Filtrează bloguri după autor : Carmen Bolda
Calendarele poporului român – august, Antoaneta Olteanu

Calendarele poporului român – august, Antoaneta Olteanu
- Poemele unui „măgar simpatic”/ de Stelian Ţurlea ZIARUL DE DUMINICĂ
Evoluția geografică a unui oraș - București - Vintila M. Mihaelescu

Casele Bucureştilor (VI). De la mahalale la cartiere/ de dr. Alexandru Popescu
Vintilă M.Mihăilescu, „Evoluţia geografică a unui oraş – Bucureşti”
De ce filosofam?- Niculae Bellu

Conceptele de transparență, exemplaritate și autenticitate menite să dea substanță conceptului de situație morală elementară, își vădesc originalitatea pentru că au precedat în planul gândirii etice nevoia de orizont moral în existența contemporană, în toate palierele vieții omenești de pretutindeni.
Aurul la români - Radu Lungu

Teritoriul actual al Romaniei a fost binecuvantat cu imbelsugate zacaminte de aur, cu unele dintre cele mai bogate resurse de sare din lume, precum si cu indestulatoare panze „freatice” de naft (țiței).
Dicţionar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite-Antoaneta Olteanu

Modelul dicționarului de față urmărește gruparea personajelor după funcţiile specifice, dominante. Aceste dominante sunt date de funcţii, şi nu de nume, care sunt mult mai labile şi care nu reflectă întotdeauna esenţa personajului. Este o sinteză a mai multor orientări în domeniu, care poate fi folosită pentru întregul sistem de credinţe mitologice.