Dicţionar de mitologie (Demoni, duhuri, spirite) - Antoaneta Olteanu

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adaugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

 Această lucrare migăloasă adună o bază solidă pentru studiile comparatistice ulterioare din domeniul demonologiei. Parcurgând paginile acestui volum, cititorul nu mai poate face afirmaţii hazardate cu privire la originea autohtonă a anumitor personaje; în acelaşi timp, cunoscând manifestările asemănătoare din vecinătate, le poate încadra mai bine într-un studiu comparatist.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Cuvânt înainte

Îngerii sunt modelul diurn al unei lumi care a optat

pentru crepuscul. După izgonirea din Rai,

trăim într-o perpetuă înserare.

Andrei Pleşu, Despre îngeri

Ideea acestui dicţionar a apărut răsfoind fişele adunate de-a lungul anilor, ca material pregătitor pentru teza de doctorat1. Deşi cercetarea era limitată la două areale mitologice mari, în timpul lecturilor n-au putut să nu fie reţinute informaţii despre alte reprezentări malefice, frapant de asemănătoare, în pofida coordonatelor temporale şi spaţiale diferite. În fapt, lucrurile sunt foarte simple, putem vorbi, şi de această dată, de similitudini generate de mecanismul comun al gândirii umane, eventual chiar de stimuli comuni sau asemănători. Întrucât informaţiile erau excerptate din surse destul de greu accesibile, am crezut că ar fi bine să fie adunate şi sistematizate într-un dicţionar sui-generis, care să constituie o bază solidă pentru studiile comparatistice ulterioare din domeniul demonologiei. Parcurgând, fie şi nesistematic, paginile acestui volum, cititorul, specialist sau nu, nu mai poate face afirmaţii hazardate cu privire la originea autohtonă a cutărui sau cutărui personaj; în acelaşi timp, cunoscând manifestările asemănătoare din vecinătate, le poate încadra mai bine într-un studiu comparatist.

De ce un dicţionar demonic? Răspunsul ne este dat de direcţionarea materialului acumulat, mai mult sau mai puţin întâmplător. Materialele mitologice abundă de descrieri ale personajelor, fabuloase sau nu, ale unor basme, legende sau povestiri foarte cunoscute şi foarte răspândite. Dacă s-ar putea face o statistică, sunt convinsă că, în gândirea mitologică universală, predominante sunt forţele răului, indiferent care este chipul lor sau forma de manifestare. Este firesc, deoarece ele personifică toate lucrurile de care se teme omul, personifică necunoscutul aflat atât în imediata noastră apropiere, cât şi la distanţe mai mari. Dimensiunile universului înconjurător sunt mult prea mari pentru capacitatea de reprezentare a omului şi, am putea spune, proporţional cu aceste dimensiuni se materializează şi necunoscutul malefic care îl populează. 

Clasificarea propusă de noi, pe care o prezentăm în continuare, doreşte să rezolve cât mai multe dintre problemele apărute anterior, deşi, la rându-i, poate fi perfectibilă. Asta şi pentru că natura personajelor este labilă, fiind frecvente contopirile între diverse tipuri de personaje, care duc la apariţia unor duhuri hibride sau la amestecul funcţiilor, atribuţiilor, altădată caracteristice, distinctive. Metoda de lucru aleasă de noi este gruparea personajelor după funcţiile specifice, dominante. Aceste dominante sunt date de funcţii, şi nu de nume, care sunt mult mai labile şi care nu reflectă întotdeauna esenţa personajului. Modelul propus de noi este, în fapt, o sinteză a mai multor orientări în domeniu, pe care materialul efectiv utilizat ne-a făcut s-o aplicăm. El poate fi folosit pentru întregul sistem de credinţe mitologice, relevându-se astfel cu uşurinţă dominante sau tipuri slab reprezentate într-un sistem de credinţe sau altul.

I. Astfel, după geneză, avem:

1) Demonologizarea unor oameni vii: Vâlve, Solomonari, Mara (personificarea coşmarului),

Vrăjitoare, Vârcolaci ş.a.

Datorită poziţiei diferite pe care o avea omul în univers, care implica o anumită superioritate faţă de realitatea demonică, acest tip de demonism este considerat cel mai puternic şi mai periculos (cu excepţia oamenilor demonici cu funcţie protectoare, de tipul Vâlvelor). Fie că este vorba de o manifestare conştientă, voluntară sau nu, de nişte trăsături înnăscute sau dobândite, oameniidemoni sunt fiinţe redutabile care nu pot fi învinse decât de nişte oameni pe măsură. Însemnul demonic al acestor fiinţe umane este sufletul dublu sau sufletul mobil, cel care pune în practică toate actele demonice.

2) Demonologizarea morţilor: Strigoi, Moroi, Stafii (criteriul se aplică şi duhurilor apei, ale pădurii, ale casei ş.a., apărute ca urmare unei morţi violente, dar în acest caz el nu este semnificativ, dominant).

Din această categorie fac parte atât morţii agresaţi, posedaţi, din timpul vieţii sau după moarte de forţe demonice (draci, strigoi, vampiri ş.a.), cât şi cei care au fost ucişi sau s-au sinucis, mai ales în anumite spaţii. Cei din a doua categorie se apropie de tipul patronilor, care nu pot părăsi locul uciderii până nu-l pedepsesc pe criminal sau până nu fac la rândul lor o victimă, care i-ar putea elibera.

3) Diavolul, Dracul. Fie că este vorba de reprezentarea centrală a mitologiei creştine, fie că este vorba de dracii păgâni, avem de-a face cu cel mai complex tip de personaje mitologice malefice, personificare a răului prin excelenţă, care reuneşte numeroase funcţii distincte, ipostaziate distinct în structura altor personaje. Întrucât mentalităţii primitivului nu îi este specifică abstractizarea, ci înstăpânirea naturii în plan concret, punctual, este de presupus că, din însumarea funcţiilor distincte ale unor patroni locali ai copacilor, pădurilor, apelor ş.a., sub influenţa marilor religii, a apărut portretul şi rolul adversarului, al răului personificat.

IV. După funcţii generice, avem:

1) Duhuri ale destinului: Ursitoare, Piaza-Bună, Piaza-Rea, Ceasul-Bun, Ceasul-Rău ş.a. Cu o natură mai degrabă angelică decât demonică, personificarea destinului cuprinde pe de o parte demoni ce îşi fac apariţia la naşterea omului, pentru a-i ursi destinul şi a-l înscrie în Cartea Vieţii, sau, de cealaltă parte, apariţii spontane, intensificări ale momentelor faste sau nefaste din viaţa lui. Latura demonică a spiritelor din prima categorie se defineşte din perspectiva aceleiaşi ambivalenţe: viaţa ursită cuprinde numeroase episoade tragice, uneori firul vieţii este tăiat cu brutalitate, astfel că pe prim plan nu apare ideea unei posibile protecţii, cât a unui destin nefast, crud, primit de om. În credinţele populare nici originea divină a acestor duhuri nu este o certitudine, ele fiind adesea resimţite ca fiinţe intermediare inferioare.

2) Duhuri ale bolilor: Ciuma, Holera, Frigurile ş.a.

Spirite specializate, patroni ai bolilor cu acelaşi nume, constituie o familie redutabilă, a căror prezenţă se face simţită mai ales în descântece, dar şi în numeroase legende mitologice, mai ales în cazul descrierii epidemiilor...

Eretík – ‘ e retic’ , în mitologia rusă, duh ce reprezintă umbra vrăjitorilor morţi. (alte nume: Erestun) 

Marama – în mitologia polineziană (oceanică), zeu al lunii. 

Vâlva Băii – în mitologia română, duh al minei reprezentat ca o umbră, un animal sau ca om în haine de miner, ţinând în mână un lămpaş. Le arată oamenilor unde sunt filoanele de aur. Dacă este supărată, îi poate omorî pe necuviincioşi. Ca în cazul altor personaje, ambivalenţa duhului este marcată cromatic: cea în alb este fastă, cea în negru aduce ghinion.

Antoaneta Olteanu este profesor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Departamentul de Filologie rusă și slavă, autor a numeroase cărți din domeniul culturii și civilizației ruse (Miturile Rusiei clasice, Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea), al etnologiei comparate (Ipostazele maleficului în medicina magică, Metamorfozele sacrului, Școala de Solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat, Calendarele poporului român, Reprezentări ale spațiului în credințele românești, Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite; Zile și demoni. Calendar și mitologie populară rusă etc.). A realizat, de asemenea, numeroase traduceri din limba rusă.

Antoaneta Olteanu este membru al Asociației Profesorilor de Limba și Literatura Rusă din România din 1991 (în perioada 1995-1997 a fost secretar-general al acesteia), membru al Asociației Slaviștilor din România (membru din 2004, vicepreședinte din 2006, iar din 2016 - președinte al asociației), membru-reprezentant al României în Comitetul Internațional al Slaviștilor, din 2009, precum și membru al altor organizații profesionale: membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala de Traduceri Literare, din 2009, iar, peste trei ani, membru în Consiliul de coordonare a Filialei de traduceri literare a USR; membru al ASER (Asociația de Științe Etnologice din România), al SEEFA (Slavic and East European Folklore Association), ISFNR (International Society for Folk Narrative Research), membru al EASA (European Association of Social Anthropologists) din 2008.

Etnologia este unul dintre domeniile de referință, în care au fost aduse contribuții importante la studierea mitologiei populare. Teza de dioctorat, Personaje malefice în mitologia romanică și slavă, de factură comparatistă, a fost publicată sub numele Mitologie comparată la Editura Universității din București în anul 1998. Aici sînt cuprinse conceptele fundamentale pe care le va adapta la realitățile românești și slave din domeniul etnologiei - spațiu sacru, timp sacru, sistemul opozițiilor binare, de influență eliadescă, dar și sistematizarea personajelor demonice, a principiilor magiei ș.a.m.d. Ca exemplificare a teoriilor din acest volum au apărut, în același an, volumele Ipostaze ale maleficului în medicina magică (Editura Paideia, București, 1998), consacrat fenomenului descîntatului, prezentat ca text și ritual, apoi Metamorfozele sacrului. Dicționar de mitologie populară (Editura Paideia, București, 1998), care descompune universul magic țărănesc în ființe, obiecte, plante, spații și acțiuni magice. descrise ca aflîndu-se într-un complex mai amplu de reprezentări religios-filosofice ale țăranului român. Un alt dicționar de mitologie, Dicționar de mitologie. Demoni, duhuri, spirite (Ed. Paideia, București, 2004) cuprinde personaje demonice din diferite mitologii, dar care păstrează totuși, în pofida distanței dintre arealele culturale, numeroase trăsături comune.

Un alt studiu important, cu o largă răspîndire, cunoscînd mai multe tiraje, este Școala de solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat (Editura Paideia, București, 1998). Cele două perspective de cercetare, comparatistă, teoretic, respectiv practic, se regăsesc aici. Universul magiei și vrăjitoriei populare este descris aproape exhaustiv, cititorul și specialistul putînd avea o imagine aproape completă a actelor magice practicate în trecut sau chiar în prezent. Perspectiva diacronică și cea amplu comparatistă nu fac decît să confirme universalitatea modului de gîndire arhaic al țăranului român.

Elementele magice pe care le presupune timpul sacru au fost sistematizate în mai multe lucrări (Calendarele poporului român, Editura Paideia, Bucureșți, 2001, Zile și demoni. Calendar și mitologie bulgară, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008, Zile și demoni. Calendar și mitologie populară bulgară, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008). De o mare popularitate s-a bucurat Calendarele poporului român, care a primit numeroase aprecieri de la specialiști, dar și premii, fiind un instrument de lucru extrem de util. Această mare sinteză, dezvoltată masiv în 2009, cuprinde materiale de arhivă, credințe populare din toate regiunile locuite de români, culegeri de folclor ale clasicilor etnologiei române, calendar bisericesc fix și mobil, precum credințe variate despre unități mai mici ale timpului (zile, ceasuri etc.).

Pentru a încheia abordarea mitică a universului țărănesc. Antoaneta Olteanu a realizat și volumul Reprezentări ale spațiului în credințele românești (Editura Paideia, București, 2009). Lucrarea are trei planuri majore - universul cel mai apropiat, casa, credințe despre lumea acesata și spațiile sacre ale ei, credințe despre lumea cealaltă, cu o topografie detaliată.

Cărțile consacrate civilizației ruse reprezintă celălalt mare domeniu de cercetare. Destinate a fi, în primul rînd, materiale de studiu pentru studenți, sînt adresate în egală măsură și cititorilor iubitori de cultură. Perspectiva aleasă e una mixtă - studiile sînt bogat documentate din punct de vedere istoric, dar, în aceeași măsură, reunesc și fondul literar, extrem de bogat, al fiecărei perioade. Pînă în acest moment au fost acoperite două perioade mari - perioada vede și începutul perioadei moderne (Civilizația rusă. Perioada veche și modernă, Editura Paideia, București, 1998; Miturile Rusiei clasice, Editura Paideia, București, 2014) - și perioada imperială, Rusia secolului al XIX-lea (Rusia imperială. O istorie culturală a secolului al XIX-lea, Ed. All, București, 2011. Este în curs de pregătite și o civilizație a lumii sovietice, mai bine zis, viața de zi cu zi din Rusia sovietică.

Edițiile speciale sunt în fapt creații editoriale, cărți obiect, făcute în tiraj limitat (specificat pe un timbru aplicat pe forzațul cărții). În nomenclatorul Paideia ele fac parte din clasa midi care se caracterizează prin folosirea îmbinată a unor materiale suport rare și deosebite (hârtia manuală, hârtia ivoir, piele, pânză, calc), cu o legătorie manuală remarcabilă prin originalitate și distincție. O notă aparte o conferă ilustrația, elementul decorativ, galeriile de imagini, aplicate prin tehnici diverse care produc surpriză și emoție îndelungată cititorului. Conțin întotdeauna și o ilustrație detașabilă pe suport valoros (hârtie ivoir, manuală) drept cadou.

Deși extrem de elaborate, aceste cărți sunt accesibile oamenilor cultivați atenți la marile opere ale lumii, la istorie, la diversitatea creației umane.

Ediții speciale Magna (cărți de referință):

Edițiile speciale Magna sunt cărți de format mare (20/28), cu textul paginat în larg, aerisit, elegant, sunt cărți care stau bine pe masa de lucru și pot fi consultate comod și profesionist. În acest format apar, de regulă, capodopere ale culturii române și europene, lucrări de referință deosebit de valoroase. Prin concept ele îmbină plăcerea lecturii cu studiul aprofundat.

Legătoria se distinge prin supracoperta parțială grea, aplicată excentric la piciorul cărții. Această inovație face ca lucrarea să fie suplă la deschidere și, în același timp, să stea bine închisă chiar după o îndelungată răsfoire.

Magna este o carte foarte elaborată care oferă mult, foarte mult, pentru un cost modic.