Despre Pythagora și pythagorei - Fragmente Traducere și note de Mihai Nasta Ediția a II-a

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Pythagoras, fiul lui Mnesarchos, era deci din Samos, după cum spune Hippobotos; dar după cum ne informează Aristoxenos, în scrierea sa despre Viata lui Pythagoras (fr. l F HG li, 272), la fel ca Aristarh (sau Aristotel- fr. 190 Rose) şi Theopomp (FGrHist. 115, F, 72, li, 550) era etruscso.

Însă după Neanthes (FGrHist. 84, F, 29, li, 198) era fie sirian, fie din Tyrs. Astfel încât, după majoritatea autorilor, Pythagoras era de neam barbar.

 (Pythagoras) povestea despre el următoarele: cum că ar fi de obârşie (prin naştere) un Aithalid şi era socotit fiul lui Hermes. l-a spus deci Hermes să aleagă orice şi-ar dori, în afară de nemurire. El atunci i-a cerut ca atât în timpul vieţii, cât şi după ce s-ar fi săvârşit, să poată păstra memoria celor întâmplate. Astfel, cât era încă în viaţă putea să-şi aducă aminte de toate, iar după moarte la fel a păstrat aceeaşi amintire. Ceva mai târziu, sufletul lui a intrat în trupul lui Euphorbos, care a fost rănit de Menelau. Iar Euphorbos spunea că fusese cândva un Aithalid şi că darul său îl primise de la Hermes.

Povestea ciclului migraţiilor sale: cum se reîncarnase, în ce plante şi în ce animale intrase, câte pătimise sufletul lui în Hades şi toate întâmplările, câte le mai aşteaptă pe celelalte suflete<în metempsihoză>. După ce a murit Euphorbos, sufletul lui s-a mutat în trupul lui Hermotimos, care, dorind şi el să dea mărturie (că fusese însuşi Euphorbos) s-a întors la Branchizi, si mergând la sanctuarul lui Apollon, arătă acolo scutul consacrat de Menelau (căci, după cum spunea el, când plecase acest erou de la Troia, pentru a naviga spre casă, îşi consacrase scutul lui Apollon). Iar acum era deja putred: rămăsese din acel scut numai îmbrăcămintea de fildeş. După ce a murit Hermotimos, a renăscut în persoana lui Pyrrhos, un pescar din Delos. Şi din nou îşi amintea de toate: cum fusese mai înainte Aithalidul, apoi Euphorbos, apoi Hermotimos, pe urmă Pyrrhos. Iar după ce a murit Pyrrhos, se născu Pythagoras, care-şi amintea de toate cele menţionate aici. (Pentru Pherekydes, maestru al lui Pythagoras).

PORPHYRIOS, Viaţa lui Pythagoras 18. Ne spune Dikaiarchos (fr. 29 FHG li, 244) cum că, ajungând Pythagoras în Italia şi stabilindu-se la Crotona, se dovedise a fi un bărbat călătorit, foarte ales, bine înzestrat de soartă în privinţa făpturii sale: era înalt, avea înfăţişarea unui om liber, cu totul fermecător, pe deplin armonios (prin voce, prin purtările lui, prin toate celelalte). Astfel de sentimente izbutise el să inspire cetăţii crotoniaţilor încât, după ce câştigase (prin „psychagogie") sufletele bătrânilor care alcătuiau sfatul, rostind multe şi frumoase cuvântări, la îndemnul arhonţilor, a mai compus şi pentru tineri discursuri de îndreptare (pareneze), potrivite sufletelor adolescente, şi apoi a cuvântat de asemenea pentru copii, care se strângeau de prin şcoli, în număr mare, şi, tot la fel, vorbi pentru femei, care se adunaseră şi ele ca să-l asculte. Iar după ce se întâmplară acestea, faima învăţăturii sale a crescut considerabil şi a făcut mulţi adepţi, fie în această cetate - nu numai bărbaţi, ci şi femei (numele uneia singure dintre ele, Theono, căpătând pretutindeni răspândire) fie chiar în ţinutul barbar învecinat, de unde veniră  să-l asculte mulţi regi şi stăpânitori. Ce spunea discipolilor care intrau în relaţii cu dânsul nu ar putea nimeni să arate în mod sigur; căci în cercurile lor tăcerea nu rămânea la voia întâmplării.

În orice caz dintre cele mai cunoscute de toţi era învăţătura potrivit căreia sufletul este, după cum spune el, nemuritor iar apoi trece în alte specii de vieţuitoare. Pe lângă acestea mai susţinea că cele întâmplate se vor întâmpla cândva iarăşi, potrivit unor perioade ciclice, şi că în mod nemijlocit nimic nu este nou; că toate făpturile însufleţite trebuie să le considerăm fiinţe pe care le uneşte înrudirea. În mod evident, aceste opinii Pythagoras le-a introdus cel dintâi în Elada.

Despre învăţătura lui (Pythagoras) cel mal mulţi autori ne spun că elementele ştiinţelor numite matematice le-a învăţat de la egipteni, chaldei şi fenicieni. Căci egiptenii se ocupau de geometrie din vremuri străvechi; fenicienii cultivau ştiinţa despre numere şi calcule, iar chaldeii teoriile despre cer. Noţiunile cu privire la ceremoniile sacre închinate zeilor şi celelalte practici aplicate în viaţă, el ne spun că le-ar fi auzit şi le-ar fi preluat de la magi. Şi noţiunile de cult le cunosc destul de mulţi, fiindcă sunt consemnate în scris, dar restul preceptelor sunt mai puţin cunoscute în afară doar de menţiunea făcută la Eudoxos, în cartea a şaptea din Ocolul pământului (fr. 36 Gisinger, Elemente VI, 119), unde ne spune că el dădea dovadă de o neprihănire atât de mare şi de o repulsie atât de considerabilă pentru vărsarea de sânge şi pentru cei care varsă sângele, încât nu numai că se abţinea de la consumarea celor însufleţite, dar nici măcar nu se apropia vreodată de bucătari sau de vânători. Şi spunea (Kalanos) că şi Pythagoras vorbea despre asemenea lucruri (despre asceză) şi recomanda abţinerea de la consumarea celor însuflețite ... Şi aducea ofrande numai din cele neînsufleţite; Iar unii spun că folosea la jertfe doar cocoşii sau iezii neînţărcaţi şi aşa-numiţii purcel de lapte, dar nicidecum mieii. Însă Arlstoxenos ne spune că el îngăduia să mănânci din toate celelalte animale, recomandând numai să te abţii de la carnea boului care trage la jug şi a berbecului. S-a răspândit şi a căpătat crezare o veche părere greşită, potrivit căreia filosoful Pythagoras nu obişnuia să mănânce din carnea de animal. De asemenea că el se abţinea să consume bobul pe care grecii îl numesc kyamos.

Acordând crezare acestei opinii, poetul Callimachos a scris:

Să nu te-atingi de-a bobului grăunte indigeste: Cum îndemna Pythagoras, la fel zic eu.

Edițiile speciale

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.