Romanele lui Augustin Buzura – tăcere și inițiere - Alexandru Cristian

Cartea prezintă temele prevalente ale romanelor lui Augustin Bucura din perspectiva luptei dintre bine și rău, văzută ca o luptă metafizică între lumină și întuneric.

Prozator și eseist român contemporan, Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în Berinta, județul Maramureș. A urmat școala generală din comuna natală, cursurile Liceului „Gheorghe Șincai” din Baia Mare și a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj, obțînând diploma cu lucrarea Shakespeare în psihiatrie.

Augustin Buzura a renunțat la o carieră în medicină pentru a se dedica literaturii, însă metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăși în romanele sale.

În 1960 debutează în paginile revistei Tribuna, revista la care se angajează în 1964 ca redactor, devine în scurtă vreme secretar general de redacție, iar din 23 decembrie 1989, redactor-șef.

În 1963 îi apare prima carte, un volum de proză scurtă intitulat Capul Bunei Speranțe. Debutează ca romancier în 1970 cu volumul Absenții, în care prezintă un caz de mortificare psihică. Romanul a cunoscut un imens succes, fiind apreciat atât de critică, cât și de public. De asemenea, îl clasează pe Augustin Buzura printre cei mai de seama scriitori ai vremii, dar îl și divulgă ca pe un critic al stilului de viață comunist.

Au urmat alte romane masive, precum Orgolii (1974), Fetele tăcerii (1974), Vocile nopții (1980), Refugii (1984), Drumul cenușii (1988), Recviem pentru nebuni și bestii (1999) și Raport asupra singurătății (2009), care i-au adus importante premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor (1970, 1974, 1980), Premiul Academiei Române (1977).

În 1987 devine membru fondator al Fundației Culturale Europene „Gulliver”, cu sediul în Amsterdam, fundație din care mai fac parte Günther Grass, Hans Magnus Enzensberger, Andrei Bitov, Vaclav Havel, Steve Austin, Luigi Nono. După căderea regimului comunist se stabileaste în București, iar în 1990 i se încredințează funcția de președinte al Fundației Culturale Române. Între 2003-2004 este președinte al Institutului Cultural Român. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române.A fost director al revistei Cultura.

A murit pe 10 iulie 2017.

Epilog

În urmă cu opt decenii și trei ani apărea pe lume un copil care va schimba felul de a scrie literatură, un copil ce va deveni un mare prozator. În ținutul întemeietorilor Moldovei, în anul 1938 și în ziua de 22 septembrie Augustin Buzura apare pe lume într-o perioadă agitată a istoriei noastre. De fapt o mare parte din viața sa va trăi într-o perioadă agitată și ciudată plină de lucruri aparent inexplicabile.

Pasionat de tânăr de științe reale, dar și de științele naturii, Augustin Buzura alege să studieze medicina..., dar dorința de a vorbi despre sentimentele și viața oamenilor prevalează. Augustin Buzura nu va părăsi total psihiatria, ci se va dedica ei în opera sa literară, va descrie toate pato­logiile sociale și devianțele comportamentale în marile sale romane.

Opera sa a fost împărțită de anumiți critici în două, eu o văd ca pe un tot unitar ce se completează, o operă egală și rotundă care descrie tortura sufletului românesc în ultimele decenii ale comunismului, dar și în primele decenii ale tranziției. Romanele sale au o forță a scriiturii nemaiîntâlnită în literatura română. Putem afirma că Augustin Buzura este unul dintre cei mai profunzi prozatori români, unul care sondează mintea și sufletului omului. În fapt, psihiatria l-a ajutat pe Augustin Buzura să realizeze o operă ce a zguduit minți și a îndreptat anumite idei greșite despre evenimente diferite din viețile noastre.

Tragedia omenească întâlnită în Fețele tăcerii o compar cu lupta mitologică din Război și Pace de Tolstoi, din Un veac de singurătate de García Marquez, dar și din Războiul Sfârșitului Lumii de Vargas Llosa. Romanul luptei împotriva colectivizării este un roman ce ne arată că eroii adevărați sunt anonimi, în fapt, adevăratul eroism este unul ascuns nu unul trâmbițat peste tot.

Cea mai abisală creație a lui Augustin Buzura este romanul Absenții, romanul unei minți acaparată de adevărul crud în care trăiește. Romanul unui intelectual revoltat este Orgolii, unde omul de știință intră în coliziune directă cu omul ce dorește să trăiască conștient de condiția sa. Recviem pentru nebuni și bestii ne-a descris haosul creat după distrugerea unei societăți cu normele ei. Raport asupra singurătății este un testament literar unic și nemaiîntâlnit în proza noastră.

Romanele pe care Augustin Buzura le-a scris sunt o manifestare a voinței sale de a descrie complet realitatea prin care a trecut poporul român. Romancier profund și abisal, Augustin Buzura lasă o moștenire care va rămâne în literatura noastră drept cea mai abisală creație a unui prozator român, opera care a sondat cel mai mult mintea omului.

Augustin Buzura a fost considerat de unii, în mod nedrept, ca un scriitor prolix și greu de citit, lucrurile profunde nu sunt simple și nu pot fi explicate simplu și îmbrăcate în banalitate. 

Membrii Academiei Franceze sunt supranumiți Les Immortelles – Nemuritorii. Augustin Buzura este nemuritor prin profunzimea operei sale, dar și prin statutul de Academician, membru titular al Academiei Române din anul 1992, pot spune fără a exagera că Augustin Buzura este un dublu nemuritor.

Augustin Buzura va rămâne o conștiință a ceea ce a fost și ceea ce nu trebuie să mai fie, o afirmare a adevărului crud și fără ocolișuri.

...

Absenții – revolta unei lumi înfrânte

Fiecare operă literară își are sensul ei, mesajul ei, chiar un anumit destin aparte, ne referim la destin ca la o definiție ce ține de metafizica istoriei. Cărțile scrise ce au impact asupra istoriei sunt puține și pătrund în diferite stadii în conștiința oamenilor. Unele descriu partea întunecată, gri a istoriei, altele lumina istoriei, reușita unor fapte istorice unice.

Romanele lui Augustin Buzura sunt cărți care ating punctul sensibil al omului, sufletul, prin mesajul complex pe care îl transmit. Buzura a descris lupta omului într-o lume închisă, ciudată, greu de înțeles.

Romanele sale sunt un clarobscur al literaturii române. Temele prevalente ale romanicerului sunt istoria, omul și lupta dintre bine și rău. Lupta dintre bine și rău este ca o luptă metafizică între lumină și întuneric, o bătălie ce privește universalitatea luptei și dimensiunea metafizică chiar eshatologică a luptei. Paginile romanelor lui Augustin Buzura aruncă un întuneric profund și o lumină asupra istoriei țării noastre.

Romanele sale scrise în perioada comunistă sunt romane pătrunse de un fior tragic, straniu în ceea ce privește condiția omului în acea societată ciudată, închisă, blocată, greu de înțeles chiar și pentru oamenii care trăiesc în interiorul aces­teia. Scriitura lui Buzura este complexă, plină de metafore, pe alocuri prolixă, greoaie au spus unii critici literari, amintim aici pe Nicolae Manolescu. Scriitura lui Buzura este una domi­nată de metafore și hiperbole care au putut masca mesa­jul adevărat al cărților sale. Cenzura prezentă în acei ani a taxat puternic scriitura lui Buzura, scriitorul a devenit, după romanul Absenții, un scriitor pus la index, un om a cărui pană trebuie controlată, chiar smulsă din mâna sa.

Importanța operei lui Augustin Buzura s-a observat încă din primele apariții, de la începutul anilor 1960, culminând cu publicarea primului roman Absenții – 1970 până la apo­geul romanului Orgolii – 1977 și a ultimului roman din epoca roșie, Drumul cenușii din anul 1988. Ulterior, perioada post­decembristă a marcat apariția a două romane totale despre om și Istorie.

Partea întunecată a lumii lui Augustin Buzura a fost admi­rabil descrisă în romanele sale, o lume paralizată și parali­zantă, o lume abulică într-o agonie metafizică, o lume în care ființa era distrusă de un agrenaj politico-social uriaș.

...

Opera literară a lui Augustin Buzura a construit o lume plină de teamă, de devianță socială, o lume în care speranța a fost înfrântă, o lume fără o lumină, fără speranță, o lume înecată în amărăciune, un peisaj dezolant al societății româ­nești în plină epocă totalitară. Dictaturile au fost toate îngro­zitoare pentru popoarele care le-au trăit. S-au instalat rapid, fără o anunțare prealabilă a ceea ce va urma. Dictaturile au fost maladiile cele mai îngrozitoare ale secolului XX.

Ciudatul secol XX marcat de violență, de minciună și de trădare a fost un secol apăsător, cu multe victime, cu eroi și sfinți, cu inocenți sacrificați pentru un rug al nimănui, cu personaje infame care au luptat pentru forțe pe care nu le-au controlat, răul a fost bagatelizat, iar binele demonizat. Un romancier de talia lui Buzura a apreciat corect dimensiunea tragică a acestui secol în interiorul poporului său. A anticipat tragedia omului care trăia zilnic cu teamă, frică, dezolare, deviere și groază. În obsedantul deceniu crima, trădarea, ura și cele mai abjecte sentimente umane au fost folosite pe post de far al noii civilizații ce se instala. O civilizație a uniformelor, a delațiunilor, a Iudelor mascate în civilizatori, a trădătorilor transformați în oameni providențiali, a oportuniștilor, a lași­lor, a mizantropilor, a cabotinilor, a torționarilor, a ucigașilor de conștiințe, a idioților utili.

Totuși, peste acest peisaj dezolant în opera lui Augustin Buzura a existat și o lumină, o speranță întrezărită de oamenii care i-au înțeles dimensiunea operei, a oamenilor care și-au înecat tragedia în paginile scrise de marele romancier al sufle­tului român. Dacă Dostoievski și Marquez au fost doi anatomiști ai sufletului, Augustin Buzura a fost un sculptor al sufletelor și al conștiințelor poporului care l-a plămădit.

Lumina întrezărită în romanele comuniste este una difuză care lucește în bezna acelor ani, este o flacăra plăpândă care a ținut în viață conștiințe strivite de uriașa cizmă totalitară. Disidența lui Augustin Buzura a fost una discretă, dar cu un uriaș impact, a tăcut mult, dar a vorbit enorm prin ceea ce a creat. Opera sa nu poate fi evaluată în prezent pentru că valoarea se cerne în timp și se decantează cu cât te îndepărtezi mai mult de momentele tragice la limita ființei prin care a trecut poporului nostru.

În acei ani, poporul nostru a avut o teamă de a ființa, de a exista, Buzura sesizând aceasta și exprimând în literatura sa toate năzuințele ascunse ale poporului său. Augustin Buzura a fost ca un duhovnic tăcut al miilor de suflete strivite de uriașa și infernala mașină totalitară. Lumina scrierilor sale se poate observa în paginile romanelor sale care dau puterea de a merge mai departe pe drumul absurd al Istoriei, o istorie confiscată poporului român în acele vremuri.

Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. Este scriitor, istoric, eseist, poet român. Este specialist în istoria relațiilor internaționale, axându-se pe relațiile româno-americane, româno-israeliene, geopolitică, istorie și filosofie politică.

Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale.

A publicat mai multe cărți la Editura Paideia, fiind un colaborator vechi al editurii noastre.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.