Datinile noastre la naștere și la nuntă - Artur Gorovei

Artur Gorovei

Artur Gorovei (1864-1951) a fost una dintre cele mai importante figuri ale folcloristicii româneşti. Şi-a închinat viaţa şi opera cercetării tradiţiilor ţărănimii, vechilor credinţe, datinilor şi obiceiurilor, riturilor de trecere, pe care le-a valorificat în volume de referinţă.

Mai multe detalii

2383P

Nou

29,00 lei cu TVA

De naștere, de nuntă și de moarte sunt legate atâtea obiceiuri în viața satelor, obiceiuri necunoscute celor de la târguri, încât, cunoscându-le, ne putem da seama cam de unde purcede deosebirea de care pomenim cu toții.Cunoscând obiceiurile acestea, vom pătrunde taina: vom vedea ce gândește, ce crede și cum trăiește poporul noastru și atunci, amintindu-ne ce legi i-am făurit, ce viață artificială și protivnică i-am croit și l-am silit s-o ducă, vom rămâne pe gânduri, cuprinși de mirare că în sate și orașe este numai deosebire, iar nu și dușmănie de moarte.


Volumul reuneşte două studii ale lui A. Gorovei, ce se constituie într-un fel de sinteză accesibilă a bogatelor ceremonialuri ale naşterii şi nunţii pe care tradiţia satului românesc le-a păstrat peste vreme.

...

Putem spune că ediția de față este de două ori deosebită: pentru că, deschizând calea studiilor de popularizare, se bucură de o deschidere mai amplă a cercului de cititori (încă o dată repetăm, fără însă a pierde din importanța pe care studiul o are pentru specialiști) și, în al doilea rând, pentru că promovează contribuția unor etnologi în devenire, cu reale aptitudini pentru această profesie frumoasă.

Antoaneta Olteanu

Mulți spun că neamul nostru românesc este împărțit în două clase, dacă nu dușmane, dar măcar cu totul străine una de cealaltă, așa de străine, ca și cum ar fi două popoare deosebite: lumea de la țară și cea de la orașe.

 

Mulți spun aceste vorbe numai pentru că le-au auzit de la alții; dar prea puțini sunt convinși că ceea ce spun este așa. Lumea e făcută mai mult din oameni cărora le vine la îndemână să primească de-a gata orice opinii, oricât de îndrăznețe, și să se facă propovăduitorii unor teorii pe care le-au bătut ieri, cu toată înverșunarea, și pe care le susțin astăzi, pentru că sunt la modă.

AutorArtur Gorovei
Anul publicării2020
Format95 x 205 mm
Nr. pagini180
ColecțiaColecţia de antropologie culturală
eBook2271-datinile-noastre-la-natere-i-la-nunta-artur-gorovei-9786067483840.html
ID Hard Cover2271-datinile-noastre-la-natere-i-la-nunta-artur-gorovei-9786067483840.html
GenAntropologie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-384-0

Scrieţi un comentariu

Datinile noastre la naștere și la nuntă - Artur Gorovei

Datinile noastre la naștere și la nuntă - Artur Gorovei

Artur Gorovei (1864-1951) a fost una dintre cele mai importante figuri ale folcloristicii româneşti. Şi-a închinat viaţa şi opera cercetării tradiţiilor ţărănimii, vechilor credinţe, datinilor şi obiceiurilor, riturilor de trecere, pe care le-a valorificat în volume de referinţă.

Scrieţi un comentariu

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: