Familii de boieri mari şi mici din Moldova - Octav George Lecca

Categoria: emblematic romania

În categoria emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întrutotul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor. Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărei grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca fiind emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adaugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Cartea reprezintă un suport informațional valoros cu privire la trecutul Moldovei, reușind să adune, în paginilie sale, aspecte importante despre viața boierească și modul de organizare al principatelor.

Alcătuită după următoarele trei criterii: cronologic, regional și etnic, lucrarea conține inventarul familiilor boierești din Moldova și reprezintă un suport de date util atât pentru reprezentanții cercurilor academice, cât și pentru publicul larg, interesat să-și consolideze  informațiile privind istoria neamului.

Spațiul moldovenesc – anume suprafața vechiului Principat al Moldovei, a fost de-a lungul timpului în mai multe moduri divizat din punct de vedere administrativ:

-în cadrul Principatului Moldovei, în: Țara de Sus, Țara de Jos și Basarabia. Aceasta din urmă a fost până în 1812, limitată la teritoriul denumit de turci Bugeac.

-Pocuția nu a fost niciodată teritoriu moldovenesc, ci doar o posesiune personală a voievozilor moldoveni în regatul Poloniei.

-Transnistria (teritoriu pe atunci integrat atât Podoliei poloneze cât și Edisanului otoman) nu a fost niciodată a Moldovei, dar voievozii moldoveni (începând cu Bogdan al III-lea în 1512 și continuând până la Gheorghe Duca în 1672) au avut posesiuni lângă Soroca (mori de apă, Valea Adâncă) și în jurul Dubăsarilor (satul și vadurile).

-trei teritorii au fost pierdute de Principatul Moldovei înainte de 1812:

-Bugeacul – împărțit în raiale turcești în 1484 și în 1538 (anume Ismail, Chilia, Cetatea Albă în 1484, Reni și Tabacu în 1536, Tighina în 1538);

-Ținutul Hotinului – devenit raia turcească în 1713;

-Bucovina – devenită parte a Imperiului Austriac în 1775.

-în 1812 prin tratatul de la București Principatul Moldovei a fost împărțit în două, partea de la răsărit de Prut formând o nouă gubernie a Imperiului Rus denumită Basarabia. Aceasta a cuprins atât ținuturile principatului dintre Prut și Nistru (Soroca, Orhei, o parte a ținutului Iași, Lăpușna, o parte a ținutului Fălciu și Tigheciu) cât și raialele turcești de la Hotin și din Bugeac.

-în 1856 Imperiul Rus a fost silit să restituie ținuturile Cahul, Bolgrad și Ismail către principatul Moldovei, care unindu-se cu cel al Țării Românești a format România în 1859. În 1878 România și-a dobândit independența, dar a trebuit să-i retrocedeze Rusiei ținuturile Cahul, Bolgrad și Ismail.

-în 1917 gubernia Basarabiei s-a constituit în Republica Democratică Moldovenească, care s-a declarat independentă de Rusia și în 1918 s-a unit cu România, urmată în același an de Bucovina. Astfel, unitatea teritoriului istoric moldovenesc s-a refăcut în cadrul României, care însă a menținut denumirile de Basarabia și Bucovina ca diferite de cea de Moldova – aplicată numai teritoriului Principatului de după 1812, așa cum intrase în componența României în 1859.

STURDZA

De origină veche italiană, această familie se află printre boierii Moldovei, încă de pe la 1400. În Evul Mediu, familia „STURDZA” din Italia (Stroza, Struzza etc.) a luat parte la cruciade în secolul al XII-lea, de când începe a fi cunoscută istoricește. Descendența boierilor Sturzești din familia maghiară a conților „STURZO”, prin voievodul Ion Vlad Turzo, nu este exactă, nefîind deloc dovedită. ...STURDZA aut Sturzelius (comes), pe la începutul secolului al XV-lea, e cancelar și ambasador al curței imperiale Germane la dieta din Varșovia (v. cron. Ulyanitzki). 

Ramura a doua a Sturdzeștilor derivă din Cuparul SANDU STURDZA, care a fost fiul lui Kiriak paharnicul și frate cu Ion și Teodor. Din cei patru băieți ai săi, ALEXANDRU SLUGER și IORDACHE n-au lăsat posteritate, iar ILIE și VASILE, cel mai mare, au avut mai mulți copii. ILIE SLUGER STURDZA, care în anul 1673 e cunoscut cu titlu de paharnic. 

LAMBRINO

Familie de origină greacă, dar care în țară se află de pe la sfârșitul secolului al XVII-lea: PAHARNICUL LAMBRINO, în Moldova sub Cantemir la 1692. Acest principe, după omorârea lui Miron Costin, voi să prindă mai mulți boieri: „iară Lupul feciorul lui Gavriliță, și Constantin cumnatul său, Paharnicul Lambrino, și cumnatul său Ivașco, și Antioh Jora, au scăpat în țara muntenească la Brâncoveanu Vodă, și de-acolo la Udriu...” etc. MANOLACHE LAMBRINO, MARELE BAN, are la 1735 această înaltă boierie în divanul țării, în Valahia, cu care iscălește numeroase documente ale timpului. La 1731, 30 mai, era mare logofăt.

MANU (Moldova-Valahia)

Familie cunoscută și stabilită în România din secolul al XVIII-lea. Originea care se dă familiei e italiană și anume din Sicilia, unde Manii erau seniori de Coddia, Lazzarino, Cogonaro etc. și aveau demnitatea Vicariatului general din Val de Mazzara. Cel care se crede a fi șef al familiei e CONRAD MANNO, „Condottiere dei armi” al regelui Carol I d’Anjou, contra lui Frederic al Siciliei în anul 1267. După unii cronicari italieni, această familie ar descinde din Paolo Manu, care trăia prin secolul al X-lea prin Florența și Brescia. 

Octav-George Lecca (1881-1969) a fost fiul ofițerului de cavalerie George Lecca (1842- 1899) și al Elizei Habudeanu (fiica serdarului Nicolae Habudeanu și a Alexandrei Bărbătescu) și nepotul artistului Constantin Lecca. A fost istoric, scriitor român, doctor în filosofie și drept, ofițer de cavalerie (în primul război mondial), magistrat, om politic conservator (apropiat al lui Alexandru Marghiloman). S-a căsătorit cu baroneasa englezoaică Vera Blackett.