Cler și cultură în principatele dunărene (1600-1774) - Iolanda Țighiliu

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Lucrarea evidențiază componenta fundamental creștin-ortodoxă a Bisericii strămoșești și modul în care decurgea viața spirituală a acestui neam, în sec. XVII-XVIII.

Paginile următoare, pornind de la rezultatele muncii predecesorilor mei, mireni și clerici, se doresc o pioasă restituire a unei imagini cât mai veridice a ceea ce a însemnat locul și rolul Bisericii, și în special al slujitorilor sfintelor altare în viața religioasă și spirituală a neamului. Fără a-mi propune să întocmesc un inventar al tuturor creațiilor clericilor, m-am oprit, cu precădere, asupra aspectului cultural-religios încercând să-i relev, pe cât posibil, direcțiile majore și să-i surprind momentele principale de evoluție.

Mărturisesc că am dorit să așez la locul cuvenit componenta fundamental creștin-ortodoxă a Bisericii strămoșești și să scot în evidență în special truda, de aleasă și nobilă cinstire, pe care mitropoliți, episcopi, egumeni, simpli preoți de mir și neștiuți monahi au depus-o zi de zi, după știința și priceperea fiecăruia, întru păstrarea sentimentului religios al semenilor, singurul în măsură să-i întărească și să le mențină echilibrul lăuntric într-o vreme bântuită, adeseori, de multe și felurite stihii.

 Autoarea

...

Istoria creștinismului în România a început în secolele II-III. În prezent în România sunt prezente mai multe culte și biserici creștine, majoritatea românilor aparținând Bisericii Ortodoxe, spre deosebire de celelalte popoare latine ce aparțin în marea lor majoritate Bisericii Catolice.

Conform istoricului Tertulian (150-220) numele lui Cristos ajunsese să fie cunoscut în vremea sa inclusiv „popoarelor din Galia, Marea Britanie, sarmaților, dacilor, germanilor și sciților”, iar aceasta în condițiile în care populațiile respective erau inițial păgâne. Academicianul Constantin C. Giurescu a dat ca exemplu Legiunea a V-a Macedonica, care a staționat o vreme în Palestina, înainte de a fi mutată la Troesmis și apoi la Potaissa, pe teritoriul actual al României.

Perioada creștinării timpurie a populațiilor nord-dunărene, oricare ar fi ele, a lăsat puține mărturii arheologice și documentare în afara Dobrogei, majoritatea dovezilor fiind mai ales de natură lingvistică, iar rarele obiecte cert creștine, cum este Donariul de la Biertan, fiind interpretabile și ca simple tezaurizări fără semnificație religioasă pentru posesori. Din aceste motive, s-a vorbit uneori de populații "criptocreștine", iar perioada este în controversă între istoriografia bisericii, care afirmă prezența timpurie a creștinismului ca parte integrantă a etnogenezei poporului român, și istoriografia academică, pentru care nordul Dunării a fost o parte din Barbaricum, păgân până în secolul VIII. După istoricul creștinismului și arheologul Pr. Ion Barnea, au existat două moduri de difuzare treptată a creștinismului popular de limbă latină, mai tardive, printre Dacii liberi și printre Vlahii (Proto-Românii) din nordul Dunării: pe de-o parte păstoritul (transhumanța reprezentând, an de an, o cale de schimburi culturale între zona carpatică, Balcani și zona pontică), și pe de altă parte negustorii (care se deplasau cu stofe, mirodenii, mătase și produse manufacturate la nord de Dunăre, de unde se întorceau în imperiul roman de răsărit,bizantin, cu sare și aur). Lipsa unor lăcașuri de cult în anumite perioade poate fi explicată și prin persecutarea creștinilor latinofoni de către slavii păgâni și apoi de către păgânii avari, pecenegi, cumani și tătari.

Nicolae Iorga a scris despre cruci (troițe) și biserici că „Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până și bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic. Pentru creștinii timpurii, noțiunea de biserică nu implica existența unui edificiu construit special, ci doar comunitatea de credincioși.

Clerici și mireni au dat Bisericii martiri și sfinți, de n-ar fi să-i pomenim aici decât pe domnitorul Ţării Românești, Constantin Brâncoveanu și pe mitropolitul său, Antim Ivireanul, înfrățiți în câmpul culturii, dar și în moartea de mucenici. Ei au știut și au demonstrat cu munca și viața lor, precum toți cărturarii ce i-au precedat în acest demers, că valoarea unui popor se afirmă durabil numai în cultură, iar ei au aparținut unei singure și perene categorii, cea a aristocrației spiritului.

Iolanda Țighiliu este profesor universitar doctor, la Facultatea de Istorie și Științe Politice, din cadrul Univ. Ovidius.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Autoarea conturează, în acest volum,  diferitele niveluri de cunoaștere dogmatică și de instruire pe care se aflau oamenii Bisericii, în perioada 1600-1774.