Pe urmele autorului. Mărturisirile unui detectiv literar. Compendiu - Alexandru Bulandra

Alexandru Bulandra

Pentru detectivul literar, lumea este alcătuită din „ceva” (o faptă)  și „cineva” (un autor), care stau ascunși într-unul sau mai multe texte.

Mai multe detalii

2402P

Nou

38,00 lei cu TVA

În misiunea sa de detectiv literar, Alexandru Bulandra parcurge, în acest volum, o muncă laborioasă asupra livresului și a actului de a scrie, asupra relației dintre autor și text.

Pornind  de la aceste două întrebări „Cum a fost posibil acest adevăr ca rezultat al cercetării, în ordinea investigaţiei?” și „Cum a fost posibil lucrul considerat ca adevărat în ordinea istorică, omenească, a desfăşurării faptelor?”,  acesta realizeză o panoramă a câmpului operaţional străbătut, în

încercarea de a cuprinde toate rapoartele de cercetare scrise în calitatea de detectiv literar.

Vasile Alecsandri și cazul Miorița este unul din cazurile rezolvate de autor!

Potrivit lui Alexandru Bulandra: „Istoria baladei Mioriţa stă sub semnul măştii şi secretului. S-a evitat, într-o formă sau alta, să se spună adevărul. Şi totul a pornit de la poetul Vasile Alecsandri şi tertipurile lui inocente care, în cazul special al Mioriţei, au atins culmile disimilării (...).

Poetul a şters toate urmele care ar fi dus la el şi la felul în care a lucrat.

Dosarul Mioriţa s-a deschis odată cu publicarea baladei, la 18 februrie 1850. În scrisoarea care o însoţea, poetul Vasile Alecsandri îl informa pe Alexandru Hurmuzachi, redactorul revistei Bucovina din Cernăuţi, că Mioriţa i-a fost adusă, „împreună cu multe altele”, de Alecu Russo, care o descoperise la Soveja, în martie 1846. În ediţia definitivă din 1866, acelaşi Alecsandri devine acum autorul descoperirii, iar locaţia şi data ei sunt Muntele Ceahlău, 1842. Indiferent de aceste inconsecvenţe, consecinţele pentru cercetarea originii textului erau următoarele: la mijlocul secolului XIX, balada Mioriţa se găsea în circuitul folcloric din Moldova”.

Alexandru Bulandra

 

AutorAlexandru Bulandra
Anul publicării2020
Format140 x 200 mm
Nr. pagini286
ColecțiaFilosofie
eBook2356-pe-urmele-autorului-marturisirile-unui-detectiv-literar-compendiu-alexandru-bulandra-9786067484410.html
ID Hard Cover2356-pe-urmele-autorului-marturisirile-unui-detectiv-literar-compendiu-alexandru-bulandra-9786067484410.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-441-0
Nota 
2021-05-07
Pe urmele autorului

O abordare inedită asupra relației dintre autor și opera sa.

    Scrieți-vă propria părere

    Scrieţi un comentariu

    Pe urmele autorului. Mărturisirile unui detectiv literar. Compendiu - Alexandru Bulandra

    Pe urmele autorului. Mărturisirile unui detectiv literar. Compendiu - Alexandru Bulandra

    Pentru detectivul literar, lumea este alcătuită din „ceva” (o faptă)  și „cineva” (un autor), care stau ascunși într-unul sau mai multe texte.

    Scrieţi un comentariu

    Categoriaemblematic europa

    Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului european. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene.

    Scrisul și opera păstrează intactă amprenta timpului trecut; un timp a cărei semnificație este principala misiune a unui dedectiv literar.

    În această carte îmi propun să realizez o panoramă a câmpului operaţional străbătut cu mintea şi sufletul ani în şir, pentru a cuprinde toate rapoartele de cercetare scrise în calitatea de detectiv literar...

    Pe toate şi pe fiecare în parte...

    ... astfel încât să pot detecta, cu obiectivitatea detaşării, tipul de abordare al cazurile considerate rezolvate, elementele comune, diferenţele specifice, trăsăturile generale...

    Îmi asum ca postulat al acestui demers sintetic următoarea afirmaţie: toate studiile de caz pe care le-am întreprins au ajuns la adevăr.

    Iată şi cele două întrebări care mă vor ghida pe calea aleasă:

    1. Cum a fost posibil acest adevăr ca rezultat al cercetării, în ordinea investigaţiei?

    2. Cum a fost posibil lucrul considerat ca adevărat în ordinea istorică, omenească, a desfăşurării faptelor?

    Un scriitor este o persoană care folosește cuvinte scrise în diferite stiluri și tehnici pentru a comunica idei. Scriitorii produc diferite forme de artă literară și scriere creativă, cum ar fi romane, povestiri, cărți, poezie, piese de teatru, scenarii, cântece și eseuri, precum și alte reportaje și articole de știri care pot fi de interes pentru public.

    Scriitorii calificați, care sunt capabili să folosească limbajul pentru a exprima bine ideile, contribuie adesea semnificativ la conținutul cultural al unei societăți.

    Termenul de scriitor este adesea folosit ca sinonim de autor, deși acest din urmă termen are o semnificație oarecum mai largă și este folosit pentru a transmite responsabilitatea legală pentru o piesă de scris, chiar dacă compoziția sa este anonimă, necunoscută sau colaborativă.

    Am ajuns la convingerea că adevărul face întotdeauna dreptate, punând lucrurile la locul lor şi dându-le astfel măsura cuvenită.

    Mereu a trebuit să caut făptuitorul după urma lăsată drept cale pentru urmaşul său – omul de dinaintea omului.

    Orice faptă, ca pasul unui om, se sprijină pe urma celei premergătoare.

     Şi pentru că toate cazurile investigate de detectivul literar sunt texte scrise, iar făptuitorii urmăriţi sunt autorii lor, urmele lăsate peste timp le-am căutat pe tărâmul memorabil al scriiturii.

     Un pas prea amplu al urmaşului apasă punctul de sprijin moştenit până la strivire, trimiţându-şi înaintaşul în neantul uitării. Astfel, acesta moare pentru posteritate în calitatea lui fundamentală de impuls de a face ceea ce a pornit din sine însuşi şi s-a sprijinit pe el.

    Cazuri rezolvate. Radiografii

    1. Cazul Vasile Alecsandri și balada Miorița

    Raport de cercetare: Vasile Alecsandri și cazul Miorița. O anchetă literară, 2006 (1, pp. 7-288).

     1.1. Faptul acoperit Înainte de a intra în circuitul folcloric, balada Mioriţa a fost o poemă scrisă şi publicată de autorul cult Vasile Alecsandri. Istoria baladei Mioriţa stă sub semnul măştii şi secretului. S-a evitat, într-o formă sau alta, să se spună adevărul. Şi totul a pornit de la poetul Vasile Alecsandri şi tertipurile lui inocente care, în cazul special al Mioriţei, au atins culmile disimilării.

    1.2. Cum a fost posibilă acoperirea Poetul şi editorul de folclor Vasile Alecsandri nu şi-a asumat niciun moment paternitatea acestei creaţii, ci numai descoperirea şi îndreptarea ei. El nu a lăsat nici manuscrise pe care, studiindu-le, cercetătorul să vadă modul lui de lucru, formele de trecere, îndreptările etc. Totul este trecut pe curat, aşa că au rămas pentru viitor numai declaraţiile poetului în faţa credulităţii ori îndoielii cercetătorilor. Mai mult, poetul a şters toate urmele care ar fi dus la el şi la felul în care a lucrat.

    Dosarul Mioriţa s-a deschis odată cu publicarea baladei, la 18 februrie 1850. În scrisoarea care o însoţea, poetul Vasile Alecsandri îl informa pe Alexandru Hurmuzachi, redactorul revistei Bucovina din Cernăuţi, că Mioriţa i-a fost adusă, „împreună cu multe altele”, de Alecu Russo, care o descoperise la Soveja, în martie 1846. În ediţia definitivă din 1866, acelaşi Alecsandri devine acum autorul descoperirii, iar locaţia şi data ei sunt Muntele Ceahlău, 1842. Indiferent de aceste inconsecvenţe, consecinţele pentru cercetarea originii textului erau următoarele: la mijlocul secolului XIX, balada Mioriţa se găsea în circuitul folcloric din Moldova.

    Până în primii ani ai secolului XXI, folcloriştii şi istoricii literari au dat crezare spuselor poetului-editor al baladei Mioriţa, observând totodată că varianta culeasă de Alecsandri ar fi fost „înfrumuseţată şi completată” de acesta. Pe aceste temeiuri s-a constituit paradigma „Mioriţa, varianta Alecsandri”, care va tutela toate investigaţiile, fie folcloristice, fie istorico-literare, mitologice sau filosofice ale baladei.

    Cei trei folclorişti care au marcat cercetarea Mioriţei – D. Caracostea, Adrian Fochi şi Al.I. Amzulescu – vor realiza fiecare, ca imagine sintetică a investigaţiei sale, câte un model genetic al baladei. În toate cele trei modele, colinda ardeleană a păcurarilor precede balada Mioriţa. Trecerea de la colind la balada cu mioara năzdrăvană s-a realizat în mod spontan, ca urmare a unei întâmplări petrecute în timpul transhumanței, spune A. Fochi, sau, cum argumentează în pragul anilor nouăzeci ai secolului XX Al.I. Amzulescu, tot pe căile transhumanţei, dar sub efectul continuei desacralizări a colindei păcurarilor.

    1.3. Ce am descoperit

    Tânărul prozator, dramaturg şi poet naţional şi popular Vasile Alecsandri a scris poemul Mioriţa punând în lucru atât experienţa lui literară, cât şi numeroase surse folclorice. Era un poet de ocazie, cum îl caracterizează biograful şi editorul său G.C. Nicolescu, dar el a avut nu numai ocazia care să-i declanşeze procesul creativ, ci şi abilităţile, motivaţia şi sursele pentru a scrie această baladă.

    Ocazia au reprezentat-o revoluţiile de la 1848 din Ţările Române, iar scrierea baladei Mioriţa face parte integrantă din proiectul cultural al programului revoluţionar moldovean şi muntean de aducere la lumină şi traducere în principalele limbi europene a cântecelor populare româneşti – mărturie vie a geniului acestui popor uitat la marginile continentului, dar frate bun, de gintă latină, cu francezii şi italienii.

    Vasile Alecsandri şi-a croit un drum în literatura română, pornind de la comoara poeziei noastre populare. Acum el trebuia să o scoată la lumină pregătită să transmită mesajele naţionale. Dintre toate speciile cântecului popular românesc, Alecsandri şi prietenii săi – Russo, Negri, Bălcescu – au decis că balada putea îndeplini cel mai bine acest rol. Şi el şi-a asumat misia patriotică într-un context având drept coordonate: balada = dovezi ale romanităţii românilor, cititor-ţintă = străin, finalizare = traducere. Texte de export. Alecsandri cunoştea baladele din Moldova – Bujor şi alte balade haiduceşti. Între anii 1842-1844, scrisese şi balade culte: Crai-nou, Maghiara, Strigoiul, Zburătorul, Baba Cloanţa.

    El învăţase de unul singur cum se compune în acest gen: „Mi” şi „de trei zile”, expresii utilizate în primele poeme scrise în limba română, dovedesc acest lucru; a desfăcut baladele în părţi componente, a văzut cum sunt alcătuite, ce personaje apar, în ce situaţii, cum acţionează, cum sunt prezentate, care sunt formele de expresie. A desface şi a reface, a dezmembra şi a reasambla bucăţi, ligamente, aşa învaţă Alecsandri meşteşugul compunerii cântecelor bătrâneşti. Este o operaţie de tip mecanic, artizanal, sugerată de termenii utilizaţi de el însuși: pietre preţioase, părţi, briliant, a lega etc.

    Modele şi, mai târziu, sursă de inspiraţie, i-au fost baladele sârbeşti din ciclul Novăceştilor, care circulau în zona Banatului. Mai cred că, deşi e amintită abia în notele de la volumul 2 al baladelor, Colecţia cântecelor populare ale sârbilor tradusă în limba franceză de „August Dozou (Dentu libraire – editeur Paris)” i-a fost la îndemână de la început.

    În privinţa abilităţilor tânărului literat moldovean, încă de la 1845, la întâlnirile cu Elena şi Costache Negri, poetul de 21 de ani dovedeşte capacitatea de a crea poeme pe baza unui plan propus de altcineva şi de a se acomoda cu un alt poet. Din 1840, când devine director al Teatrului Naţional din Iaşi, a fost nevoit să creeze piese româneşti, lucru care i-a pus în valoare atât mobilitatea şi agerimea minţii, cât şi darul localizărilor unor subiecte şi tipuri de personaje preluate din repertoriul francez. Charles Drouhet a demonstrat convingător acest lucru: „În repertoriul francez se află toate izvoarele de care Alecsandri s-a servit pentru alcătuirea dramelor şi comediilor sale”. Iar despre capodopera Coana Chiriţa – un fel de Mioriţa a operei sale dramatice –, autorul francez spune: „S-a zis despre Cocoana Chiriţa, că e o creaţie naţională a lui Alecsandri, că e o figură originală dintr-un repertor care nu exista înaintea lui; de fapt e una din cele mai reuşite şi mai populare adaptări ale poetului, un tip de împrumut, dar minunat de bine localizat”.

    Iată și motivul care l-a determinat pe Alecsandri să compună balada Mioriţa şi alte balade incluse în cele două volume din 1852 şi 1853: el a fost, până la 1859, poet moldovean, ţara lui fiind Moldova. Iar aici repertoriul de balade nu era prea bogat. De aceea, scriind baladele Mioriţa, Mihu Copilu, Codreanul, Păunaşul codrilor sau localizând altele, cum ar fi Toma Alimoş, Vasile Alecsandri a vrut să acopere acest neajuns.

    Alexandru Bulandra (27.10.1954, Ianca, Brăila) este eseist și istoric literar.

    Pseudonim literar al lui Alexandru Buleandră. Fiul lui Constantin, cadru militar, originar din com. Curcani, jud. Călăraşi, şi al Vladei, casnică, originară din com. Colilia, judeţul Ialomiţa. Este nepotul actorului, dramaturgului şi poetului Ion Buleandră. Urmează studiile liceale la Urziceni, judeţul Ialomiţa, şi pe cele universitare la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, promoţia 1978. În prezent este director al Bibliotecii Municipale „Constantin Ţoiu” din Urziceni. După absolvirea facultăţii, participă la şedinţele cercului de etică, coordonat de Niculae Belu şi Vasile Morar, unde aprofundează lectura etică a textelor narative, precum şi la sesiunile ştiinţifice anuale ale Institutului de Filosofie. În „Revista de filosofie” a Academiei publică patru studii: cel de debut – „Istoricitatea bunului simţ şi alternativele devenirii moralităţii practice” (5/1986), urmat de „Buna-credinţă şi buna-cuviinţă ca dimensiuni ale bunului simţ” (5/1987), „Protoetica sau despre întemeierea morală a cronicilor româneşti” (5/l988) şi „Eminescu şi etica dezvoltării organice” (4/l989). În Urziceni, participă la şedinţele cenaclului literar Dor fără saţiu, iar în calitate de director al Casei de cultură organizează întâlniri cu scriitori, de la Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Dinescu, Eugen Simion, la Stelian Tănase şi Cristian Teodorescu. Colaborează la revistele „Helis” (Slobozia), „Litere” (Târgovişte), „Oglinda literară” (Focşani), „Observator cultural” (Bucureşti). În 2006 debutează în volum cu lucrarea „Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară”, apărută la Ed. „Helis”, Slobozia. Din 2010 este membru USR la Secţia de critică, istorie literară şi eseistică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2009). Distins cu premiul „Nicolae Scurtescu” pentru monografii etnografice al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni pentru „Mioriţa, povestea unei capodopere” (2009).

     

    Scrieri

    Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa – o anchetă literară, Ed. Helis, Slobozia, 2006;

     Experimentul Iov, Ed. Helis, Slobozia, 2007;

    Tainele Mioriţei. O lectură în cheie masonică a baladei Mioriţa de Vasile Alecsandri, Ed. Helis, Slobozia, 2008;

     Nevoia de poveste, eseuri şi aplicaţii, Ed. Paideia, Bucureşti, 2008; Masca păcurarului. Al treilea raport de cercetare în cazul Mioriţa, Ed. Helis, Slobozia, 2009;

     El experimento Job, traducere de Gabriela Banu, Ed. Logos, Bucureşti, 2009;

    Minunata istorie a Cărţii lui Iov, Ed. Paideia, Bucureşti, 2011;

    Experimentul Iov, ed. a II-a, Ed. Paideia, Bucureşti, 2008;

    Mioriţa – povestea unei capodopere, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2008;

    Mioriţa. Vasile Alecsandri şi cazul Mioriţa. Tainele Mioriţei. Masca păcurarului, Ed. Paideia, Bucureşti, 2011.

    Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

    Cartea descrie modul în care se desfășoară activitatea unui dedectiv literar.

    10 alte produse din aceeași categorie