Meteorologie populară. Observări, credințe și obiceiuri - Traian Gherman

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Cartea prezintă sistemul de credinţe care a stat la baza meteorologiei populare românești.

Credinţe populare ale românilor legate de aştri

În credinţele vechi ale poporului român cerul apărea ca fiind sprijinit pe patru stele. După unele credinţe, întâiul cer ridicat deasupra pământului era mult mai jos, însă din anumite pricini Dumnezeu l-ar fi ridicat mai sus, pentru a-l îndepărta de oameni. „După ce a făcut Dumnezeu şi pe oameni, cerul era aproape de pămant. Dai cu mâna de el. Tot pe vremea aia, luna lumina întocmai ca şi soarele. Un cioban de la munte, însă, n-a avut de lucru. A luat o baligă şi a zvârlit-o în lună de a chiorât-o. Când a văzut asta, foc s-a făcut Dumnezeu. Drept pedeapsă neamului omenesc, a mărit cerul şi l-a ridicat sus, sus, unde e azi cu lună cu tot”, relata Tudor Pamfile, citând o povestire populară. Legenda are mai multe variante: în alte locuri, oamenii credeau că Dumnezeu ar fi îndepărtat cerul de oameni, supărat pe o femeie care ar fi aruncat cu noroi în el sau cu bălegar de capră.

De Paşte, cerul se deschide, potrivit tradiţiei populare, iar în trecut oamenii de la sat se strângeau în jurul focurilor în aşteptarea minunii. Şi în alte zile de sărbătoare se petrecea acelaşi fenomen, credeau românii. „Cerul se deschide în noaptea de Sfântul Gheorghe, când dă putere tuturor pomilor ca să înflorească şi mai ales nucului, agudului şi salciei. Cea mai minunată deschidere a cerurilor, însă, se întâmplă în noaptea spre Sf. Vasile. Atunci, cerul se deschide de trei ori, una dupa alta, repede, abia lăsând vreme puţină unei lumini foarte mari ca să se vadă. În mijlocul luminii, Dumnezeu, stând la masă cu Sfinţii, priveşte la noi. Unii spun că atunci se văd mesele înconjurate de sfinţi. Credinţa că cerul se deschide la Sfântul Vasile, când vorbesc vitele şi ard comorile, o au şi rutenii”.

Soarele şi luna au fost, potrivit unor credinţie populare vechi ale poporului român, sfinţi care luminau lumea, însă pentru că o femeie ar fi aruncat cu noroi în ei, s-au îndepărtat de oameni, urcând în cer. Potrivit altor superstiţii, soarele ar fi ochiul lui Dumnezeu, de zi, în timp ce luna ar fi ochiul de noapte, afirma Tudor Pamfile. Alte relatări îi dau soarelui un caracter omenesc. „Se crede că soarele răsare întotdeauna vesel, căci atunci stă în gura raiului. Soarele răsare din apă; dovada despre aceasta sunt stropii de apă cari picură de pe faţa lui când se vede puţin ridicat pe zare şi pe cari noi, neştiutorii, îi numim raze. Fiind ieşit din apă, soarele este curat; de aceea este păcat ca cineva să-l privească înainte de a se spăla. Unul ca acesta va căpăta o boală de cap numită soare în cap, care îndeobşte se dobândeşte şi de oricine ar privi răsăritul, căci cine-i pune să se uite, tocmai ei, nişte pământeni, la un soare, care, în clipa răsăritului, e o împărăteasă strălucitoare. Când răsăritul soarelui e mândru, se crede că peste zi vremea va fi frumoasă: ziua bună, de dimineaţă se cunoaşte”.

Meteorologia populară

Semne de iarnă grea:

-dacă lebedele pleacă de timpuriu, se anunţă iarnă grea.

-dacă în timpul verii se fac multe nuci şi alune se anunţă iarnă grea.

-cât de sus îţi va face vara cuibul şoarecele pe iarbă, atâta va fi neaua de mare în iarna viitoare.

-dacă albinele depozitează mierea în stupi sub formă de potcoavă nu fac altceva decât să ne anunţe că iarna ce va veni va fi grea.

-vara, dacă oile, înainte de a le mulge, zbiară, behăie mult, e semn de iarnă lungă.

-dacă cucul stă cu o săptămână înainte de Sf. Petru, are să fie iarna grea.

-dar şi prezenţa unui număr mare de gâşte sălbatice vesteşte o iarnă grea.

Semnele naturale care anunţă ploaia:

-atunci când norii au aspectul unui voal şi formează un cerc luminos în jurul soarelui. Acest tip de nori anunţă ploaie în mai puţin de 24 de ore.

-când norii au culoare închisă şi au formă de nicovală prevestesc ploaie puternică sau chiar furtună.

-semn de averse de ploaie ne dau norii cenuşii care apar la înaltime medie-mare, iar dedesubt zboară, în direcţie contrară vântului, nori mai mici şi negricioşi.

-se anunţă ploaie şi atunci când norii vin din direcţie opusă vântului care bate la sol.

-iar când norii urcă spre creste va ploua a doua zi.

-în dimineţile de vară, când cerul este senin şi aerul cald iar vântul nu adie deloc, este semn că  după-amiază va fi furtună.

-dacă pe vreme ploioasă sau pe ninsoare, vântul bate dinspre Sud, timpul nu se va schimba în urmatoarele două zile.

-dacă soarele apune într-o culoare vişinie sau este înconjurat de un halou luminos va ploua.

-ori dacă apune pe un fond galben deschis, va fi vânt a doua zi.

-dacă la răsaritul soarelui cerul este violaceu, în urmatoarele ore va începe negreşit ploaia şi la fel dacă luna este înconjurată de un halou luminos sau este stăbătută de fâşii de nori.

Semne de vreme frumoasă de la animalele de casă:

-când pisica îşi ascute ghearele de piciorul mesei ne prevesteşte că vremea se va îndrepta.

-iar vacile, când stau aşezate în iarba înaltă, ne anunţă vreme frumoasă.

-porcii de îngrăşat anunţă vreme bună când mănâncă bine.

-iar dacă duc paie în bot spre coteţ ne arată că vremea se va îmbunătăţi.

Meteorologia este disciplina care se ocupă de studiul fenomenelor atmosferice, având ca obiect în special procesele climatice, precipitații, temperatură, curenți de aer, descărcărilor electrice (fulgere) și prognoza lor. Știința care se ocupă cu studiul învelișului atmosferic al Pământului și al proceselor din cuprinsul său. Activitatea în domeniu implică cercetarea condițiilor și fenomenelor meteorologice; prelevarea, analizarea, evaluarea și interpretarea datelor meteorlogice pentru prevederea vremii și determinarea condițiilor climatice specifice unor diferite regiuni geografice; dezvoltarea de noi teorii meteorologice sau îmbunătățirea unora existente; dezvoltarea de noi sau îmbunătățirea unor metode, tehnici și instrumente meteorologice.

Mitologia românească

Românii au avut din toate timpurile o multitudine de obiceiuri, basme și poeme referitoare la dragoste, credință, regi, prințese și vrăjitoare. Etnologii, poeții, scriitorii și istoricii au încercat de secole să colecționeze și să păstreze basmele, poemele, baladele, dar și să descrie cât mai bine posibil obiceiurile și tradițiile legate de diferite evenimente din an. Tradițiile legate de perioade fixe din an sunt colindele - de Crăciun, sorcova - de Anul Nou sau mărțișorul, obicei legat de venirea primăverii sărbătorită pe 1 martie. Alte obiceiuri presupuse a avea origini pre-creștine, ca Paparuda, ritualul de evocare a ploii vara, sau teatrul folcloric cu măști sau Ursul și Capra din iarnă.

Probabil cel mai mare colecționar de basme din folclor a fost nuvelistul și povestitorul Ion Creangă, care, printr-un limbaj foarte pitoresc, a dat viață unor povești acum clasice, ca Harap Alb sau Fata babei și fata moșului. De asemenea, poetul Vasile Alecsandri a publicat cea mai de succes variantă a baladei Miorița, un poem trist, filozofic, centrat în jurul unei intrigi simple: complotul a doi ciobani de a-l omorî pe un al treilea din cauza invidei ce i-o poartă pe starea materială. Alt editor prolific de basme preluate din folclor a fost Petre Ispirescu, care, în secolul XIX a publicat un număr impresionant de volume conținând un număr larg de nuvele scurte și basme din mitologie. Ele sunt centrate în jurul unor personaje populare asemeni lui Făt-Frumos, prințesa Ileana Cosânzeana, monștrii Zmeu sau Căpcăun, dragonul Balaur sau creaturi fantastice ca buna Zână și malefica Muma Pădurii.

Lucrarea, așa cum se înfățișază, a fost terminată încă în iarna anului 1914; războiul și urmările lui m‑au împiedecat de a le putea tipări la timp. Cu începutul anului 1923, apărând la Blaj revista de folclor „Comoara Satelor”, am început să public aici materialul, ce aștepta deja de mult lumina zilei. Crezând de bine să se adune la un loc cele publicate pe paginile revistei într‑un timp mai îndelungat, le‑am retipărit acum într‑un volum. La culegerea acestor observări, datini și credințe mi‑au dat un prețios ajutor preoți, învățători și, mai ales, elevii școlilor din Blaj, dintre cari azi foarte mulți ocupă frumoase poziții în viața noastră socială. Lor le închin aceste pagini, căci în mare parte e opera și vrednicia lor.

Traian Gherman

Textul de față al acestei ediții este acela al ediției princeps – Meteorologia populară, de Traian Gherman, Blaj, 1928. Ediția noastră reproduce integral textul ediției princeps. Prezenta ediție păstrează particularitățile lingvistice (fonetice și morfologice) ale textului.

Lucrarea cuprinde observațiile și semnele naturii care i-au ajutat pe țărani să prevestească vremea.