Umorul poporului român în fază terminală a socialismului - Călin Bogdan Ștefănescu

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de Editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adaugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Bancurile politice reprezintă un „canal” de comunicare între cetățean și stat – în special într-un timp în care comunicarea dintre stat și societate este, cu precădere, arbitrară, cum poate fi definită experiența României comuniste, timp în care statul deținea întregul monopol. Privită din această perspectivă, o culegere de bancuri politice nu este doar o simplă poartă de acces la anumite realități, ci reprezintă, în primul rând, o dovadă a rezistenței prin umor a unei societăți, într-o anumită perioadă. În această cheie trebuie interpretată și cartea lui Călin Bogdan Ștefănescu, care descrie „disidența” poporului român, revolta împotriva realităților „inversate” pe care le trăiau în acele vremuri.

Umorul provine de la lat. humor (umezeală)  și are un caracter specific, determinat de soluții neașteptate, caraghioase. Persoanele cu umor sunt acele persoane care declanșează râsul fie prin comportamentul lor fie prin ceea ce comunică verbal, în anumite contexte.

Simțul umorului este influențat de tradițiile, cultura și istoria unui popor.

Umorul diferă de la o epocă la alta, multe glume din trecut nemaifiind actuale, pierdându-și efectul de a produce hazul. Acesta poate fi, pe de-o parte, usturător, atunci când este transmis ca satiră, ironie, batjocură dar și blând, binevoitor, plin de înțelegere sau autocritic.

În viața culturală a grecilor antici au apărut reprezentații publice (teatru, sărbători festive, stradă) prin intermediul cărora bărbați cu spiritul umorului ironizau și  imitau cetățenii de vază ai orașului, producând astfel ilaritate în rândul trecătorilor.

În dreptul roman era interzisă ironizarea și facerea de râs a patricienilor romani, astfel Cicero era prevăzător cu glumele sale moderate, care putea determina sfârșitul carierei de orator, pe când umorul în comediile lui Plautus era mai apropiat de popor, glumele sale având mai mult un caracter de carnaval.

În Evul Mediu și perioada Renașterii umorul este treptat îndepărtat de la curțile monarhilor și de biserică. Deși funcția bufonului de la curtea regelui pierde din importanță – râsul fiind considerat în mănăstire ca un lucru obscen, care împiedica tăcerea și liniștea în meditația  călugărilor –  cu toate acestea s-au găsit în biblioteci culegeri de anecdote. Astfel, în această perioadă umorul devine o cultură a poporului de rând, care este prezentat prin carnavaluri, bâlciuri. Există culegeri de glume usturătoare, cu replici scurte din popor la adresa celor excentrici, culese din birturi, sau alte locuri în care se adunau mulțimile.

În timpul reformei bisericii, umorul a fost din nou folosit ca muniție pentru sprijinirea principiilor ideologice.

În timpul iluminismului (sec.XVII-XVIII) umorul a fost tratat de la început ca un act greșit, nedemn față de seriozitate și argumentația logică. De aceea, râsul, în adunarea națională franceză era interzis, fiind apoi treptat tot mai des folosit în discreditarea adversarului politic.

În Germania, în timpul anului 1819 și a Revoluției din 1848 a avut loc o adevărată explozie a numărului de caricaturi, satire, foiletoane umoristice. Prin parlamentarii care erau aleși ca reprezentanți ai poporului are loc o apropiere între umorul popular și cel al claselor superioare, acestea influențându-se reciproc.

Umorul românesc prezintă atât elemente originale, cât și aspecte împrumutate de la popoarele pe care le moștenește sau cu care a intrat în contact de-a lungul secolelor.

Unul dintre primele personaje românești prezente în anecdote este Păcală. Numele lui este derivat de la verbul „a păcăli” și, ținând cont că etimologia cuvântului este necunoscută, se presupune că el face parte din umorul specific românesc.

Influența otomanilor a adus în cultura românească noi personaje și situații. Un urmaș binecunoscut al lumii fanariote este personajul Nastratin Hogea, creat de Anton Pann. Din vremea lui Caragiale dateaza apariția personajului mucalit Mitică și așa numitele miticisme.

Odată cu venirea evreilor așkenazi din Polonia și din Imperiul Rus, două alte personaje au fost introduse în umorul românesc: Ițic și Ștrul, doi evrei prostanaci, zgârciți, ce vor sa profite de toata lumea.

În România comunistă a fost inventat un nou personaj, dezagreat de către regimul politic din pricina aluziilor incomode privitoare la realitatea din țară. Eroul bancurilor s-a numit Bulă, reprezentând idiotul tragicomic absolut, capabil să scoată la lumină incongruențele mediului în care trăiește prin marea lui naivitate și incapacitatea de a lua parte la imoralitățile comise de către cei din jurul său (motivul lumii pe dos). În special bancurile cu Bulă copil continuă să fie spuse până în zilele noastre, dar schimbările politice din țară au scăzut neîndoios popularitatea personajului, el nemaifiind un subiect interzis.

În 2006, Bulă a fost votat pe locul 59 în clasamentul „Mari români”.

Tot în timpul regimului comunist, în ultimii ani ai „Epocii de Aur”, o mare răspândire aveau bancurile cu Ceaușescu.

„În ceea ce priveşte grupurile şi identitatea, umorul politic comunist consolidează graniţele acestor instituţii nu numai în baza înţelegerii şi ataşamentului faţă de anumite valori politice, dar mai ales pe criterii de încredere/suspiciune, generând un fel de comunitate imaginată ce depăşeşte normele şi constrângerile mediului social concret. Practic ia naştere un plan imaginar unde libertatea de expresie e gratuită, dar unde paradoxal se păstrează şi un simţ al realităţii prin contrast cu utopia comunistă. În acest context, se poate susţine şi că arma cea mai puternică împotriva unei utopii este ridicolul însuşi, ideea că planul ideal este luat în derâdere şi deci nu este urmat ca atare. În mod concret, ridicolul delegitima apetitul socialist pentru luptă şi conflict, discreditând scopurile şi metodele regimului, detensionând astfel atmosfera generală. Decurge deci că umorul combinat cu frica generală a unui conflict deschis au menţinut o stare de relativă stabilitate a politicului, reglând presiunea socială, conservând şi contestând în acelaşi timp status-quo-ul”.

Alin Savu

Aprecieri

„Am aflat de această cărticică din volumul lui Ben Lewis despre istoria comunismului prin bancurile epocii. Despre Călin Bogdan Ștefănescu, Lewis spunea că a fost o revelație. Ștefănescu nu numai că a adunat peste 100 de bancuri (pe care le-a notat într-un jurnal secret), dar le-a și clasificat și le-a transpus în grafice.

Când am primit pachetul cu această carte, am crezut că este o glumă: ambalajul era cu mult mai mare decât produsul! Cărticica de buzunar este comparabilă cu un caiețel de rețete de bucătărie, dar are un conținut dens. Din câte am înțeles, titlul face parte dintr-o serie limitată de 200 de exemplare, iar eu am primit copia nr. 167, conform ștampilei Editurii Paideia.

Volumașul conține bancurile adunate de autor, un interviu cu acesta luat în 1990 și un cuvânt-înainte de Mihai Pop. Există bancuri chiar și pe copertă, deci aveți destule surse de râs. Apropo, e posibil ca numai anumite generații să înțeleagă poantele pentru că se fac referiri la diverse aspecte din ceaușism, printre care:

-cozile la alimente și alte produse de bază;

-lipsa libertății de exprimare;

-discordanțele dintre ce se întâmpla în țară și propaganda din presă;

-cultul personalității lui Ceaușescu și al soției sale, Elena”.Cyberculture.ro

...

11.08.1980

A început să se folosească un nou material în construcții: microcimentul. El este format în proporție de 50% din ciment și 50% din microfoane.

25.08.1980

Întrebare: Care este culmea economiei de energie?

Răspuns: Ultimul care pleacă din țară stinge lumina.

11.02.1981

Întrebare: De ce nu se găsește cafea? Răspuns: Nu se găsește cafea, ca să nu aibă babele cum să ghicească unde se dă carne.

25.02.1981

Dialog în grădina unui castel englezesc: – John, de ce-ai omorât calul?

– Pentru că trecuse la comunism, sir! – De unde știi, John? – L-am prins mâncând rahat, sir!

28.02.1981

Nea Nicu trece întâmplător pe lângă o coadă de câteva zeci de persoane. Lumea îl recunoaște și începe să-i spună că stau la coadă de câteva ore, că nu se mai poate sta din cauza oboselii, că printre cei care stau sunt și bătrâni, gravide, bolnavi, că unul a făcut insolație și câte și mai câte...

– Dragi tovarăși și pretini, nu vă agitați! Vă promit că în câteva minute situația se va remedia. Pleacă nea Nicu și, într-adevăr, după nici o oră, apare un camion și câțiva băieți încep să descarce din el scaune și umbrele de soare.

18.02.1982

Întrebare: Cum se vede România din avion?

Răspuns: Din avion, România se vede ca un balaur cu două capete și o mulțime de cozi.

10.03.1982

Noi preparate pe listele de bucate ale gospodinelor: – ciorbă à la Ceaușescu: fără carne, fără zarzavat;  – ciorbă de pui: pui apă la fiert, pui sare, pui cartofi, pui zarzavat, pui nu pui, c-ai pus destul!

19.07.1983

Prin decret, Elena Ceaușescu a fost ridicată la gradul de amiral, avându-se în vedere că ea comandă cel mai mare distrugător din lume.

15.09.1983

Un român și un american stau de vorbă. Vine vorba despre democrație și americanul afirmă că la ei este cea mai deplină democrație.

– Uite, de exemplu, la noi, când trece Reagan, eu scuip și nu pățesc nimic!

– A! Asta nu-i nimic! intervine românul. La noi, când trece Ceaușescu, eu mă piș și nu pățesc nimic!

– Chiar așa? se miră americanul.

 – Chiar așa! E drept că nu dau pantalonii jos...

8.03.1984

La O.N.U. s-a inițiat un concurs de afișe care să prezinte, cât mai sugestiv, flagelul foamei. Americanii au prezentat un afiș cu un băiat îmbuibat care mânca tot felul de bunătăți și, alături de el, un copil subnutrit care privea și înghițea în sec; francezul a prezentat un afiș cu un negrișor slab de tot, uitându-se la o farfurie goală; rusul a prezentat un afiș cu mai mulți copii scheletici bătându-se pe-o coajă de pâine... Premiul a fost câștigat de un român, care a prezentat  un afiș în care era desenat un fund pe care-și țesuse pânza un păianjen.

Călin Bogdan Ştefănescu s-a născut în anul 1942, la Târgovişte. În 1971 a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. A lucrat ca inginer, la I.T.B. 

Curând după evenimentele din decembrie 1989, când m-a chemat la telefon prietenul Călin Bogdan Ștefănescu și mi-a spus că vrea să vorbească cu mine despre folclor, am rămas puțin mirat. Îl știam un om sobru și profesional, ocupat, mai cu seamă în acea vreme, până peste cap, cu problemele călătoriilor în comun ale bucureștenilor. Lucra la I.T.B. Plăcută mi-a fost surpriza când a venit și mi-a adus un mare manuscris cu bancurile pe care timp de mai mulți ani le-a adunat de la diferiți oameni, în diferite locuri și în diferite împrejurări, întotdeauna cu grijă și, uneori, cu teamă să nu fie surprins de informatori sau chiar de securiști.

Prietenul Călin Bogdan Ștefănescu a privit bancurile pe care le-a adunat ca acte politice, ca realități sociale și a analizat rosturile lor ca atare, arătându-ne despre ce momente pe care le-am trăit vorbesc, despre cine și despre ce împrejurări. Ne-a arătat asupra căror situații s-a centralizat nemulțumirea oamenilor, împotriva căror personaje s-a îndreptat ura lor, exprimată prin această hazlie formă de batjocură. Ne-a arătat clar față de ce și de cine a luat lumea distanță în această ultimă jumătate de veac.

Cuvânt înainte, Prof. dr. doc. MIHAI POP

Cartea Umorul poporului român în faza terminală a socialismului. Jurnal de bancuri politice, cuprinde bancurile culese de Călin Bogdan Ștefănescu, în perioada 1979-1989.  Aceste bancuri descriu, pe de-o parte, realitatea socială și politică a României, din timpul comunismului, și relevă, în egală măsură, atitudinea de revoltă a oamenilor și modul în care funcționa, în acele timpuri, mentalul colectiv al românilor.