Paideia Psihotanatologie - Psihologia mortii si suicidului - Constantin Enachescu Psihologie 30,60 lei Mărește

Psihotanatologie - Psihologia mortii si suicidului - Constantin Enachescu

Constantin Enăchescu

De regulă actul suicidal este analizat din punct de vedere medical și moral-religios. În acest volum, însă, medicul Constantin Enăchescu propune o altă abordare, care privește suicidul ca fenomen uman, ca pe o manifestare a ființei aflată în fața propriilor căutări.

Mai multe detalii

1923P

Nou

34,00 lei cu TVA

Psihotanatologie - Psihologia morţii şi suicidului reprezintă efortul medicului și psihologului Constantin Enăchescu de a înțelege corect raportul dintre om și moarte. 

Simpla observație sau anamneză medicală nu este sufcientă, din perspectiva autorului, pentru a înțelege corect actul suicidal.  Este nevoie și de un efort hermeneutic. „Cheia” înțelegerii suicidului se află, potrivit acestuia, chiar în trecutul persoanei, în amprenta și conduita culturală  a celui care a decis să-și „închidă” existența printr-un asemenea gest.

Dincolo de perspectiva medicală, Constantin Enăchescu propune o abordare care interpretează suicidul ca fenomen uman.

 „Orice discurs despre moarte se constituie ca o „ideologie” particulară despre Om și existența umană. Aceasta se construiește din două elemente cu caracter complementar: frica de moarte ca refuz și speranța continuității existenței ca acceptare, într-o altă formă a duratei. Frica de moarte trebuie înțeleasă ca neliniște pe care o dă grija, frământarea legată de pierderea vieții, iar speranța ca proiecție compensatoare a acestei pierderi ca o (re)-întoarcere a unei (re)-găsiri și a unei recuperări de sine. Cele două aspecte se concentrează asupra experienței morții (gândul de moarte, ideile și tentativele de suicid, boli cronice, actele criminale), ca „trăire afectivă” și ca „reprezentare mintală” în planul rațiunii. Totul va duce în final la o construcție miticoideologică despre moarte”.

AutorConstantin Enăchescu
Specificații autordoctor în psihologie și în medicină,profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Știintele Educației, Universitatea din București
Anul publicării2015
Format95 x 205 mm
Nr. pagini206
ColecțiaStudii şi eseuri. Psihologie
eBook1844-psihotanatologie-psihologia-morii-i-suicidului-constantin-enachescu-9786067481013.html
ID Hard Cover1844-psihotanatologie-psihologia-morii-i-suicidului-constantin-enachescu-9786067481013.html
GenPsihologie
SubgenPsihanaliza
LimbaRomana
Tip formatFizic
Subiect principalPsihotraumatologie
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategoriePsihologie
ISBN978-606-748-101-3
Nota 
2021-01-30
Psihotanologie

Sinucigașul neagă lumea care-l „închide”. Cum trebuie interpretat acest gest și ce ne relevă el? Din perspectiva autorului, actul suicidal trebuie înțeles ca fenomen uman, care tădează „un aspect esențial al omului, și anume faptul că acesta este o ființă neliniștită...”
Interesantă carte! Dur subiect!

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Psihotanatologie - Psihologia mortii si suicidului - Constantin Enachescu

    Psihotanatologie - Psihologia mortii si suicidului - Constantin Enachescu

    De regulă actul suicidal este analizat din punct de vedere medical și moral-religios. În acest volum, însă, medicul Constantin Enăchescu propune o altă abordare, care privește suicidul ca fenomen uman, ca pe o manifestare a ființei aflată în fața propriilor căutări.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic romania

    În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

    Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

    Sub titlul Psihotanatologie - Psihologia morţii şi suicidului, medicul și psihologul Constantin Enăchescu, care aduce pe piața editorială din România un studiu inovativ, descrie o altă perspectivă de interpretare a suicidului; ca fenomen uman.

    Bolile psihice sunt deseori prezente la momentul sinuciderii, cu estimări de la 27% până la mai mult de 90%.Printre cei care au fost internați într-un spital psihiatric, riscul unei sinucideri reușite pe parcursul vieții este de aproximativ 8,6%.Jumătate dintre persoanele care se sinucid pot avea tulburare depresivă majoră; această afecțiune sau altă tulburare de dispoziție cum ar fi tulburarea bipolară crește riscul sinuciderii de 20 de ori. Alte afecțiuni implicate includ schizofrenia (14%), tulburarea de personalitate (14%), tulburarea bipolară și sindromul de stres posttraumatic. Aproximativ 5% dintre oamenii ce suferă de schizofrenie se sinucid. Tulburările de alimentație reprezintă un alt risc înalt.

    Tentativele anterioare de suicid sunt cel mai important indicator al unei posibile sinucideri. Aproximativ 20% din sinucigași au avut o tentativă anterioară și dintre cei care au încercat să se sinucidă 1% reușesc să se sinucidă în decurs de un an  iar peste 5% se sinucid după 10 ani. Cu toate că acțiunile de auto-rănire nu sunt privite ca tentative de suicid, existența unui comportament auto-vătămător este legată de un risc mare de suicid.

    Suicidul este de cele mai multe ori comis din disperare, a cărei cauză este adesea atribuită unei boli mentale cum ar fi  tulburarea bipolară, schizofrenia, alcoolismul sau dependența de droguri. Adesea joacă un rol și factorii de stres ca problemele financiare sau problemele ivite în relațiile interpersonale. Printre eforturile de prevenire a sinuciderii se numără și restricționarea accesului la arme de foc, tratarea afecțiunilor mentale și abuzului de droguri și îmbunătățirea dezvoltării economice.

    Orice acţiune, idee sau intenţie umană, trebuie susţinută şi justificată de un principiu moral care trebuie ca să o facă să fie inteligibilă şţi acceptată ca o „necesitate” în faţa propriei sale conştiinţe, a Persoanei respective, dar şi a Legilor cxare reprezintă conştiinţa colectivă. În sensul acesta pusă problema, Legea morală devine şi îşi trage substanţa, un criteriu justificativ al actelor şi conduitelor umane. Dar, în egală măsură, Legea morală poate deveni şi o „scuză” după cum, în egală măsură, ea poate fi prin aceasta şi o „cale de eliberare” care să permită individului de a dispune de propria sa viaţă conform cu propria sa voinţă.

    Nu putem oare în aceste „situaţii” acre ne închid să facem apel la o „Morală de circumstanţă” cu caracter permisiv, care să ne justifice şi să aprobe faptele, chiar dacă ele sunt împotriva naturii umane? Ce putem face altceva? Este, pentru momentul dat, singura soluţie.

    OMUL ŞI LIMITELE VIEŢII

    (O PSIHOLOGIE A EXTREMELOR ŞI DEPĂŞIRII)

      Moartea îmi descoperă un fapt esenţial că eu trăiesc între limite. Existenţa mea este inclusă în interiorul unor limite temporale: momentul naşterii şi momentul morţii. Horatiu spune că „Mors ultima linea est.”  Pentru K. Jaspers: „Tot ce vieţuieşte este cuprins între paranteze. Aceste paranteze se numesc naşterea şi moartea, însă numai Omul este cel care o ştie. Noi toţi suntem promişi morţii, întrucât nu ştim când va veni, trăim ca şi când ea nu ar veni niciodată. Din acest motiv noi ignorăm moartea care este faptul cel mai cert pentru noi.”  L. Chestov  pune în mod special accentul pe „frontierele vieţii”. Pentru E. Kubler-Ross  moartea este o „experienţă ontologică particulară” de trecere („Near death experience”) în dimensiunea unui necunoscut şi din acest motiv, dominată de angoase.

    Pentru autorii mai sus citaţi, viaţa este o „durată ontologică” în interiorul unor limite, a unor frontiere, reprezentând un timp trăit propriu persoanei umane. Acesta ne dezvăluie faptul că viaţa este „etapa temporală” a unui continuu, care vine de undeva şi după ce se manifestă ca viaţă, pleacă alt-undeva. Acest punct de vedere dă o altă semnificţie morţii, ca factor de valorizare a vieţii. În sensul acesta L. Chestov afirmă că „trebuie să ştim să folosim totul, chiar şi moartea, pentru scopurile existenţei noastre” .

    EXPERIENŢA PSIHOLOGICĂ A MORŢII

    Sunt câteva teme pe care specialiştii din cele mai varii domenii le-au dezbătut şi continuă să le dezbată ele rămânând, cu toate acestea deschise, prin permanenta lor actualitate şi prin schimbarea atitudinii oamenilor faţă de acestea. Se creează astfel impresia că ele sunt inepuizabile. Motivul este dat de faptul că aceste teme, prin natura lor nu pot fi abordate în mod direct, obiectiv, întrucât ele reprezintă speculaţii ale gândirii care decurg din necesitatea de „a privi” fenomenul din exteriorul lui, fără însă a se putea pătrunde în sfera interiorităţii acesteia. Din acest motiv, cei care le cercetează şi/sau gândesc despre ele vor sfârşi prin a le plasa în sfera misterelor. O asemenea temă o reprezintă moartea. Misterul morţii este compensat de construcţiile Imaginarului.

    Oricare act suicidar este o „schimbare” a valorilor psihomorale şi o încercare de restaurare a acestora. Experienţa morţii trăită de Persoană este, dincolo de dimensiunea ei biologică, ca o experienţă culturală, o aventură. Fiecărei forme de „model cultural” îi corespunde „modelul cultural de suicid”.

    Din punct de vedere cultural, suicidul este o aventură care urmăreşte să împlinească un destin uman: dezlegarea misterelor vieţii şi morţii Persoanei. În sensul acesta reţinem următoarele modele:

    •Divina Comedie a lui Dante este „imaginea lumii” pe trei registre: Infernul care în psihologia lui Freud va deveni Inconştientul, sediul pulsiunilor abisale, Purgatoriul care este Subconştientul, sediul cenzurii şi Paradisul care reprezintă sediul Supraeului moral. Infernul este întunecat, Purgatoriul este sediul selecţiei cathartice el are o lumină clar-obscură, iar Paradisul este luminos.

    •Se poate spune că la Dante, Lumea este sediul şi reprezentarea unei „aventuri cosmice”.

    •La Goethe, Doctor Faust trăieşte aventura spiritului ca pe o nelinişte. El este într-o perpetuă căutare a fericirii ca „nelinişte”, ca pe o dorinţă de înălţare purificatoare. Faust ca simbol psiho-moral oscilează între Mephisto, fire tenebrosă şi Margareta fiica luminii. Faust are în el „două suflete”.

    •Dostoievski răscoleşte pasiunile abisale, de unde extrage „energiile mântuirii”. Eroii săi sunt paradoxul salvării, aşa cum îi întâlnim la Rascolnikov şi la fraţii Karamazov.

    •Cervantes prin Don Quijote incarnează, în Cavalerul tristei figuri, pe cel care luptă cu absurdul în căutarea sublimului. Don Quijote crede în dobândirea sublimului.

    •Cavalerii Lancelot, Siegfried, Parsifal trăiesc aventura ca pe un sacrificiu eroic, ca pe o datorie de onoare.

    Singurătatea este rudă cu trecutul. Te întâlneşti cu trecutul în singurătatea gândurilor tale, o întoarcere de o dureroasă consolare, o singurătate ca împăcare cu tine însuţi şi singularitatea ca regăsire de sine.

    În epoca romantică Lamartine are ca model de suicid pe Raphael, iar Goethe pe Werther.

    Din cele de mai sus reiese faptul că, atitudinea omului faţă de moarte în general şi faţă de propria sa moarte în special reprezintă un domeniu deosebit de important al psihotanatologiei.

    O privire istorică asupra problemei ne pune în faţă o mare varietate de aspecte, cele mai imporatante dintre ele fiind de ordin biologic, moral-religios şi socio-cultural. Important de menţionat este faptul că în decursul istoriei civilizaţiilor au existat, în mod constant, diferite modele de reprezentare colectivă a morţii şi de aici diferite atitudini faţă de moarte. Toate aceste „modele” aveau în esenţa lor ideea unei „transgresiuni prin moarte” într-o „altă lume”; altfel spus ideea continuării vieţii în alt loc şi sub o altă formă.

    Personal cred că Omul, ca obiect al Ştiinţelor umane nu este, nu poate fi, Omul real, autentic. El este Omul construit de metoda ştiinţifică ca imagine/reprezentare, ca ideea despre Om. El este o imagine simbolică a acestuia, un construct epistemic, în cadrul vieţii căruia, actul acceptat se înscrie ca un moment final firesc, care trebuie înţeles şi acceptat, aşa cum vom face pe parcursul lucrării de faţă.

    Constantin Enachescu, doctor în psihologie și în medicină, medic primar psihiatru, este profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Știintele Educației, Universitatea din București. Predă psihanaliză și psihoterapie, psihosexologie, psihoigienă și sanatate mintală, psihopatologie și psihologie medicală.

    Lucrări publicate: Experiența vieții interioare și cunoașterea de sine. De la Socrate la Freud (1997), Tratat de psihanaliză și psihoterapie (Polirom, Iași, ediția a II-a, revăzută și adăugită, 2003; ediția a III-a, revăzută și adaugită, 2007), Tratat de psihosexologie (Polirom, Iași, editia a III-a, revăzută și adaugită, 2003; ediția a IV-a, revăzută și adaugită, 2008), Tratat de psihopatologie (Polirom, Iași, ediția a III-a, revăzută și adaugită, 2005; ediția a IV-a, revăzută și adaugită, 2007), Fenomenologia nebuniei (Paidiei,2003), Fenomenologia trupului (2005), Tratat de teoria cercetării stiințifice (Polirom, Iași, ediția I, 2005; ediția a II-a, 2007), Da și nu. Dialectica comprehensiva a vieții sufletești (2006), Arta și nebunie (2006), Tratat de psihologie morală (Polirom, Iași, ediția a III-a, revăzută și adaugită, 2008), Homo demens. O redefinire a nebuniei (Polirom, Iași, 2008) și Psihosomatică (în colab., Polirom, Iași, 2008).

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: