Ion Gheorghe Duca şi tragedia liberală - Alexandru Cristian, Eugen Stănescu

Ion Gheorghe Duca, omul care a trăit din plin istoria țării din cele trei decenii ale acestui început de secol, și nu de puține ori implicându-se direct, a știut să vadă poate ca nimeni altul, cu ochii cugetătorului care frământă idei și pătrunde în adâncul sufletului, legătura între om și fapta sa, la care-l cheamă împrejurările și vremurile, consemnând, cu modestia ce-l caracteriza, acele inegalabile portrete și amintiri, din lectura cărora autorul te face să înțelegi faptul că nu are alt merit în întreaga sa Lucrare, decât acela de a fi „un mare colaborator al unor oameni epocali”. De altfel, în relatările sale din ultimii ani, nu face altceva decât să memoreze trecutul, desprinzându-se prin contemplație de orice violență activă. Numai astfel se poate explica tulburătoarea adâncime a venerației față de personalitățile prezente în opera sa și, totodată, se poate desprinde și imaginea sa ca om incapabil de orice violență și deformare a eului cognitiv, de aici rezultând meritul deosebit al scrierilor rămase de la I. Gh. Duca – politician și cărturar de elită, autorul portretelor a zugrăvit în opera sa icoane și amintiri, frumoase și impresionante, cu tot omenescul lor, pe care le redă cu o admirabilă iubire de adevăr.