Despre bărbații iluștri. Introduceri, traduceri și note de Dan Negrescu - Sfântul Ieronim

În legătură cu titlul lucrării (Despre bărbații iluștri) avem câteva mărturii directe ale lui Ieronim care dovedesc că acesta îi aparţine autorului, nefiind al vreunui editor ulterior. Într-una din numeroasele epistole trimise lui Augustin, Ieronim arată: „Îmi spui că ai primit de la un frate cartea mea, ce nu are titlu şi în care îi înşir pe scriitorii bisericeşti, atât greci cât şi latini. Aşadar această carte trebuie numită Despre bărbaţii iluştri sau mai curând Despre scriitorii bisericeşti”. Mai apoi, într-o epistolă către Desiderius, face următoarea precizare: „Am scris cartea Despre bărbaţii iluştri, de la Apostoli şi până în vremea noastră, urmându-i pe Tranquillus şi pe grecul Apollonius; iar după înşiruirea celor mai mulţi, m-am aşezat şi pe mine în capătul volumului ca pe unul născut înaintea sorocului şi mai neînsemnat printre toţi creştinii; am notat acolo, după trebuinţă, cele ce le-am scris până în anul al paisprezece­lea al conducătorului Teodosie”. În sfârşit, în prefaţa la Comentariile la Iona, afirmă din nou că a scris o carte cu titlul Despre bărbaţii iluştri. Din mărturisire directă aflăm şi că dedicarea cărţii nu este una topică, adică devenită loc comun, ci una efectivă; într-o lucrare ulterioară (Apologeticul împotriva lui Rufinus ) Ieronim specifică următoarele: „...exact cu zece ani în urmă, când prietenul meu Dexter, care ţinea prefectura pretoriului, m-a rugat să-i alcătuiesc un îndreptar al scriitorilor aparţinători religiei noastre”.

Modelul declarat (o arată şi titlul lucrării) este Caius Suetonius Tranquillus (76-141 p.Ch.) om politic şi istoric roman; s-au păstrat de la el fragmente din De viris illustribus şi din De grammaticis et rhetoribus, iar în întregime Vitaeduodecim Caesarum. Ieronim trebuie să le fi cunoscut, la vremea sa, intacte desigur.

CarteaDespre bărbații iluștri cuprinde o catalogare cronologică în care, cum bine remarca Pierre de Labriolle, nu sunt uitaţi nici cei mai obscuri creştini sau presupuşi creştini (ca să nu-i amintim aici pe cei care în fapt nici nu fuseseră creştini vreodată, dar trezesc admiraţia firească a omului de cultură care a fost Ieronim).

INTRODUCERE

la epistola discipolului înţelept

 Îndeobşte cei buni sunt asemenea îngerilor, pe când cei răi, tot asemeni îngerilor, dar celor căzuţi, deci diabolici. Chiar dacă primul care s-a dovedit demn de a fi numit oficial „Doctor Angelicus” a fost abia Thoma d’Aquino³³⁷, împărţirea era în fapt clarificată de mult, din timpurile patristice; ne dovedeşte acest lucru Sfântul Ieronim, căruia, indiferent de confesiunea cercetătorului de azi, merită să i se acorde treapta sfinţeniei, nu numai pentru Vulgata, ci şi pentru bunătatea-i înţeleaptă arătată faţă de doctori, de învăţători, adică faţă de cei de la care ai de învăţat ceva, indiferent de micile sau marile lor erori. Mai mult decât oricine, Ieronim ne oferă modelul cărturarului adevărat care ştie, înainte de toate, că a învăţat de la cineva, deci că învăţătorul rămâne  doctor, chiar dacă uneori mai şi greşeşte.Într-o ierarhie bine consolidată în aproape două milenii de creştinism, doctorul îşi păstrează, ba chiar îşi întăreşte semantica originară, fiind cel ce are autoritatea de a-i învăţa pe alţii, învăţătorul prin definiţie. Doctor Ecclesiae este deci cel ce a atins un nivel superior întru învăţătura creştină, putând să le-o transmită celor din jur. Este, de regulă, şi Sfânt; dar, om fiind înainte de toate – pentru că aşa cum spune un teolog contemporan „Sfântul reprezintă experienţa normalităţii³³⁶ – doctorul îşi poate avea micile lui păcate, uneori, poate, şi mai mari, încadrându-se perfect în acea „ceată a geniilor” despre care Eminescu observa sintetic: „Când Dumnezeu creează de geniuri o ceată,/ Să cerce vrea p’ orcare de-i rău ori de e bun”.

Atunci când Desiderius, prietenul lui Ieronim, vrea să afle câte ceva despre marii învăţători, despre doctori, tălmăcitorul Vulgatei îi trimite o epistolă – nobilul organon al comunicării la distanţă în acele vremuri – în care îşi avertizează cititorul că în ciuda strâmtorilor pe care le va simţi de pretutindeni asemenea Suzanei – totuşi nu vrea să-l respingă pe nici unul căci „fiecare dintre aceia s-a făcut demn de a fi lăudat în privinţa Sfintelor Scripturi”.

Ieronim este un adevărat teolog şi cărturar căci, conştient că perfect e doar Atotputernicul, el consideră că toţi, mai buni sau mai răi, merită să fie mângâiaţi spre „a-l împlini în pace pe fiecare”; şi aceasta pentru că ei toţi sunt învăţători. Ca un discipol înţelept, Ieronim înţelege că, dacă e ceva de învinuit, chiar la un învăţător, aceasta poate fi voinţa lui greşită care îl individualizează negativ şi nu „judecăţile sfătuitoare”. Şi astfel iată-i pe doisprezece învăţători, cu merite şi greşeli, laolaltă, spre mirarea prostească a posterităţii incapabile de a pricepe generozitatea unui ilustru discipol şi – mai puţin – faptul că omenirea a progresat mai mult din eroarea reparabilă decât din perfecţiunea cumplită – cum i-ar spune Noica – moartă deci.

Augustin, Origene, Eusebius şi Heliodor, dar şi Pelagius şi diabolicul Iovinian, în sfârşit, Iulian Africanul şi Favonius întregesc seria doctorală prezentată de un ilustru discipol care are înţelepciunea de a lua de la fiecare ceea ce este bun şi care, hrănit întâi la conviviumul clasicilor, a ştiut să aleagă între obrăznicia afirmării erostratice – atât de contemporană şi nouă – şi adevărul esopic după care limba este şi cel mai bun şi cel mai rău lucru al omului; iar din învăţătura iudaică, faptul că şi diavolul e un înger; căzut însă ceva mai jos.

DAN NEGRESCU

...

CAPITOLUL XXIII

Iustin filosoful, ivindu-se din oraşul Nea­pole al Palestinei, în chiar veşmântul filo­sofilor – tată fiindu-i Bachius Bătrânul – a tru­dit nespus de mult pentru religia lui Cristos: într-atât încât le-a dăruit chiar o carte lui Antoninus Pius şi fiilor, ba chiar şi senatului (o apologie mai cuprinzătoare), scrisă împotriva păgânilor şi fără a se sfii de dezonoarea crucii; o altă carte le-a oferit-o urmaşilor aceluiaşi Antoninus, M. Antoninus Verus şi L. Aurelius Commodus. Se mai păstrează un alt volum al său (Cuvântare către greci) împotriva păgânilor, în care polemizează în legătură cu natura demonilor; de asemenea un al patrulea volum împotriva păgânilor, căruia i-a pus titlul Index; dar şi un altul despre conducerea singulară a lui Dumnezeu şi o altă carte cu titlul Psalm; o alta Despre suflet.

Dialogul împotriva iudeilor este cel pe care l-a purtat împotriva lui Tryphon, conducătorul evreilor; dar şi împotriva lui Marcion are însemnate volume de care aminteşte Irineu în cartea a patra din Împotriva ereziilor; o altă carte, de care aminteşte în Apologia dată lui Antoninus Pius, este Împotriva tuturor ereziilor.

După ce a susţinut o aprigă discuţie filosofică la Roma şi l-a înfruntat pe Crescens Cinicul – care le aruncase multe blasfemii creştinilor – dovedindu-l mâncău şi temător de moarte, dar şi poftitor de nemăsură şi desfrânări, a fost învinuit, atât prin strădania aceluia, cât şiprin vicleşuguri, că este creştin şi şi-a vărsat sângele pentru Cristos.

EPISTOLĂ CĂTRE DESIDERIUS

Despre cei doisprezece învăţători

Frate al meu Desiderius, doreşti cu ardoare să-ţi vorbesc acum cât mai vădit – precum despre luminătorii ce strălucesc în întreaga boltă de peste lume – câte ceva despre scriitorii care au avut puterea să ne aducă din întunecimi (ce împiedică înţelegerea, din pricina minţii trupeşti) la strălucirea cercetării spiritului, o seamă de lucruri.

Mă tem însă ca, nu cumva, printr-o nedreaptă judecată a preoţilor, să se împlinească în mine cugetarea Suzanei fiica lui Helchia, ce spune: strâmtori mi se arată de peste tot. Asemeni îmi am şi eu strâmtorile. Căci de aş vrea să-l resping pe vreunul din aceştia, mi-aş stârni potrivnici şi duşmănii de pretutindeni. Dacă însă nu voi voi să scriu, niciodată nu vei da peste ceea ce mi-ai cerut.

Oricum, se pare că e mai bine să învinuieşti voinţa unuia doar, decât să treci cu vederea şi să dispreţuieşti judecăţile sfătuitoare ale multora, căci fiecare dintre aceia s-a făcut demn de a fi lăudat în privinţa Sfintelor Scripturi; şi astfel, pe toţi îi voi mângâia în câteva cuvinte, blând şi cu întreaga dragoste, spre a-l împlini pe fiecare în pace.

I

Augustin episcopul, zburând precum acvila printre piscurile munţilor – nesocotind cele ce se fac la poalele lor – cu strălucitoare vorbire vesteşte măreţele întinderi ale cerurilor, aşezarea pământurilor şi învârtejirea apelor la un loc. Căci cel ce vrea să se caţere în copacul roditor, se zoreşte pe nesimţite să apuce poamele mai mari de sus, lăsându-le celor sărmani ramurile cele mai apropiate. Nouă însă, celor ce suntem sărmani, neputincioşi şi mai neînsemnaţi, ne va fi bine de vom avea tăria să le culegem pe cele mai de jos.

II 

Ilarie, episcopul Romanilor, luceafăr şi candelă a Bisericilor, preţioasă piatră spre care abia urcă cele muritoare, vorbeşte despre toate cu frumos cuvânt şi rost de aur. Chiar dacă unele dintre ale sale s-au putut prăpădi de-a lungul drumului, e totuşi mare rodul născut de el din Scripturi.

 ...

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, Dalmația - d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), a fost un important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii.

Este bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano - Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, Ieronim a fost sanctificat și de Biserica Ortodoxă, fiind numit Fericitul Ieronim.

Pe lângă traducerea Bibliei, Ieronim a scris comentarii teologice, expuneri istorice și dogmatice. Ieronim ne vorbește astfel despre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia. Printre Scrisorile Papei Inocențiu I, este una adresată către Sf. Ieronim și Ioan, Episcop al Ierusalimului, care are ca subiect condamnarea acțiunilor ereziei numite Pelagianism în Betleem.

În tradiția artistică a Bisericii Romano-Catolice, se obișnuiește ca Ieronim, patronul erudiției teologice, să fie reprezentat în calitate de cardinal lângă episcopul Augustin, arhiepiscopul Ambrozie și papa Grigore I cel Mare Dialogul. În picturile din secolele ulterioare, Ieronim este înfățișat ca un pustnic sumar îmbrăcat, având în chilia sa numai crucea, craniul și Biblia. Pălăria roșie de cardinal din pictura lui Rubens indică rangul acordat de Biserica Romano-Catolică.

Traducere: PROF. UNIV. DR. DAN NEGRESCU

STUDII UNIVERSITARE ŞI POSTUNIVERSITARE:

Ani: 1972 - 1976

Studii: Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara

Limba şi literatura română

Limba şi literatura latină

PARCURS ACADEMIC:

Ani: 1990-1991

Calitatea / funcția: asistent titular de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1991-1996

Calitatea / funcția: lector de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie a

Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1992

Calitatea / funcția: doctor în filologie

Ani: 1996-2003

Calitatea / funcția: conferenţiar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie

a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1996 - prezent

Calitatea / funcția: şeful Catedrei de Limbi Clasice, apoi al Colectivului de Filologie Clasică -

Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2003

Calitatea / funcția: profesor universitar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2007

Calitatea / funcția: conducător de doctorate în domeniul filologie - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 2010-2011

Calitatea / funcția: director al Şcolii Masterale - Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii

de Vest din Timişoara

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.