O poetica a artei actorului - Analiza procesului scenic - Ion Cojar

Ion Cojar

Profesorul de actorie Ion Cojar surprinde în paginile acestei cărți analiza procesului scenic al actorului, în urma bogatei sale experiențe cu mari și talentați actori români.

„Geniul actorului e unica instanţă care revelează premisa şi esenţa acestei arte: ce nu e paradoxal nu e cu adevărat – dramatic, e doar ilustraţie monologală şi naraţiune epică”.

Mai multe detalii

2385P

Nou

29,00 lei cu TVA

Poetică sau poetică a artei actorului? Ce reprezintă arta actorului? Care sunt principiile călăuzitoare din spatele apariţiilor teatrale? Ion Cojar a fost cel care a fondat școala românească de metodă în arta actorului, călăuzit de principiul „procesul, nu succesul”. Ca profesor și cercetător la UNATC, Ion Cojar a urmărit ca studenții să-și dezvolte un „mecanism” psiho-emoțional specific transformării convențiilor în adevăr de viață, spre deosebire de vechea școală de actorie în care studenții erau învățați cum să joace teatru. A afirmat tot timpul că arta actorului nu are nimic în comun cu teatrul. A luptat pentru un sistem de învățământ în care studentul să nu fie învățat sau modelat de către profesor, în care mediul de studiu să fie unul de laborator, de experimentare, de autocunoaștere, de despecializare și de eliberare de preconcepțiile dobândite în familie, școală și societate, un mediu în care studentul să-și conștientizeze și să-și utilizeze întregul potențial creator nativ care-l face unic.

Ion Cojar dezvăluie, în această lucrare,  puterea creatoare a actorului.

În analiza procesului scenic al actorului,  prof. Ion Cojar pornește de la următoarele premise:

necesitatea manifestării libere a diversităţii personalităţilor artistice şi pedagogice din cadrul aceleiaşi şcoli de artă dramatică; necesara reacţie împotriva izolaţionismului, a necomunicării pe probleme de fond între clasele de arta actorului şi a rupturii dintre disciplinele teoretice erudite şi cele practice, tehnice; efortul de asimilare (periodică) a influenţelor şi acumulărilor din alte şcoli teatrale,  prin forţările de depăşire a dogmatismului, rezidual în orice tip de învăţământ.

 

„Cartea se citeşte pe nerăsuflate şi va reprezenta, sunt încredinţat, o contribuţie majoră la bogata literatură de specialitate. Ion Cojar izbuteşte să pătrundă adânc în tainele creativităţii actorului şi chiar, îndrăznesc a spune, să concretizeze inefabilul”.

 Radu Beligan

AutorIon Cojar
Anul publicării2020
Format95 x 205 mm
Nr. pagini182
ColecțiaArte
GenArta
SubgenActorie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieArta si fotografie
Sub-CategorieArta
ISBN978-606-748-404-5
Nota 
2021-02-28
O poetică a artei actorului - Ion Cojar


Conform principiului enunţat de profesorul Ion Cojar, “Arta actorului este un mod de a gândi”.
Cum se formează un actor bun? Care este aportul sprijinului didactic? Iată câteva dintre întrebările la care această carte oferă răspuns.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    O poetica a artei actorului - Analiza procesului scenic - Ion Cojar

    O poetica a artei actorului - Analiza procesului scenic - Ion Cojar

    Profesorul de actorie Ion Cojar surprinde în paginile acestei cărți analiza procesului scenic al actorului, în urma bogatei sale experiențe cu mari și talentați actori români.

    „Geniul actorului e unica instanţă care revelează premisa şi esenţa acestei arte: ce nu e paradoxal nu e cu adevărat – dramatic, e doar ilustraţie monologală şi naraţiune epică”.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic romania

    În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

    Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

    Cojar prezintă modul în care este structurată arta actorului și principiile călăuzitoare din spatele apariţiilor scenice, realizând astfel, o importantă lucrare de profil.

    Cartea descrie paradoxul artei actorului, autorul ajungând la concluzia că ceea ce nu e paradoxal nu e cu adevărat dramatic.

    Un actor este o persoană care interpretează un rol, într-o producție dramatică. Termenul este folosit în mod normal pentru cineva care joacă în filme, teatru, televiziune sau radio. Pe lângă roluri dramatice, actorii pot cânta sau dansa sau pot lucra doar ca artist liric (interpret vocal de operă sau musical).

    Un actor interpretează de obicei un personaj fictiv. În cazul unei povești adevărate (sau al unei povești fictive care prezintă oameni reali) un actor poate interpreta un personaj real (sau o versiune fictivă a acestuia). Ocazional, actorii apar ca ei înșiși, cum ar fi interpretarea lui John Malkovich în filmul În pielea lui John Malkovich.

    Cuvântul „actor" este derivat din limba latină din substantivul masculin actor (feminin, actrix) din verbul agere „a face, a întreprinde, a petrece timpul" + sufixul -or "cel care realizează acțiunea indicată de radical". O altă alternativă ar fi substantivul din limba greacă (polytonic|ἂκτωρ) aktor, conducător, derivat din verbul (polytonic|ἂγω) agō, a conduce sau a îndruma, a orienta, a aduc

     ...

    O şcoală instituţionalizată de artă e un spaţiu tensionat de contradicţii generate de condiţia obiectivă a reunirii într-o formaţie profesională a unor individualităţi foarte diferite, personalităţi artistice puternice, profesând o mare diversitate de idei filozofice, estetice şi modalităţi practice de creaţie, ceea ce conduce, firesc, şi la aceeaşi mare diversitate de concepţii şi metode pedagogice. Procesul formativ e convergent doar în aparenţă şi, din păcate, în aspectele sale nesemnificative. În realitatea şcolilor de teatru instituţionalizate după modelul învăţământului superior politehnic sau umanist (filologie, drept, filozofie, medicină etc.), spiritul comun de formare profesională unitară proclamată şi urmărită de programele analitice, sau flatat retoric în discursuri pedagogice ocazionale semestriale şi finale, e un ideal fals, în care nimeni nu mai crede.

    ...

    ARTA ACTORULUI ŞI STRUCTURA LOGICĂ A MENTALITĂŢII PRIMITIVE

    Oamenii de ştiinţă au arătat că evoluţia inteligenţei umane nu a fost nici unică, nici lineară.

    Omenirii îi corespund tipuri diferite de mentalităţi, conform cu spaţiul, cu orizontul stilistic în care s-au dezvoltat comunităţile omeneşti.

    Pornind de la ideile şcolii sociologice franceze, reprezentanţii ei notorii E. Durkheim şi apoi L. Lévy-Brühl consideră că „la tipuri sociale diferite vor corespunde mentalităţi diferite”.

    Deşi ei găsesc nepotrivită această denumire, marele profesor de logică Anton Dumitriu defineşte mentalitatea primitivă ca pe o „structură intelectuală a omului care trăieşte în societăţile organizate primitiv”, arătând că „logicitatea” mentalităţii primitive „este guvernată şi ea de anumite idei şi reguli logice, deşi nu sunt explicite”, că „gândirea primitivă foloseşte reprezentări colective în care intră o mulţime de elemente afective şi motorii” şi că aceste elemente formează o anumită obişnuinţă „care devine o structură mentală şi face ca însăşi percepţia primitivului să fie orientată altfel decât a noastră”.

    Caracteristicile pe care Lévy-Brühl le descifrează în modul de funcţionare a mecanismului structurii logice primitive constituie repere de o deosebită importanţă pentru o nouă cale de acces spre cunoaşterea naturii actorului şi a fenomenului de creaţie specifică lui.

    Lévy-Brühl enunţă o lege a participaţiei, conform căreia lucrurile şi fenomenele nu sunt legate între ele doar prin legături exterioare, vizibile, „colaterale”, ci şi prin ceea ce e comun tuturor lucrurilor, dar e invizibil şi „se reflectă în reprezentările comune”.

    Noţiunea de participaţie e greu de explicat. Socrate, în dialogul Parmenide de Platon, mărturiseşte, jurându-se pe Zeus, că nu i-ar fi uşor să o explice.

    Cum funcţionează legea participaţiei?

    Folosindu-se de exemplul oferit de descoperirea unui trib din jungla braziliană, Levy-Briihl arată că exploratorii au rămas foarte surprinşi când membrii tribului „Bororó” declarau că sunt Bororó, dar afirmau cu aceeaşi convingere că sunt şi „Arara”, adică papagali roşii care trăiesc în acea regiune.

    S-a constatat, explică profesorul Anton Dumitriu, că „ei afirmă că sunt de fapt, esenţial şi actual, papagali Arara”.  Nu este deloc vorba de o vorbire simbolică, despre o legătură totemică dintre ei şi papagali, cum am înţelege noi acest lucru, ci de una substanţială.

    Lévy-Brühl explică modul de a concepe relaţiile logice de acest tip, de neînţeles, bizare pentru noi, prin legea participaţiei pe care o enunţă în „Les fonctions mentales dans Ies societe inferieures” astfel: „În reprezentările colective ale mentalităţii primitive, obiectele, fiinţele, fenomenele pot fi, întrun mod de neînţeles pentru noi, în acelaşi timp ele însele şi altceva decât ele însele”.

    Ion Cojar (9 ianuarie 1931-18 octombrie 2009) a fost un profesor român de actorie, cercetător, regizor de teatru și, ocazional, actor de film. El este fondatorul unei metode unice ce a revoluționat școala românească de actorie.

    Ion Cojar a fost căsătorit cu actrița Raluca Zamfirescu. Actrița Irina Cojar este nepoata lor.

    Ion Cojar a schimbat vechiul mod de înțelegere a actoriei în România, când actorul era învățat cum să joace teatru, să se prefacă, să interpreteze, să imite sau să mimeze trăiri, emoții sau personaje, cu unul nou care obligă actorii, regizorii și profesorii să creeze circumstanțele în care se poate naște adevărul de viață, iar actorul/actrița să treacă pe scenă sau la filmări prin procese realist-psihologice autentice, la finalul cărora să fie schimbat(ă) în mod real și personal ca om, astfel încât spectatorii să poată urmări procesele vieții, să poată înțelege și crede ceea ce văd și aud, să poată empatiza cu actorii.

    Ca regizor de teatru, Ion Cojar a susținut de asemenea că spectatorii, pentru a empatiza la modul total cu ceea ve văd și aud, nu trebuie să aibă niciun indiciu sau impresia că asistă la un spectacol de teatru, ci la o situație autentică sau un eveniment autentic de viață. A urmărit să realizeze spectacole de teatru care, în mod paradoxal, să nu arate deloc a spectacole, la care spectatorii să nu găsească absolut niciun element care să le indice că asistă la un spectacol de teatru și nu la un eveniment de viață real.

     

    La Teatrul național din București, a regizat în 1980 și 2006 piesa de teatru Idolul și Ion Anapoda de George Mihail Zamfirescu.

    A jucat în următoarele filme:

    Mere roșii (1976),

    Iarba verde de acasă (1977),

    Drumuri în cumpănă (1979),

    Salutări de la Agigea (1984),

    Cuibul de viespi (1986),

    Martori dispăruți (1988),

    Ambasadori, căutăm patrie (2003).

    Premii și distincții

    -premul pentru cel mai bun spectacol la Gala Absolvenților UNATC (2007), cu spectacolul Oameni și șoareci.

    -premiul UNITER pentru întreaga activitate (1996).

    Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

    Ediția include Cuvântul înainte semnat de Radu Beligan.

    9 alte produse din aceeași categorie