Apologie şi rânduială. Studii introductive, traduceri şi note de Dan Negrescu - Sfântul Ieronim

Atunci când am publicat Pilduitoare vieţi de eremiţi, specificam faptul că, pentru o mai bună înţelegere a unor aspecte deose­bite din cele trei epistole despre vieţile unor eremiţi, cuprinse în amintitul volum, am considerat oportună prezen­tarea câtorva principii defini­torii pentru începuturile vieţii monahale, din scrierea Sfântului Pahomie tălmăcită de Sfântul Ieronim în latină şi astfel accesibilă nouă astăzi. Frumuseţea scrisului ieronimian a generat op­ţi­unea traducătorului în română pentru re­pro­ducerea integrală a prefeţei la amintitul text. Interesul pe care l-au trezit în rândurile cititorilor de literatură patristică, şi nu numai, învăţăturile lui Pahomie, m-au determinat să propun o tălmăcire integrală a acestora. De fapt, pentru a menţine spiritul ieronimian, nu traducerea e esenţială, cât mai ales tâlcuirea aşa cum o înţelege la noi Lucian Blaga. Demonul limbii latine a fost atât de atotstăpânitor în cazul lui Ieronim încât tălmăcirea devine, aproape de fiecare dată, tâlcuire. Mai ales în cazul unui text precum cel secvent, ce prezintă normele unei lumi pentru care tot ce este dincolo de ziduri sau împrejmuiri, este „afară”, definitorie se arată a fi tâlcuirea, adică traducerea înţelesurilor. Pentru cel robit vieţii monahale, dar şi pentru cititorul modern dornic de a afla rânduitele intimităţi aspre ale unei trăiri totuşi laolaltă, lectura textului, ieronimian până la urmă, îi va trezi fără îndoială certitudinea poetului cum că „un tâlc s-alege sibilinic”. 

Din datele oferite de editorul J.P. Migne re­zul­tă că Rânduielile monahilor din insula Ta­benna (aflată pe Nil) au fost redactate de Sfân­tul Pahomie (considerat a fi unul dintre întemeietorii mona­hismului, trecut la cer în 348 şi cinstit calendaristic în 15 V ca Pahomie cel Mare) în limba siriacă. Au fost mai apoi traduse în greacă şi li s-au adus adăugiri, după cum se crede, prin învăţăturile lui Teodor şi ale lui Orsiesius.

Din chiar mărturia lui Ieronim aflăm că, deşi trăia profund moartea distinsei Paula, a reuşit să tălmăcească în latină textul monahului tebennens, la rugăminţile preoţilor Leonţiu şi Silvan. Nu este exclus să fie vorba de un loc comun drag, pare-se, lui Ieronim, de vreme ce majoritatea operelor sale sunt prezentate ca şi consecinţe ale unor rugăminţi din partea cunos­cuţilor sau ale unor persoane neutre în context patristic; dar să nu excludem mai ales modelul clasic, ciceronian sau de altă provenienţă, al dedicării scrierilor către anumite persoane sau chiar personalităţi, transformat la Ieronim, prin inversare, în rugăminte.

Textul a circulat ulterior, fiind editat şi de Erasm, iar Prefaţa ieronimiană a luat forma unei epistole, de la un moment dat, amintind prin stil şi conţinut de scrierile despre Pavel, Malchus şi Ilarion. Chiar şi într-o prefaţă de dimensiuni reduse, talentul narativ al lui Ieronim este incon­fundabil, aşezându-l în rândul acelor „băr­baţi deplini întru graţia spiritului” despre care el însuşi vorbeşte.

Despre scrierea transmisă nouă în tălmă­cire ieronimiană, avem informaţii la unii autori, dar aceştia insistă mai mult asupra divinei inspiraţii de care a avut parte Pahomie şi mai puţin asupra textului care nu pare a le fi fost cunoscut în forma primită de stridonez de la Alexandria.

Ghenadie – în cunoscuta sa lucrare Despre bărbaţii iluştri – scrie că „Pahomie monahul, băr­bat cu apostolic har atât în zicere cât şi în făptuire, întemeietor al mănăstirilor din Egipt, a scris rânduiala potrivită fiecăruia dintre monahi, pe care a priceput-o în timp ce-i era spusă de un înger”.(VII) Asemănător scrie Sozo­menus în Istoria Bisericii, anume că lui Pahomie „i s-a arătat sfântul înger care i-a dat înscrisurile după care se conduc până în zilele de azi monahii…” (1, III, cap. 3).

În fine, abatele Rupertus în Despre viaţa apos­tolică arată că „Fericitul Pahomie le-a transmis monahilor Rânduiala spusă lui de însuşi îngerul din cer, dar nu ca pe o profeţie a unui om, ci precum pe una divină.” (IV).

Scurte fragmente din Rânduială au circulat în Evul Mediu, dar fără a avea nici pe departe autoritatea tălmăcirii integrale ieronimiene. Sfântul Ieronim şi-a împlinit tâlcuirea în anii 404-405, ceea ce explică absenţa acestui titlu din autoprezentarea pe care şi-o face în Despre bărbaţii iluştri.

Dan Negrescu

Leul din Betleem

Cât poate fi de mare atracţia con­trariilor chiar în sfera umanului ne-o dovedesc cuvintele lui Ieronim refe­ritoare la Tertulian. „Cine este mai învăţat decât Tertulian? Cine este mai ager la minte decât el? Apologeticul lui şi cărţile sale împotriva păgânilor cuprind întrea­ga învăţătură.” (Hieronymus, Epistulae, ep. LXX, 5.). Iar aceasta, pentru că Sfântul Iero­nim poate fi încadrat în rândul perso­nalităţilor aticiste, dacă folosim un criteriu din sfera oratoriei.  

Şi, totuşi, multitudinea de scrieri înce­pând cu Adversus…, adică „împotriva”, dovedeşte un spirit combativ prin exce­lenţă. Nu întâmplător s-a scris despre blân­dul Ieronim că are „o limbă elocventă, exercitând-o neîntrerupt; dar şi o lim­bă ascuţită, care la nevoie izbucneşte în gra­iul colorat al vânzătoarelor de peşte sau îl loveşte pe adversar cu o epigramă.” (E. K. Rand, Foundlers of The Middle Ages, apud Ernst Ro­bert Curtius, Literatura europeană şi Evul Mediu latin, trad. Adolf Armbruster, Editura Univers, Bucureşti, 1970, pp. 91-92). Tocmai ascuţişul limbii, dar şi al cugetului ieronimian se vădeşte în lucrarea polemică Împotriva lui Vigilanţiu.ât poate fi de mare atracţia con­trariilor chiar în sfera umanului ne-o dovedesc cuvintele lui Ieronim refe­ritoare la Tertulian. „Cine este mai învăţat decât Tertulian? Cine este mai ager la minte decât el? Apologeticul lui şi cărţile sale împotriva păgânilor cuprind întrea­ga învăţătură.” (Hieronymus, Epistulae, ep. LXX, 5.). Iar aceasta, pentru că Sfântul Iero­nim poate fi încadrat în rândul perso­nalităţilor aticiste, dacă folosim un criteriu din sfera oratoriei.

Chiar dacă nu este cea de pe urmă lucrare polemică, Împotriva lui Vigilanţiu reprezintă cu certitudine apogeul stilului apologetic şi pole­mic ieronimian, în asemenea măsură încât argumentaţia se află undeva pe un îndepărtat loc secund, oferind spaţiu, în schimb, violenţei, mergând până la injurie, cum bine observa Pierre de Labriolle: „Din momentul în care a avut în mâini opusculele aceluia, i-a ripostat într-o scurtă şi furibundă diatribă în care argumentaţia ocupă un loc redus, ca şi cum un asemenea adversar nu merită să depui efortul de a-i răspunde în detaliu.” (Pierrre de Labriolle, Histoire de la littérature latine chrétienne, Paris, 1924, p. 493).

Supărarea lui Ieronim era justificată de vreme ce, la recomandarea viitorului Sfânt Paulin de Nola, îl primise cu bunăvoinţa-i caracteristică pe preotul Vigilanţiu, din Gallia, la Betleem. Ieronim însuşi relatează că, după plecare, Vigi­lanţiu a colportat o serie de neadevăruri pe seama cărturarului care l-a găzduit (Epistulae, LVIII). Tonul lucrării este într-adevăr dominat de subiectivism, dar cu talent. Totuşi, furia lui Ieronim, deşi în proză, aminteşte mai curând de ceea ce clasicii numeau furor poeticus; redac­tarea este, în consecinţă, destul de neglijentă, iar autorul se arată deplin conştient de aceasta, motivând prin momentul nocturn ales, fără voie de fapt, pentru a le face un bine preoţilor care îi solicitaseră ajutorul. Dar, chiar şi în aceste condiţii, Ieronim dovedeşte graţie întru rost. Dincolo de pornirea subiectivă a autorului, trebuie subliniat un aspect: Ieronim a fost tot timpul vieţii un adept al ordinii, al disciplinei în gândire şi făptuire, un produs totuşi clasic al Imperiului Roman, după cum am mai arătat şi în alte ocazii (vezi Dan Negrescu, Patristica perennia, Editura Universităţii de Vest, 2004, pp. 156-165). Pentru Ieronim, un individ de felul lui Vigilanţiu, adică distructiv până la anularea a ceea ce dă putere Credinţei şi Bisericii, nu poate avea loc în societate; Vigilanţiu face parte din categoria celor „debili, care se cred înşişi şi laici şi episcopi” (Dialog împotriva luciferienilor, introducere, traducere şi note Dan Negrescu, Paideia, 1999, p. 57), având ca principal scop de­molarea structurii ce se edifica atât de greu.

...

Tâlcuirea în limba latină a rânduielilor Sfântului Pahomie:

Din chiar mărturia lui Ieronim aflăm că, deşi trăia profund moartea distinsei Paula, a reuşit să tălmăcească în latină textul monahului tebennens, la rugăminţile preoţilor Leonţiu şi Silvan. Nu este exclus să fie vorba de un loc comun drag, pare-se, lui Ieronim, de vreme ce majoritatea operelor sale sunt prezentate ca şi consecinţe ale unor rugăminţi din partea cunos­cuţilor sau ale unor persoane neutre în context patristic; dar să nu excludem mai ales modelul clasic, ciceronian sau de altă provenienţă, al dedicării scrierilor către anumite persoane sau chiar personalităţi, transformat la Ieronim, prin inversare, în rugăminte.

Textul a circulat ulterior, fiind editat şi de Erasm, iar Prefaţa ieronimiană a luat forma unei epistole, de la un moment dat, amintind prin stil şi conţinut de scrierile despre Pavel, Malchus şi Ilarion.

. Celibatul clericilor

Ah, ticăloşie! Se zvoneşte că episcopii nele­giuirii sale au neveste şi că, dacă totuşi episcopii trebuie aleşi, aceştia nu pot rândui diaconi de nu şi-au luat întâi soţii; dintre cei necăsătoriţi nici unul nu crede în ruşinare, ba chiar pe cei ce dau în vileag cât de sfânt îşi duc traiul, îi bănuiesc cu răutate în toate privinţele; iar de nu le văd rămase grele pe nevestele celorlalţi clerici şi pe copii scâncind în braţele mamelor, nu le dăruiesc sfintele taine ale lui Christos. Ce vor face Bisericile Răsăritului? Cea a Egiptului? Şi cea a Scaunului Apostolic, căci toate acestea primesc fecioare¹⁶, dar şi pe cei cumpătaţi, spre a fi clerici; sau, dacă deja au soţii, vor înceta să mai fie căsătoriţi?

Cam asta vădea învăţătura lui Dormitanţiu, slobozind frâul poftei şi fierbinţelii fireşti a căr­nii, care în tinereţea dintâi cel mai adesea clocoteşte, sporind prin propriile-i îndemnuri¹⁷; stingându-se însă, prin împreunarea cu femeile, nu va mai fi nimic prin care să ne deosebim de porci, prin care să fim altfel decât cele însufleţite şi nătânge, decât caii despre care s-a scris: „Iar caii s-au smintit către partea femeiască: ne­cheza câte unul după soaţa aproapelui său” (Ieremia, V, 8). O spune aceasta şi Sfântul Spirit prin David: „Nu fiţi precum calul şi catârul care nu au judecată” (Psalm XXXI, 10).

Şi iarăşi pentru Dormitanţiu şi cei însoţiţi cu el: „Cu zăbală şi în frâu le voi strânge falca acelora spre a nu se apropia de tine” (ibidem).

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, Dalmația - d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), a fost un important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii.

Este bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano - Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, Ieronim a fost sanctificat și de Biserica Ortodoxă, fiind numit Fericitul Ieronim.

Pe lângă traducerea Bibliei, Ieronim a scris comentarii teologice, expuneri istorice și dogmatice. Ieronim ne vorbește astfel despre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia. Printre Scrisorile Papei Inocențiu I, este una adresată către Sf. Ieronim și Ioan, Episcop al Ierusalimului, care are ca subiect condamnarea acțiunilor ereziei numite Pelagianism în Betleem.

În tradiția artistică a Bisericii Romano-Catolice, se obișnuiește ca Ieronim, patronul erudiției teologice, să fie reprezentat în calitate de cardinal lângă episcopul Augustin, arhiepiscopul Ambrozie și papa Grigore I cel Mare Dialogul. În picturile din secolele ulterioare, Ieronim este înfățișat ca un pustnic sumar îmbrăcat, având în chilia sa numai crucea, craniul și Biblia. Pălăria roșie de cardinal din pictura lui Rubens indică rangul acordat de Biserica Romano-Catolică.

Traducere: PROF. UNIV. DR. DAN NEGRESCU

STUDII UNIVERSITARE ŞI POSTUNIVERSITARE:

Ani: 1972 - 1976

Studii: Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara

Limba şi literatura română

Limba şi literatura latină

PARCURS ACADEMIC:

Ani: 1990-1991

Calitatea / funcția: asistent titular de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1991-1996

Calitatea / funcția: lector de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie a

Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1992

Calitatea / funcția: doctor în filologie

Ani: 1996-2003

Calitatea / funcția: conferenţiar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie

a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1996 - prezent

Calitatea / funcția: şeful Catedrei de Limbi Clasice, apoi al Colectivului de Filologie Clasică -

Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2003

Calitatea / funcția: profesor universitar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2007

Calitatea / funcția: conducător de doctorate în domeniul filologie - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 2010-2011

Calitatea / funcția: director al Şcolii Masterale - Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii

de Vest din Timişoara

Volumul cuprinde lucrarea polemică Împotriva lui Vigilanţiu, Prefaţă la tâlcuirea în limba latină a rânduielilor Sfântului Pahomie, precum și Tâlcuirea în limba latină a rânduielilor Sfântului Pahomie.Aceste scrieri dovedesc un spirit combativ prin excelenţă. Nu întâmplător s-a scris despre blândul Ieronim că are „o limbă elocventă, exercitând-o neîntrerupt; dar şi o limbă ascuţită, care la nevoie izbucneşte în graiul colorat al vânzătoarelor de peşte sau îl loveşte pe adversar cu o epigramă.” Tocmai ascuţişul limbii, dar şi al cugetului ieronimian se vădeşte în prima parte a volumului, lucrarea polemică Împotriva lui Vigilanţiu. Mai mult, frumuseţea scrisului ieronimian a generat opţiunea traducătorului în română pentru reproducerea integrală a prefeţei la Tâlcuirea în limba latină a rânduielilor Sfântului Pahomie.Chiar şi într-o prefaţă de dimensiunireduse, talentul narativ al lui Ieronim esteinconfundabil, aşezându-l în rândul acelor „barbați deplini întru graţia spiritului” despre careel însuşi vorbeşte.

„Oricât ar fi de ascuţită şi şlefuită o sabie, dacă zace mult timp vârâtă în teacă, se părăgineşte din pricina ruginii, iar strălucirea falei de odinioară i se pierde.” Sfântul Ieronim

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.