Adolescenţă şi conflictul originalităţii - Margareta Dincă
Margareta Dincă
- Scrieţi un comentariu
Care sunt relaţiile dintre personalitate, context social şi performanţă la vârsta adolescenţei? La această întrebare încearcă să răspundă studiul Margaretei Dincă, pornind de la premisa influenţei potenţialului creativ şi a factorilor sociali în structurarea personalităţii şi a performanţei creative.
0731P
Nou
Acest produs nu se mai află pe stoc
Data disponibilității: 2015-03-31
Schimbarea caleidoscopică a lumii o resimțim uneori cu încântarea copilăriei, alteori – de cele mai multe ori -, dureros.Atunci când ne confruntăm cu necunoscutul, cu situații pentru care nu avem soluție, trăim un sentiment de teamă, care devine din ce în ce mai acut dacă ele se prelungesc sau se multiplică.Blocajul creat de neputință poate fi înlăturat apelând la creativitatea pe care, într-o măsură mai mare sau mai mică, o are fiecare dintre noi. Conformismul și nonconformismul, inovația și invenția, atitudinea, stilul comportamental și relațiile interpersonale, pot fi identificate și înțelese numai dacă sunt înscrise într-un context care, metaforic vorbind, are granițele, pe de o parte, la nivelul potențialului și, pe de altă parte, la nivelul performanței.
Autor | Margareta Dincă |
Anul publicării | 2002 |
Format | 140 x 200 mm |
Nr. pagini | 114 |
Colecția | Ştiinţe - Seria Psihologie |
eBook | 1405-adolescenta-si-conflictul-originalitatii-margareta-dinca-9789735960710.html |
ID Hard Cover | 1405-adolescenta-si-conflictul-originalitatii-margareta-dinca-9789735960710.html |
Gen | Psihologie |
Subgen | Psihologie educationala |
Limba | Romana |
Tip format | Fizic |
Subiect principal | Psihologia dezvoltarii |
Categorie | Stiinte umaniste |
Sub-Categorie | Psihologie |
ISBN | 973-596-071-0 |
10 alte produse din aceeași categorie
Identităţi în Balcani şi loc de origine....
Obiectul volumului este configurat de procesele identitare generate de dislocare/ relocare. Cristalizarea unor identități având ca reper central locul de origine, locul pe care indivizi și populații întregi au fost nevoite să-l părăsească, reprezintă expresia finală a traumei în discuție.40,00 leiUn român - împărat al Ţării de Foc -...
ROMÂNII ÎN ISTORII EXTRAVAGANTE Julius PopperUn român - împărat al Țării de Foc140,00 leiParmenide Texte și comentarii - Ediție...
Parmenide este recunoscut ca fiind primul gânditor din istoria culturii occidentale care a exprimat clar dualismul fundamental existent în Univers între Ființă și Aparență. Căile lui Parmenide au căpătat un sens simbolic și, de la Platon la Beaufret, formează un topos nobil frecventat atât de savanții acribici, cât și de filosofii speculativi sau eseiștii...110,00 leiSur la philosophie de l’histoire. Le...
Beaucoup d’historiens, et parmi les plus importants, se montrent peu enthousiastes àl’idée d’une « philosophie de l’histoire », qualifiée de « plus grand ennemi de l’histoire »par Jacques Le Goff. Ainsi les philosophes − trop confiants dans les vertus de laspéculation − se laisseraient-ils emporter par de mauvais orgueils impérialistes.150,00 leiL’Europe Unie. De l’idée à la foundation -...
Volumul de fațã reprezintă, fără nici o îndoială, un eveniment editorial unic în peisajul publicisticii românești, comparabil doar cu opera similară și pe același tărâm a lui Grigore Gafencu.120,00 lei
L’Empereur Titus - Eugen Cizek
Volumul prezent este invitația concretă pentru o lectură deosebit de interesantă, totodată un periplu elegant prin aristocrația imperiului roman, influențată de monarhiile orientale, dintre care numim ca modele pe Alexandru cel Mare, și Marcus Antonius.80,00 leiPsihologia comunicării - Dan F. Stănescu,...
Întrepătrunderea complexă dintre științele comunicării și psihologie oferă interdisciplinarității prilejul de a ne dezvălui beneficiile semnificative pe care aceasta le poate oferi cu privire la înțelegerea profundă a naturii umane și la oportunitatea dezvoltării unor soluții adaptate provocărilor societății contemporane.34,00 leiEnglezul, francezul, spaniolul - Salvador...
Fiecare dintre aceste trei popoare aduce lumii un punct de vedere, un fel de-a fi și de-a gândi propriu. Într-un anumit sens, această varietate a rasei umane (...) în Europa, explică varietatea istoriei. Pentru că ordinea cronologică în care figurează în istorie hegemoniile succesive a Spaniei, Franței și Angliei, nu se datorează unui capriciu al...46,00 leiNova Dacia. Dacia Nouă - Franciscus...
Nova Dacia. Dacia Nouă este o lucrare de mare valoare scrisă în limba latină de savantul iezuit Franciscus Fasching și care a apărut la Cluj în anii 1743-1744. Grație prof. Ana-Cristina Halichias este publicată pentru prima dată în ediție bilingvă, la îndemâna specialiștilor și a cititorilor din România.150,00 leiDocumente Istorice Inedite II. Mişcarea...
Scrisorile, Jurnalele și Rapoartele (Briefe, Diaria und Berichte) celor doi frați de viață comună („Unitas Fratrum”) Andreas Jäschke și Zacharias Hirschel, care au călătorit prin Țările Române.29,00 lei
Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și:
Urfaust - Johann Wolfgang von Goethe -...
Prima versiune a materialului dramatic publicat de însuși Goethe a apărut în 1790 cu titlul „Faust. Un fragment” conține Urfaust într-o formă puternic revizuită, care a fost completată în anii următori de „Prologul în Rai”, „Pact cu Mefisto” și „Noaptea Valpurgienului” și publicat în cele din urmă în 1808 ca „Faust. 1. Parte” de Goethe.80,00 leiTragica istorie a Doctorului Faust. The...
Doctor Faustus, tragedie în cinci acte de Christopher Marlowe, publicată în 1604, dar jucată pentru prima dată cu un deceniu mai devreme. Lucrare dramatică care explorează tema ambiției și consecințele urmăririi cunoașterii interzise prin povestea tragică a personajului său principal, Dr. Faustus, un savant care caută să obțină cunoștințe și putere...68,00 leiIdentităţi în Balcani şi loc de origine....
Obiectul volumului este configurat de procesele identitare generate de dislocare/ relocare. Cristalizarea unor identități având ca reper central locul de origine, locul pe care indivizi și populații întregi au fost nevoite să-l părăsească, reprezintă expresia finală a traumei în discuție.40,00 leiProvidenţa Divină - George Remete
„Fără argumentarea pertinentă, solidă și convingătoarea Providenței, teologia „e admirabilă, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!”. Oamenii n-au nevoie de teorii despre Dumnezeu, ci de ajutorul lui Dumnezeu, iar aceasta este și menirea teologiei.”54,00 lei
Bucate, vinuri și obiceiuri românești -...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).180,00 leiCarte de bucate boieresti. 200 de retete...
În 1841 apărea la Iaşi o „Carte de bucate boiereşti - 200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” în spatele cărora se ascundeau doi boieri: Mihail Kogălniceanu şi Kostache Negruzzi. Cartea de faţă este un rezultat al activităţii practice - reţetele sunt cercate, nu compilate pur şi simplu de prin alte părţi.28,00 leiOpere complete - Sfântul Dionisie Areopagitul
Dionisie Aeroapagitul este probabil cel mai mare scriitor mistic din toate timpurile. Această versiune românească a scrierilor areopagitice aparţine celui mai valoros traducător român de literatură greacă creştină, părintele Dumitru Stăniloae.146,00 leiCritica raţiunii pure - Immanuel Kant
Critica rațiunii pure reprezintă una dintre cărțile cu cel mai mare impact asupra gândirii europene. Apărută în 1781, influența ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construiește.180,00 lei
Psihologi români din secolul XX - Pavel...
„Omagiu psihologilor români ai secolului XX care prin două războaie mondiale și comunism au menținut aprinsă flacăra psihologiei pentru generațiile viitoare.” PAVEL MUREȘAN ION MÂNZAT130,00 leiCalendarele poporului roman - Antoaneta...
Calendarul popular pe care îl prezentăm cititorului reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico-rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale și se regăsește și în Spațiul și timpul.115,00 leiBucate, vinuri si obiceiuri românesti -...
Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti este editie răscroită de Radu Anton.97,00 leiIntroducere la studiul arhitecturii -...
G. M. Cantacuzino, arhitect din spiţa celor mari, studios al istoriei, scriitor subtil, a însufleţit alături de alţi intelectuali cercul „Simetria” şi revista lui.28,00 leiDespre o estetica a reconstructiei - G.M....
G.M. Cantacuzino a fost un aristocrat al organizării spațiului, care a reușit – prin lucrările sale – să identifice „calea” de a se exprima asupra dimensiunii sociale și estetice a arhitecturii.24,00 lei
Viata intima a lui Hitler - Gheorghi...
Autorul prezintă parvenirea politică a lui Hitler, explică apariția și cauzele demenței Führerului – modul în care o boală morbidă, perversiunile și complexele sexuale i-au influențat nefast acțiunile politice, descrie drama femeilor care au avut neșansa să-i placă lui Hitler (cinci dintre amantele sale s-au sinucis, alte două fiind salvate în ultimul...35,00 leiMiturile Rusiei clasice - Atoaneta Olteanu
Volumul de fata aduce in prim plan cateva dintre miturile cele mai importante ale culturii ruse, cele prin care, in fapt, aceasta se individualizeaza in ansamblul culturii europene.42,00 leiPovestea sarii din Carpati - ed bilingvă...
Drumuri ale sării erau căile medievale terestre pe care era transportat aurul alb de la ocnele de sare la locurile de vânzare, dintre care sunt renumite salzstrassen, salzwegen în Bavaria, Salzburg, Hallstadt, sau Hallein în Cracovia28,00 leiAurul negru la romani - Radu Lungu
În volumul Aurul negru la români, Radu Lungu descrie începutul, evoluția și afirmarea industriei petrolifere românești precum și declinul acestei industrii, după căderea dictaturii lui Ceaușescu, din 1989.42,00 leiPoeme de-o clipă - Vasile Macoviciuc
Deși temător, vizitat de îndoieli și ezitări, adunând tăceri, poetul pare a-și învinge temerile, recunoscând că pulberea visează, își scutură spaimele și visele ruginite pentru ca, imediat cu mâna gri, purtând armură în cuvinte, să mărturisească franc, eu sunt golul care cântă50,00 lei
Calea florii de cireș - Vasile Macoviciuc
Volum de poezii semnat de Vasile Macoviciuc: Fericiţi cei care înoptează/ departe de cuvinte şi nu/ aud liniştea în care se îmbăiază/ urletul,/ chemarea/ dfe fiară la ospăţul cel/ tainic (I)17,34 leiIstoria sociala a satului romanesc - Henri...
Această culegere de studii reuneşte pagini de o bogată însemnătate, scrise de Henri H. Stahl, despre specificul lumii tradiționale românești.30,00 leiMaria Tanase - ediție româno-franceză, L1-...
Supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „mitul Maria Tănase” ori „Privighetoarea cântecului popular românesc” Maria Tănase a fost și rămâne o figură marcantă a muzicii românești.29,00 leiConfesiunile Verei Davadova, iubita lui...
Lucrarea de faţă, după cum declara însuşi autorul, reprezintă forma romanţată a amintirilor celei care a fost timp de două decenii femeia cea mai apropiată de Stalin, liderul Uniunii Sovietice, în perioada 1932-1953, în care acesta a avut încredere deplină şi pe care a căutat-o ori de câte ori simţea nevoia de tandreţe, căldură sufletească şi linişte.55,00 leiIstoricul Bisericii Banu din Iaşi pe baza...
După trei decenii, Contribuţiile documentare la istoria oraşului Iaşi sunt readuse în atenţia cercetătorilor sub titlul hărăzit de la început de cel care le-a adunat: Istoricul bisericii Banu din Iaşi pe baza documentelor inedite (1705–1985). Începutul bun de atunci îşi află acum o împlinire şi mai bună.35,00 lei