Ezoterismul - Antoine Faivre

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Ezoterismul occidental este o parte integrantă a istoriei culturii europene. Toate marile civilizații: de la Egipt și India la Grecia antică și precum și cea a Europei medievale și moderne, au fost într-un grad mai mare sau mai mic „ezoterice”. Ezoterismul fiind, din acest punct de vedere, un ingredient al culturii înseși.

Ezoterismul (în greacă εσωτερικος = din interior) este un concept filosofic-religios prin care se desemnează cunoștințe și învățături obținute prin percepția unor fenomene spirituale, accesibilă numai inițiaților, în opoziție cu cunoașterea exoterică, accesibilă tuturor oamenilor. Curentele spirituale ce se declară ezoterice sunt de o mare diversitate și cu credințe variate, de la cele bazate pe învățături orientale la forme de ezoterism creștin.

(...)
Ezoterismul occidental, cunoscut și sub denumirea de esoterism și, uneori, tradiția misterului occidental, este un termen în care savanții au clasificat o gamă largă de idei și mișcări înrudite care s-au dezvoltat în cadrul societății occidentale. Aceste idei și curente sunt unite prin faptul că sunt în mare parte distincte atât de religia iudeo-creștină ortodoxă, cât și de raționalismul iluminist. Ezoterismul a pătruns în diverse forme de filosofie occidentală, religie, pseudosciență, artă, literatură și muzică, continuând să afecteze ideile intelectuale și cultura populară. 

Titlul acestei cărți acoperă o noțiune vagă asupra sensului căreia nu există un consens general. Totuși se vorbește mult despre ezoterism, dacă luăm în considerare mulțimea de cărți din raioanele librăriilor sau discursurile și imaginile din presa audio-vizuală sau scrisă. La această rubrică, jurnaliștii și librarii introduc, pentru comoditatea clasificării, elemente foarte eteroclite: efemeridele, parapsihologia, tarotul, yoga și zen stau alături de francmasonerie, teozofie și alchimie. Ar fi dificil de stabilit un inventar exhaustiv, iar articolele care ar avea o prezență neavenită ar fi prea numeroase. Să o recunoaștem din capul locului: sensul cuvântului „ezoterism”, care nu fusese niciodată unul precis, a început în ultima vreme să se extindă fără discernământ.

1. Hermetismul alexandrin

O serie de opere dispersate, în cea mai mare parte pierdute, scrise în limba greacă în regiunea Alexandriei, la începutul erei noastre, constituie o masă eterogenă, un corpus cunoscut sub numele de Hermetica. Ele tratează subiecte diverse: astrologie, alchimie, filosofia Naturii, teozofie, teurgie... Din acest ansamblu se detașează o colecție constituită într-o epocă tardivă: Corpus Hermeticum, care reunește texte redactate în secolele II-III ale erei noastre; este vorba despre cincisprezece texte, cărora li se adaugă Asclepius și Fragmentele din Stobeus. Autorul sau inspiratorul lor legendar este Hermes Trismegistos, „cel de trei ori mare”, pe care genealogiile, numeroase și contradictorii, îl identifică cu zeul egiptean Thot și cu zeul grec Hermes; din aceleași surse rezultă că Trismegistos.

ar fi trăit în vremea lui Moise, egiptenii datorându-i legile și știința lor. Evul Mediu nu va cunoaște Corpus Hermeticum (care va fi redescoperit în Renaștere), ci doar Asclepius. În ciuda aspectului său speculativ, Corpus Hermeticum nu conține o doctrină unitară; există numeroase contradicții între diversele texte care îl compun, pentru că autorii acestora sunt diferiți. Cel mai celebru tratat este Poimandrès, un discurs teozofic cu care se deschide Corpus Hermeticum; el expune o cosmogonie și o antropogonie din perspectiva iluminării și a revelației. Printre temele care se degajează din acest discurs figurează aceea a căderii și a reintegrării, precum și tema memoriei, văzută sub aspectul relațiilor sale cu imaginația activă.

Dacă Corpus Hermeticum nu tratează despre alchimie, în schimb tot ceea ce cunoaștem noi din alchimia occidentală, de la începutul erei noastre, se găsește în scrierile care aparțin acestui context. Se pare că alchimia nu era cunoscută în Egiptul faraonic și că s-ar fi dezvoltat ca o prelungire a astrologiei hermetiste, plecând de la noțiunea de simpatie care leagă fiecare planetă de câte un metal. Până în jurul secolului II a.Chr., alchimia a fost o tehnică asociată meșteșugului orfevreriei. Începând cu Bolos din Mendes, în secolul al II-lea a.Chr., ea va lua o turnură filosofică și se va prezenta din ce în ce mai mult ca o știință revelată. Zosimos din Panopolis (secolul al III-lea sau începutul secolului al IV-lea), din opera căruia s-au păstrat 28 de cărți, dezvoltă o alchimie vizionară, fiind urmat de Synesius (secolul al IV-lea), Olympiodor (secolul al VI-lea) și Stephanos din Alexandria (secolul al VII-lea), care vede în alchimie un exercițiu spiritual.

Antoine Faivre este profesor emerit (ocupă catedra Istoria curentelor ezoterice în Europa modernă și contemporană) la Ecole pratique des hautes etudes (secția științe religioase, Sorbona).

A publicat numeroase lucrări de specialitate, printre care: Eckartshausen et la theosophie chretienne (1969), L'Esoterisme au XVIIIe siecle en France et en Allemagne (1973), Mystiques, Theosophes et Illumines au siecle des Lumieres (1977), Toison d'Or et Alchimie (1993), The Eternal Hermes (1995) si L'Esotérisme (2003).

Doctor în științe religioase (1965)  și în studii germanice (1969), a fost primul care a înființat catedra „Istoria ezoterismului occidental” ca specialitate specifică în cadrul disciplinei academice „Istoria religiilor” la EPHE la Sorbona, prima de acest fel din Europa. Alte două catedre au fost ulterior înființate la universitățile din Amsterdam (Wouter Jacobus Hanegraaff) și Exeter din Anglia (Nicholas Goodrick-Clarke).

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Ediția, tradusă din franceză de Gina Bărănescu, are o  Prefața semnată de Radu Drăgan și include și o bibliografie succintă a autorului.

Faivre tratează, în această lucrare,  istoria ezoterismului european.