Paideia Metafizica idealista a budhismului Vijñānavāda - Ovidiu Cristian Nedu Libra Magna 149,00 lei Mărește

Metafizica idealista a budhismului Vijñānavāda - Ovidiu Cristian Nedu

Ovidiu Cristian Nedu

Accesorii

Cutii

„Poate fi realitatea neatinsă de rău?”  Potrivit adepților filosofiei Vijñānavāda: „Da”! Filosofii budhişti aparţinând ramurii Vijñānavāda susțin, la baza doctrinei acestora, o explicaţie a apariţiei răului care lasă realitatea, neafectată de rău, sub aspectele sale esenţiale.

 

Mai multe detalii

2361P

Nou

149,00 lei cu TVA

Filosofii budhişti aparţinând ramurii Vijñānavāda, în cercetărilor acestora asupra lumii și a existenței, s-au axat pe principiul caracterizat de universalitate şi puritate și existenţa umană decăzută. Încercarea de reconciliere a acestor două elemente însă a eșuat –  demonstrează Ovidiu Nedu în lucrarea Metafizica idealistă a budhismului Vijñānavāda. Cele trei registre ale existenţei şi problema continuităţii lor.

„Prezenta lucrare, printr-o analiză detaliată a modului în care Vijñānavāda structurează existenţa, scoate în evidenţă faptul că această separaţie dintre pur şi impur este doar una aparentă. În realitate, cele trei niveluri de existenţă „fuzionează” şi, ceea ce este cel mai grav, cel de-al treilea nivel, cel al răului, este în mod inevitabil asociat primelor două niveluri pure”.

Tema acestei lucrări ţine de domeniul Istoria Religiilor, examinând o serie de corelații de ordin existențialist.

Cartea este structurată în trei părţi:Realitatea ultimă, Fluxul cauzal nedeterminat și Registrul alterat al existenţei determinate.

Potrivit autorului: „În ceea ce priveşte teoria existenţei, strict vorbind, Vijñānavāda nu aduce nimic nou în filosofia budhistă

Întâi de toate, Vijñānavāda acceptă existenţa ultimă a unei unice realităţi absolute căreia, din punct de vedere ontologic, îi sunt subordonate toate celelalte niveluri ale existenţei. Manifestarea este structurată pe două niveluri de realitate: cel al fluxului cauzal amorf, lipsit de delimitare, într-o terminologie Vijñānavāda, „natura dependentă” şi cel al manifestării structurată conceptual, al manifestării înfăţişate ca o multitudine de obiecte determinate. Fluxului cauzal, naturii dependente, autorii Vijñānavāda îi atribuie un anumit nivel de realitate, chiar dacă este vorba doar despre o realitate contingentă, ce nu are aceeaşi demnitate ontologică cu substanţialitatea realităţii ultime. În schimb, manifestarea structurată categorial este considerată a fi doar iluzie a subiectului ce o experimentează astfel, este considerată drept „non-existenţă absolută”.

Ceea ce constituie un element specific al filosofiei Vijñānavāda este atenţia sporită pe care o acordă manifestării fluxului cauzal precum şi interpretarea acestui registru în termeni de „ideaţie”, de „conştiinţă”. Fluxului cauzal, conştiinţei, îi este atribuit un anumit nivel de realitate, chiar dacă doar unul relativ, şi, prin aceasta, şcoala se dezice în mod explicit de tendinţele de a reduce manifestarea la non-existenţă absolută.

Conştiinţa, ideaţia reprezintă, pentru autorii Vijñānavāda un flux cauzal neafectat de iluzia autonomiei ontologice, de iluzia naturii proprii pe care o induce conceptul”.

Ovidiu Cristian Nedu

AutorOvidiu Cristian Nedu
Specificații autordoctor în filosofie, scriitor și interpret de limba hindi
Anul publicării2020
Editie specialaDa
Format200 x 280 mm
Tip CopertaSpeciala
Nr. pagini682
ColecțiaCărţilor de referinţă
eBook2236-metafizica-idealista-a-budhismului-vijnanavada-ovidiu-cristian-nedu-9786067483697.html
ID Hard Cover2236-metafizica-idealista-a-budhismului-vijnanavada-ovidiu-cristian-nedu-9786067483697.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-369-7

Scrieţi un comentariu

Metafizica idealista a budhismului Vijñānavāda - Ovidiu Cristian Nedu

Metafizica idealista a budhismului Vijñānavāda - Ovidiu Cristian Nedu

„Poate fi realitatea neatinsă de rău?”  Potrivit adepților filosofiei Vijñānavāda: „Da”! Filosofii budhişti aparţinând ramurii Vijñānavāda susțin, la baza doctrinei acestora, o explicaţie a apariţiei răului care lasă realitatea, neafectată de rău, sub aspectele sale esenţiale.

 

Scrieţi un comentariu

Această școală de gândire budistă a înflorit în India din secolele III / IV d.Hr. până în secolul al XII-lea și a avut o influență majoră asupra culturii orientale.

Teza centrală a filosofiei Vijñānavāda, – „existenţa unică a ideaţiei” (totul este ideaţie) trebuie abandonată în faza finală a practicii, când doar absolutul, mai este experimentat.Vijñānavāda afirmă o anumită coexistenţă permanentă a absolutului, a naturii desăvârşite cu fluxul cauzal, cu natura dependentă (paratantra).

Vijñānavāda este una dintre cele două mari ramuri ale budhismului Mah#y#na (budhismul nordic, răspândit în Nepal, Bhutan, Tibet, China, Vietnam, Mongolia, Coreea, Japonia), cealaltă fiind M#dhyamika. Dacă M#dhyamika face apel la o metodă predominant deconstructivă, care arată într-un mod direct vacuitatea tuturor construcţiilor şi experienţelor umane, Vijñānavāda realizează acelaşi lucru printr-o metodă constructivă, asertivă. Vacuitatea întregii experienţe umane este demonstrată urmărindu-se modul în care aceasta ia naştere având ca fundament ultim o unică realitate absolută. Deşi a luat naştere în India, şi tot acolo a dobândit formulările sale clasice, doctrina şcolii este astăzi cel mai puternic prezentă în budhismul sinic. Practica Zen (Ch'an) şi alte câteva şcoli budhiste chineze au ca fundament metafizic doctrina şcolii. Mai mult decât atât, practicile meditative din Mah#y#na, indiferent de şcoala în care au luat ele naştere, sunt în general bazate pe analiza fenomenologică a conştiinţei umane, aşa cum a fost ea expusă de autorii Vijñ#- nav#da.

Budismul este o religie și o filosofie orientală. Ea își are originea în India în secolul al VI-lea î.e.n. și s-a răspândit într-o mare parte în Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 560 î.e.n și 480 î.e.n.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase schimbări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără o dogmă strictă, clar formulată. Este răspândit în China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda și Vietnam și Malaezia.

Budismul aparține grupului de religii dharmice alături de hinduism și de jainism, păstrând o puternică influență a elementelor constituente ale acestor două religii. Mai este numit și „Buddha Dharma”, ceea ce înseamnă în limbile sanscrită și pali (limbile textelor antice budiste) „învățăturile Celui Luminat”.

Veridicitatea istorică a întemeietorului budismului, Gautama Buddha (623-543 î.Hr., după tradiţia budistă din Birmania şi Thailanda; 560-480 î.Hr., după istoricii moderni), este confirmată de majoritatea cercetătorilor din zilele noastre în pofida vechilor teorii din trecut care îl considerau pe acesta mai degrabă un personaj mitologic. Cu toate acestea, biografia lui Gautama Buddha, aşa cum este ea prezentată de Asvaghosha în Buddhacarita (cea mai veche relatare existentă a vieţii profetului) abundă de elemente fantastice şi legendare. Budiştii consideră că prinţul Gautama Siddhartha s-a născut în Lumbini şi a fost crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre India şi Nepal. Potrivit tradiţiei, tatăl lui Buddha era conducătorul unei formaţiuni tribale numite Sakya. Încă de la naşterea lui Gautama, un vizionar important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un destin proeminent în sfera sacerdotală. Tatăl lui Buddha are însă într-o zi un vis în care îşi vede fiul părăsind palatul ca sihastru aşa că decide să îl protejeze de realitatea ostilă care l-ar putea indispune şi l-ar putea determina să aleagă calea ascezei. În ciuda acestor măsuri, Buddha reuşeşte să facă patru incursiuni în afara palatului, întâlnind un bătrân foarte slăbit, un bolnav, un mort şi un călugăr. Primii trei îi revelează efemeritatea existenţei materiale, datorită bătrâneţii, a bolii şi respectiv a morţii, iar călugărul îi dezvăluie calea de a învinge aceste suferinţe umane, şi anume prin meditaţie. Prin urmare, Buddha hotărăşte să părăsească oraşul şi să-şi abandoneze bunurile, urmând o asceză deosebit de dură în junglele Uruvela. După şase ani însă, constată că acest timp de asceză nu îl ajută, nu îi aduce iluminarea. Este deseori ispitit de moarte (Mara) să renunţe la căutarea adevărului şi să se dedice numai comiterii faptelor bune. Prin meditaţie, Gautama Siddhartha reuşeşte să îşi concentreze toată atenţia asupra eliberării de suferinţă, capătă revelaţia reîncarnărilor sale anterioare şi i se dezvăluie legea condiţionismului universal.

În cele din urmă capătă „deşteptarea” (bodhi - o traducere populară în Apus este „iluminare”), la vârsta de 35 de ani, devenind cunoscut ca „Buddha” („cel iluminat”) sau „Gautama Buddha”. Încurajat de zeul Brahma, Buddha petrece 45 de ani învăţându-i pe oameni despre dharma şi întemeiază budismul. La Sarnath, Buddha îşi face pentru prima oară cunoscută învăţătura şi tot aici apar primii călugări ai comunităţii budiste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha îşi răspândeşte religia, numărul adepţilor săi creşte considerabil, cei mai importanţi dintre aceştia fiind Ananda (discipolul preferat a lui Buddha), Sariputra şi Maudgalyayna (doi prieteni din tinereţe). Întorcându-se în comunitatea sa natală, Buddha îl converteşte pe tatăl sau la budism dar şi pe Rahula, fiul său. Gautama Buddha a murit când avea în jur de 80 de ani, în Kushinagar (India), în urma unui drum istovitor alături de Ananda şi a unei boli de dizenterie. Conform legendei, Buddha a încercat să îl consoleze pe discipolul său îndurerat spunându-i înainte de a muri: „Destul Ananda, încetează să te chinui şi să jeluieşti...Cum poţi crede că ceea ce se naşte nu moare? Acest lucru este cu neputinţă.”

Budismul s-a extins pe întreg teritoriul subcontinentului indian şi în ţări învecinate (precum Sri Lanka), de-a lungul primelor cinci secole de la moartea lui Buddha. În cele două milenii care au urmat, a pătruns şi în Asia şi în toate celelalte continente.

Diviziuni

După Paul Poupard, în binecunoscuta carte Religiile, el afirmă: „Învăţăturile şi organizarea monahală instituite de Buddha pot fi numite prin termenul budism pre-sectar, cu toate că diviziunile actuale ale budismului au fost prea mult influenţate pentru a garanta o includere sub acest nume şi a delimita caracterul acestei forme originare”. Cea mai folosită clasificare a budismului de astăzi de către savanţi, printre care se numără şi cel mai sus amintit, împarte adepţii în trei zone geografice sau culturale: Theravada, budismul est-asiatic şi budismul tibetan. O altă clasificare foarte utilizată cuprinde două diviziuni, Theravada şi Mahayana, ultima cuprinzând cele două forme de budism de mai sus. Există însă şi alte modalităţi de împărţire, utilizate atât de savanţi cât şi de credincioşii budişti.

Terminologia utilizată pentru desemnarea grupurilor religioase este de asemenea diversă (menţionăm faptul că lucrarea de referinţă pentru care dezvoltăm aici aceste diviziuni este cea amintită mai sus de Paul Poupard).

Budismul est-asiatic: numeşte budismul răspândit în Coreea, Japonia, Singapore şi o mare parte din China şi Vietnam.

Budismul estic este un nume alternativ pentru budismul est-asiatic sau se referă uneori la toate formele tradiţionale de budism, în contrast cu budismul vestic răspândit în Europa şi America.

Budismul ezoteric, Budismul nordic, Budismul sud-estic: denumeşte Theravada.

Budismul sudic: denumeşte Theravada, Budismul tantric: este un alt nume pentru Vajrayana şi Tantrayana.

Budismul tibetan: budismul întâlnit în Tibet.

Hinayana: un termen din Mahayana pentru a desemna Theravada; uneori se utilizează pentru şcolile budiste timpurii. Hinayana se traduce prin „micul vehicul” în timp ce Mahayana prin „marele vehicul”. Unele şcoli Mahayana din Japonia, Coreea, China şi Tibet nu consideră termenul peiorativ sau denigrator.

Lamaismul: un termen învechit, considerat derogatoriu, folosit pentru budismul tibetan.

Mahayana: o mişcare religioasă ce s-a desprins din sânul şcolilor budiste timpurii şi care s-a scindat mai apoi în budismul est-asiatic şi cel tibetan. Uneori budismul Mahayana desemnează numai ramura sa est-asiatică.

Mantrayana: sinonim pentru Vajrayana. Şcoala Tendai din Japonia a fost influenţată de Mantrayana, conform tradiţiei.

Sravakayana: un termen alternativ pentru primele şcoli budiste.

Şcolile budiste timpurii: sunt şcolile în cadrul cărora budismul a fost divizat în primele secole. Dintre aceste şcoli, doar una a supravieţuit, Theravada.

Tantrayana: considerată de obicei o altă denumire a budismului Vajrayana.

Theravada: budismul tradiţional răspândit în Sri Lanka, Birmania, Thailanda, Laos, Cambodgia, o parte din Vietnam, China, India, Bangladesh şi Malaezia. Este singura şcoală budistă timpurie care a rezistat de-a lungul istoriei. Uneori termenul este utilizat pentru a desemna toate şcolile budiste timpurii.

Vajrayana: o formă religioasă care s-a desprins din budismul Mahayana. Este de obicei asociat cu budismul tibetan, deşi nu există o definiţie precisă a acestei diviziuni.

Apariția Vajrayanei

Învățăturile ezoterice ale Vajrayanei au apărut mult mai târziu (mai exact, prin sec. al VII-lea d.Hr.) decât celelalte învățături budiste, deși se spune, în tradiția tibetană, că și ele provin de la Gautama Buddha. Budismul tantric, cum mai este numită Vajrayana, împarte multe similitudini cu tantrismul hindus, dar a preluat și o mare parte a filosofiei mahayaniste. Chiar Mahayana prezenta din secolul al IV-lea unele tendințe tantrice manifestate prin formule magice și ritualuri populare.

Practicile, scrierile și teoriile Vajrayanei s-au transmis în China, Tibet, Nepal, Maldive, Indochina și Asia de Sud-Est.

 În India, Vajrayana a reușit să obțină stabilitate în Bihar și Bengal. Un centru important îl constituia Universitatea Nālandā care inițial doar a urmărit și nu a produs mișcările tantrice, pentru ca apoi să devină un promotor al acestui tip de budism până în secolul al XI-lea.

Începând cu secolul al XIII-lea, tantrismul budist din India a suferit o regresiune, la fel ca întreg budismul indian. Sub presiunea armatelor islamice, Vajrayana din India a fost absorbită de tantrismul hindus, iar spațiul ei de dezvoltare s-a mutat în Tibet, unde s-a conservat până astăzi. Cu toate acestea tantrismul budist indian diferă de cel tibetan în anumite privințe.

Școala Yogachara (sau Vijnanavada) a fost fondată, conform tradiției, de frații Asanga și Vasubandhu (secolele IV/V) și de Sthiramati (secolul al VI-lea), care au sistematizat doctrinele găsite în Lankavatara-sutra și Mahayana-shraddhotpada-shastra („atribuite” lui Ashvaghosha dar probabil scrise în Asia Centrală sau în China). Mai târziu, budismul Mahayana și Vajrayana includ doctrine care urmau să fie influențate de învățătura Yogachara.

Caracteristicile speciale ale Yogachara sunt accentul pe meditație și o analiză psihologică pe larg, care contrastează cu celălalt mare sistem Mahayana, Madhyamika, unde accentul este pus pe analiza logică și dialectică. Doctrina sa centrală este însă că numai conștiința (vijnanamatra; de aici și numele Vijnanavada) este reală și că lucrurile externe nu există. Gândul sau mintea este realitatea supremă și nimic nu există în afara minții, potrivit acestei școli.

Opinia comună că lucrurile externe există se datorează unei erori care poate fi înlăturată printr-un proces meditativ sau yoghin care aduce o concentrare și liniște interioară și o retragere completă sau „repulsie” din exterioritățile fictive.

Alaya-vijnana („conștiința depozitului”) este postulată ca receptacolul amprentei gândurilor și faptelor, vasana (literalmente, „locuință”) a diferitelor semințe karmice (bijas). „Semințele” se dezvoltă în atingere, activitate mentală, sentiment, percepție și voință, corespunzătoare celor cinci skandha („agregate”; părți ale unei personalități individuale). Aceasta este urmată mai întâi de apariția ideii (manas), care declanșează sinele sau mintea din lume, și apoi realizarea faptului că obiectele există doar prin percepțiile de sens și gândirea subiectului. Conștiința trebuie curățată de dualitatea sa subiect-obiect și readusă la starea sa pură. Această stare pură este echivalentă cu „atitudinea” absolută (tathata), cu Buddhahood, cu nediferențiatul.

(Britannica)

 

Ovidiu Cristian Nedu este doctor în filosofie, scriitor și interpret de limba hindi.

PUBLICAȚII:

2001 - volumul Upanisad, Ed. Herald, București.

2002 - volumul Advaita Vedanta. Doctrina si tratatele clasice, Ed. Herald, Bucureşti; conţine studiu asupra doctrinei şi traducerea din limba sanskrită a şase texte ale şcolii Advaita Vedanta, traducere însoţită de studii introductive şi aparat critic.

2006 - reeditarea a volumului Upanisad, într-o versiune lărgită (au fost adăugate două texte) şi revizuită, Ed. Herald, Bucureşti.

Ediția include dosar terminologic, index de nume proprii și bibliografie selectivă. Cuvântul înainte este semnat de Remus Rus.

10 alte produse din aceeași categorie