Sfarsitul istoriei si ultimul Om - Francis Fukuyama

Francis Fukuyama

Lucrarea Sfârşitul istoriei şi ultimul om a lui Francis Fukuyama este un mozaic fantastic de date, fapte și crâmpeie de istorie și filosofie, o profundă şi pasionantă investigaţie socio-politică, care își propune să răspundă la întrebarea fundamentală dacă libertatea şi egalitatea politică şi economică pot produce o societate stabilă, în care omul să fie pe deplin mulțumit.

Mai multe detalii

2331P

Nou

98,00 lei cu TVA

Pe măsură ce tumultosul secol XX se îndreaptă plin de spaimă spre sfârșitul său, prăbușirea comunismului ducând la o transformare a politicii mondiale – Francis Fukuyama ne invită să ne întoarcem împreună cu el la o întrebare care a fost pusă de marii filosofi ai secolelor trecute: există oare o direcție a istoriei omenirii? Și dacă această istorie este direcțională, către ce se îndreaptă ea? Și cum ne raportăm noi la acest parcurs al istoriei?

Dezbaterea acestor grave probleme ale istoriei contemporane este cu atât mai incitantă cu cât autorul a avut privilegiul de a deține funcția de director adjunct al echipei de planificare politică în cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Lucrarea Sfârşitul istoriei şi ultimul om a lui Francis Fukuyama este o profundă şi pasionantă investigaţie socio-politicâ, care depăşeşte intenţiile faimosului său eseu apărut în vara lui 1989. El aduce dovezi că există două forţe copleşitoare care funcţionează în cadrul istoriei omeneşti: „logica ştiinţei moderne” şi „lupta pentru recunoaştere”. Cea dintâi îi face pe oameni să-şi satisfacă o gamă tot mai largă de dorinţe prin intermediul procesului economic; cea de-a doua, „lupta pentru recunoaştere”, este în viziunea autorului chiar „motorul” istoriei.

Tema susţinută cu atâta strălucire de Francis Fukuyama este că, în timp, aceste două forţe au dus, după cum s-a văzut, la prăbuşirea tiraniilor, fie ele de stânga sau de dreapta, şi au obligat societăţi foarte deosebite din punct de vedere cultural să întemeieze democraţii capitaliste liberale la sfârşitul procesului istoric.

Şi atunci se pune marea întrebare: pot oare libertatea şi egalitatea politică şi economică – situaţie existentă la presupusul „sfârşit al istoriei” – produce o societate stabilă, în care omul ar putea fi pe deplin satisfăcut în cele din urmă? Sau, dimpotrivă, condiţia spirituală a acestui „ultim om” al istoriei, care este lipsit de posibilităţile de defulare a dorinţei şi luptei sale pentru supremaţie, va conduce, în mod inevitabil, la revenirea haosului şi a vărsărilor de sânge care au caracterizat istoria?

 Sfârșitul istoriei și ultimul om pare construită cu finețea și detaliul unei opere renascentiste. (Ioana Epure, bookaholic.ro)

 (...) remarcabil este faptul că, dacă în prima parte a cărții filtrul american prin care e privită lumea e destul de iritant – aproape ai sentimenul că Fukuyama încearcă să-ți demonstreze de ce toată lumea ar trebui să-și dorească să trăiască într-o Americă (plus că perspectiva lui asupra comunismului est-european este foarte americană), în a doua jumătate a cărții îți dai seama că tot ceea ce îți spune Fukuyama despre mentalitatea locuitorilor SUA îți dezvăluie ceva despre tine, ca non-american. Explicația motivelor pentru care americanul de rând se implică în politică, importanța politicii ca manifestare a thymosului, care a stat la baza principiilor stabilite de „Părinții Întemeietori”, îți indică chiar unul din lipsurile mari ale societății românești.

O să închei cu un citat din capitolul despre etica muncii, capitol care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru fiecare angajat român, indiferent unde și pentru cine lucrează:

„Muncitorul est-german sau sovietic, obligat de activistul de partid să muncească pentru a construi socialismul (…) considera munca drept o povară care trebuia ocolită de câte ori era posibil. Țările Europei de Est care au pornit pe drumul democratizării se confruntă, toate, cu problema refacerii eticii muncii bazate pe interesul personal al individului, după decenii de obișnuință de a trăi pe cheltuiala statului.”

(Ioana Epure, bookaholic.ro)

AutorFrancis Fukuyama
Specificații autorconsultant rezident al Corporaţiei RAND din Washington, D.C.
Traducator/editorMihaela Eftimiu
Anul publicării2020
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini390
ColecțiaCărţilor de referinţă
GenSociologie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-336-9
Nota 
2020-07-27
Prpfundă

O analiză profundă și interesantă, care este încă relevantă după 25 de ani. Toate procesele marcate în carte se petrec încă în fața propriilor ochi.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Sfarsitul istoriei si ultimul Om - Francis Fukuyama

    Sfarsitul istoriei si ultimul Om - Francis Fukuyama

    Lucrarea Sfârşitul istoriei şi ultimul om a lui Francis Fukuyama este un mozaic fantastic de date, fapte și crâmpeie de istorie și filosofie, o profundă şi pasionantă investigaţie socio-politică, care își propune să răspundă la întrebarea fundamentală dacă libertatea şi egalitatea politică şi economică pot produce o societate stabilă, în care omul să fie pe deplin mulțumit.

    Scrieţi un comentariu

    Categoria: emblematic europa

    Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

    Lucrarea Sfârşitul istoriei şi ultimul om a lui Francis Fukuyama este un mozaic fantastic de date, fapte și crâmpeie de istorie și filosofie, o profundă şi pasionantă investigaţie socio-politică, care își propune să răspundă la întrebarea fundamentală dacă libertatea şi egalitatea politică şi economică pot produce o societate stabilă, în care omul să fie pe deplin mulțumit. Cartea are o valoare deosebită pentru cultura europeană care privilegiază democrația, dar și pentru cultura românească care a cunoscut efectele distrugătoare ale totalitarismului. 

    Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

    Teoria sfârșitului istoriei pornește de la un articol cu acest nume pe care Francis Fukuyama l-a publicat în anul 1989 și se continuă în cartea „Sfârșitul istoriei și ultimul om”.

    Ideea principală de la care pornește Fukuyama este că nu există o ideologie mai presus de democrația liberală. Aceasta reprezintă ultima etapă în evoluția omenirii. Iar dacă omenirea nu mai poate evolua, atunci se sfârșește și istoria. Autorul privește istoria nu doar ca o înșiruire de evenimente importante pentru omenire. Acestea vor avea loc mereu. Fukuyama privește istoria ca un „singur proces coerent, evolutiv, ținând cont de experiența tuturor oamenilor din toate timpurile”. Asta înseamnă că societățile evoluează, trec prin niște etape(societățile tribale, cele feudale, monarhia, etc) și ajung la un anumit punct (democrația liberală) în care cerințele esențiale referitoare la principii și insituții sunt satisfăcute complet. Nu mai există nimic care să fie îmbunătățit. Întrebarea pe care și-o pune autorul este dacă această istorie va determina adoptarea democrației de către toată societățile din secolul al XX-lea și răspunsul este că da. Pentru a răspunde la întrebare el vine cu două argumente: elementul economic și „lupta pentru recunoaștere”. Prăbușirea comunisumului în Europa de Est în 1989 a reprezentat unul din motivele care l-au determinat să scrie articolul. Evoluția evenimentelor din secolul al XX-lea până în anii 80 (cele două Războaie Mondiale, apariția regimurilor totalitare, armele nucleare) a cauzat un val de neîncredere, de pesimism în ceea ce privește finalul acesta ideal, democratic. Ceea ce s-a întâmplat în 1989 însă demonstrează că regimurile totalitare nu rezistă timpului și că, mai devreme sau mai târziu, toate societățile vor adopta regimul democratic.

    Un punct esențial în dezvoltarea unei societăți este dezvoltarea științei și a tehnologiei care aduce bogăție. „Mai mult chiar, logica științei moderne pare să dicteze evoluția universală în direcția capitalismului”. Deci, un sistem economic capitalist modern este esențial pentru o societate dezvoltată cu un regim democratic.

    Fukuyama împrumută foarte multe din sistemul de gândire a lui Hegel pentru a-și explica teoria. Pe lângă sistemul economic capitalist necesar pentru evoluția unei societăți spre democrația liberală, autorul mai aduce în discuție și acea luptă pentru recunoaștere pentru a explica dorința oamenilor de a avea un sistem democratic. Lupta pentru recunoaștere se referă la nevoia oamenilor de a fi recunoscuți în fața celorlalți, adică de a avea o anumită demnitate sau de a le fi recunoscute lucrurile cărora ei le acordă valoare. Un echivalent ar fi respectul de sine. „Ea este un fel de simț uman înnăscut pentru dreptate”. Este ceea ce ne deosebește de animale. Trăsăstura umană fundamentală, ar fi,după Hegel, „dorința individului de a își risca viața într-o luptă pentru prestigiu”. Ideea este că oamenii se pot sacrifica pentru lucruri care nu au legătură cu supraviețuirea, pentru simboluri, pentru lucruri cărora ei le acordă valoare. Când omul ajunge să facă acest lucru și își depășește limitele naturale, atunci apare și libertatea umană.

    Fukuyama, urmând direcția lui Hegel, explică de fapt că lupta pentru recunoaștere este motorul istoriei. Când primii oameni au avut un conflict, unul dintre ei a decis să rămână la nevoile primare, să se autoconserve, în timp ce celălalt a fost în stare să intre în luptă și să își dea viața penru idealuri mai înalte, adică să fie recunoscut de celălalt ca superior. Așa a apărut relația sclav stăpân. Stăpânii sunt superiori pentru că își riscă viața. Așa s-au dezvoltat și societățile pe clase. „Problema istoriei omenești poate fi văzută, într-un anumit sens, ca o căutare a unei modalități de a satisface atât dorința stăpânilor, cât și a sclavilor pe o bază reciprocă și egală; istoria se încheie cu victoria unei ordini sociale care realizează acest scop”. Această ordine socială este democrația, în care oamenii sunt egali. Această dorință de recunoaștere este asociată și cu thymosul , una dintre părțile sufletului în filosofia lui Platon, celelalte două fiind rațiunea și dorința. Deși în societățile moderne am fi tentați să spunem ca numai rațiunea și dorința ne ghidează acțiunile, Fukuyama aduce argumentecă nu este așa. Nu numai partea economică, asociată rațiunii, este importantă. De exemplu, în România în 1989, ca și în alte țări foste comuniste, se dorea schimbarea regimului din rațiuni economice, pentru ca nivelul de trai să crească. Dar pe lângă asta, oamenii aveau și alte scopuri: drepturi democratice și participare politică (dorința de recunoaștere).

    „Atât reforma, cât și revoluția, au fost declanșate pentru a realiza un sistem politic care să instituționalizeze recunoașterea universală. (…) Omul Economic va face în sinea lui o analiza costuri-beneficii care îl va face să lucreze în interiorul sistemului. Doar omul thymotic, (…) omul care simte că valoarea lui este ceva mai mult decât un set complex de dorințe care îi compun existența fizică-numai omul acesta este gata să meargă înaintea unui tanc…”. Drepturile sunt privite ca un scop în sine, și nu ca un mijloc de a-și satisface nevoile personale. Revenind la relația dintre stăpân și sclav, niciunul dintr ei nu era mulțumit cu propria condiție. Stâpânul vroia recunoaștere din partea cuiva care era respectat, iar sclavul nu avea deloc recunoaștere. În timp, muncind, sclavul își câștigă libertatea, pentru că demonstrează ca poate controla natura, poate învinge determinările naturale. Prin munca (știință, tehnologie) sa el creează. Stăpânul, însă, beneficiind deja de libertate, poate doar să se lupte cu alți stăpâni pentru cucerirea de teritorii sau alte bunuri, dar asta nu determină nicio schimbare, de aceea nu asigură progresul istoric.

    Deci, ceea ce a făcut să progreseze istoria a fost dorința de recunoaștere a sclavului, dorința lui de libertate și de egalitate. „Pentru Hegel, societatea liberală este un acord bazat pe egalitate și reciprocitate între cetățeni, de a se recunoaște unii pe ceilalți (…) liberalismul hegelian poate fi văzut ca urmărirea recunoașterii raționale , adică recunoașterea pe o bază universală, prin care demnitatea fiecărei persoane, ca ființă omenească liberă și independentă, să fie recunoscută de toți.”

    Pe lângă această recunoaștere rațională, mai poate exista si una irațională. De exemplu, relația dintre stăpân și sclav se poate transpune în relația dintre două națiuni. Una dintre ele, din dorința de recunoaștere o cucerește și o domină pe celalaltă. Dar niciuna dintre ele nu va fi mulțumită, la fel cum am explicat mai sus de ce nici stăpânul și nici sclavul nu erau mulțumiți. Acest lucru nu se va întâmpla într-un stat liberal, democratic. Toți oamenii sunt egali pentru că sunt ființe umane.

    În concluzie, Fukuyama demonstrează că progresul istoriei nu poate fi explicat numai prin dezvoltarea economică, prin economia liberală. Trebuie să ținem cont și de thymos, de lupta pentru recunoaștere. Aceasta din urmă reprezință legătura dintre dezvoltarea ecnomică și democrația liberală. Cu cât oamenii vor avea acces la mai multe bunuri, la educație, dacă nivelul lor de trai va crește, cu atât ei își vor dori și un sistem de guvernare care să le satisfacă și celelalte dorințe (libertate, egalitate, drepturi) și acesta este democrația liberală.

    Deși, teoretic, democrația este cel mai bun sistem, în multe dintre țări nu este și pus în practică. Fukuyama oferă mai multe explicații. Una ar fi lipsa de coresppondență între popoare și state. „Statele sunt creații politice determinate, în timp ce popoarele sunt comunități morale preexistente”.

    Cultura poate fi un obstacol în calea democrației când: există sau nu exista unitate națională sau când există un naționalism exacerbat, când religia nu este tolerantă și egalitară, când structurile sociale sunt profund inegale, lipsa capacității de a se autoguverna, de a se autoorganiza (oamenii nu știu/pot să se asocieze, sunt dependenți de stat), lipsa experienței istorice a unor instituții liberale.

    Democrația liberală și răspândirea ei nu reprezintă, însă, garanția păcii. Oamenii simt nevoia să lupte pentru a-și demonstra superioritatea sau, cum spune Fukuyama, din plictiseală, uneori. Deși au totul la îndemână (drepturi, libertăți, democrație), ei simt nevoia recunoașterii și e posibil să se ajungă la acea luptă de la început în care trebuie să îți riști viața pentru a primi recunoașterea. În concluzie, Fukuyama precizează: „nici un regim nu poate să satisfacă pe toată lumea. Acest lucru este valabil și pentru democrația liberală. Și acest lucru nu înseamnă că revoluția democratică este incompletă, că binefacerile libertății și egalității nu au fost acordate tuturor. Mai curând, nemulțumirea apare acolo unde democrația a învins: nemulțumirea există din pricina egalității și a libertății. Și, astfel, cei care sunt nemulțumiți vor putea lua întotdeauna istoria de la început.”

    Francis Fukuyama s-a născut în 1952 în Chicago, Illinois. Studiile în domeniul ştiinţelor sociale şi politice le-a făcut la marile universităţi americane Cornell, Yale şi Harvard. A fost director adjunct al echipei de planificare politică din cadrul Departamentului de Stat al SUA, iar în prezent este consultant rezident al Corporaţiei RAND din Washington, D.C. A ţinut cursuri la University of California în perioada 1986-1989 şi este membru al Consiliului de Relaţii Externe.

    Împreună cu Andrzej Korbonski, a editat The Soviet Union and the Third World: The Last Three Decades, Cornell University Press, 1987.

    A publicat A Look at „The End of History”, editat de Kenneth M. Jensen, United States Institute of Peace, 1990, şi The End of History and the Last Man, Free Press, 1992.

    A publicat numeroase studii și articole despre democratizare și politica economică internațională. În ultimii ani s-a concentrat asupra rolului culturii și al capitalului social în viața economică modernă și în tranziția către societatea informatizată.

    Francis Fukuyama: The End of History and the Last Man

    https://www.youtube.com/watch?v=vZWJETpfbzM&feature=emb_logo

     

    Francis Fukuyama interview on "The End of History" and "Trust" (1995)

    https://www.youtube.com/watch?v=VUeSVy7ZqgU

     

    Francis Fukuyama’s “The End of History?” - 25 Years Later

    https://www.youtube.com/watch?v=8ET_5Gc36Ec

    Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

    Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

    Ediții speciale Magna (cărți de referință):

    Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

    Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

    Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.

    Îndepărtatele origini ale volumului de faţă se găsesc într-un articol intitulat „Sfârşitul istoriei?”, pe care l-am scris pentru ziarul The National Interest în vara anului 1989. Arătam în el că a apărut în ultimii ani, în întreaga lume, un uimitor consens în privinţa legitimităţii democraţiei liberale, pe măsură ce aceasta învingea ideologii rivale ca monarhia ereditară, fascismul şi, cel mai recent, comunismul. Mai mult chiar, arătam că democraţia liberală ar putea fi „punctul final al evoluţiei ideologice a omenirii” şi „forma finală de guvernare umană”, constituind astfel „sfârşitul istoriei”. Adică, în timp ce forme anterioare de guvernare erau caracterizate de grave deficienţe şi absurdităţi care au dus în final la prăbuşirea lor, despre democraţia liberală se poate spune că este lipsită de asemenea contradicţii interne fundamentale. Aceasta nu înseamnă că democraţii stabile din ziua de azi, ca Statele Unite, Franţa sau Elveţia, nu s-ar confrunta cu injustiţia sau cu serioase probleme sociale. Dar aceste probleme provin din incompleta aplicare a principiilor gemene ale libertăţii şi egalităţii pe care este întemeiată democraţia modernă, şi nu din defectele principiilor în sine. Deşi unele state contemporane s-ar putea să nu reuşească să realizeze o democraţie liberală stabilă, iar altele să alunece spre forme mai înapoiate de guvernare, precum teocraţia sau dictatura militară, idealul democraţiei liberale nu mai poate fi perfecţionat.

    Francis Fukuyama, cap. În loc de introducere, p. 6

    9 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: