Rastiri catre sine. Incercari de ideologie polifonica - Viorel Cernica

Categoria: emblematic romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.

Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Cultura română are etosul ei propriu, generat de cadrul geografic şi istoric al evoluţiei sale.

„Răstirile...” acestui volum au fost rostite într-o perioadă de câțiva ani (ultimii patru) în ritmul inspirației și expirației, ritm de altminteri firesc nu doar pentru supraviețuirea mea, ci și pentru intenția de a trece răstirile, în vederea comunicării, în forma eseurilor de ideologie polifonică. Odată prinsă această formă, ele au fost publicate în câteva reviste de cultură (cele mai multe, în „Axioma” și în „Revista nouă”). Ritmul și intenția despre care vă vorbeam adineaori sunt de vină și pentru faptul că proiectul publicării lor în volum capătă acum trup. Câteva dintre rosturile răstirilor sunt însemnate în primul eseu; de altminteri, însăși măsura în care trebuie executate piesele proprii ideologiei polifonice este stabilită în „Cuvântul de deschidere”. Fiind vorba despre „încercări”, nu-mi pot îngădui aprecieri - și, desigur, nici nădejdi - în privința „valorii lor științifice”. Totuși, sper ca nota poetică să nu fie nesocotită de eventualul cititor; dacă se va-ntâmpla, atunci el nu va mai fi încântat de trupul „ideologiei polifonice”; se-nțelege, va pierde și șansa de a-i descheia câțiva nasturi la cămașa sufletului ei.

Definiția dată de UNESCO consideră cultura ca „o serie de caracteristici distincte ale unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali”.

Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media (presa, radioul, televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile, cunoștințele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însușită prin diverse forme ale memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective (obiecte, peisaje,cărți, numere, reguli).

Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăți occidentale poate reflecta chiar caracterul stratificat al acelor societăți. Mulți folosesc acest cuvânt pentru a desemna bunuri de consum ale elitelor și activități cum ar fi bucătăria, arta sau muzica. Alți folosesc eticheta de „cultură înaltă” pentru a o distinge pe aceasta de cultura „joasă”, desemnând toate bunurile de consum care nu aparțin acestei elite.

Studiile culturale au apărut la sfârșitul secolului al XX-lea prin reintroducerea gândirii marxiste în sociologie și prin articularea unei teorii sociologice în domeniul criticii sau teoriei literare cu scopul de a se concentra asupra analiziei subculturilor în societățile capitaliste.

Azi antropologii și-au concentrat cercetările asupra proiectului studiilor culturale. Majoritatea resping însă identificarea culturii cu bunurile de consum și noțiunea unei culturi cu granițe, stratificată, deci implicit și pe cea de subcultură. În locul ei, se propune modelul unei rețele complexe de pattern-uri variabile, care leagă oamenii aflați în poziții diferite sau formațiile sociale aflate pe scări diferite. Potrivit acestei idei, fiecare grup își poate construi o identitate culturală proprie.

Un sistem cultural (sau mai simplu spus o cultură) poate fi considerat ca făcând parte dintr-un sistem social și este ierarhic similar unui sistem economic, politic sau legal.

Rostul încercării de față nu este constatativ, așa cum ar putea părea după titlu sau mai târziu, în mijlocul discursului, ci dezorânduitor, stricător de forme, robit, prin urmare, unei obsesii, de aceea, bolnav și păcătos el însuși ca și autorul lui. Miza (sa), se-nțelege, e vibrato-ul vocii (mele), care o scoate pe-aceasta din rând și o pune alături, în afara rândului, în umbra marilor răzvrătiri din trecut față de constituția noastră culturală. Nu e de-ajuns vibrato-ul, desigur: dar sunt și vorbele puse în vibrație (sau în ondulație, ca să ne legăm de o tradiție). Deja, cum vedeți, v-am indicat și locul în care puteți arunca toate vorbele acestui articol, în cazul în care ele vă sugerează ceva mai solid decât materialul din care e croită umbra: în lada de zestre a unei fete de țară (una aflată, dacă sunteți îngăduitori, la Muzeul Satului). Important este să nu ezitați să-i aruncați măcar ceva din „materialul său - o scamă desprinsă din el, un sunet luat drept zgomot - acolo unde vi s-a indicat. „Ideea” de la care plec este următoarea: cultura românească este o cultură minoră; „cultură minoră11, nu în sensul „organicist al lui C. Rădulescu-Motru (cultură care poate crește pentru a ajunge și ea majoră), nici, să zicem, în cel „antropologic al lui L. Blaga (cultură „creată prin prisma structurilor copilărești ale omului); nu în aceste sensuri, ci în unul „pragmatic, în ton cu moda: cultură ne-individualizată, care trăiește din resursele „formale ale altei (altor) culturi; de aceea, o putem numi „cultură-substitut. Lipsa de tonus a culturii noastre trebuie sesizată aici, în primul rând; adică lipsa de viață întru care, paradoxal, viețuiește.

Viorel Cernica (n. 4 iunie 1957, Sascut, județul Bacău, stabilit la Câmpina, județul Prahova) este un filosof român, profesor de filosofie, cercetător afiliat al Academiei Române, eseist și poet.

Între anii 1981 și 1985 a urmat studii de filosofie la Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea din București, încheiate în iunie 1985 cu lucrarea Direcții de abordare a problematicii silogistice. Contribuții românești în silogistică.

În 1994 a început studiile doctorale de filosofie la Academia Română, Institutul de Filosofie, finalizate în aprilie 1999 cu teza de doctorat Personalismul energetic și proiectul antropologic kantian.

În anul 1994 a devenit cercetător la Academia Română, Institutul de Filosofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru”, iar în 2007 a ajuns conferențiar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.

În 2015 a devenit conducător de doctorate în domeniul filosofiei, cu teza de abilitare History of Philosophy, Phenomenology of Judgment, Hermeneutics of Culture: Concepts, Methodologies, Applications. În prezent este profesor universitar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București și profesor asociat la Universitatea Politehnica din București.

Preocupările filosofice ale lui Viorel Cernica s-au îndreptat către fenomenologie, hermeneutică și istoria filosofiei românești.

Într-o lucrare apărută în anul 2013, Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, Cernica a propus un nou concept de fenomenologie a cărui principală contribuție este reducția judicativă. Potrivit acesteia, orice gând, rostire sau făptuire omenească sunt preluate, prelucrate și autorizate prin timp și judecată. Timpul și structura formală a judecății (Subiect – Predicat) asigură condițiile de constituire a oricărui fapt din orizontul vieții omenești. Această înțelegere a timpului în relație cu judecata este numită de autor „judicativ constitutiv” și este pusă în evidență în structura construcțiilor semnificative ale istoriei filosofiei: logica lui Aristotel, analitica și dialectica transcendentală din Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant și a analitica existențială a Dasein-ului făcută de Martin Heidegger în Ființă și timp.

În strânsă legatură cu fenomenologia judicativului, Viorel Cernica a propus un nou model hermeneutic, denumit hermeneutica pre-judicativului. Aceasta privește statutul logic și filosofic al unor subiecte de experiență care nu își au originea în orizontul judicativ. Hermeneutica pre-judicativă este un demers de interpretare a acestor experiențe prin care se încearcă păstrarea specificului lor nonjudicativ. Dintre operațiile specifice acestui model de hermeneutică, poate fi precizată de-constituirea, operație de suspendare a modului de constituire judicativă, după cum reiese din ultimele publicații, în special introducerea la volumul Studii de hermeneutică a pre-judicativului (2016) și Temporalitatea experienței nonjudicative. Timpul lenei (2017).

Viorel Cernica este cunoscut și pentru cercetările sale privind filosofia românească. Acestea presupun un aparat metodologic care trece dincolo de o abordare istoric-cronologică, către o abordare tematică, denumită de autor „topologie contemplativă”. Numeroasele sale studii privind filosofia românească au fost adunate recent, în Lucrări de istoria filosofiei românești, vol. 1 și vol. 2, deși acest interes poate fi remarcat încă din anul 1999, odată cu publicarea Exercițiilor fenomenologice asupra filosofiei românești interbelice, revizuită și republicată ulterior în 2006, sub titlul Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică.

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Potrivit autorului, cultura românească trăiește din resurse „formale” alogene, pentru că este proiectată de oameni care nu participă la ea.