Facerea. Tratat despre Spirit - Corneliu Mircea

„Pe scara lui Corneliu Mircea, omul, cunoscându-şi fiinţa, pătrunde (urcând şi coborând) în imperiul Fiinţei trans-subiective, se regăseşte pe el însuşi ca Fiinţă, nu ca subiect, se confundă definitiv cu Fiinţa, contemplând-o pe aceea care şi ea Se auto-contemplă în noi oamenii. Pentru că Fiinţa este şi ea înfometată, însetată, lacomă de oglindirea în oameni, id est de fiinţe în care să-şi oglindească nesfârşirea, aducându-le în acest chip la Fiinţă şi fiinţare. Da, jubilaţia şi exaltarea; insul poate grăi: sunt. Sunt eu însumi. Sunt în Fiinţa care se reflectă în sinele tuturor şi al fiecăruia. Concluzia şi apoteoza: un singur cuvânt, flexiunea verbului a fi la prezent, persoana întâi singular: sunt. Ori şi mai bine zis: Sunt. Dar aceasta-i tot una cu extazul şi atunci firesc e să fie cartea un soi de epitalam, de imn, de cântare…”