Dogma euharistică - Serghei Bulgakov

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Serghei Bulgakov, prin realizarea acestei lucrări care descrie marea taină a Sfiintei Împărtășanii – una din tainele de bază ale Bisericii Ortodoxe,alături de Sfântul Botez și Spovedanie – contribuie la răspândirea învățăturilor ortodoxiei, în spațiul european.

Serghei Bulgakov descrie în această lucrare marea minune a Sfintei Împărtișanii, semnificația vieții  întru Hristos, precum și legătura între această taină și problemele societății.

Euharistia sau Frângerea pâinii este ritualul central al cultului creștin, având o dublă semnificație: pe de o parte, împărtășirea cu elementele euharistice, reprezentând o sfântă taină, iar, pe de altă parte, celebrarea morții și învierii lui Iisus Hristos, în cadrul căreia creștinii ascultă, în mod solemn, texte din Biblie și primesc taina propriu-zisă sub formă de pâine și vin.

Euharistia este un sacrament introdus în practica religioasă pe baza celor afirmate de Iisus în timpul Cinei celei de Taină din Ierusalim (Matei 26:17-20, Matei 26:26-30, Marcu 14:12-25). Euharistia, act celebrat de preoți la altar, repetă Cina cea de Taină din preziua condamnării și crucificării lui Isus, reamintind sacrificiul suprem al lui Isus spre mântuirea lumii. Catolicii și ortodocșii cred că, în timpul oficierii sacramentului Euharistiei, pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele lui Isus, chiar dacă forma exterioară a vinului și a pâinii nu se schimbă. Unii reformați cred că sângele și trupul lui Iisus sunt numai simbolic reprezentate. Alți reformați practică Euharistia numai spre memorarea Cinei celei de Taină și a jertfei lui Iisus.

Denumirea cea mai veche este frângerea pâinii și se pare că ar fi fost unica folosită în primele două veacuri. În Noul Testament există trei texte ce folosesc această expresie: Luca 24,35, Fapte 20,7 și Fapte 2,42-46, dar cel din urmă e cel mai semnificativ:

Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni...Toți împreună erau nelipsiți de la templu în fiecare zi, frângeau pâinea în case, și luau hrana, cu bucurie și curăție de inimă.

În al doilea și al treilea secol, se începe să se folosească, în paralel, un alt termen: euharistie. Acesta își are originea în textele cu privire la Cina cea de Taină din al doilea legământ:

Căci de la Domnul am primit ce v-am dat; și anume că, Domnul Iiisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, și mulțumind (ευχαριστήσας – euxharistêsas), a frânt-o, și a zis: «Luați, mâncați: acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; aceasta să o faceți întru pomenirea mea.» I Corinteni 11,23-24.

Pe sfânta masă: potirul cu vin euharistic, discul cu pâinea euharistică, liturghier, lumînări, flori.

Cuvântul liturghie, însemnând „lucrare publică”, își are originile tot în a doua lege, în Filipeni 2. În Occident s-a mai impus, în primul mileniu, termenul latin missa. În limba română cuvântul «misă» se referă la compoziția muzicală a liturghiei catolice. Începând cu Reforma protestantă în comunitățile protestante se folosesc până în zilele noastre expresiile: cina Domnului sau sfânta Cină, cu trimitere la Cina cea de Taină. Aceste expresii se utilizează din ce în ce mai puțin. Cuvântul cuminecare (din latină communicare) își are originea în scrierile apostolului Pavel, însă desemnează cu precădere actul „tainei”, decât slujba în sine, deși nu în mod exclusiv.

Serghei Bulgakov s-a născut în Livnî, Rusia, la 16 iunie 1871, în familia unui preot ortodox. A studiat întâi la Seminarul Orel, după care a urmat de frecventarea Gimnaziului din Eleț. A frecventat Școala de Drept de la Universitatea din Moscova, unde studiile sale au inclus economia politică. A absolvit în 1894. În timp ce studia la seminar, a devenit interesat de marxism și a luat parte la mișcarea Marxismul Legal. După studierea marxismului, Bulgakov a devenit convins de impotența teorie marxiste și s-a întors la convigerile sale religioase, fiind influențat de lucrările unor astfel de scriitori precum Lev Tolstoi, Feodor Dostoievski și Vladimir Soloviov.

A devenit bine cunoscut în intelectualitatea rusă a timpului. A contribuit la multe cărți și ziare, inclusiv la Noua cale, Întrebările vieții și Calea, la care a fost editor. A fost ales în A Doua Dumă în 1906 ca un independent Socialist Creștin. Ca scriitor, a scris monografii, inclusiv Filozofia și economia și Lumina Nepieritoare. Aceasta a fost în perioada în care a început să-și dezvolte ideile, care erau bazate pe o combinație dintre sofiologia lui Vladimir Soloviov și Pavel Florenski, ideile din lucrăile lui Schelling și ideile creștin-ortodoxe.

Bulgakov a devenit prominent în activitățile Bisericii Rusiei, luând parte la in the activities of the Church in Russia, taking part in the Soborul tuturor rușilor din 1917 care l-a ales pe Tihon al Moscovei în funcția restabilită de Patriarh al Rusiei. În 1918, a fost hirotonit în diaconat, iar apoi în preoție. A continuat să scrie chiar și atunci când Războiul Civil Rus a sfâșiat Rusia sa. În timp ce locuia în Crimeea, a scris Filozofia numelui și Tragedia filozofiei, unde și-a revizuit viziunile despre relațiile dintre filozofie dintre filozofie și dogmatism.

Pe 30 decembrie 1922, Bulgakov a fost printre cei aproximativ 160 intelectuali proemineți, inclusiv Nikolai Berdiaev, care au fost exilați de către guvernul bolșevic. Bulgakov s-a stabilit inițial în Praga, Cehoslovacia. În mai 1923, a fost numit profesor de lege bisericească și teologie la Institutul de Cercetare Rusă din Praga. Din Praga s-a mutat mutat l-a Paris, care a fost domiciliul său până la moarte. În 1925, a participat la înființarea Institutului Teologic Sf. Serghie. A devenit liderul institutului, unde a fost de asemenea profesor de teologie dogmatică.

În plus față de scrierile sale, a participat la schimbul anglican-ortodox, care a luat formă în Frăția Sf. Alban și Sf. Serghie. Bulgakov a rămas activ în comunitatea largă de ruși expatriați din Paris până la moartea sa din 12 iulie 1944, cauzată de cancer la gât. Funeraliile sale au fost făcute la catedrala St. Alexandru Nevski din Paris. A fost înmormântat la Sf. Geneviève-des-Bois, lângă Paris.

Paraschiv Anghelescu, preot, profesor. Născut în 1902, în Jirlau, jud.  Brăila, decedat în București. Studii la Seminarul teologic din Buzau (1914-1922), apoi la Facultatea de Teologie din București (1922-1926).

Preot la biserica româneasca din Sofia, profesor la Institutul român (liceu) din Sofia, preot-paroh la biserica „Sf.  Sava” din București, profesor la Academia de Muzică religioasă din București.

Lucrări:

- Noul Testament bulgar de la 1828.

- O carte aparută cu ajutorul mitropolitului  Grigorie Dascălul,  în BOR, an. LII, 1934, nr. 5-6, p. 306-325 (și extras, 23 p.);

- Inscripția falsă de la mănăstirea Bacicovo și aducerea moaștelor sfintei Filofteia în țară în BOR, an  LIV, 1936, nr 1-2.p 14-41 (și extras, 30 p.);

- Slavă și mărire. Studiu de documentare liturgică, București, 1939, 98 p.