Paideia Praxis şi tradiţie. Eseu despre o concepţie dualistă asupra istoriei - Paul-Florin Marica Filosofie 22,10 lei Mărește

Praxis şi tradiţie. Eseu despre o concepţie dualistă asupra istoriei - Paul-Florin Marica

Paul-Florin Marica

Eseul abordează problema raportului dintre acţiunea umană (praxis) şi tradiţie, pornind de la concepţia dualistă asupra istoriei fundamentată pe o metodologie sintetică, metafizică şi dialectică deopotrivă.

Mai multe detalii

2553P

Nou

26,00 lei cu TVA

   

În acest eseu încercăm să abordăm problema raportului dintre acţiunea umană (praxis) şi tradiţie, pornind de la concepţia dualistă asupra istoriei fundamentată pe o metodologie sintetică, metafizică şi dialectică deopotrivă.

Analiza noastră începe de la studierea relaţiei dintre om şi natură, înţeleasă ca element central al devenirii posibile a structiurii duble a societăţii, în cadrul căreia se desfăşoară dinamica relaţiei dialectice dintre praxis şi tradiţie. Încercăm să surprindem aici raportul istoric dintre om şi natură, dintre spirit şi materie, în toate aspectele sale dorind prin aceasta să întrezărim un sens al devenirii sale.  

Următorul capitol, despre dubla structură a societăţii urmăreşte diacronic şi sincronic modul în care se presupun reciproc şi interacţionează cele două ansambluri de relaţii care formează societatea umană: structura socio-culturală şi structura politică şi juridică.  

Pornind de la acest context continuăm, în cadrul aceluiaşi capitol, analiza raportului dintre acţiunea umană (praxis), înţeleasă ca unire a spiritului cu materia aflate permanent în consens sau conflict, şi tradiţie, concept pe care îl utilizăm aici în accepţiunea sa cea mai largă, ca experienţă a popoarelor transmisă din generaţie în generaţie.

Paralel cu această relaţie, pe care noi o considerăm chintesenţa istoriei socio-culturale, construim şi o istorie foarte sintetică a ideologiilor politice pe care o vedem ca un proces a cărui finalitate posibilă poate fi, în opinia noastră, evoluţia către centrismul ideologic, în forma sa totală, absolută sau, în scenariul mai pesimist, spre o nouă formă de totalitarism generat de actualele tare ale societăţii contemporane.

În ultimul capitol propunem o viziune nouă, dualistă în formă şi metafizică în conţinut, asupra rolului egal al elitelor şi al maselor în procesul creării Istoriei, pe care o considerăm un rezultat al activităţii comune a acestor două categorii social-istorice, prin praxis-ul şi tradiţia pe care acestea le desfăşoară şi le conservă sau le asigură o devenire de la simplu la compex, îmbinând condiţionalitatea istorică şi activitatea conştientă, subiectivă.

Tot aici, în acest ultim capitol al eseului, dorim să identificăm, în strânsă legătură cu tema eseului şi în măsura posibilităţilor pe care ni le îngăduie mecanismul extrem de complex al procesului de creştere a complexităţii societăţii, misiunea istorică pe care o au elitele şi masele în actualul context social-politic mondial şi, în perspectivă, în viitorul posibil al devenirii Omului.   

 

Lucrarea de față tratează în profunzime traseul sinuos al istoriei, oferind argumente raționale curentului centrist exprimat prin praxis și tradiție, tradiția ajungând să fie o rezultantă, de fapt, a praxis-ului care a concentrat, prin eliminarea aspectelor neesențiale și dăunătoare din viața oamenilor, valorile creatoare în lanțuri evolutive. Sunt amintite și susținute idei conform cărora arta, ca formă de cunoaștere, dezvoltă și înfăptuiește coeziunea comunitară, precum și impactul catastrofal al intervenției omului în echilibrul naturii prin defrișări necontrolate, industrializare excesivă, ori modificări genetice.

Apreciez ca notabilă ținuta științifică a lucrării și meticulozitatea alcătuirii acesteia.

Marius Mărăcinescu, membru U.Z.P.R.

 

AutorPaul-Florin Marica
Anul publicării2023
Format140 x 200 mm
Nr. pagini98
eBook2673-praxis-si-traditie-eseu-despre-o-conceptie-dualista-asupra-istoriei-paul-florin-marica-9786067487985.html
ID Hard Cover2673-praxis-si-traditie-eseu-despre-o-conceptie-dualista-asupra-istoriei-paul-florin-marica-9786067487985.html
GenFilozofie
SubgenEseu
LimbaRomana
CategorieStiinte umaniste
ISBN978-606-748-796-1

Scrieţi un comentariu

Praxis şi tradiţie. Eseu despre o concepţie dualistă asupra istoriei - Paul-Florin Marica

Praxis şi tradiţie. Eseu despre o concepţie dualistă asupra istoriei - Paul-Florin Marica

Eseul abordează problema raportului dintre acţiunea umană (praxis) şi tradiţie, pornind de la concepţia dualistă asupra istoriei fundamentată pe o metodologie sintetică, metafizică şi dialectică deopotrivă.

Scrieţi un comentariu

Prefaţă

 

 

 

Abordarea curajoasă a acestei teme, pe care filosofii o evită în ultima vreme, mi se pare de interes, cu atât mai mult cu cât autorul face o incursiune bine documentată în perioada de început a tratării acestui subiect, în secolul trecut, atunci când conflictul ideologic între societatea capitalistă și cea comunistă se năștea odată cu ascensiunea curentelor proletare ale maselor mari de oameni, gata să accepte schimbarea statală pentru avantaje materiale imediate. Astfel, doctrinele socialiste răspund acestor nevoi ale proletariatului cu mare eficiență, dată fiind starea tensionată creată de intenția hegemonizării politice și militare de către actorii puternici ai veacului. Faptul că eseul dezbate și susține pragmatic consensul și contradicția la nivelul materiei și al spiritului, denotă ideea avangardistă a progresului prin împletirea acestor două determinante. Se amintește că știința ca formă de revelație divină se oferă omului în funcție de etapele istorice încât societatea să poată accesa descoperirile tehnice, asumându-și-le în formă creatoare, cu scopul ca, în cele din urmă, să ni se dezvăluie sensul existenței. Este, așadar, de înțeles de ce Dumnezeu a oferit omenirii gradual forme de cunoaștere compatibile cu nivelul de înțelegere al momentului istoric respectiv.

De remarcat rămâne conduita modestă a abordării atitudinii divine a cărei cenzură transcendentă poate fi uneori penetrată și accesată prin modul tainic prin care Dumnezeu își face simțită prezența în istorie, spune autorul eseului. Cum bine susține în continuarea acestei idei și că schimbarea poate să însemne și progres, dar și distrugere, în funcție de scopul folosirii cunoș­tințelor accesate și valorificate.

Conceptul de centrism ideologic pe care îl promovează lucrarea de față este, cu adevărat, teza cea mai bine argumentată și susținută și istoric, prin teoriile de avangardă. Dualitatea amintită, consens-contradicție, își are sorgintea în creația omului ca ființă duală, rațională și emoțională. Înapoindu-ne la tema lucrării, praxis-ul și tradiția, în complexitatea lor, sunt coordonatele existenței societății omenești și ale progresului în accepțiuni diferite, oarecum, admițând că, și capitalismul și comunismul încearcă prin mijloace specifice doctrinelor lor, să asigure progresul și bunăstarea.

Lucrarea de față tratează în profunzime traseul sinuos al istoriei, oferind argumente raționale curentului centrist exprimat prin praxis și tradiție, tradiția ajungând să fie o rezultantă, de fapt, a praxis-ului care a concentrat, prin eliminarea aspectelor neesențiale și dăunătoare din viața oamenilor, valorile creatoare în lanțuri evolutive. Sunt amintite și susținute idei conform cărora arta, ca formă de cunoaștere, dezvoltă și înfăptuiește coeziunea comunitară, precum și impactul catastrofal al intervenției omului în echilibrul naturii prin defrișări necontrolate, industrializare excesivă, ori modificări genetice.

Apreciez ca notabilă ținuta științifică a lucrării și meticulozitatea alcătuirii acesteia.

 

 Marius Mărăcinescu, membru U.Z.P.R.

Introducere. Despre metodă

 

 

Acest eseu tratează problema relaţiei dintre practică şi tradiţie în context social-istoric. Concomitent, vom propune prin această analiză o nouă concepţie asupra istoriei, un dualism istoric fundamentat pe o metodă sintetică metafizic-dialectică, diferită de dialectica hegeliană, dar şi de cea marxistă.

Opusă atât metafizicii, cât şi dialecticii, metoda noastră concepe istoria ca un tot unitar în care fenomenele şi evenimentele se influenţează reciproc şi în sensul general al devenirii sociale, care este complexificarea, transformarea de la simplu la complex, ca rezultat posibil al conflictului şi consensului contrariilor.

Spre deosebire de dialectică, noi concepem obiectele şi procesele în complexificarea lor istorică, dar nu într-un progres necesar de la inferior la superior, ci doar într-o devenire de la simplu la complex, progresul fiind o posibilitate şi nu o „necesitate istorică”.

 Principiul fundamental al concepţiei noastre despre istorie este dualitatea substanţială a lumii. Bazându-ne atât pe spiritualitate, cât şi pe datele ştiinţelor contemporane, vrem să demonstrăm că în lumea noastră există două substanţe fundamentale – spiritul şi materia – care reprezintă substratul tuturor proceselor şi fenomenelor istorice.

Istoria este expresia varietăţii şi complexităţii materiei şi spiritului în mişcarea lor permanentă. Lumea materială şi cea spirituală se condiţionează reciproc, fără ca una sau cealaltă să aibă un rol determinant.

În cadrul activităţilor umane, spiritul devine conştient de relaţiile dintre om şi natură şi de relaţiile socioculturale (dintre oameni), dar la rândul său poate să le transforme conform scopurilor, intereselor sau valorilor sale.

Praxis-ul reprezintă unirea spiritului cu materia prin activitatea oamenilor. Prin praxis, oamenii îşi dezvoltă spiritul şi creativitatea, dobândesc experienţă, descoperă mediul înconjurător, creează lucruri noi, dezvoltă ştiinţa şi tehnica. Dar cel mai important lucru este că principalul produs al praxis-ului, dar şi al Revelaţiei Divine, este Tradiţia, experienţa popoarelor transmisă, mai mult sau mai puţin fidel, de la o generaţie la alta.

Dualismul istoric se opune concepţiilor idealiste care susţin că substanţa fundamentală a lumii este spiritul, ideea, desconsiderând materia care, în concepţia noastră, este mediul de manifestare a spiritului creat de Demiurg pentru desăvârşirea acestuia în timp, prin istorie. La rândul ei, materia este transformată prin spirit, prin activitatea şi creativitatea umană, acestea din urmă contribuind la complexificarea mediului natural.

 

Spre deosebire de materialismul istoric, pe de altă parte, concepţia noastră nu neagă existenţa transcendenţei, adică a lui Dumnezeu, şi nu oferă un rol secundar ideilor, cum o fac marxiştii, afirmând că „existenţa determină conştiinţa” (Marx). Marxismul a fost o etapă în istoria gândirii care a adus anumite contribuţii, dar care nu a trecut testul timpului. El trebuie depăşit definitiv, însă, nu prin neomarxism, ci prin dualismul istoric.

Noi vom prelua, totuşi, în mod critic, unele idei valoroase din opera lui Marx (legate în special de critica sistemului capitalist), combinându-le cu dezvoltările cunoaşterii şi ale practicii istorice de până în prezent. Nu negăm, deci, faptul că în concepţia noastră asupra istoriei există şi influenţe marxiste, dar concluziile noastre politice sunt diferite. Dacă Marx şi Engels prevedeau un viitor comunist al omenirii, noi vom propune două scenarii posibile despre evoluţia societăţii în viitor: unul optimist, în care omenirea se va îndrepta către o soluţie centristă, adică o întoarcere dialectică la tradiţie, şi un scenariu pesimist în care oamenii vor alege să meargă în continuare pe calea barbariei capitalismului hedonist şi consumerist, a alienării şi a materialismului ateu ce vor duce spre un deznodământ sumbru.

În ceea ce priveşte problematica adevărului şi a cunoaşterii, dualismul istoric, propus de noi, consideră că spiritul poate să cunoască şi să înţeleagă lumea şi procesele sale lăuntrice în mod treptat, istoric şi în limitele impuse de Divinitate.

Deşi cunoaşterea nu este cumulativă (Karl Popper), prin Revelaţie, Praxis şi Tradiţie, oamenii au reuşit totuşi să-şi dezvolte spiritul, să-l complexifice mai exact, până la etapa actuală de existenţă istorică a societăţii.

 

Prin praxis, acţionând asupra mediului natural, cultural, social sau politic, oamenii au dobândit cunoştinţe şi experienţe pe care au reuşit, sau nu, să le trasmită prin Tradiţie, prin educaţie sau chiar prin practica însăşi.

Praxis-ul se desfăşoară atât în câmpul activităţilor fizice, cât şi spirituale, în agricultură, industrie, cercetarea ştiinţifică, cultură şi artă, în activităţile politice şi din domeniul justiţiei.

Procesul cunoaşterii nu este liniar, în istorie el având numeroase suişuri şi coborâşuri, dar prin praxis şi tradiţie s-au verificat şi transmis, s-au descoperit şi redescoperit multe informaţii şi cunoştinţe noi sau vechi, dar care, din diverse motive, s-au pierdut în timp şi au fost scoase la lumină, sau au fost înlocuite de alte idei şi sisteme de gândire mai relevante pentru diversele grade de complexificare a societăţii.

În concepţia noastră, ştiinţa este o formă a Revelaţiei prin care Divinitatea ne dezvăluie treptat, în măsura capacităţilor noastre cognitive, adevărul despre creaţia Sa, cu scopul ca, în cele din urmă, să ni se dezvăluie sensul existenţei.

În vremurile din trecut, Dumnezeu a folosit alte forme de cunoaştere prin care să transmită oamenilor adevărurile sale eterne, precum: religia, arta, istoria şi filosofia. În timpurile moderne, în concordanţă cu noul nivel de înţelegere al oamenilor şi de noul context istoric, spiritul a adăugat şi ştiinţa în rândul formelor de cunoaştere, ajungând ca acesta să predomine în zilele noastre.

Cercetând natura şi societatea, oamenii de ştiinţă, filosofii, istoricii şi artiştii au observat că unele lucruri, fenomene sau procese sunt interconectate, depind unele de altele sau sunt izolate. Studiul acestor conexiuni şi al izolării ne ajută să înţelegem mai bine mecanismul extrem de complex al istoriei.

Conexiunea şi autonomia lucrurilor coexistă în contradicţie şi, în acelaşi timp, în consens una cu cealaltă. Această teză pe care o propunem pentru dezvoltarea dualismului istoric este importantă pentru demersul nostru de a analiza corect relaţia dintre praxis şi tradiţie.

Fiind în conexiune sau izolate, obiectele sau procesele realităţii se generează, se transformă sau se conservă, după cauzalităţi sistemice interne sau externe.

În opoziţie cu dialectica marxistă, şi pornind de la criticile aduse acesteia de Karl Popper, Raymond Aron şi alţii, dualismul nostru respinge teza determinismului istoric şi consideră că procesele sau evenimentele istorice pot fi posibile sau întâmplătoare, niciodată necesare (adică inevitabile şi supuse unor aşa-zise „legităţi” imuabile).

Singurul lucru necesar, credem noi, este complexificarea istorică a societăţii umane, necesitate generată tocmai de raportul dintre probabilitate şi hazard, a conflictului şi consensului contrariilor, a schimbărilor cantitative şi a salturilor calitative, într‑un cuvânt, de mecanismul complex al istoriei şi de intervenţia punctată a Divinităţii prin intermediul oamenilor.

Prin conflictul şi consensul contrariilor înţelegem, conform concepţiei noastre, cauza principală care stă la baza devenirii sociale, caracteristica universală a tuturor fenomenelor şi proceselor istorice.

Toate elementele care formează mecanismul complex al istoriei sunt alcătuite din laturi contrarii sau se află în contradicţie şi consens unele cu altele.

Noul şi vechiul, tradiţia şi praxis-ul, progresul şi regresul, pozitivul şi negativul etc. coexistă şi se află concomitent în conflict dialectic, generând astfel schimbări în societate, unele lucruri dezvoltându-se, iar altele dispărând.

Consensul şi conflictul generează schimbarea socială după mecanisme proprii, fiecare acţionând asupra realităţii sociale în moduri diferite, fertilizând sau forţând atmosfera socială în direcţia devenirii istorice a societăţii.

În istoria societăţii, consensul şi conflictul sunt izvorul schimbării sociale, al complexificării istorice, dar schimbările pot fi la rândul lor de două feluri: cantitative (sau evolutive) şi calitative (sau progresive).

 Spre deosebire de schimbările cantitative, cele calitative nu sunt neapărat necesare, inevitable. Progresul, aşa cum am mai spus, nu este implacabil, ci doar posibil. Atunci când se creează condiţiile favorabile, se întrunesc criteriile necesare, când apare cel mai înalt grad de posibilitate, se produce progresul (definit ca salt calitativ).

Evoluţia lucrurilor poate favoriza posibilitatea unui salt calitativ, dar aici intră în calcul şi intervenţia umană sau hazardul şi, nu în ultimul rând, intervenţia Divină. Dar Istoria societăţii şi desfăşurarea evenimentelor istorice nu pot fi explicate doar prin voinţa Divină. Dumnezeu acţionează în istorie prin oameni, dar, în acelaşi timp, nu încalcă liberul arbitru al acestora. Oamenii sunt personajele principale ale propriei lor istorii, creatorii reali ai Istoriei, deoarece o implicare exclusivă a lui Dumnezeu ar încălca principiul liberului arbitru.

Pe de altă parte, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu are niciun rol în sensul Istoriei, ci că acţiunea sa nu încalcă libertatea oamenilor. Modul tainic în care Dumnezeu îşi face prezenţa în Istorie, fără a încălca libertatea oamenilor, este deocamdată inaccesibilă cunoaşterii umane, dar revoluţia ştiinţifico-spirituală va crea posibilitatea de a înţelege mai clar acest fenomen fundamental.

Dumnezeu, elitele şi masele au roluri specifice în procesul istoric, fiecare contribuind diferit la edificiul Istoriei. Concepţia dualistă asupra Istoriei consideră că providenţialismul exagerat, adică ideea că întreaga Istorie este decisă de Divinitate este greşită deoarece aceasta este o teorie fatalistă, care neagă importanţa agentului uman şi care este deopotrivă neteologică şi neştiinţifică.

Paul-Florin Marica a studiat la Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu”, Sibiu.

 

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

10 alte produse din aceeași categorie