Ipostaze ale morții într-un timp al dorinței. Încercare de antropologie psihanalitică-Matei Georgescu

Matei Georgescu

Istorisirile lui Ieronim sunt fascinante, pline de o înțelegere profundă a unor cazuri. În multe dintre ele se vădește ascuţişul limbii,dar şi al cugetului ieronimian.

Mai multe detalii

2432P

Nou

37,00 lei cu TVA

Fiind adesea citată drept o sursă de informații biografice despre autori creștini antici, cartea Despre bărbații iluștri ne pune înainte evaluări personale ale Sfântului Ieronim despre înaintașii și contemporanii săi. În această paradă a minților luminate, care începe cu apostolii și se încheie cu însuși Sfântul Ieronim, sunt incluși și scriitori eterodocși, dar și anumiți necreștini respectați.

 

Sfântul Ieronim a scris această lucrare în mănăstirea sa din Betleem, la care se retrăsese după ieșirea sa precipitată din politica ecleziastică romană. Cu toate acestea, a menținut o corespondență cu mai mulți dintre foștii săi colaboratori, precum Dexter (fiul lui Pacianus, episcopul Barcelonei), căruia i-a dedicat lucrarea. Bazându-se pe Istoria bisericească a lui Eusebiu, Sfântul Ieronim încearcă să-și demonstreze erudiția și nobilimea caracterului, punându-și în valoarea ascuţişul limbii, dar şi al cugetului.

 

AutorMatei Georgescu
Anul publicării2021
Format95 x 205 mm
Nr. pagini308
ColecțiaColecţia de antropologie
eBook2429-ipostaze-ale-morii-intr-un-timp-al-dorinei-incercare-de-antropologie-psihanalitica-matei-georgescu-9786067484779.html
ID Hard Cover2429-ipostaze-ale-morii-intr-un-timp-al-dorinei-incercare-de-antropologie-psihanalitica-matei-georgescu-9786067484779.html
GenPsihologie
LimbaRomana
Tip formatFizic
Subiect principalPsihotraumatologie
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategoriePsihologie
ISBN978-606-748-477-9

Scrieţi un comentariu

Ipostaze ale morții într-un timp al dorinței. Încercare de antropologie psihanalitică-Matei Georgescu

Ipostaze ale morții într-un timp al dorinței. Încercare de antropologie psihanalitică-Matei Georgescu

Istorisirile lui Ieronim sunt fascinante, pline de o înțelegere profundă a unor cazuri. În multe dintre ele se vădește ascuţişul limbii,dar şi al cugetului ieronimian.

Scrieţi un comentariu

CarteaDespre bărbații iluștri cuprinde o catalogare cronologică în care, cum bine remarca Pierre de Labriolle, nu sunt uitaţi nici cei mai obscuri creştini sau presupuşi creştini (ca să nu-i amintim aici pe cei care în fapt nici nu fuseseră creştini vreodată, dar trezesc admiraţia firească a omului de cultură care a fost Ieronim).

 

Despre bărbatul ilustrului Imperiu 

O anumită experienţă (dacă nu acumulată – aquisita, cum o numeşte Thoma d’Aqui­no, măcar învăţată şi conştientizată – docta, ca să-l cităm pe Cusanus) ar trebui să ucidă puţin (dacă se poate „muri puţin”, în mod cert se poate şi ucide „puţin”) din vanitatea celui care simte nevoia studiilor introductive stufoase precum stejarul (sterp) în mijlocul câmpului roditor (per­­tinentă imaginare dată de Lucan şi cu drag preluată de Abélard); şi aceasta pentru că atunci când îţi ajunge în mâini o carte precum cea scrisă de Ieronim (347-420) eşti dornic să citeşti în primul rând gândul lui şi, mai puţin ce a gândit altul despre ce a gândit autorul; iată de ce nu ne-am propus, în cele ce urmează, prezentarea unui festival al erudiţiei patrologice (altminteri uşor de regizat cu „biblioteca” scrisă despre Ieronim în ultimii 1500 de ani), lăsând în seama tetracapilarotomiştilor (adică a „celor de fir despicători în patru”) plăcerea emiterii adevărurilor (presupus) ultime şi cert cumplite (adică moarte). Subliniem accentuat că nu ne-am referit la acele introduceri care, prin rigoare analitică şi informaţională, îmbogățesc viaţa unei opere, cu totul pilduitoare rămânând pentru noi, în timp, ediția românească a Nopţilor atice.

 Apoi, având obsesia de a rămâne contemporani cu Ieronim (un mare cunoscător, Gaston Bois­sier, şi-a împlinit, pare-se, mărturisirea de a fi „contemporanul vremurilor a căror istorie o povestesc”) am constatat că aceasta presupune cinstirea Imperiului Roman. O anumită experienţă (dacă nu acumulată – aquisita, cum o numeşte Thoma d’Aqui­no, măcar învăţată şi conştientizată – docta, ca să-l cităm pe Cusanus) ar trebui să ucidă puţin (dacă se poate „muri puţin”, în mod cert se poate şi ucide „puţin”) din vanitatea celui care simte nevoia studiilor introductive stufoase precum stejarul (sterp) în mijlocul câmpului roditor (per­­tinentă imaginare dată de Lucan şi cu drag preluată de Abélard); şi aceasta pentru că atunci când îţi ajunge în mâini o carte precum cea scrisă de Ieronim (347-420) eşti dornic să citeşti în primul rând gândul lui şi, mai puţin ce a gândit altul despre ce a gândit autorul; iată de ce nu ne-am propus, în cele ce urmează, prezentarea unui festival al erudiţiei patrologice (altminteri uşor de regizat cu „biblioteca” scrisă despre Ieronim în ultimii 1500 de ani), lăsând în seama tetracapilarotomiştilor (adică a „celor de fir despicători în patru”) plăcerea emiterii adevărurilor (presupus) ultime şi cert cumplite (adică moarte). Subliniem accentuat că nu ne-am referit la acele introduceri care, prin rigoare analitică şi informaţională, îmbogățesc viaţa unei opere, cu totul pilduitoare rămânând pentru noi, în timp, ediția românească a Nopţilor atice.

Ieronim, oricât de creştin ar fi, este prin gân­dire un produs al Imperiului, după cum creşti­nismul este de neimaginat în dezvoltarea sa tentaculară, în afara lumii create de romani; citind însemnările lui Ieronim despre cei 135 de bărbaţi iluştri, nu putem să nu observăm că toate drumurile duc la Roma şi se duc de la Roma; peregrinările bărbaţilor iluştri din Britania în Palestina, din Panonia în Italia, din Galia în Siria, din Hispania în Africa, din Grecia în India şi aşa mai departe, au fost posibile tocmai în contextul structurii Imperiului Roman; bărbaţii iluştri prezentaţi de Ieronim (în rândul cărora firesc se include şi pe sine) au fost nişte neguţători în sensul clasicului nec-otium, şi pentru că întinderea neîngrădită a Imperiului Roman le permitea acest lucru. Citindu-l pe Iero­nim, constatăm că ecumenia Imperiului a fost cea care a ajutat la răspândirea creştinismului; ceea ce azi e o utopie întreţinută politic (Europa unită) spre a nu deveni realitate, era atunci o realitate întreţinută concret (pe pământ şi pe ape) spre a nu muri devenind utopie a trecutului. Nu este deloc întâmplător faptul că suprema autoritate patristică de limbă latină, Augustin, consideră structurile Imperiului Roman ca ideale pentru a asigura ordinea şi bunăstarea în pro­cesul istoric al trecerii de la Civitas terrena la Civitas Dei; aceasta din urmă va purta structura Imperiului Roman ceea ce dovedeşte încă o dată provi­denţia­litatea celei mai ilustre forme statale create de om.

Într-un asemenea cadru generos, un cărturar precum Ieronim nu putea fi, la rândul său, decât generos. Fărâmiţarea Imperiului a dus în timp, în primul rând la fărâmiţarea spiritului ecumenic, în favoarea unei intransigenţe învecinate cu braţul secular. Ieronim este însă roman în spirit şi formaţie (deşi mărturiseşte că era din familie creştină), adică generos şi ecumenic, exprimându-şi preferinţele fără nici o reţinere. Posteritatea s-a arătat mirată („ca de lupul din pădure” cum ar spune chiar Ieronim) de faptul că autorul cuprinde în lucrarea sa o seamă de ereziarhi, de păgâni, de evrei necreştinaţi; dar cum altfel să fi procedat un cărturar adevărat pentru care cultura nu depinde de neam sau religie, într-o lume în care existau doar „cives Romani”, egali în drepturi şi îndatoriri, iar credinţa şi-o hotăra fiecare?

Şi astfel, spiritul ilustrului Imperiu trăieşte prin bărbaţi asemeni; Ieronim este unul dintre ei pentru că, dincolo de preferinţe (mai mult sau mai puţin „eretice”), dincolo de un nivel al sfinţeniei (având mult mai multe prietene decât prie­teni căci „dacă femeile te întreabă trebuie să le răspunzi” spune Ieronim) pe care tot muritorii îl stabilesc, în sfârşit, dincolo de tot ce i se poate reproşa unui titan de către pigmeii timpurilor, rămâne opera, rămâne un nume viu pentru că, spunea Labriolle, Ieronim este „strâns legat de umanitatea reală”.

 

DAN NEGRESCU

...

CAPITOLUL VIII

 Marcu, discipol şi tâlcuitor al lui Petru rugat de fraţii din Roma, a scris pe scurt Evanghelia, potrivit cu ceea ce-l auzise pe învăţătorul său împărtăşind.

Când Petru a aflat despre aceasta, a recunoscut-o ca bună şi le-a vestit-o Bisericilor spre a fi citită cu autoritatea cuvenită, după cum scrie Clement în cartea a şasea a Pildelor, şi episco­pul Papias din Hierapolis. De acest Marcu aminteşte şi Petru în Epistola întâi, unde sub numele de Babilon se înţelege de fapt Roma: „Vă salută Biserica ce a fost aleasă în Babilon, şi fratele meu Marcu” (I Petru, V, 13).

Şi astfel, luând cu sine Evanghelia ce însuşi o alcătuise, s-a îndreptat către Egipt şi vestindu-L el, cel dintâi, în Alexandria pe Cristos, I-a întemeiat Biserica cu o asemenea plinătate a învăţăturii şi cumpătare a vieţii, încât toţi, cei însoţiţi întru Cristos, s-au silit să-i urmeze pilda.

În sfârşit, Filon, cel mai priceput vorbitor dintre evrei, văzând cea dintâi Biserică din Alexandria, ce până atunci urmase Legea iudaică, a a scris o carte despre trăirea laolaltă a credincioşilor, ca spre lauda neamului său. Şi, cum povesteşte Luca despre credincioşii din Ierusalim că le aveau pe toate cele de obşte (Fapte, II, 44) astfel a dat neuitării şi ceea ce vedea că se face în timpul cât Marcu era învăţător la Alexandria. A murit în anul al optulea al lui Nero şi a fost înmormântat în Alexandria, urmându-i Anania.

CAPITOLUL LXXXVII

Atanasie, episcop al oraşului Alexandria, după ce a înfruntat numeroasele vicleşuguri ale locuitorilor din Hadria241, a fugit la Constans, conducătorul Galliei; întorcându-se de acolo cu scrisori a fost pus pe fugă din nou după moartea aceluia, astfel că s-a ascuns până la domnia lui Iovianus242 care i-a dat înapoi conducerea Bisericii; a murit în timpul lui Valens243.

Circulă două cărţi scrise de el Împotriva păgânilor, una împotriva lui Valens şi Ursacius, mai multe despre feciorie şi despre prigonirea arienilor, despre titlurile Psalmilor, o istorie cuprinzând Viaţa monahului Antonie, epistole sărbătoreşti şi multe altele a căror înşirare ar fi prea lungă.

...

Despre cei doisprezece învăţători

Frate al meu Desiderius, doreşti cu ardoare să-ţi vorbesc acum cât mai vădit – precum despre luminătorii ce strălucesc în întreaga boltă de peste lume – câte ceva despre scriitorii care au avut puterea să ne aducă din întunecimi (ce împiedică înţelegerea, din pricina minţii trupeşti) la strălucirea cercetării spiritului, o seamă de lucruri.

Mă tem însă ca, nu cumva, printr-o nedreaptă judecată a preoţilor, să se împlinească în mine cugetarea Suzanei339 fiica lui Helchia, ce spune: strâmtori mi se arată de peste tot. Asemeni îmi am şi eu strâmtorile. Căci de aş vrea să-l resping pe vreunul din aceştia, mi-aş stârni potrivnici şi duşmănii de pretutindeni. Dacă însă nu voi voi să scriu, niciodată nu vei da peste ceea ce mi-ai cerut.

Oricum, se pare că e mai bine să învinuieşti voinţa unuia doar, decât să treci cu vederea şi să dispreţuieşti judecăţile sfătuitoare ale multora, căci fiecare dintre aceia s-a făcut demn de a fi lăudat în privinţa Sfintelor Scripturi; şi astfel, pe toţi îi voi mângâia în câteva cuvinte, blând şi cu întreaga dragoste, spre a-l împlini pe fiecare în pace.

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, StridonDalmația - d. 30 septembrie 420Betleem, în Palestina), a fost un important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apusdoctor al Bisericii.

Este bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano - Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, Ieronim a fost sanctificat și de Biserica Ortodoxă, fiind numit Fericitul Ieronim.

Pe lângă traducerea Bibliei, Ieronim a scris comentarii teologice, expuneri istorice și dogmatice. Ieronim ne vorbește astfel despre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia. Printre Scrisorile Papei Inocențiu I, este una adresată către Sf. Ieronim și Ioan, Episcop al Ierusalimului, care are ca subiect condamnarea acțiunilor ereziei numite Pelagianism în Betleem.

În tradiția artistică a Bisericii Romano-Catolice, se obișnuiește ca Ieronim, patronul erudiției teologice, să fie reprezentat în calitate de cardinal lângă episcopul Augustin, arhiepiscopul Ambrozie și papa Grigore I cel Mare Dialogul. În picturile din secolele ulterioare, Ieronim este înfățișat ca un pustnic sumar îmbrăcat, având în chilia sa numai crucea, craniul și Biblia. Pălăria roșie de cardinal din pictura lui Rubens indică rangul acordat de Biserica Romano-Catolică.

Traducere: PROF. UNIV. DR. DAN NEGRESCU

 STUDII UNIVERSITARE ŞI POSTUNIVERSITARE:

Ani: 1972 - 1976

Studii: Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara

Limba şi literatura română

Limba şi literatura latină

PARCURS ACADEMIC:

Ani: 1990-1991

Calitatea / funcția: asistent titular de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1991-1996

Calitatea / funcția: lector de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie a

Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1992

Calitatea / funcția: doctor în filologie

Ani: 1996-2003

Calitatea / funcția: conferenţiar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie

a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1996 - prezent

Calitatea / funcția: şeful Catedrei de Limbi Clasice, apoi al Colectivului de Filologie Clasică -

Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2003

Calitatea / funcția: profesor universitar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2007

Calitatea / funcția: conducător de doctorate în domeniul filologie - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 2010-2011

Calitatea / funcția: director al Şcolii Masterale - Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii

de Vest din Timişoara

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

 

9 alte produse din aceeași categorie