Mărește Leacuri contra evlaviei : alte răspunsuri la aceleaşi întrebări (e-book) - George Remete
George Remete
- Scrieţi un comentariu
Numai omul e rațiune; celelalte existențe sunt „rațiuni” nu-mai în legătură cu rațiunea umană.
Cine n-a conștientizat că face cât existența, că e contemporanul întregii existențe (așa cum arată cartea lui Iov), acela nu a trăit.
E00002436
Numai online
O primă prezentare a acestei lucrări a apăruta la Paideia în anul 2018. Succesul acestui volum arată interesul deosebit al publicului pentru acele teme și mai ales pentru acel fel de tratare.
De aceea, autorul a stăruit în idee și a scris o nouă lucrare, pentru că, așa cum poate vedea ușor cititorul, continuă ideea primei lucrări.
Împărțirea este aceeași (I: Minora, II: Moralia, III: Theologica) iar multe teme sunt identice, pentru că sunt cele fundamentale și eterne: om, omenie, civilitate, progres, patriotism, credință. Dar ideile sunt noi și aprofundate, iar exprimarea – deși este specifică autorului – este mai clară, mai simplă și mai tranșantă decât în primul volum, autorul renunțând la unele subtilități, pentru că a constatat că i-a derutat pe unii cititori. Dar fermitatea, spontaneitatea și incisivitatea au rămas aceleași, pentru că acestea au fost apreciate cel mai mult – se pare – de către cititori. Având în vedere interesul pentru prima publicație și succesul indiscutabil, autorul e convins că publicul va recepta la fel și această publicație și, poate, și altele următoare.
Alba Iulia,
29 martie 2021
| Autor | George Remete |
| Anul publicării | 2021 |
| Format | 140 x 200 mm |
| Nr. pagini | 256 |
| Colecția | Spiritualitate ortodoxă |
| Hard Cover | 2426-leacuri-contra-evlaviei-alte-raspunsuri-la-aceleasi-intrebari-george-remete-9786067484441.html |
| ID eBook | 2426-leacuri-contra-evlaviei-alte-raspunsuri-la-aceleasi-intrebari-george-remete-9786067484441.html |
| ISBN | 978-606-748-743-5 |