Dialog împotriva luciferienilor. Introd., trad. şi note de Dan Negrescu - Sfântul Ieronim

În legătură cu titlul acestui opuscul, se cer făcute câteva observații: în ediția Migne, după care s-a făcut traducerea, titlul este Dialog împotriva luciferienilor; într-o altă ediție, veche și considerată referențială și de Migne, titlul este Altercatio... (deci Disputa...); am considerat obligatoriu să oferim și acest titlu, fie și între paranteze, deoarece este cel pe care îl dă Ieronim însuși în De viris illustribus, cap. CXXXV. Să mai menționăm și codexul sorbonens în care se vorbește despre „Epistula adversus Luciferianos”, deci „Epistola împotriva...”

Pentru exactitate însă, considerăm că optimă ră­mâne reținerea titlului dintre paranteze: „Ieronim... am scris cele ce urmează: ... o carte de epistole către feluriți... Disputa unui luciferian și a unui ortodox..., p. 80, în ediția Sfântul Ieronim, Despre bărbații iluștri și alte scrieri, introduceri, traduceri și note de Dan Negrescu, Ed. Paideia, București, 1997; toate trimiterile următoare se fac la această ediție. Trimiterile biblice se fac la BIBLIA SACRA, Vulgatae editionis, Sexti V Pont. Max. iussu recognita et Cle­mentis VIII auctoritate edita a Michel Hetzenauer, Ratisbonae et Romae, MCMXIV (cunoscută și ca Vul­gata Clementina).

Majoritatea cercetătorilor plasează redacta­rea Disputei... în perioada romană a lui Ieronim, deci 382-385, căreia îi aparține și un număr de epistole (de la XIX la XLIV); scepticii însă o consideră mai timpurie (379). Acel „nu demult”, cu care începe Ieronim, ar marca, după unii, diferența de timp dintre desfășurarea propriu-zisă a disputei, pe de o parte, și redactarea ei pe de altă parte (vezi Pierre de Labriolle, Histoire de la litterature latine chretienne, Paris, 1924, pp. 468-469).

Acest dialog a fost scris în jurul anului 379, la șapte ani de la moartea episcopului Lucifer și foarte curând după întoarcerea lui Ieronim din deșertul din Chalcis. Deși a fost hirotonit de Paulinus, care fusese hirotonit de Lucifer, el nu a avut nici o simpatie pentru părerile lui Lucifer, așa cum arată clar în acest Dialog. Lucifer, care a fost episcop de Caralis în Sardinia, s-a evidențiat pentru prima oară în 354 d.Hr., când episcopii occidentali făceau mari eforturi pentru condamnarea Sfântului Atanasie. El a preluat cu entuziasm cauza sfântului și, la cererea sa, a fost trimis de Liberius, episcopul Romei, împreună cu preotul Pancratius și diaconul Hilarius, în misiune la împăratul Constantius. Împăratul a convocat un Sinod, care s-a întrunit la Milano în 354 d.Hr. Lucifer a vorbit împotriva condamnării lui Atanasie și nu a ezitat să se opună împăratului cu multă violență. Prin urmare, a fost trimis în exil din 355 d.Hr., în Palestina, apoi în Thebaida. Aici și-a scris lucrările sale polemice. La moartea lui Constantius în 361, Iulian le-a permis episcopilor exilați să se întoarcă; dar Lucifer, în loc să meargă la Alexandria, unde trebuia să se țină un Sinod sub conducerea lui Atanasie, pentru vindecarea unei schisme din Antiohia (dintre care unii țineau cu Meletie, iar alții îl urmau pe Eustatie), a preferat să meargă direct la Antiohia. Acolo l-a hirotonit ca episcop al Bisericii pe Paulinus, conducătorul celor din urmă. Eusebiu din Vercellæ a sosit în curând cu scrisorile sinodale ale Sinodului din Alexandria, dar, găsind acolo un alt episcop, s-a retras imediat. Lucifer a declarat că nu va intra în comuniune cu Eusebiu sau cu oricare dintre cei care au adoptat politica moderată a Sinodului Alexandrin. Prin acest Sinod s-a stabilit că arienii care renunțau la erezia lor ar trebui iertați, dar nu investiți cu funcții ecleziastice; și că acei episcopi care doar au consimțit la arianism ar trebui să rămână în scaun. Lucifer nu era de acord cu această ultimă concesiune și a devenit de acum înainte campionul principiului că nimănui care a făcut vreunui compromis cu arianismul nu i se va permite să ocupe o funcție ecleziastică. El s-a opus astfel chiar lui Atanasie. În cele din urmă s-a întors în Sardinia, unde, conform Cronicii lui Ieronim, a murit în 371. Luciferianismul a dispărut la începutul secolului următor, dacă nu chiar mai devreme. Sfântul Ambrozie și Sfântul Augustin vorbesc despre episcopul Lucifer ca despre un schismatic.

Lucifer din Caralis, care fusese alungat din scaunul său în domnia lui Constantius din cauza aderării sale la cauza lui Atanasie, a mers în Antioha (în 361, după moartea lui Constantius), unde l-a consacrat episcop pe Paulinus. În Antiohia existau trei episcopi: Dorotheus Arianul (care îl succedase lui Euzoius în 376), Meletie care, deși era atanasian în opinie, fusese hirotonit de arieni sau semi-arieni și Paulinus; pe lângă Vitalis, episcop al unei adunări de apolinarieni. Fiind cu totul anti-arian, Lucifer a refuzat să-i recunoască ca episcopi pe cei care veniseră din arianism, deși i-a acceptat pe laicii care fuseseră botezați de episcopii arieni. Această opinie a condus la schisma luciferiană și formează subiectul Dialogului.

Faptul că Ieronim a redactat și un Dialog împotriva luciferienilor este până la urmă tot un omagiu indirect adus lui Lucifer, căci adepții săi, dincolo de defecte, au o trăsătură remarcabilă: tăria de caracter. Sau, cum spune Ieronim, „mai ușor pot fi învinși decât convinși”.

Despre eretic trebuie să se vorbească precum despre păgân

 Și astfel, după ce toți au luat loc, a zis LUCI­FERIANUL HELLADIUS: Vreau să mi se răspundă întâi, dacă arienii sunt creștini, sau nu?

ORTODOXUL⁹: Mai mult chiar, eu întreb: oare nu toți ereticii sunt creștini?

L. Pe acela pe care l-ai numit eretic, l-ai negat ca și creștin.

O. Așadar, ereticii cu toții nu sunt creștini?

L. Chiar mai înainte ai auzit.

O. Dacă nu sunt ai lui Christos, sunt ai dia­volului.

L. Nimeni nu se îndoiește de aceasta.

O. Dacă sunt însă ai diavolului, nu are im­portanță că sunt eretici sau păgâni.

L. Aceasta n-o dezmint.

O. Am stabilit, așadar, între noi, că despre eretic trebuie să se vorbească precum despre păgân.

L. Stabilit cu claritate.

O. Întreabă acum, după voie, căci am căzut de acord între noi asupra faptului că ereticii sunt păgâni.

L. Ceea ce voia să deducă întrebarea mea, anume că ereticii nu sunt creștini, a fost deja exprimat. Rămâne acum concluzia.

Dacă arienii sunt eretici, iar eretici sunt cu toții păgâni, atunci și arienii sunt păgâni. Dacă arienii sunt însă păgâni și – se știe – nici o înso­țire a Bisericii nu poate avea loc cu ei, deci cu păgânii, e evident că Biserica voastră, ce-și ad­mite episcopii dintre ei, nu-i recunoaște atât pe aceștia, cât pe sacerdoții de pe Capitoliu; iar prin aceasta Ea ar trebui numită, mai curând adunarea¹⁰ lui Antichrist, decât Biserica lui Christos.

Obiceiul ecleziastic

al impunerii mâinilor

reprezintă autoritatea Tradiției

L. Cei ce însetează dormind, își potolesc gâtlejurile cu lăcomie în fluvii. Și, cu cât beau mai mult, cu atât sunt mai însetați. Astfel îmi pari și tu în legătură cu mica problemă pe care am pus-o, căci ai căutat argumente ici și colo, perseverând în aceeași însetare provocată de întrebări.

Oare nu știi că acesta este obiceiul Bise­ri­cilor²⁹, ca botezaților să li se pună mâinile asu­pra, după aceea, și astfel să fie invocat Sfân­tul Spirit? Mă întrebi unde este scris? În Faptele Apostolilor. Chiar dacă nu-i stă la teme­lie autoritatea Scripturii, preceptului îi dă valoare consensul întregii lumi în această problemă. Chiar multe altele, ce sunt respectate prin tra­diție în Biserici, și-au însușit, de fapt, în folo­sul lor autoritatea legii scrise; astfel sunt scu­fun­darea și înălțarea capului, de trei ori, din apă, apoi – în fiecare duminică și de Rusalii – degustarea laptelui și a mierii semnificând armo­nia nevinovăției copilărești. Apoi, nici să te rogi îngenuncheat și nici să ții post, ca și multe altele, pe care și le revendică practica rațională, nu au fost scrise.

Se poate constata deci că noi urmăm obiș­nuința Bisericii, chiar dacă ne este cunoscut că acel cineva a fost botezat înainte de invocarea Spiritului.

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, Dalmația - d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), a fost un important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii.

Este bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano - Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii. De asemenea, Ieronim a fost sanctificat și de Biserica Ortodoxă, fiind numit Fericitul Ieronim.

Pe lângă traducerea Bibliei, Ieronim a scris comentarii teologice, expuneri istorice și dogmatice. Ieronim ne vorbește astfel despre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia. Printre Scrisorile Papei Inocențiu I, este una adresată către Sf. Ieronim și Ioan, Episcop al Ierusalimului, care are ca subiect condamnarea acțiunilor ereziei numite Pelagianism în Betleem.

În tradiția artistică a Bisericii Romano-Catolice, se obișnuiește ca Ieronim, patronul erudiției teologice, să fie reprezentat în calitate de cardinal lângă episcopul Augustin, arhiepiscopul Ambrozie și papa Grigore I cel Mare Dialogul. În picturile din secolele ulterioare, Ieronim este înfățișat ca un pustnic sumar îmbrăcat, având în chilia sa numai crucea, craniul și Biblia. Pălăria roșie de cardinal din pictura lui Rubens indică rangul acordat de Biserica Romano-Catolică.

Traducere: PROF. UNIV. DR. DAN NEGRESCU

 STUDII UNIVERSITARE ŞI POSTUNIVERSITARE:

Ani: 1972 - 1976

Studii: Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara

Limba şi literatura română

Limba şi literatura latină

PARCURS ACADEMIC:

Ani: 1990-1991

Calitatea / funcția: asistent titular de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1991-1996

Calitatea / funcția: lector de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie a

Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1992

Calitatea / funcția: doctor în filologie

Ani: 1996-2003

Calitatea / funcția: conferenţiar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi Filosofie

a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 1996 - prezent

Calitatea / funcția: şeful Catedrei de Limbi Clasice, apoi al Colectivului de Filologie Clasică -

Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2003

Calitatea / funcția: profesor universitar de limba şi literatura latină - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: din 2007

Calitatea / funcția: conducător de doctorate în domeniul filologie - Facultatea de Litere şi

Filosofie a Universităţii de Vest din Timişoara

Ani: 2010-2011

Calitatea / funcția: director al Şcolii Masterale - Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii

de Vest din Timişoara

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent, aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.