Despre Pythagora și pythagorei - Fragmente Traducere și note de Mihai Nasta Ediția a II-a

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului european.

Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut cartea. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Școlii pythagoreice și în special lui Pythagora i se atribuie o serie lungă de descoperiri în domeniul matematicii, astronomiei, biologiei, embriologiei, medicinei, muzicii și în alte domenii științifice.

Printre teoriile de bază ale pythagoreicilor, poziția centrală este ocupată de doctrina despre numere, considerându-se că universul poate fi descris prin simbolurile matematice. În cadrul procesului de generare a Cosmosului, mai întâi apare o Idee Pură, un Arhetip. Această Idee se obiectivează în mod concret, simbolic și sintetic, într-un Număr, care este o Ființă. La rândul lui, numărul se exprimă printr-o figură geometrică, aceasta fiind mai mult prezență decât esență. Prin reunirea mai multor figuri se formează corpurile, care sunt deja aparență fizică.

Pythagora a aplicat teoria matematică și în domeniul muzicii, stabilind seria sunetelor armonice care se produc la emiterea unui sunet și relația matematică ce guvernează aceste intervale: armonicul 8 superior, apoi armonicul 5, apoi 4 și 3. Aplicând această relație matematică distanței dintre Soare și diversele planete ale Sistemului Solar, a ajuns la concluzia că localizarea aștrilor respectă sunetele armonice, motiv pentru care a vorbit despre „muzica sferelor” sau „armonia sferelor”.

Pythagora a fost primul care a afirmat că Pământul este rotund și că se învârte în jurul Soarelui.

O altă teorie importantă a sa se referă la nemurirea sufletului și procesul metempsihozei (doctrina reîncarnării).

Învățăturile păstrate de la Pythagora ne parvin prin intermediul discipolilor săi, metoda sa fiind cu precădere instrucția prin transmitere directă. O parte din manuscrisele sale aveau să fie salvate, după distrugerea Școlii de la Crotona, de una dintre fiice, iar un exemplar se pare că ar fi fost cumpărat ulterior, cu prețul unei întregi averi, de către Platon.

Influența lui Pythagora este deosebit de importantă asupra tuturor filosofilor ce i-au urmat, dar și asupra dezvoltării științelor și a evoluției culturii europene.

Curpins

A.Viața

B. Învățătura. Opera

C. Elemente ale doctrinei anonime a vechiului pythagorism

D. Autori din școala vechiului pythagorism

Fragmente

B) ÎNVĂȚĂTURA. OPERA

Unii spun că nu există nimic păstrat <în scris> de la Pythagoras el însuși, dintre operele care i se atribuie, în afară de <acele trei cărti>. Se admiră strășnicia cu care au păzit <secretul scrierilor>. Căci de-a lungul unei succesiuni de atâtea generații se vede clar că nimeni nu a dat peste comentariile pythagoreilor, mai înainte de epoca lui Philolaos. Ci numai acesta, primul, a scos la iveală cele trei cărţi despre care se face atâta caz. Se spune că Dion din Syracuse le-ar fi cumpărat la îndemnul lui Platan, pentru o sută de mineoo, după ce Philolaos ajunsese într-o mare și cumplită sărăcie. Dar, întrucât era el însuși rubedenie cu cineva din secta pythagoreilor, intrase în stăpânirea cărților.

D) AUTORI DIN ȘCOALA VECHIULUI PYTHAGORISM

CICERO, De natura deorum 1,38,107. Aristotel (fragm. 5) arată că n-a existat niciodată Orfeu și așa-numitul „Poem orfic”; martorii tradiției spun că ar fi opera unui anumit Kerkops, pythagoreul. CLEMENT, Stromat. I, 131 (II, 81, 11 Stâhl.). Epigenes, în cărțile „Despre poezia care i se atribuie lui Orfeu”, spune că aparțin lui Kerkops pythagoreul „Coborârea în Hades” și „Discursul sacru”, pe câtă vreme „Peplos”-ul și „Fizica” sunt de Brontinos. (c.l 7) SUDA, s.v. „Discursurile sacre” în 24 de cânturi sunt atribuite lui Theognetes din Thesalia, după alții, îi aparțin lui Kerkops pythagoreul. DIOG. LAERT. II, 46. Și Kerkops a fost rival și contemporan cu Hesiod.

PLUTARCH., De defectu oraculorum, ρ. 422 B. Spunea (străinul) că lumile nu sunt nenumărate, nici una sau cinci ia număr, ci o sută optzeci și trei, dispuse în figura unui triunghi, cu șaizeci de lumi pe fiecare latură. Din restul de trei lumi mai este așezată câte una în dreptul fiecărui unghi și se cuprind astfel într-un șir, una după cealaltă, rotindu-se liniștit ca în cerc (La începutul capitolului următor, personajele dialogului se arată uimite de faptul că „străinul” are atâtea cunoștințe, ca și cum ar fi „furat de pretutindeni” opinii ale oamenilor și tot felul de teorii despre care aflase în rătăcirile sale. Existau dealtfel indicii pentru a-l recunoaște ca grec „plin de muza culturii elenice”).

BRO(N)TINOS

1. IAMBL., V.P. 267, ρ. 144, 1 Deubner. «Pythagorei» din Metapont; Brontinos etc. (ρ, 146‒147). Theano, soția lui Brontinos1 din Metapont. (132 p. 75, 1). Se spune că soțiile cetățenilor din Crotona mergeau la Deinono, soția lui Brontinos, unul dintre pythagorei, femeie înțeleaptă și cu suflet ales ‒ de la care a rămas vorba frumoasă, vestită în toate, cum că „femeia trebuie să aducă jertfă îndată ce se ridică de lângă bărbatul ei, când se arată dimineața”, cugetare atribuită de unii lui Theano. Mergând așadar odată la ea nevestele crotonlaților, i-au cerut să le ajute, pentru a-l convinge pe Pythagoras să stea de vorbă cu bărbații lor despre buna-cuviință ce trebuie s-o păstreze față de ele…

(…)

C) ELEMENTE ALE DOCTRINEI ANONIME A VECHIULUI PYTHAGORISM

DIOG. LAERT. VIII, 24. Spune și Alexandras, în cartea sa Succesiunile filosofilor că a găsit în comentariile pythagoreice următoarele învățături: Principiul tuturor lucrurilor este unitatea, iar din această unitate provine doimea nedefinită, servind ca suport material unității care este cauza. Din unitate și din doimea nedefinită se trag numerele, din numere punctele, din puncte liniile, din linii figurile plane, din figurile plane figurile solide, din figurile solide corpurile sensibile ale căror elemente sunt patru la număr: focul, apa, pământul și aerul. Acestea se transformă și trec pe rând prin toate lucrurile. Astfel se naște din ele Universul (Kosmos) însuflețit, înzestrat cu rațiune, sferic și cuprinzând la mijloc pământul; de asemenea ceea ce la noi e jos, în dreptul antipozilor e sus. Se repartizează în mod egal în Univers lumina și întunericul, fierbințeala și frigul, uscăciunea și umezeala. Dintre acestea, dacă predomină căldura este vară, când biruie frigul e iarnă, predominând uscăciunea e primăvară, în sfârșit, biruind umezeala, e toamnă târzie. Dacă toate acestea se cumpănesc în mod egal, (echilibrându-se), avem cele mai bune perioade ale anului, dintre care primăvara înfloritoare este sănătoasă, iar pieirea o aduce toamna, purtătoare de boli. Tot la fel se petrece ziua: dă în floare dimineața și piere odată cu întunericul. De unde și vremea din amurg e mai nesănătoasă. Aerul din jurul pământului este neclintit și aducător de boli. De aceea, tot ce se află în acest aer e muritor. Dar văzduhul cel mai de sus este mereu în mișcare, pur și sănătos; iar toate din cuprinsul lui sunt fără de moarte și, din această pricină, divine. Soarele și luna dimpreună cu celelalte astre sunt zei; căci în ele predomină căldura, iar aceasta e cauza vieții. Luna e luminată de soare și omul se înrudește cu zeii, întrucât are parte ca om de căldură; de aceea zeii priveghează pe oameni cu gândul. Destinul este cauza rânduielii tuturor lucrurilor și în parte <a fiecărui lucru>. Raza soarelui pătrunde prin „eter”, care este rece și dens (căci ei numesc aerul „eter rece”, iar marea și umezeala „eter dens”). Și această rază se cufundă până în adâncuri și astfel dă viată tuturor lucrurilor.  Deci toate câte au parte de căldură trăiesc; de aceea plantele sunt flinte vii, dar nu toate au suflet. Acesta este o frântură desprinsă din eter, formată și din căldură și din răceală, fiindcă participă și la eterul rece. Sufletul se deosebește de via|ă. Ei este nemuritor, întrucât e desprins din ceva de asemenea nemuritor. Ființele vii se zămislesc una din alta prin sămânță. Nașterea spontană din pământ nu există. Sămânța este un cheag picurat din creier și conține în el un suflu cald. Cheagul acesta, introdus în uter, aduce din creier un zer, umezeală și sânge, din care se formează carnea, nervii, oasele, părul și toate părțile corpului, pe când sufletul și simțirea se plămădesc din acel suflu.  După ce mai întâi se coagulează picătura, ea capătă formă în aproape patruzeci de zile și, potrivit legilor armoniei, copilul deplin dezvoltat e adus pe lume în șapte, nouă sau zece luni. Are în el toate proporțiile care alcătuiesc viata și acestea, legate într-o serie continuă, se tin laolaltă, potrivit rațiunilor armoniei, fiecare făcându-și apariția la intervale regulate. Senzația, în general, și vederea, în special, ar fi un suflu neobișnuit de cald. De aceea se spune că se vede prin aer și prin apă, fiindcă eterul caid este combătu cu cei rece. Căci de-ar fi fost rece suflul din organele văzului, nu și-ar fi păstrat întru nimic deosebirea. Există chiar pasaje în care Pythagoras numește ochii „porțile soarelui”. Părerile lui sunt aceleași în ceea ce privește auzul și celelalte simțuri.

Pythagoras mai spune că sufletul omului se împarte în trei: rațiunea (nous), mintea (phrenes) și pasiunea (thymes). Rațiune și pasiune au și celelalte animale, dar minte, numai omul. Principiul sufletului ființează din dreptul inimii și se întinde până la creier. Partea care se află în inimă este pasiunea, iar părțile care sălășluiesc în creier sunt mintea și rațiunea. Simțurile sunt stropii care picură din acestea. Elementul mental este nemuritor, iar toate celelalte, muritoare. Sufletul se hrănește din sânge; facultățile sufletești sunt adieri ca de vânt, căci și sufletul și facultățile sale sunt nevăzute, de vreme ce și eterul e nevăzut. (Venele, arterele și nervii alcătuiesc legăturile sufletului. Dar când sufletul prinde vigoare și stă în repaos, concentrat în sinea sa, atunci vorbele și actele devin legăturile sale. Expulzat pe pământ, el rătăcește prin aer, asemănător trupului. Hermes este vistiernicul sufletelor, fiind numit din această cauză „însoțitorul”, „Portarul” și „Subpământeanul”. Căci el călăuzește sufletele desprinse de trupuri, atât pe uscat, cât și pe mare. Pe cele curate le duce în tărâmul cel mai de sus, iar celor impure nu le îngăduie să se apropie între ele, ci sunt legate de către Erinyii cu lanțuri ce nu se pot frânge.  Tot văzduhul e plin de sufletele, ce se cheamă daimoni sau eroi, care trimit oamenilor visele, semnele de boală și de sănătate. Și nu le trimit numai oamenilor, ci de asemenea și oilor și tuturor vitelor; la ei (daimonii) se referă riturile de purificare și cele apotropaice, întreaga divinație, glasurile prevestitoare și toate celelalte de același fel. Iar o preocupare de frunte între cele omenești este să îndemni sufletul spre bine sau spre rău. Sunt fericiți oamenii când e sădit în făptura lor un suflet bun, dar acesta nu stă niciodată în repaos… și nu predomină mereu același curs.  Ceea ce este drept are putere de jurământ și de aceea lui Zeus i se spune „Zeus, (temei) al jurămintelor”. Iar virtutea este armonie, la fel ca sănătatea, la fel ca binele - sub orice formă s-ar găsi - la fel ca divinitatea. Din această cauză toate sunt alcătuite potrivit legilor armoniei. Prietenia rezultă și ea dintr-un raport armonic al egalității. Nu trebuie acordate cinstiri egale zeilor și eroilor. Să venerăm totdeauna zeii cu tăcere religioasă, înveșmântați în alb și aducându-le prinos. Iar pentru eroi să ținem ceremonii numai de la miezul zilei încolo. Curățenia sufletească se obține prin purificări, prin băi rituale și lustrații, prin abluțiuni după o slujbă funebră, după ridicarea din patul nupțial, după orice atingere impură și prin abținerea de la carnea animalelor moarte, de la roșioare, mrene de mare, ouă și animale ieșite din ouă, nemâncând bobul și practicând celelalte abțineri prescrise de cei care oficiază riturile de inițiere în slujbele sacrei.

Pythagora, filosof și matematician grec ionian, întemeietor al mișcării filosofice care îi poartă numele, a trăit între 570-495 î.Hr.

Școala pythagoreică a exprimat încă de la început o concepție matură, originală, bazată pe cunoștințe solide. A influențat puternic gândirea, cultura și comportamentul contemporanilor săi, dar și pe al oamenilor secolelor ulterioare.

Pythagora s-a născut în insula Samos din Marea Egee. Numele său se traduce prin „cel care a fost prevestit de Pitia”, deoarece se relatează că mama lui a consultat un oracol înainte de a-l aduce pe lume, iar Pitia i-a răspuns că fiul ei va fi un om excepțional, un mare înțelept, capabil să schimbe cursul istoriei Greciei.

Printre primele sale surse de învățătură sunt menționați Pherekides și tradițiile orfice, dar și matematicieni ca Anaximandru și Tales din Milet. A călătorit mult în căutarea cunoașterii profunde, vizitând sanctuarele grecești din Delfi, Delos, Creta, Siria, dar și în Egipt, India, Persia, unde a primit instrucție direct de la sacerdoții păstrători ai înțelepciunii străvechi.

În jurul anului 530 î.Hr. s-a mutat în Crotona, colonie din sudul Peninsulei Italice, unde a înființat o Școală de filosofie în care se studiau și matematica, astronomia, biologia, medicina, muzica etc. Comunitatea întemeiată de marele filosof a constituit, cu timpul, un adevărat model de viață, bazat pe valori morale înalte, practica disciplinei, a contemplației, a observației și analizei îndreptate asupra propriei persoane, cu scopul dezvoltării și perfecționării interioare. Pythagora s-a dedicat foarte mult tinerilor, încercând, prin intermediul instrucției pe care le-o oferea, să le formeze caracterele din punct de vedere moral.

Este, în fapt, prima școală de filosofie a Greciei antice, precedând Academia lui Platon și Liceul lui Aristotel. După tradiție, Pythagora este cel dintâi care a utilizat cuvântul „filosofie” atunci când, întrebat dacă se consideră înțelept (sophos), a răspuns că este doar un philo-sophos (un îndrăgostit de Înțelepciune).

Pythagoreicii s-au stabilit în mai multe orașe din Italia continentală și în Sicilia, unde și-au răspândit învățăturile și stilul de viață. Filosofii pythagoreici au dat dovadă de un nivel moral deosebit de ridicat și au manifestat un comportament exemplar. S-au păstrat despre ei nenumărate anecdote în care se arată că erau un model de respectare a cuvântului dat și oameni de încredere în orice situație. Prezența lor în societate nu putea să treacă neobservată și cei cu care interacționau spuneau cu admirație: „pe aici a trecut un pythagoreic”.

Traducere și note de Mihai Nasta.

 Mihai Nasta a predat la ULB, Universitatea Sapienza din Roma, dar şi la UBB Cluj-Napoca.

Edițiile speciale

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.