Din cronica filosofiei româneşti - Ion Petrovici

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Opera lui I. Petrovici reprezintă o pagină memorabilă în progresul creației filosofice românești.

Discuția privind existența filosofiei românești a cunoscut trei etape.

Între cele două războaie mondiale, după formarea României Mari, identitatea românească a trecut printr-o criză. Întrucât nu mai era centrată pe scopuri politice imediate (drepturi naționale, independență, unitate națională etc.), a avut de acum un caracter cultural mai pronunțat. Așadar, abordarea temei specificului național în istoriografie, literatură și filosofie a devenit un lucru obișnuit. Prima istorie a filosofiei românești a fost publicată în 1922 de Marin Ștefănescu –  care arată faptul că gândirea filosofică românească a atins nivelul autoreflexivității; cu alte cuvinte, ea a devenit conștientă de ea însăși.

Concluzia generală a discuțiilor interbelice, în care a fost implicat aproape fiecare filosof important, a fost următoarea: filosofia românească există, aceasta având cu un profil distinct printre alte filosofii naționale.

Constantin Noica, care a devenit unul dintre cei mai proeminenți filosofi români, gândea că filosofia românească se caracterizează prin păgânism, cosmicism (adică lipsa undei separări acute a lumii oamenilor de transcendență) și determinism (sau mai curând, „fatalism”).

În timpul perioadei comuniste, după 1965, existența unei filosofii românești specifice a devenit o dogmă incontestabilă. Relatările oficiale, puternic influențate de doctrina național-comunistă, așa-zisa ideologie protocronistă, vorbeau chiar despre „filosofia geto-dacilor”. Ele au afirmat continuitatea viziunii filosofice de la daci, prin folclor, spre autorii contemporani. Inutil de spus că pretențiile de dogmă oficială erau exagerate.

După căderea regimului comunist, în 1989, această discuție a reapărut. Potrivit unor cercetători, există filosofi români, dar nu și filosofie românească. Cu alte cuvinte, noțiunea „filosofie românească” are doar un sens istorico-geografic.

...

CONTRIBUȚII LA FILOSOFIA LUI EMINESCUT

Are Eminescu o concepție filosofică? Întrebarea e cu atât mai legitimă cu cât în opinia curentă a criticilor poetului, lucrul pare controversat. În general se recunoaște în opera lui Eminescu o filosofie pesimistă, care nu consistă numai într-o atitudine sentimentală, ci mai cuprinde și unele dezvoltări ideologice. De asemeni se convine că principalele teme ale pesimismului – ideea că existența e mizerabilă, că același fond de iremediabilă suferința se menține sub toate transformările aparente, și că neființa rămâne preferabilă existenței – sunt împrumutate metafizicii lui Schopenhauer care a avut o influență dovedită asupra genialului nostru poet.

Ion Petrovici (n. 2/14 iunie 1882, Tecuci – d. 17 februarie 1972, București) a fost un filosof român, eseist, memorialist, scriitor, orator și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, fost Ministru al Educației Naționale.

Ion Petrovici se naște la 2/14 iunie 1882, la Tecuci, fiu al lui Dimitrie Petrovici și al Ortansei Petrovici, nepoată de soră a poetului junimist Theodor Șerbănescu.

În anii 1892-1899 face studii medii la Colegiul Sf. Sava din București. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București, având printre profesori pe Titu Maiorescu și pe Nicolae Iorga.

În aceeași toamnă prezintă Teatrului Național din București piesa în versuri O sărutare, care, recomandată de I. L. Caragiale, va fi reprezentată la 21 martie 1900.

Participă în vara anului 1904, ca membru al unei delegații de studenți ai Universității din București, la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, ce a avut loc la Suceava, în acel timp sub administrație austriac. În iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor în Filosofie al unei universități românești cu teza Paralelismul psiho-fizic.

În domeniul filosofiei, Ion Petrovici a avut contribuții originale prin cercetările sale de logică privind teoria noțiunilor și prin concepția sa metafizică, ce așeza la un loc credința și rațiunea.

Ion Petrovici a fost, în perioada interbelică, cel mai cunoscut filosof român în străinătate. Timp de decenii a fost colaboratorul constant al celor mai prestigioase reviste de filosofie din Franța și Germania, fiind invitat, nu de puține ori, să conducă lucrări ale congreselor internaționale.

Lucrarea oferă o bază informațională temeinicăprivind istoria filosofiei românești și a poziției acesteia în contextul culturii europene.