Noa-Noa şi alte scrieri - Paul Gauguin

Noa-Noa – rod al unei puțin obișnuite colaborări cu poetul Charles Morice – a fost publicată mai întîi de coautorul ei în numărul din 15 octombrie 1897 al publicației Revue Blanche. În 1901, Noa-Noa a apărut în volum la editura La Plume, sub semnăturile asociate ale celor doi autori, Paul Gauguin și Charles Morice. Fapt ce l-a nemulțumit profund pe pictor. Nemulțumirea lui Gauguin era determinată de faptul că Morice, după cum stipula înțelegerea lor probabilă, nu ceruse textul original din Noa-Noa, la care Gauguin încă mai lucra.

Acest text, un fel de work in progress, era scris de Gauguin într-un registru mare în folio cu 364 pagini, printre care se aflau multe albe, pe care artistul a pictat acuarele sau a lipit gravuri, fotografii, documente felurite și în special frontispicii gravate din ziarul Sourire, policopiat și difuzat de Gauguin ca un instrument în lupta sa cu autoritățile coloniale cu care intrase în conflict.

Caietul cuprindea, în afara textului Noa-Noa, aforisme, citate și multe eseuri grupate de Gauguin sub titlul de Diverses choses.

Manuscrisul a ajuns ulterior în mîinile prietenului artistului, Daniel de Monfreid, care, după moartea lui Gauguin, l-a donat Muzeului Luvru. După acest caiet au fost publicate ulterior mai multe ediții (nici una însă critică, centrate aproape în întregime pe Noa-Noa).

Este evident că cele două versiuni din Noa- Noa, prima, pe care am putea-o numi versiunea Morice, și a doua, versiunea Gauguin – deși sînt destul de diferite una de alta – reprezintă de fapt două ramuri divergente ale unui trunchi comun. Această divergență poate fi urmărită pînă la originea cărții, a cărei idee, după cum susțin unii comentatori, i-ar aparține lui Morice, Gauguin fiind doar realizatorul parțial al ei. Alți cercetători – cum sînt, de pildă, Jean Loize sau Daniel Guerin – susțin că și ideea și realizarea îi aparțin în primul rînd pictorului.

Ediția pe care o publică Editura Meridiane, oferindu-i pentru prima oară cititorului român posibilitatea cunoașterii operei literare a lui Gauguin, consideră că această opinie este mai îndreptățită cu atît mai mult cu cît, în urmă cu cîțiva ani, la Luvru, a fost identificat un caiet al lui Gauguin, ilustrat cu 37 de acuarele și datat 1892, deci cu mult înainte de elaborarea textului Noa-Noa. Acest caiet, donat Muzeului Luvru în 1927 împreună cu colecția Moreau-Nelaton, conține in nuce Noa-Noa. El a fost publicat într-o primă ediție de către Pierre Berès la Paris și într-o ediție imediat următoare la Hermann, sub titlul original Ancien culte mahorie însoțit de un remarcabil studiu al lui René Huyghe.