Nume populare pentru suferinţe : leacuri de beteşug - George Bujorean, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu

George Bujoreanu

Accesorii

Cutii

Cartea Nume populare pentru suferinţe; leacuri de beteşug cuprindeinventarul medicinii populare românești, realizat de renumitul ecolog George Bujorean.

Mai multe detalii

2388P

Nou

61,00 lei cu TVA

Această carte prezintă plantele de leac folosite în medicina primitivă a poporului român.

Potrivit lui George Bujorean,  poporul român are credinţa că orice plantă este de-un leac oarecare. Astfel,  pentru albirea dinţilor sau întărirea gingiilor se iau două dramuri de coajă de chină-roşie, două dramuri praf de spumă de mare, două dramuri coajă de rodie, două dramuri praf de rădăcină de micşunea, un dram de praf de cuişoare şi un dram clei de misă. Acestea toate, făcute praf subţire, se pun într-o cutioară şi apoi să se frece des dinţii şi gingiile, că totdeauna vor fi curaţi şi sănătoşi.

Pentru bătături la picioare să se facă leşie tare de ciocalăi şi să vâre picioarele într‑însa fiind fierbinte, cât se va putea suferi, şi să le ţii până ce se va răci leşia; atunci ele vor ieşi afară din picior, după care să le tai binişor cu briciul. În urmă să legi locul cu usturoi pisat şi să-l ţii necontenit, până se vor usca de tot. La cele de printre degete se poate pune şi lână de oaie cu usuc. După scoaterea picioarelor din leşie şi tăierea bătăturilor se pot arde şi cu piatraiadului, care iarăşi le va secătui. Această operaţie cu leşia şi arderea lor să se facă mai de multe ori, până vor seca. Se leagă ceapă coaptă cu oţet.

AutorGeorge Bujoreanu
Traducator/editorEdiție îmgrijită de Antoaneta Olteanu
Anul publicării2020
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini194
ColecțiaColecţia de antropologie culturală
GenAntropologie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-416-8

Scrieţi un comentariu

Nume populare pentru suferinţe : leacuri de beteşug - George Bujorean, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu

Nume populare pentru suferinţe : leacuri de beteşug - George Bujorean, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu

Cartea Nume populare pentru suferinţe; leacuri de beteşug cuprindeinventarul medicinii populare românești, realizat de renumitul ecolog George Bujorean.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Lucrarea lui George Bujorean reprezintă o contributie științifică apare, reușind să îmbogățească informațiile de mare preț pentru etnografi și botaniști.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

         

Remedii ale medicinei populare

 

Boli ale aparatului respirator: tuse, răceală, guturai

Recomandări:

băi calde, băuturi fierbinți, diferite ceaiuri cu sau fără alcool.

În ameliorarea tusei ajută mierea de albine ca atare sau amestecată cu ceai sau lapte cald.

În stări gripale ajută o fricțiune (masaj) cu alcool camforat.

Pentru rinită, căile nazale inflamate și nasul înfundat, picături nazale cu apă sărată.

Pentru faringita (durerea de gât) era indicată o gargară cu apă sărată de 3 - 4 ori pe zi, și compresă pe gât.

...

În caz de nereuşită a leacului să nu se creadă deci că acela ce-a spus leacul e mincinos, căci toate aceste leacuri sunt luate din popor, ci mai degrabă că n-a nimerit boala şi atunci nu-i rămâne decât să meargă la medic. De altfel, acest sfat îl dăm noi peste tot. Multe din aceste leacuri socotim că vor fi de folos la o boală grabnică, când nu poate avea omul medicul la îndemână, cum e cazul unei tăieturi, lovituri ş.a., ori mai cu seamă atunci când leacul a fost încercat de mulţi şi adeverit că-i bun.

Plante de leac

Poporul nostru are credinţa că orice plantă este de-un leac oarecare, numai că nu ştim noi pentru ce este bună. În adevăr, după lista celor aproape şapte sute de plante de leac înşirate aici, se poate bănui că ea este încă mult mai mare, dar necunoscută nouă. Când ne mai gândim că astăzi se scot leacuri şi din plantele cele mai veninoase, ca şi din cele ce servesc la hrana zilnică, şi apoi că o dată cu descoperirea vitaminelor se descopăr şi plante noi cu vitamine noi, cine ştie dacă până la capăt poporul n-o avea dreptate că toate plantele se vor afla bune la ceva. Pentru întâia oară se prezintă în scris o listă aşa lungă de plante de leac cunoscută de poporul nostru. Este desigur o cinste pentru popor că ştie aşa multe şi va fi şi mai uimitor când vom afla mai târziu că ştie mult mai multe decât bănuim. De bună seamă că în această listă sunt luate şi atâtea plante obişnuite ca plante bune pentru hrana omului ori pentru nutreţul vitelor, dar ce-o împiedică pe-o plantă să fie bună şi de hrană, şi de leac. Ba ceva mai mult, ea poate fi în acelaşi timp şi veninoasă. Iată, un caz ni-l dă ridichea, care e bună de mâncat, e bună şi de leac, dar care folosită într-o măsură prea mare şi la anumite persoane ea poate fi otrăvicioasă! Tot aşa, cartofii buni de hrană şi de leac, dar la anumite persoane cartofii prea tineri le face treapăd, iar cei bătrâni, când încep a da colţii, pricinuiesc alte boli, din pricină că în acest timp al încolţirii se naşte în cartofi o otravă care, ajunsă în sângele omului, îi dă o otrăvire grea. De aceea să nu ne mire faptul când cineva capătă dureri de pântece din castraveţi verzi ori prune necoapte, pe când altul, dimpotrivă, le vânează cu plăcere. Fiecare om îşi are sângele său mai mult sau mai puţin deosebit de al altuia, după cum şi fiecare plantă, fie de hrană, fie de leac, are alte însuşiri la tinereţe, altele la bătrâneţe, altele când o mănânci crudă ori fiartă şi altele când bei numai apa ori numai rachiul plămădit cu planta la un loc. De aceea când spun farmaciştii şi doctorii că cine vrea să vândă cu un preţ bun plantele de leac adunate de pe câmp, să le usuce la umbră, nu la soare, ei n-o spun degeaba, pentru că planta uscată la soare îşi pierde o bună parte din puterea ei vindecătoare.

Dacă grâul, cartofii, mălaiul şi atâtea alte plante vin să ne împrospăteze zilnic puterile noastre, de ce oare ceaiurile şi scăldătorile pe care le folosim la zile mari de boală nu le-am putea folosi mai des pe lângă hrana noastră zilnică, pentru a ne feri de boală? Plaiurile, fâneţele şi pădurile noastre gem pline de plante de leac şi ce păcat că noi nu ne prea grăbim să le folosim şi mai ales să le adunăm, ca să le avem la îndemână ori să le vindem la caz de nevoie. Ca să te duci să cumperi o mână de flori de tei de la farmacie cu bani scumpi, atunci când eşti bolnav, din pricină că nu te-ai gândit să ţi-o aduni singur din teiul tuturora – este un păcat. Afară de asta, chiar şi gospodăria ţării întregi suferă când noi trebuie să aducem de peste graniţă plantele de leac, de care noi avem destule şi din care am putea să vindem şi altor ţări care noi avem destule şi din care am putea să vindem şi altor ţări.

Ca să nu se creadă că toate plantele din listă sunt plante bune de ceaiuri pentru orice boală, mai amintesc aici că lista plantelor a fost făcută după plantele ce le găsim în carte ca leacuri la felurite boli, iar felul cum se foloseşte fiecare se află acolo la fiecare boală. Afară de asta, lista mai serveşte şi la îndrumarea multora, care nu prea ştiu că în ţara întreagă o plantă e cunoscută cu mai multe nume şi atunci când cineva, din Bucovina, bunăoară, citeşte despre un leac zis ai, care îl folosesc cei din Ardeal, el va trece repede peste leac neştiind ce este aiul, dar când se va duce şi va căuta la lista plantelor va găsi că aiul nu-i altceva decât binecunoscutul usturoi. Tot aşa, dacă cineva citeşte că buruiana de dalac (Paris quadrifolia), ori mătrăguna este bună de leac la anumite boli, să nu se creadă că acum poţi face ceai din ele şi să bei cu duiumul. Aceste plante sunt otrăvicioase şi, dacă vă veţi uita la lista plantelor, veţi găsi un semn de cruce alături de acele plante, care se ştie sigur că sunt veninoase. Dar şi cu alte plante necunoscute trebuie să umblăm cu grijă. Să folosim la început ceaiuri în câtime mică şi numai după ce am văzut că ne prieşte, să luăm mai mult, căci, după cum spuneam mai sus, acelaşi ceai poate unui om să-i priiască şi altuia nu. Afară de asta, trebuie să grijim ca planta ce-o culegem pentru leac să fie şi ea sănătoasă, să nu fie atacată de vreo boală, căci atunci se poate că şi din această pricină leacul să nu reuşească ori chiar să ne îmbolnăvim mai rău. Aşa, bunăoară, cartofii înnegriţi din pricina unei boli sunt o mare otravă pentru oricine.

Dacă totuşi cineva are poftă să facă un ceai dintr-o buruiană veninoasă, poate să o facă, nu-l poate opri nimeni, dar atunci o face pe socoteala lui şi nu dă şi la altul. Aşa, amintesc aici una din multele întâmplări de la sate, petrecută nu de mult într‑un sat din Bucovina. O mamă avea un fecior la casă şi n-ar fi vrut ca odorul ei să se despartă de ea nici pentru timpul armatei şi atunci, pentru că ea credea mult în puterea tainică a toaiei (omeagului şi a altor buruieni), s-a apucat să-i facă un ceai feciorului înainte de a merge la recrutare, în credinţa că aşa se va suci mintea celor mari şi nu-i va lua feciorul soldat. Dar ce ţi-i necazul că ceaiul a fost cam tare şi buruienile otrăvicioase aşa că, în loc să se sucească mintea celor sortiţi, s-a întors pe dos mintea feciorului. Odorul a ajuns nebun (bolând), iar mama, pierzându-şi şi ea rosturile, umbla în zadar să-şi mai facă feciorul om, cu descântece şi cetanii (liturghii), pentru că buruiana veninoasă nu iartă. Vestea groaznicei întâmplări a ajuns îndată şi la satele din jur, dar ce folos că aiurea, mai departe ori mai târziu după ce se uită faptul, se fac alte greşeli. Se zice că în tot răul este şi un bine şi de bună seamă că aşa este; căci, dacă ne gândim la mulţimea de plante de leac descoperite de popor în timp de mii de ani, această mulţime nu s-ar fi putut descoperi, dacă oamenii fără frică de moarte nu le-ar fi încercat pe pielea lor proprie şi cine ne-ar putea spune câte mii de oameni nu şi-au plătit curajul de a încerca ceva nou cu preţul vieii lor. Acestor oameni îndrăzneţi şi curajoşi li se cuvine aceeaşi cinste şi admiraţie din partea noastră, ca şi cea dată zburătorilor noştri, fără al căror curaj omul n-ar fi ajuns astăzi să zboare aşa de sigur.

Prin urmare şi ca încheiere, dacă noi rugăm încă o dată pe oricine, ca atunci când cred că au descoperit o nouă plantă de leac sau otrăvicioasă, care nu este în această carte, să aibă bunătatea să dea de ştire printr‑o scrisoare la autor (Grădina Botanică din Cluj) ori la dl prof. dr. V. Bologa (Universitatea Cluj), o facem aceasta spre binele tuturor. În scrisoare va arăta pe scurt cum s-a întâmplat cazul şi va pune în plic şi o mică parte, iscată din planta cu pricina. În felul acesta noi ne putem ajutora unii pe alţii, aşa că o întâmplare bună sau rea petrecută în cine ştie ce colţ al ţării o să poată sluji de învăţătură pentru oricine din ţara întreagă. Prin urmare, putem crede şi nădăjdui că cunoştinţele întregului popor, adunate şi păstrate din timpuri străvechi şi până astăzi cu multă trudă, cu multe jertfe şi primejdii, cunoştinţe care umblă azi din gură în gură, multe din ele pierzându-se, puse pe hârtie cu multă grijă vor putea ajunge cu timpul să fie cunoscute, preţuite şi folosite cum trebuie de tot mai multă lume, şi chiar şi de medici.

Cluj, la 26 mai 1935

Autorul

Numele bolilor fiind cele luate din popor, oricine trebuie să ştie că la aceeaşi boală i se zice în felurite părţi ale ţării altfel. Aşa la oftică, tuberculoză, i se zice în Bucovina năduşală, în Oltenia oftigă, în Ardeal tusă seacă, oftică, heftică şi tot aşa la alte boli. Am căutat să dau lista cât mai deplină a acestor boli, dar, neputând repeta şi leacurile de atâtea ori câte numiri sunt, le-am dat numai la acele numiri unde am aflat şi leacul, iar la alte numiri alte leacuri, dar adăugând la sfârşit să citească şi leacurile de la cutare boală, înţelegând prin aceasta că boala este aceeaşi, leacurile se potrivesc, numai trebuie să le cauţi la felurite nume (boli) Aşa, la oftică, care se numeşte şi tuberculoză, şi năduşală, şi tuse seacă şi heptică, va trebui căutat în patru-cinci locuri, ca şi la alte boli. Tot aşa, acelaşi leac şi aceeaşi plantă are mai multe nume, de aceea atâta cât mi-au îngăduit cunoştinţele am căutat să dau întâi numele sau numirea leacului sau a plantei după provincia (locul) de unde a fost auzit şi în paranteză alte numiri, după celelalte provincii, ca să înţeleagă pe cât se poate orice român.

Gheorghe Bujorean (n. 11 iulie 1893– d. 22 iunie 1971) a fost un botanist, fitocenolog, florist și ecolog român. Fondator al ecologiei experimentale românești.

Inventator de aparatură de specialitate (atmometru de pământ, geohidrometru, drosometru automat, natursond), George Bujorean a descris peste 100 unități sistematice noi pentru flora României și 12 unități noi pentru știință și a contribuit cu aproape 400 de specii la editarea lucrării ,,Flora Romaniae Exiccata”.

Activitate științifică se concretizează în publicarea a peste 150 de lucrări și 16 invenții.

Între anii 1901-1907 a urmat cursurile școlii primare în comuna natală Bosanci, apoi cele ale vestitului liceu sucevean, azi ,,Ștefan cel Mare”.

A participat voluntar la primul război mondial după care a urmat Facultatea de Științe a Universității din Cluj, promoția 1925. Doctor în biologie (1930) și doctor docent (1935). Din anul 1945 a devenit titularul catedrei de botanică a Facultății de agronomie din Timișoara.

Ediţie îngrijită

de Antoaneta Olteanu

Antoaneta Olteanu este profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Departamentul de Filologie rusă și slavă, autor a numeroase cărți din domeniul culturii și civilizației ruse (Miturile Rusiei clasice, Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea), al etnologiei comparate (Ipostazele maleficului în medicina magică, Metamorfozele sacrului, Școala de Solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat, Calendarele poporului român, Reprezentări ale spațiului în credințele românești, Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite; Zile și demoni. Calendar și mitologie populară rusă etc.). A realizat, de asemenea, numeroase traduceri din limba rusă.

Antoaneta Olteanu este membru al Asociației Profesorilor de Limba și Literatura Rusă din România din 1991 (în perioada 1995-1997 a fost secretar-general al acesteia), membru al Asociației Slaviștilor din România (membru din 2004, vicepreședinte din 2006, iar din 2016 - președinte al asociației), membru-reprezentant al României în Comitetul Internațional al Slaviștilor, din 2009, precum și membru al altor organizații profesionale: membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala de Traduceri Literare, din 2009, iar, peste trei ani, membru în Consiliul de coordonare a Filialei de traduceri literare a USR; membru al ASER (Asociația de Științe Etnologice din România), al SEEFA (Slavic and East European Folklore Association), ISFNR (International Society for Folk Narrative Research), membru al EASA (European Association of Social Anthropologists) din 2008.

Această ediție are un format mare (20x28 cm), textul paginat în larg, aerisit și elegant. Este o carte care stă bine pe masa de lucru și pot fi consultată comod și profesionist. Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.

Lucrarea conține lista plantelor folosite în medicina primitivă a țăranului român.

9 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: