credința care se face mărturisitoare, nu imitatoare, ci alătură respectul universal cercetării inimii proprii. Undeva, în adâncul pădurilor trăirilor de când ne știm și până în acest moment, strălucește albeața Unicornului real.
II. Un model pulsatil al Universului. Revelarea existenței lui Dumnezeu
Totul are caracter legic. Adevărul matematic guvernează toate nivelurile existenței, fie și sub formă statistică. Este ca și cum o membrană invizibilă, un strat extrem de subtil, dar atotprezent, ar învălui tot ce trăim, întreaga noastră experiență, de la senzorial la logic și la social. Se poate spune că Legea a premers apariției acestui Univers, cu miliardele sale de stele și, posibil, de lumi.
Următorul nivel e cel fizic. Materia, oricum ar fi organizată, vine la existența individuală prin două procese traumatizante, nașterea și moartea, și prin aceasta putem spune că e supusă precarității. Acest Univers s-a format printr-un cataclism atât de uriaș, încât desfide capacitatea noastră de a-l intui, dincolo de cifrele colosale. Marea explozie inițială, Big Bang, continuă prin lărgirea limitelor cosmice de timp și spațiu, până când va începe procesul invers, Big Crunch. Cine dintre noi poate ști?, totul se va petrece și se va fi petrecut și până acum de un număr nedefinit de ori. Această incomensurabilă inimă naturală se dilată și se contractă, bate în ritmul ei propriu, asemenea inimii noastre, de minuscule ființe biologice.
Urmează lumea de basm a chimiei, cu personajele sale, atomii elementelor chimice, care stabilesc legături conforme cu afinitățile înscrise în materie. Această atât de fascinantă categorie a existentului, pe care adesea o tratăm cu dispreț, ca fiind opusă spiritului, pierzând din vedere caracterul fabulos al proprietăților sale, e apropiată de iubire, prin legea atracției universale și prin combinatorica sa caleidoscopică.
Odată cu biologicul vorbim deja de viață, (pe nedrept, pentru că și anorganicul trăiește după felul său). Vegetația se hrănește cu apă și lumină, este exuberantă și în același timp cuminte, ca fiind atât de liniștită. Animalele au și ele cumințenia lor, respectându-și cu precizie legea încifrată în ființă, spre deosebire de noi, oamenii, care ne abatem oricând și oricum.
Lumea omului e deja altceva, cu istoria sa fremătătoare, cu veșnica redescoperire a transcendentului după perioade de degringoladă și necredință, cu spectacolul viu al culturii văzute sau rostite sau cântate.
Fiecare dintre nivelurile pe care le putem decela în tot ansamblul existentului poate fi explicat fără recurs la energiile de dincolo. Putem oricând argumenta că e doar ”natură”, impersonală, supusă legității matematice, implacabilă și, de fapt, abstractă. Orice felie de realitate are ceva circular, trăiește în interiorul acelorași legi, fără a sări de pe ele, ca un tren pe șine. Ceea ce nu se poate explica cu nici un chip e saltul, trecerea de pe un nivel pe altul: cum devine fizica proces chimic, cum generează moleculele chimice compuși ce clădesc viața biologică, cum ajunge în Univers această ființă, omul, care vorbește și se închină Spiritului? Pentru ca toate acestea să fie precum o călătorie a Spiritului prin materie, e nevoie de o inteligență atotputernică, creatoare, dincolo de capacitatea noastră subiectivă de înțelegere. E nevoie de Dumnezeu.
III. Interogația fundamentală
Ne naștem plângând într-un spațiu al suferinței. Traumele sunt constitutive existenței noastre. Cum rimează acestea cu existența unui Dumnezeu infinit de bun și de puternic, care a adus la ființă lumea din neant, dintr-o mare dragoste? Ceea ce revine de fapt la a întreba: de ce există însăși posibilitatea răului și a suferinței pe care el o provoacă?
Dacă pui o întrebare greșită, asemeni acelui mare filosof laic care își punea problema ”de ce există ceva, mai degrabă decât nimic”, nu faci altceva decât să generezi chinul rezolvării unei situații inexistente și imposibil de a exista. Răul și suferința nu ființează prin ele însele, ci sunt contrastul opuselor lor, binele și plăcerea. Limba asociază spontan, într-un sistem binar, perechi de contrarii, al căror model cosmic e alternanța lumină-întuneric, prin succesiunea zilelor și a nopților. Dar noi, care trăim această alternanță, simțim continuitatea conștienței noastre de la zi la noapte și înapoi, la lumina încă unei zile. Înseamnă că există un miez al ființei, separat de coaja lucrurilor ce cad într-o categorie de opuse sau alta, unde nu mai funcționează trecerea contrariilor dintr-unul într-altul. Paradoxul face ca trăirea acestei stări de conștiență să genereze darul lui Dumnezeu pentru noi: lumină neînserată, bucurie fără urma tristeții, binele neînvins.
Inteligența discursivă, povestea pe care o spunem în forul nostru interior despre ceea ce trăim, e înșelătoare: dacă vrem să ne întâlnim cu Creatorul, în viață încă fiind, trebuie pornit de la simpla constatare că suferința de orice fel există. Pur și simplu. Dumnezeu nu ne aduce până aici pentru a ne abandona. Calea pentru ieșirea din această condiție precară e depășirea sistemului binar – și asta începe prin a-l accepta.
Cristina Marinescu lucrează la Biblioteca Națională a României din 2002. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la aceeași Universitate, specializarea limba japoneză. A fost în Japonia cu o bursă pentru bibliotecari, prin Fundația Japonia (octombrie 2005-martie 2006). A publicat articole legate de manuscrisele din colecția Cabinetului de Manuscrise în publicațiile Bibliotecii.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.
10 alte produse din aceeași categorie
Fermecătorule KGB, anunță-te! Radio...
Cartea se citește pe nerăsuflate. Dragoslav Simić prelucrează amintirile ziaristului sârb Milan Petrović, ce și-a trăit zilele în România. Este o viață creionată romanesc, cu flash-uri retrospective, cu multe biografii dramatice întrețesute cu aceea a lui Petrović.65,00 lei7 x 7. Ciclul de şapte secvenţe cu poeme...
„Ciclul de șapte secvenţe cu poeme şi altele” nu e o lectură. E o experiență. Una care nu se termină la ultima pagină, ci continuă, tăcut, în tine. Și poate că acolo — în tăcerea aceea — începe de fapt adevărata poezie.29,00 leiPoeme în tălmăcirea lui Mircea Vulcănescu...
Cartea este un admirabil dar, pentru toti cei sensibili la poezie, la iubire și la frumos.31,00 leiProlegomene la o filosofie a existenței...
Motto: ’’Puțina filosofie duce sufletul la ateism, dar aprofundarea filosofiei îl duce spre religie.’’ Francis Bacon65,00 lei
Simbolismul inimii în Shivaismul...
Simbolismul inimii în Shivaismul Kashmirian. Doctrina recunoașterii instantanee a naturii divine ca act soteriologic. Obiectul lucrării este clar delimitat și limitat de către autoare: domeniul Shivaismului din Kashmir, doctrină ce reflectă aspectul transcendent al divinității.40,00 leiUmanitatea în mentenanță. Diagnoza...
Viața e cadrul în care un mamifer capabil de spirit poate învăța cum să devină om.20,00 lei
Nopţi de veghe la Cisnădioara sau Modelul...
Ediție bilingvă latino-romînă care valorifică manuscrisul lui Lorenz Weidenfelder (erudit pastor sas activ între sfârșitul secolului al XVII-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea). ed. critică de Ana-Cristina Halichias.30,00 leiNopţi de veghe la Cisnădioara sau Modelul...
Ediție bilingvă latino-romînă care valorifică manuscrisul lui Lorenz Weidenfelder (erudit pastor sas activ între sfârșitul secolului al XVII-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea). ed. critică de Ana-Cristina Halichias.62,00 leiScurtă biografie a comunităţii rurale...
Începuturile așezării rurale de astăzi, satul Oprișenești din județul Brăila, nu se găsesc într-un trecut diferit față de prezentul pe care îl trăim acum, astăzi, chiar în clipa aceasta.50,00 leiLumină plângândă - Cătălina Rada
„În drumul nostru către totdeauna ne împiedicăm de moarte.” Zaharia Stancu (Ce mult te-am iubit)23,00 leiZugrav de păcate - Andrei Slăvuțeanu
„Zugrav de păcate” de Andrei Slăvuțeanu, este o incursiune profundă și necenzurată în abisurile sufletului uman. Mai mult decât o simplă colecție de poeme, cartea se prezintă ca o confesiune fragmentată, un act de „legitimă apărare” în fața tăcerilor copleșitoare și a incertitudinilor existențiale. Autorul însuși definește demersul său nu ca „poezie ca...31,08 lei
Picături de moarte - Șerban Madgearu
Picături de moarte este o meditație poetică asupra condiției umane – fragilă, dar capabilă de transfigurare prin iubire, credință și artă. Cartea propune o trecere de la întuneric la lumină, de la singurătate la comuniune, de la moarte la viață eternă.150,00 leiMonografia ca utopie. Convorbiri cu Henri...
Monografia ca utopie. Convorbiri cu Henri H. Stahl (1985-1987) - Zoltán Rostás Ediția a II-a Adnotată, comentată și completată cu un document inedit.98,00 lei
Bucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).190,00 leiCarte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.30,00 leiOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Dionisie Aeroapagitul este probabil cel mai mare scriitor mistic din toate timpurile. Această versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloae.154,00 leiCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Critica rațiunii pure reprezintă una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra gândirii europene. Apărută în 1781, influența ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construiește.190,00 lei
Calendarele poporului roman - Antoaneta...
Calendarul popular pe care îl prezentăm cititorului reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico-rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale și se regăsește și în Spațiul și timpul.122,00 leiPsihologi români din secolul XX - Pavel...
„Omagiu psihologilor români ai secolului XX care prin două războaie mondiale și comunism au menținut aprinsă flacăra psihologiei pentru generațiile viitoare.” PAVEL MUREȘAN ION MÂNZAT137,00 leiBucate, vinuri si obiceiuri românesti -...
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.103,00 leiRomanian recipes, wines and customs - Radu...
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.105,00 leiSpatiul si timpul in traditiile romanesti...
Acest volum este poate cea mai importantă consemnare unitară a patrimoniului imaterial al poporului român, este o reconstrucţie migăloasă a imaginii lumii după credinţele şi tradiţiile populare româneşti în format monumental. Cuprinde cele două publicații -Reprezentări ale spaţiului în credinţele populare româneşti și Calendarele poporului român.241,00 lei
Viata intima a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...37,00 leiMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.44,00 leiPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia30,00 leiAurul negru la romani - Radu Lungu
În volumul Aurul negru la români, Radu Lungu descrie începutul, evoluția și afirmarea industriei petrolifere românești precum și declinul acestei industrii, după căderea dictaturii lui Ceaușescu, din 1989.44,00 leiPoeme de-o clipă - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă52,86 lei
Calea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)18,33 leiIstoria sociala a satului romanesc - Henri...
Această culegere de studii reuneşte pagini de o bogată însemnătate, scrise de Henri H. Stahl, despre specificul lumii tradiționale românești.32,00 leiMaria Tanase - ediție româno-franceză, L1-...
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a fost și rămâne o figură marcantă a muzicii românești.31,00 leiConfesiunile Verei Davadova, iubita lui...
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.58,14 leiIstoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza...
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a adunat: Istoricul bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705–1985). Începutul bun de atunci îşi află acum o împlinire şi mai bună.37,00 lei