Mareşalul Antonescu la Odessa - Jipa Rotaru, Vladimir Zodian, Octavian Burcin, Leonida Moise

Jipa Rotaru, Vladimir Zodian, Octavian Burcin, Leonida Moise

Mareşalul Antonescu la Odessa.Grandoarea și amărăciunea unei victorii este radiografia tulburătoare a unui timp istoric marcat de eroism și suferință.

Mai multe detalii

2363P

Nou

39,00 lei cu TVA

În vara anului 1941, Armata Română a început lupta împotriva URSS, alături de Germania nazistă. Obiectivul inițial al Armatei Române era eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. După eliberarea teritoriilor românești, șeful Guvernului român, mareşalul Ion Antonescu a decis să continue războiul.

Una dintre țintele asumate de Armata Română era ocuparea portului Odessa. Asediul Odessei a început în vara lui 1941.

„23 octombrie” este una dintre cele mai controversate zile din istoria Armatei Române. Zeci de mii de oameni au pierit atunci, la Odessa. Lucrarea reprezintă o contribuţie aparte la cunoaşterea şi înţelegerea implicării Armatei Române pe Frontul de Est în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Prezența armatei române în campania anului 1941, a provocat controverse în istoriografia postdecembristă. De aceea este benefic să prezentăm cititorului argumentația mareșalului Antonescu, care este cuprinsă în acest volum, cu titlul generic: Mareşalul Antonescu la Odessa.Grandoarea și amărăciunea unei victorii.

AutorJipa Rotaru, Vladimir Zodian, Octavian Burcin, Leonida Moise
Anul publicării2020
Format95 x 205 mm
Nr. pagini336
ColecțiaCărţilor de referinţă - Seria Istorii
eBook2187-maresalul-antonescu-la-odessa-jipa-rotaru-vladimir-zodian-octavian-burcin-leonida-moise-9786067483727.html
ID Hard Cover2187-maresalul-antonescu-la-odessa-jipa-rotaru-vladimir-zodian-octavian-burcin-leonida-moise-9786067483727.html
GenStiinte umaniste
SubgenIstorie
LimbaRomana
Tip formatFizic
Perioada istoricaEpoca moderna
Subiect principalIstorie politica
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieIstorie
ISBN978-606-748-372-7
Nota 
2021-02-07
Mareșanul Antonescu

Un moment controversat! Un subiect încă delicat, care stârnește polemici! Cartea merită citită!

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Mareşalul Antonescu la Odessa - Jipa Rotaru, Vladimir Zodian, Octavian Burcin, Leonida Moise

    Mareşalul Antonescu la Odessa - Jipa Rotaru, Vladimir Zodian, Octavian Burcin, Leonida Moise

    Mareşalul Antonescu la Odessa.Grandoarea și amărăciunea unei victorii este radiografia tulburătoare a unui timp istoric marcat de eroism și suferință.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic romania

    În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

    Pornind de la o bază bibliografică atent selectată de către autori, acest volum relevă cititorilor natura și fizionomia agresivă a comunismului românesc.

    Lucrarea cuprinde argumentația mareșalului Antonescu, cel care a fost autoritatea politică și militară în stat la acea vreme, privind campania din anul 1941, de la Odessa.

    Masacrul de la Odessa a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, cu titlul de „pedepsire” (represalii asupra populației civile) în urma aruncării în aer a Comandamentului militar român din Odessa de către partizani sau militari sovietici din armata regulată, explozie în care au fost omorâți 16 ofițeri români, inclusiv comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri germani de marină. Militarii români nu au reușit să-i prindă pe autorii atentatului și atacat  populația civilă locală. Au fost uciși 5 000 de localnici civili, majoritatea evrei.

     

    În urma raportului primit, mareșalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”. În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alți 19 000 evrei civili, femei, bătrâni și copii, familii întregi din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii. Alți aproximativ 45 000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovka, unde au fost asasinați aproximativ două luni mai târziu.

    Marea ofensivă a armatei române, cu sprijin și indicații tactice germane, pentru cucerirea Odessei, a fost declanșată la 3 august 1941, când al 4-lea Corp de armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, flancat de al 5-lea Corp, format din Divizia a 15-a de Infanterie, Brigada 1-a de cavalerie și Divizia 1-a blindată, care l-a traversat între Tighina și Dubăsari, conform planurilor de luptă elaborate de mareșalul Antonescu personal - ordinul operativ nr. 31 al Marelui Stat Major emis la 8 august 1941, care cerea Armatei a 4-a să cucerească Odessa „din mers”. Realitatea de pe front nu a corespuns, însă, cu planurile optimiste, ofensiva a fost oprită, orașul dovedindu-se mai greu de cucerit decât se presupusese.

     

    În ziua de 3 septembrie, generalul Ciupercă (din grupul de generali care considerau că armata română nu ar fi trebuit să treacă Nistrul și să invadeze teritorii aflate în afara graniței internaționale a României) trimitea un memoriu lui Antonescu în care raporta despre condițiile precare ale diviziilor din prima linie, extenuate după o lună de ofensivă permanentă, despre moralul scăzut al soldaților din cauza luptelor pe pământ străin și despre planurile de atac inadecvate condițiilor de pe teren Ciupercă mai raporta că aproape toate diviziile din primul eșalon se găsesc la limita posibilităților lor ofensive și propunea un plan de luptă alternativ. Antonescu și șeful marelui stat major, generalul Alexandru Ioanițiu, au respins memoriul. În cele două asalturi asupra Odesei făcute conform planurilor lui Antonescu, Armata 4 a suferit pierderi mari, de 58 855 de militari, din care 11 046 morți, 42 331 răniți și 5 478 dispăruți.

     

    La 9 septembrie, generalul Ciupercă (împreună cu șeful statului său major, generalul de brigadă Nicolae Pălăngeanu) a fost înlocuit cu generalul Iacobici, ministrul de război din acel moment, care a primit directive clare să execute, fără discuții, ordinele primite. După Antonescu, motivul acestei situații deplorabile a fost „lipsa spiritului ofensiv și încrederea în capacitatea de luptă a armatei române”. Succesele lui Iacobici au fost și ele minime, mai ales după ce artileria a încetat lupta din lipsă de muniții; așa că, la 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a generalului Ioanițiu, el a fost rechemat la București și numit șef al Marelui Stat Major al armatei. Ulterior, față cu împotmolirea ofensivei române, planul respins al generalului Ciupercă a fost adoptat și a dus la cucerirea Odessei.

     

    La 16 octombrie 1941, ora 10.30, patrule avansate ale Diviziei a 7-a de infanterie au intrat în Odessa, iar la ora 16.00 detașamentul Eftimiu a ocupat portul, marcând cucerirea orașului. Simultan, au intrat în oraș și trupe germane.

     

    Românii au vrut să-i schimbe numele orașului în „Antonescu”, iar guvernul sovietic a acordat Odessei titlul de „Oraș erou” decernat doar altor trei orașe: Leningrad, Moscova și Stalingrad.

     

    Armata a 4-a, în efectivele căreia au luptat, între 8 august și 16 octombrie, 340 223 de combatanți, a suferit o pierdere de 92 545 de soldați (17 729 morți, 63 345 răniți și 11 471 dați dispăruți). Sovieticii au raportat 41 268 de pierderi: 16 578 morți și dispăruți și 24 690 răniți. Ei au mai evacuat din oraș circa 350 000 soldați și civili.

     

    După cucerirea Odessei, Antonescu a ordonat retragerea Armatei a 4-a pentru refacere (în realitate, această armată decimată nu a mai fost refăcută și, în scurt timp după participarea la „Parada Victoriei” de la București, contigentele au fost lăsate la vatră), lăsând în loc unități secundare. Garnizoana orașului a fost preluată de Corpul 2 de armată, sub comanda generalului Nicolae Macici.

     

     

     

    Ion Antonescu (n. 2/14 iunie 1882, Pitești, România – d. 1 iunie 1946, Jilava, Ilfov, România) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, (general), șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României cu titlul de „Conducător al Statului”.

     

    La propunerea lui Horia Sima, șeful Mișcării Legionare a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri de către Carol al II-lea. În contextul pierderilor teritoriale din 1940, Ion Antonescu l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea foarte tânărului principe moștenitor Mihai (sub a cărui domnie nominală a guvernat cu puteri dictatoriale). Partidele democrate au refuzat să colaboreze cu Statul Național-Legionar, desființat ca urmare a Rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941. După acea dată, Antonescu a girat singur exercitarea puterii de stat, făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în România și în teritoriile controlate de statul român.

     

    Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă profund falimentară s-a dovedit, inițial, câștigătoare, România reușind să dobândească pentru scurt timp teritoriile cedate Uniunii Sovietice și Transnistria.

     

    Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad și teritoriile estice ocupate de Armata Roșie, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, fiind arestat și predat spre pază comuniștilor, apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.

    Masacrul din noiembrie 1941

    În calitate de reprezentant al guvernului, Alexianu a ordonat și a supravegheat masacrul din noiembrie 1941. După J. Rotaru și colaboratorii, în primele trei luni de la intrarea în război, trupele române au masacrat 19 000 de evrei, iar 20 000 au fost uciși după cucerirea Odesei.

     

    Comandamentul armatei germane și-a oferit serviciile, propunând trimiterea la fața locului a unui batalion SS, ca să ajute la dezactivarea minelor și curățarea Odesei de evrei și bolșevici. Autoritățile române au decis, totuși, să acționeze singure. Evreii localnici au fost scoși din case și executați, fără să fie judecați, prin spânzurare de balcoanele și felinarele de pe străzile principale. „După explozie, lungi șiruri de evrei au fost spânzurați pe stâlpii de electricitate ai troleibuzelor. Circa 10 000 evrei arestați au fost băgați în pușcărie și executați imediat.”.

     

    La 23 octombrie 1941, generalul Iacobici a trimis Cabinetului Militar un raport asupra situației, care detalia acțiunile represive efectuate: „acțiunea de represiune s’a executat în interiorul orașului, prin împușcare și spânzurare, și afișarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai îndrăzni și încerca astfel de terorism”.

     

    Alexianu a organizat ghetouri și lagăre de internare a evreilor în Transnistria (Bogdanovca, Vapniarka, Berezovca etc.) și a ordonat efectuarea de munci obligatorii, prin Ordonanța nr. 26/1941 privind instituirea muncii obligatorii pentru toți locuitorii Odesei între 16-60 de ani, sub sancțiunea internării lor în lagăr. Prin Ordonanța nr. 35 din 2 ianuarie 1942 a dispus deportarea tuturor evreilor din Odesa în regiunea Berezovca, unde au fost asasinați. Evreii care au supraviețuit în Odessa au fost internați în satul Slobodca, desemnat de Armata a 4-a drept ghetou.

     

    „Condițiile de trai din ghetou erau extrem de grele: Era lipsă de case. Lumea se înghesuia pe străzi. Bolnavii gemeau și se prăbușeau în zăpadă. Românii îi călcau pe cei căzuți sub copitele cailor. Plângeau copiii care înghețau. Se auzeau strigăte de groază și se cerea îndurare. Spre seara acestei prime zile, trupuri de oameni degerați zăceau pe străzi.(...) Peste tot erau jandarmi și polițiști români.”

     

    Alexianu a vizitat ghetoul între 3 și 5 noiembrie 1941. Îngrijorat de posibilitatea izbucnirii unor epidemii, care puteau afecta întreaga populație, a adresat, la 11 decembrie 1941, un raport mareșalului Antonescu cu privire la situația din Transnistria și Odessa, în care propunea rezolvarea radicală a problemei evreiești prin deportarea totală a evreilor din Transnistria și Odessa.”

    Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului ateșat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

    10 alte produse din aceeași categorie

    Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: