Moralitati elementare, editia a II-a revazuta - Vasile Morar

Categoria: emblematic România

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Filosofia morală poate furniza instrumentele de care avem nevoie pentru a trăi o viață etică.

Lucrarea cuprinde analizele prof. Vasile Moral asupra sferelor moralității, și încercările acestui de a surprinde partea morală din actul politic sau temeiul moral al atitudinilor religioase, teoretice sau vitale.

Cartea aceasta se vrea a fi o încercare de a circumscrie, din varii perspective, moralități elementare, așa cum au putut fi acestea decupate din situații de viață, de situații vizibile, în primul rând, în ipostazele lor politice sau utilitare, religioase sau profane. Pe noi ne-a interesat întotdeauna, preeminent câtimea morală din faptul social, ne-a preocupat partea morală din actul politic, și, ne-a interesat, explicit, temeiul moral al atitudinilor religioase, teoretice sau vitale.

Filosofia morală este ramura filosofiei care contemplă ceea ce este bine și rău și examinează modul în care oamenii ar trebui să-și trăiască viața în raport cu ceilalți. Filosofia morală are trei ramuri. O ramură, metaetica, investighează întrebări de ansamblu, cum ar fi „Ce este moralitatea?” „Ce este dreptatea?” „Există adevăr?” și „Cum îmi pot justifica convingerile ca fiind mai bune decât credințele conflictuale deținute de alții?”.

O altă ramură a filosofiei morale este etica normativă. Etica normativă se concentrează pe furnizarea unui cadru-obiectiv,  care permite diferențierea între ceea ce este bine și ceea ce este rău și răspunde la întrebarea ce ar trebui să facem. 

Ultima ramură este etica aplicată. Acesta abordează probleme practice, specifice, de importanță morală, cum ar fi războiul și pedeapsa capitală. Etica aplicată abordează, de asemenea, provocări morale specifice cu care se confruntă zilnic oamenii.

Imoralitatea este opoziția activă față de moralitate (adică opoziția față de ceea ce este bun sau corect), în timp ce amoralitatea este definită în mod diferit ca o necunoaștere, indiferență față sau necredință în orice set particular de standarde sau principii morale.

IPOSTAZE ALE MORALITĂȚII ELEMENTARE

 Viața morală între universalitate și vulnerabilitate

Din ce trece timpul, ne dăm seama tot mai acut de gravitatea și profunzimea alterărilor produse în instanțele vieții, de la cele comunitare la cele interumane și, până la urmă, realizăm că vitalul însuși în conexiunea lui cu moralul au fost împreună îmbolnăvite. În acest sens, crima și crimele reale de pe parcurs au fost posibile tocmai pentru că sistemul a născut și întreținut monștrii, ce au invertit nu numai brutal, ci și cu multă, foarte multă viclenie relațiile dintre morală și politică, morală și drept. Politicianismul totalitar a confiscat tot și excrescențele iraționale s-au instalat prin cultul personalităților bicefale, prin impostura și minciuna sfruntată, prin incompetența nerușinată, prin invidie și resentimentul față de orice și oricine era altceva, altcumva și altundeva. Se vroia o singură față și totuși Janus se multiplica în milioane de exemplare. În fiecare zi și în mod augmentativ, la proporții inimaginabile, sistemul devora orice autoreglare spontană a vieții morale.

Teoria socială va trebui să explice, detaliind, structura sistemului care a generat crima, încercarea de asasinare a moralei general-umane. Dacă ne întrebăm când, desigur că vom găsi date, unele exacte, cum ar fi martie 1945, noiembrie 1946 sau 1965, dar avem și un răspuns simplu, clar, evident și din păcate adevărat. Degradarea s-a produs. Întrebări grave își așteaptă răspuns, începând cu obsesiva interogație: cum a fost posibil?

Da, tot ceea ce era posibil în rău devenea real. Va trebui să răspundem la întrebări chunuitoare. Nu numai când, ci și cât s-a pervertit viața civilă, etosul poporului? Ce loc ocupă în acest proces fatalismul poporului român? Cum s-a manipulat nu numai sentimentul destinului, dar, până la urmă, chiar umorul, hazul de necaz? Ce mecanisme au contribuit la opacizarea simultană a vieții sociale și interumane cât și a limbajului despre ea, până la asigurarea deplină a discursurilor paralele? Cum a fost manipulat instinctul de conservare, erosul, dar și elementul său constituit în plan psihologic – frica? Cum s-a scindat schizofrenic lumea într-o minoritate sadică ce clama unanimitatea și o majoritate căreia i se inocula atitudinea masochistă? Cum anumite victime au devenit călăi și puțini călăi victime? Cum s-a convertit rușinea neputinței în indiferență sau oportunism? Cum, mulți, foarte mulți au devenit complici – prin tăcere – la instaurarea terorii? Cum s-a insinuat treptat simțământul cvasigeneral al culpabilității care bloca de la început inițiativa morală? Cum anume s-au ticăloșit, încet, încet, oameni care în condiții normale n-ar fi făcut-o? Interogațiile pot continua. Un lucru e cert: explicarea cauzelor nu-i echivalentul justificării, al legitimării. Sociologia și psihologia crimei nu-i identică cu axiologia morală. Or, din păcate, o mare parte a presei, mai ales după 12 ianuarie, 28 ianuarie, 18 februarie, 13-15 iunie în toată campania electorală și după aceea, se joacă periculos, identificând ceea ce nu-i identificabil și echivalând lucruri și fapte care prin natură n-au echivalare. Adevărurile apar greu la suprafață.

La atâtea întrebări și la atâtea dezavantaje de a răspunde imediat constatăm totuși că, există un unic avantaj, pe care-l remarca și Sartre referindu-se la fascism: răul și urâtul, absurdul și grotescul existențial au apărut în timpul dictaturii în formă paradigmatică, în toată goliciunea lor abjectă, iar teroarea și teroriștii au înlăturat orice iluzii cu privire la „legitimitatea“ și „raționalitatea“ morală și politică a vechiului regim.

Așadar, încercării perverse de a generaliza răul timp îndelungat i se opune sarcina grea, uriașă de a universaliza, în sfârșit, valorile morale pozitive autentice ale omenirii. Morala – și n-aș spune anonimul judecator Timpul, congelat, încremenit și el până acum – s-a fluidizat rapid. Posibilitatea regenerării morale este șansa pe care timpul regăsit, inoculat în istorie, și-o dă sieși prin reverticalizarea simultană a milioane de conștiințe.

Se cuvine, așadar, să medităm atât la situația morală actuală cât și, evident, la dificultătile ce se ivesc în a o explica.

În primul rând, știm cu toții că printr-un procedeu ce nu mai are nevoie de comentarii suplimentare s-a opus universalitatea valorilor și normelor morale istoricității. În consecință, general-umanul, morala generală, morala ca morală apărea mai degrabă ca substructură spirituală reziduală decât ca o entitate încărcată de valoarea permanenței demne de respect. Dintr-o asemenea grilă, umanitatea sfântă din fiecare om era confiscată în numele unei terne și interesate istoricități ce legitima prezentul în numele unui presupus viitor luminos.

...

 Frumusețea și tragismul revoluțiilor

Știam, la modul livresc, acum ne dăm seama, multe, foarte multe despre revoluții și revoluționari, despre frumusețea și tragismul acestora. Din nou, de data aceasta, imperios și concret, întrebările fundamentale ale condiției umane s-au pus pentru fiecare om: ce suntem, ce putem fi, ce putem spera? Cota de tragic n-ar exista dacă în ecuație n-ar fi pusă problema morală, nucleul moral al conștiinței, cugetul moral. Nici dimensiunea estetică – în acest caz a întregii desfășurări și a modului de manifestare a fiecărui om – n-ar putea ființa fără presupoziția existenței în formă concentrată a substanței etice, a imperativului moral. Altfel spus, noua situație existențială a dinamitat nu numai un sistem social și politic totalitar saturat de urât și absurd, de grotesc și de farsă generalizată, ci a adus, în decurs de câteva ore și zile, la suprafață, în comportamentul individual și cel social, ceea ce a stat ascuns: umanitatea sacră din fiecare om. Dacă sfințenia este cuget moral în luptă atunci sigur că tocmai această substanță, ce s-a dovedit a fi indestructibilă, constituie baza pentru frumos, tragic și sublim în manifestările umane. În fapt, acesta a fost un moment în care istoria s-a concentrat, s-a comprimat într-o manifestare absolut spectaculară. Forma acestei manifestări, a acestei apariții, se pare că este reiterativă în mare măsură.

Revoluțiile seamănă între ele, cvasiidentitățile din comportamentul colectiv sunt de natură să ne uimească și nedumerească totodată. N-ar fi forme aidoma dacă n-ar avea și cauzalități profunde asemănătoare. Dincolo de istoricitățile grosiere recognoscibile se află, probabil, același „precipitat“ esențial al condiției umane care trebuie mereu restabilit, „precipitat“, care poate fi numit: umanitate, minima moralia, morală elementară. În acest sens se poate afirma că revoluțiile, prin însăși natura lor, esențializează condiția fiecărui om, iluminează brusc straturi de spiritualitate și afectivitate până atunci înnămolite, blocate, deturnate sau travestite. Se determină în acest cadru al vieții un nou sens al relațiilor interumane și o inedită raportare a omului la sine. Katarsis-ul este generalizat, dar el se trăiește până la urmă în mod individual și cu consecințe în plan personal. Or, purificărilor li se atașează elevația trăirii prin problema străveche, formulată paradigmatic de greci, a Kalokagatiei, deci a înfrățirii în comportamentul uman a frumosului și a binelui. Revenirea la acest ideal nu-i deloc o cerință exterioară; ea s-a dovedit a fi o irepresibilă năzuință obiectivată în acte comportamentale pe măsura năzuinței. Dar să nu uităm că și pentru noi, ca și pentru cei vechi, ceea ce unește cele două valori, și le dă consistență este adevărul, deci a treia valoare din trinitatea valorilor spirituale.

Tocmai existența, într-o copleșitoare și distrugătoare măsură, a minciunii, a duplicității, a ipocriziei crase, a nerușinării a generat spontan nevoia de adevăr, nevoia de sinceritate, de relații firești între oameni în clipele vieții lor. Învertirea și pervertirea conștiințelor, de care se vorbește atât de mult, au însemnat o creștere a gradului de ambiguitate în cadrul celor mai simple manifestări interumane. Acesta este și motivul pentru care oamenii arătau „rău“, erau urâțiți, schimonosiți. Neputința, resentimentul, invidia, ura își puneau pecetea pe toți și pe toate. Lipsurile materiale ca și distorsiunile culturale își dădeau mâna, până la urmă, întru modelarea unei psihologii umane reductibile la reflexe condiționate, deloc echilibrate, deloc măsurate. În fapt, nemăsura prelungită în viața politică și-a pus inevitabil pecetea asupra „măsurilor“ interioare, a acelor mecanisme de autoreglare a psihismului. Vitalul însuși a fost lezat în proporție de masă și cu consecințe, pe termen scurt și lung, imprevizibile. Căci somatizările zilnice prin anihilarea tendințelor naturale au fost instanțe care au diminuat și forța morală. Oamenii, suferind, devin mai vulnerabili la imoralitate și amoralitate. S-a produs, ceea ce pe drept cuvânt s-a numit, o anestezie a conștiinței. Doza crescută de indiferență, de apatie este rezultatul unui reflex de autoapărare, psihologic perfect explicabil, moralmente, întru totul reprobabil.

Vasile Morar (n.1946) este profesor la Universitatea din București, unde predă etica, estetica, violența în istorie (Holocaust și terorism), etica în afaceri și politică. A dezvoltat în cărțile sale conceptul de morală elementară, concept introdus în literatura etică de coordonatorul tezei sale de doctorat, profesorul Niculae Bellu.

Vasile Morar s-a afirmat în domeniul filosofiei, moralei și eticii în cadrul Universității din București.

Dintre cărțile publicate, menționăm: Moralități elementare (2001, 2004), Etica în afaceri și politică (2006), Morala elementară - stări, praguri,virtuți (2011).

În anul 1983 a primit Premiul Academiei Române Simion Bărnuțiu pentru publicarea tratatului de Estetică.

În anul 2001 a primit prestigiosul Premiu Mircea Florian ca urmare a editării importantei lucrări Morala elementară.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.