Europa Unita. De la idee la întemeiere - George Ciorănescu

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Cartea cuprinde biografia marelui om de cultură, George Ciorănescu (1918-1993) și întreaga muncă depunsă de acesta în vederea realizării unei Europe Unite.

Timp de patru decenii George Ciorănescu s-a remarcat ca un adevărat militant și un emblematic promotor al valorilor europene creștine, și ocupă, prin urmare, un loc de seamă în lista personalităților marcane ale țării și ale spațiului european.

Federalism

Prin federalism (din latină foedŭs, foedera, însemnând „alianță”, „convenție”, „asociație”, „acord între părți”) se înțelege în zilele noastre, cu precădere, un principiu de organizare potrivit căruia membrii individuali (statele federate) beneficiază de o anumită independență și de o anumită statalitate, însă sunt unificați într-un tot superior (stat federal). Adesea termenul este utilizat în mod nediferențiaț pentru a face referire atât la federații în sens restrâns, cât și la confederații.

În Europa, «federaliștii» ("federali") sunt uneori numiți cei care favorizează un guvern federal comun cu autorități distribuite la nivel regional, național și supranațional. Federalismul european a apărut în Europa postbelică, iar una dintre cele mai importante inițiative în această direcție a fost discursul lui Winston Churchill din Zurich în 1946.

Federalismul și alte forme de autonomie teritorială sunt în general văzute ca o modalitate utilă de a structura sistemele politice pentru a preveni violența în rândul diferitelor grupuri din interiorul țărilor, deoarece permite anumitor grupuri să legifereze la nivel subnațional. Unii cercetători au sugerat totuși că federalismul poate împărți țările și poate duce la colapsul statului, deoarece creează proto-state. Alții au arătat că federalismul este doar diviziv atunci când îi lipsește mecanismele care încurajează partidele politice să concureze peste granițele regionale.

Istoria Europei

Europa s-a format printr-un amestec de moștenire greco-romană, feudalism și creștinism. Europa are o lungă istorie a unor mari reușite culturale și economice, începând din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, în mod general, atribuite grecilor antici și Imperiului Roman, care au supus întreg continentul pentru mai multe secole. După declinul Imperiului Roman, Europa a intrat într-o perioadă de stagnare, cunoscută sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renaștere și prin Noii Monarhi, ce aveau să marcheze noi descoperiri, explorări și creșterea cunoștințelor științifice. Din secolul XV, națiunile europene, în special Spania, Portugalia, Franța și Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependențe în Africa, America și Asia. Revoluția Industrială a început în secolul XVIII, ducând la o prosperitate sporită și, implicit, la o creștere a populației. După Al Doilea Război Mondial și până la sfârșitul Războiului Rece, Europa a fost împărțită în două mari blocuri politice și economice: națiunile comuniste din Europa de Est și țările capitaliste din Europa de Vest. În jurul anului 1991, blocul estic a fost dezintegrat, după ce a fost vândut la Malta.

Europa este, convențional, unul dintre cele șapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munții Ural, râul Ural și Marea Caspică la est, și de Munții Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest la Oceanul Atlantic, în sud la Marea Mediterană, iar în sud-est la Marea Neagră și la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuși, granițele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferențele de ordin cultural și politic sau cele de ordin fizico-geografic. Andreas Kaplan a definit Europa ca oferind „un maxim de diversitate culturală într-o distanță geografică minimă”.

Ca suprafață, Europa este penultimul continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătrați sau 2% din suprafața Pământului și 6,8% din suprafața terestră. Din cele 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare (atât ca suprafață, cât și ca populație), în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Ca populație, Europa este al treilea continent după Asia și Africa, având 731 de milioane de locuitori, adică 11% din populația lumii; totuși, potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.

 Europa, în special Grecia Antică, este locul de naștere al culturii vestice. Națiunile europene au jucat, începând din secolul al XVI-lea încoace, un rol predominant în politica mondială, în special după începuturile colonialismului. Între secolele al XVII-lea și al XX-lea, țările europene au controlat Americile, cea mai mare parte din Africa, Australia, precum și porțiuni întinse din Asia. În 1900, populația Europei reprezenta 25% din populația lumii. Schimbările demografice și cele două războaie mondiale au condus la declinul dominației europene în politica mondială, la mijlocul secolului al XX-lea, pe măsură ce Statele Unite și Uniunea Sovietică își sporeau influența. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de-a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, și Pactul de la Varșovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consiliului Europei și a Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându-și granițele spre est, după dezmembrarea Uniunii Sovietice în 1991.

„...Secolul XX a demonstrat că tânărul se deosebește de adult nu numai din punct de vedere psiho-fizic, ci și prin conformația sa morală și prin reacțiile sociale. Cercetășia engleză sau Mișcarea de Tineret germană lăsau să se întrevadă forța organizatorică și revoluționară a tinerilor. Curând dorința de noutate, entuziasmul și dezinteresarea pe care tinerii le demonstrează au fost captate de regimurile totalitare din Italia, URSS și Germania și folosite în scopuri politice. Dar dovada forței idealiste, a abnegației și spiritului de sacrificiu, a puterii creatoare și constructive a tinerilor era făcută. Marile defilări, gândirea uniformizată, sloganurile răsunătoare trezind ardoarea tinerilor: iată fresca tineretului comunist și fascist. Problema nu mai este aceea de a exclude sau de a legitima participarea tinerilor la viața publică, unde ei își câștigaseră dreptul de cetățeni, ci de a folosi cât mai bine elanul și viziunea mereu pure ale tinerilor, în vederea realizării prosperității maxime a comunității internaționale. Dacă în perioada interbelică problema tinerilor a fost în principal o problemă politică, după cel de-al Doilea Război Mondial ea s-a transformat într-o problemă socială de ajutor și de protecție a tineretului amenințat în sănătatea sa fizică și în echilibrul său spiritual. Căci, deși n-au fost răspunzători de ultimul război, tinerii au trebuit să lupte, să moară, să rămână adesea infirmi pe viață și să sufere cel mai mult de pe urma războiului și a regimurilor de ocupație. Chiar și tinerii care n-au cunoscut rigorile vieții militare, au suferit în urma restricțiilor impuse de starea de război. Restricțiile alimentare, condițiile neigienice de viață din maghernițele în care locuitorii orașelor bombardate au fost constrânși să trăiască și relaxarea moravurilor au avut efecte mult mai nefaste asupra organizării și spiritului în plină formare al tinerilor decât asupra adulților deja formați...

Dacă înainte de război tendința generală era de a lăsa în seama asociațiilor private problemele referitoare la situația socială a tinerilor, după război statele au luat măsuri de ordin legislativ și administrativ pentru protecția copiilor și tineretului. Căci democrația nu putea rămâne insensibilă în fața tineretului european, amenințat nu numai cu pierderea sănătății, a încrederii și a speranței, ci și a sufletului său. Salvarea tineretului din mizeria sa actuală înseamnă salvarea Europei din naufragiul care o amenință. Căci tineretul își va regăsi echilibrul, va ști să zdruncine formele comode și fals tradiționale ale societății noastre și să-i insufle o altă viață, o altă vigoare și tot idealismul de care ea pare acum lipsită.” 

Raportul prezentat de George Ciorănescu la Hofgastein, la Congresul Tinerilor din Noile Echipe Internaționale,

George CIORĂNESCU

George Ciorănescu a fost publicist și traducător. A trăit cea mai mare parte a vieții sale în exil. A avut patru frați: matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, lingvistul Alejandro Ciorănescu și chimista Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu.

S-a stabilit inițial la Paris și ulterior la München. A colaborat cu diferite reviste literare ale exilului și a fost redactor șef (1955 - 1957, respectiv 1958 - 1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deținut și funcția de director adjunct al departamentului în limba română (1965 - 1970). A plecat, temporar, din acest post în urma unui conflict avut cu Noel Bernard, care îl angajase la Radio Europa Liberă pe fiul lui Aurel Baranga, Harry Baranga.

A fost protagonist al mișcării pentru unitatea Europei, în exilul românesc. A coeditat, la inițiativa lui Ion Dumitru, revista Apoziția, a cenaclului literar omonim din München, pe care a condus-o din 1982 până în 1992.

Începând cu teza de doctorat Românii și ideea federalistă susținută la Universitatea din Cluj în 1946 și republicată în acest volum, George Ciorănescu s-a angajat trup și suflet în vasta mișcare pentru organizarea Europei unite pe baze federaliste. Din anul 1948, el este membru fondator al secției de tineret a Noilor Echipe Internaționale (Nouvelles équipes internationales, prescurtat NEI) și participă cu regularitate la congresele anuale ale acestei instituții chemate să pună bazele unei Europe cu adevărat democratice pe temeiuri creștine. În paginile de față, cititorul va putea urmări în ordine cronologică rapoartele și intervențiile sale în calitate de membru al Partidului Țărănesc, de membru al Biroului Executiv al Consiliului Tineretului Liber din Europa Centrală și Orientală și de șef al echipei române membre a NEI la congresele diferitelor organisme chemate să antreneze un număr cât mai mare de tineri din toate țările europene, atât libere cât și ocupate, la această operă de înfrățire și de colaborare între popoare. Rapoartele prezentate de George Ciorănescu pe teme fundamentale ca Protecția socială a tineretului în țările captive, situația creștinilor de dincolo de Cortina de Fier, Tineretul din Europa centrală și orientală sub opresiunea comunistă etc., tipărite, multiplicate sau în manuscris, permit o cunoaștere amănunțită a idealurilor sale, a efortului său de documentare și de sintetizare a datelor oferite de presa scrisă sau vorbită, de mărturiile rarilor călători occidentali în țările comuniste, ca și cele ale anonimilor refugiați sau rămași în țară care înțelegeau să depună mărturie cu prețul libertății și uneori chiar al vieții lor.

Matei Cazacu, CNRS și INALCO, Paris

Profesorul Ştefan Delureanu s-a născut la Mangalia la 26 februarie 1926. Acasă este puţin cunoscut, în lume este cotat ca unul dintre cei mai mari europenişti. Un vizionar care a studiat geneza Europei comunitare, dându-i un convingător traiect de inspiraţie creştină.

Opera sa, avangardistă, luminată de cunoaştere şi pătrunzătoare analiză, s-a aşezat discret în bibliotecile publice fără acel binemeritat ecou editorial, pe cât de arzătoare şi necesare erau curiozităţile noastre dinaintea aderării europene. „Pentru Europa unită. Inspiraţia creştină a exilului“ este o carte de mare profunzime intelectuală, lansată în 1999. Câţiva ani mai târziu, la aceeaşi editură, Paideia, a apărut o importantă exegeză - „Mazzini şi românii în Risorgimento“.