Conferințe pariziene și alte scrieri filosofice - Edmund Husserl

Edmund Husserl

Lucrarea cuprinde expunerile de bază ale fenomenologiei lui Husserl – grupate sub genericul „Conferințe pariziene” – și articole publicate de filosof în jurul anilor 1922-1927, traduse de prof. univ. dr. Alexandru Boboc.

Mai multe detalii

2440P

Nou

29,00 lei cu TVA

Unul din cei mai importanți filosofi ai secolului al XX-lea, Edmund Husserl a adus mari contribuții în varii domenii precum logica, filosofia științei sau epistemologia.

Prin ideea de „filosofie ca știință riguroasă” – adică a delimitării prin reducție a ceea ce este, în orice știință, prin descoperirea principiilor de bază –, Husserl a oferit o metodă de lucru nouă, în toate sectoarele creației.

Vol. „Conferinţe pariziene şi alte scrieri filosofice - Edmund Husserl” – prin atenta traducere a prof. Alexandru Boboc – reprezintă o introducere în sistemul de gândire al acestui mare filosof.

În „Conferinţe pariziene” – de exemplu – Husserl afirmă că Rene Descartes a exercitat o acţiune hotărâtoare asupra sensului fenomenologiei. Mai mult, ca un omagiu adus autorului „Discursului asupra metodei”, Husserl consideră fenomenologia ca fiind un nou cartezianism, un cartezianism al secolului XX.

 

 

Conferințe pariziene (Pariser Vorträge), împreună cu Meditații carteziene (Cartesianische Meditationen), se situează între expunerile de bază ale fenomenologiei lui Husserl, fiind elaborate, în primul rând, cu scopul de explicitare și clarificare a punctului de vedere al noii direcții de gândire. Așa cum a prezicat H.L. Van Breda, director al Arhivelor Husserl de la Louvain (de la înființare, în 1939, până în 1974, anul morții ilustrului exeget al husserlianismului), spre deosebire de textele compuse de Husserl în vederea publicării și care „se adresează unor cititori ce posedă o formație filosofică avansată“, acestea se bazează pe note de curs, „scrise în mare parte in extenso, într-un stil curgător și pe deplin lizibil“, într-o redactare în care „se simte efortul autorului de a se menține la nivelul auditoriului său“; „contrar monologurilor filosofice“ (e vorba de texte concepute „fără cea mai mică preocupare pentru un cititor eventual“), aceste texte au fost compuse și elaborate de autor, „în intenția de a iniția pe alții în ideile sale“ (Préface la: Husserliana. Edmund Husserl. Gesammelte Werke, Bd. I, Aufl., 1963, p. IX, X; ed. I a apărut în 1950, prefața fiind scrisă de Van Breda în 1949)”.

(...)

„Variantele articolului Phenomenology, elaborat de Husserl pentru Encyclopaedia Britannica. A New Survey of Universal Knowledge (vol. XVII, ed. 1927), toate fiind scrise în a doua jumătate a anului 1927, prezintă un deosebit interes atât în istoria fenomenologiei, cât și, așa cum s-a precizat, ca „o dovadă, unică în felul ei, a colaborării dintre Husserl și Heidegger“ (W. Biemel, Einleitung des Herausgebers la: Phanomenologische Psychologie, Vorlesungen. Sommer-Semester, 1925, în: Husserliana. Edmund Husserl. Gesammelte Werke, Bd. IX, Martinus Nijhoff, Den Haag, 1962, p. XV).

În acest din urmă sens, mărturie stau: a) scrisoarea adresată de Heidegger lui Husserl la 22 octombrie 1927 (în: Op. cit., p. 600-601), cuprinzând observații la textul primului proiect al articolului; b) prezența unor observații ale lui Heidegger pe textul proiectului amintit; c) reredactarea introducerii și a primei părți (în Op. cit. până la p. 263: Introducere. Ideea de fenomenologie și orientarea asupra conștiinței) a unei „a doua prelucrări“de către Heidegger, restul textului  (partea a II-a: Psihologia fenomenologică și fenomenologia transcendentală) fiind cel redactat de Husserl; d) observațiile lui Heidegger la această redactare (Op. cit., p. 264-277). O „a patra, ultimă versiune“ (p. 277-301) a articolului este întregită de Husserl cu o a treia parte, intitulată: Fenomenologia transcendentală și filosofia ca știință universală în fundamentare absolută, conținând următoarele teme: „fenomenologia transcendentală ca ontologie“; „fenomenologia și criza de fundamente a științelor exacte“; „fundamentarea fenomenologică a științelor despre fapte și fenomenologia empirică“; „fenomenologia completă ca filosofie universală“; „problemele «supreme și ultime» ca probleme fenomenologice“; „soluționarea fenomenologică a tuturor opozițiilor filosofice“.

Două „anexe“ din „1927 – toamna“ se află, prima ca „Anexa XXIX“ (la p. 278 în Op. cit.), a doua ca „Anexa XXX“ (la p. 296, în Op. cit.), la „a treia versiune“ a articolului, ceea ce arată că „a patra, ultimă versiune“ este, de fapt, o perfectare a celei de-a treia. „Toate cele patru versiuni – sublinia W. Biemel (Op. cit., p. 590) mărturisesc o activitate febrilă și au rezultat într-o succesiune rapidă din vară până în decembrie 1927“. Pe bună dreptate, articolul a fost considerat în rândul „textelor întregitoare“ la: Psihologia fenomenologică, o critică a „psihologiei naturaliste“ și o depășire a interpretării diltheyene a psihologiei. Căci Husserl „vrea să arate că cercetările fenomenologice se sprijină pe un nou gen de psihologie“; „psihologia implicată în fenomenologie se caracterizează prin două momente aparent opuse: 1) descrierea și 2) aprioricul. Cum e posibilă unirea acestor opuse?“ (W. Biemel, Einleitung des Herausgebers, în Op. cit., p. XXI, XXII).

Ce se înțelege prin „psihologia fenomenologică“ o arată și articolul în discuție, dintre ale cărui variante am tradus al „doilea proiect“, particularizat prin claritate. „În aceste proiecte – preciza W. Biemel în alt context (Husserls Encyclopaedia-Britannica-Artikel und Heideggers Anmerkungen dazu, în: Husserl, hrsg. von H. Noack, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt, 1973, p. 282, 283), Husserl încearcă să explice, în formă concisă, esența fenomenologiei“; „construcția articolului, la care Husserl a ajuns după diferite completări ale expunerii, poate fi schițată astfel: în secțiunea I tratează ideea unei psihologii pure; în a II-a secțiune – raportul psihologiei cu fenomenologia transcendentală, iar în secțiunea a III-a, în fine, o determinare esențială a fenomenologiei transcendentale“. În fond – continuă W. Biemel (Op. cit., p. 297) – „funcția psihologiei pure este dublă”: ea trebuie să ofere psihologiei empirice o bază, un fundament a priori, în mod analog cu cel dat de științele pure ale naturii științelor empirice ale naturii... Ea trebuie, în afară de aceasta, să servească drept propedeutică pentru fenomenologia ca atare”.

Alexandru Boboc

AutorEdmund Husserl
Specificații autorfilosof austriac, creatorul fenomenologiei moderne
Traducator/editorAlexandru Boboc
Specificatii traducator/editorfilosof român, membru titular al Academiei Române din 2012
Anul publicării2021
Format95 x 205 mm
Nr. pagini184
ColecțiaCărţilor de referinţă
eBook2438-conferine-pariziene-i-alte-scrieri-filosofice-edmund-husserl-9786067485110.html
ID Hard Cover2438-conferine-pariziene-i-alte-scrieri-filosofice-edmund-husserl-9786067485110.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-511-0

Scrieţi un comentariu

Conferințe pariziene și alte scrieri filosofice - Edmund Husserl

Conferințe pariziene și alte scrieri filosofice - Edmund Husserl

Lucrarea cuprinde expunerile de bază ale fenomenologiei lui Husserl – grupate sub genericul „Conferințe pariziene” – și articole publicate de filosof în jurul anilor 1922-1927, traduse de prof. univ. dr. Alexandru Boboc.

Scrieţi un comentariu

Categoria: emblematic Europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Fenomenologia – gândită ca aplicare a metodei analitic-intenţionale asupra oricărui obiect – a fost concepută de Husserl ca filosofie universală şi transcendentă. Scopul textelor cuprinse în acest volum este de a-l familiariza pe cititor cu sistemul de gândire al acestui mare filosof și de a explica în ce constă noua perspectivă propusă de acesta.

Filosofia (din greaca antică: φιλοσοφία, philosophia, „iubire de înțelepciune”) este studiul întrebărilor generale și fundamentale, precum cele despre existență, cunoaștere, valori, rațiune, minte și limbaj.

Fenomenologia (din limba greacă: phainómenon și logos = studiul fenomenelor) este un curent filosofic din secolul al XX-lea, care încearcă să descrie structura experienței – așa cum este reprezentată în conștiință – nu ca fapte ci ca esență a lucrurilor (eidos), fără să apeleze la teorii sau la metodele altor discipline, cum ar fi științele naturii.

Conceptul de fenomenologie apare mai întâi la Hegel, care în 1807 a publicat lucrarea „Phänomenologie des Geistes” (Fenomenologia spiritului).

Fenomenologia modernă își are rădăcinile în psihologia descriptivă a lui Franz Brentano și se bazează în mare măsură pe concepțiile lui Husserl, expuse mai ales în opera sa capitală, „Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie” (Idei pentru o fenomenologie pură și pentru o filosofie fenomenologică, 1913).

Fenomenologia a fost mai departe dezvoltată de Martin Heidegger, în Germania, și de Maurice Merleau-Ponty și Jean-Paul Sartre, în Franța, ceea ce a dus la apariția existențialismului.

Fenomenologia în concepția lui Husserl se poate defini ca o metodă științifică de gândire transcendentală, prin care să se ajungă la structurile universale ale experienței. Ea propune o înțelegere a lumii lipsită de prejudecățile naturaliste, dominante în epoca respectivă. Husserl se bazează pe principiul de intenționalitate emis de Franz Brentano, care afirmă că particularitatea conștiinței constă în faptul că este totdeauna conștiința a ceva. Se ajunge la diferența între noetic, ceea ce ține de actele conștiinței (a crede, a voi, a iubi...) și noematic, ceea ce apare în urma actului noetic (ceea ce este crezut, voit, iubit...).

Fenomenologii ilustrează, astfel, dorința lor de a înțelege fenomenele în expresia lor pură prin fundamentarea relațiilor intenționale. Husserl spera ca prin această metodă să elibereze filosofia de „criza de gândire”, care caracteriza începutul secolului al XX-lea.

La început, fenomenologia a preocupat un număr restrâns de filosofi. Principalul continuator al tradiției lui Husserl în Germania a fost Martin Heidegger. În lucrarea sa „Sein und Zeit” (Ființă și Timp, 1927), consideră filosofia ca o metodă diferită de știință. Situează pe primul plan ca disciplină în procesul de cunoaștere Ontologia fenomenologică. Din perspectiva metodologiei transcendentale, Ființa este privită ca un corelat al luării ei ca act de conștiință, fără presupuneri sau judecăți asupra existenței sau non-existenței conținutului conștiinței.

 

Cuprins

Fenomenologie

Articol pentru Enciclopedia Britanică

Conferințe pariziene

Ideea de cultură filosofică

 

Articol pentru Enciclopedia Britanică

Ideea de fenomenologie

Și reîntoarcerea la conștiință

Edmund Husserl (1859- 1938) a fost un filosof austriac, creatorul fenomenologiei moderne –

sistem de gândirea ce a  jucat un rol hotărâtor în istoria filosofiei. Gândirea lui Husserl a influențat profund peisajul filosofiei secolului XX, rămânând o figură notabilă în filosofia contemporană, și nu numai. 

Husserl a studiat matematica sub îndrumarea lui Karl Weierstrass și Leo Königsberger, și filosofie în antenția lui Franz Brentano și Carl Stumpf.

În 1933, din cauza legilor rasiale, fiind născut dintr-o familie evreiască, a fost expulzat din biblioteca Universității din Freiburg și luni mai târziu și-a dat demisia din Deutsche Akademie.

Edmund Husserl este unul din cei mai importanți filosofi ai secolului al XX-lea. Acest mare gânditor și-a propus să restabilească locul central al filosofiei în domeniul ştiinţelor, pornind de la ideea că filosofia trebuie interpretată ca o „ştiinţă riguroasă“.

Opere principale: Ideen zu einer reinen Phänomenologie und phänomenologischen Philosophie, 1913; Formale und transzendentale Logik, 1929; Méditations cartésiennes, 1931; Die Krisis der europäischen Wissenschaften und die transzendentale Phänomenologie, 1936.

Trad. de Alexandru Boboc

Alexandru Boboc (1930- 2020) a fost un filosof român, membru titular al Academiei Române din 2012.

În anul 1964 a obţinut titlul de doctor în Filosofie de la Universitatea din Bucureşti, specializându-se în istoria filosofiei moderne şi contemporane, filosofia culturii şi a valorilor, semiotică şi filosofia limbajului. De-a lungul ultimelor decenii, Profesorul Boboc s-a afirmat ca un specialist în sfera studiilor kantiene, a istoriei filosofiei şi filosofiei moderne, cu un interes deosebit pentru gânditori ca: Descartes, Leibniz, Hegel, Kierkegaard, Schopenhauer, Nietzsche, Dilthey, Husserl, Scheler, N. Hartmann. A coordonat peste 50 de teze de doctorat. În anul 1998, Academia Internaţională de Drept Economic şi Arte Audiovizuale din Chişinău i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. A fost membru al Academiei Române.

 

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Lucrarea aduce în atenția cititorilor semnificația istorică și actualitatea metodei fenomenologice elaborată de Husserl.

9 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: