Dimensiunea morală a existenţei umane. O cercetare ontologică - Niculae Bellu

Nicolae Bellu

Definiția„situației morale” – din perspectiva eticianului Niculae Bellu – are la bază două condiții:

1) să existe o societate transparentă, dezopacizată, dezmărginită mereu ca sensibilitate şi raţionalitate; 2) în respectiva societate, exemplele morale să prevaleze în faţa celor ale succesului – pentru obţinerea puterii, averii, influenţei.

Mai multe detalii

0305P

Nou

34,68 lei cu TVA

Acest volum cuprinde creația originală a lui Niculae Bellu, întreprinsă între anii 1974-1989, prin care a reușit să formuleze, pentru prima dată în literatura noastră filosofică, o schiță lărgită a unui demers ontologic în etică.

Textul de față a apărut în volumul colectiv Morala în existența umană, la Ed. Politică, 1989.

Bellu definea morala elementară prin două concepte: exemplaritate și transparență: „Dacă ne putem imagina un fapt moral elementar, atunci, condiția primă a acestuia este exemplaritatea și transparența... Liantul dinăuntru al faptului exemplar este absența oricărei disimulări, a oricărei vanități: în schimb, plinul de firesc, plinul de adevăr, plinul de omenesc... Iar firescul, adevărul, omenescul spulberă și ridiculizează sub cruda lor autenticitate vanitatea perfecțiunii... Numai ceea ce este autentic n-are motive să evite condiția transparenței” – Vasile Morar.

Ideea-fundament a volumului, potrivit căreia – o ontologie a moralei este nu numai posibilă, dar și oportună, cu deosebire în epocile de mari cotituri revoluționare, când drumul înainte al moravurilor, în spiritul emancipării umane, se află la o răscruce – demonstrează originalitatea sistemului de gândire al eticianului Niculae Bellu; ce s-a format în vremuri supuse vulnerabilităților condiției umane.

AutorNicolae Bellu
Anul publicării2012
Format140 x 200 mm
Nr. pagini320
ColecțiaStudii şi eseuri etice
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-973-596-762-8

Scrieţi un comentariu

Dimensiunea morală a existenţei umane. O cercetare ontologică - Niculae Bellu

Dimensiunea morală a existenţei umane. O cercetare ontologică - Niculae Bellu

Definiția„situației morale” – din perspectiva eticianului Niculae Bellu – are la bază două condiții:

1) să existe o societate transparentă, dezopacizată, dezmărginită mereu ca sensibilitate şi raţionalitate; 2) în respectiva societate, exemplele morale să prevaleze în faţa celor ale succesului – pentru obţinerea puterii, averii, influenţei.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic Romania

În categoria Emblematic România se înscriu toate lucrările publicate de editura Paideia care sunt întru totul reprezentative sau semnificative pentru cultura română și formarea intelectuală a românilor.Însemnul editurii prin care este indicată această categorie este un timbru a cărui grafică sugerează domeniul în care lucrarea poate fi considerată ca emblematică. Dacă este o operă de primă mărime și importanță se adugă în timbru specificația capodoperă a culturii române.

Potrivit lui Niculae Bellu „exemplaritatea” în comportare şi în viaţă, luată ca întreg, este un concept moral, în primul rând, şi nu unul utilitar sau politic.

Filosofia morală este ramura filosofiei care contemplă ceea ce este bine și rău și examinează modul în care oamenii ar trebui să-și trăiască viața în raport cu ceilalți. Filosofia morală are trei ramuri. O ramură, metaetica, investighează întrebări de ansamblu, cum ar fi „Ce este moralitatea?” „Ce este dreptatea?” „Există adevăr?” și „Cum îmi pot justifica convingerile ca fiind mai bune decât credințele conflictuale deținute de alții?”.

O altă ramură a filosofiei morale este etica normativă. Etica normativă se concentrează pe furnizarea unui cadru-obiectiv,  care permite diferențierea între ceea ce este bine și ceea ce este rău și răspunde la întrebarea ce ar trebui să facem. 

Ultima ramură este etica aplicată. Acesta abordează probleme practice, specifice, de importanță morală, cum ar fi războiul și pedeapsa capitală. Etica aplicată abordează, de asemenea, provocări morale specifice cu care se confruntă, zilnic, oamenii.

Imoralitatea este opoziția activă față de moralitate (adică opoziția față de ceea ce este bun sau corect), în timp ce amoralitatea este definită în mod diferit ca o necunoaștere, indiferență sau necredință în orice set particular de standarde sau principii morale.

 

„Cum poate fi plăcută starea sărăciei” (Diogene în butoi și Crates renunțând la bogăție pentru virtute). Extras din Cartea bunelor maniere a lui Jacques Legrand, Jacobus Magnus, c. 1490.

...

Istoria gândirii, întrucât este autocritică în căutarea perpetuă a propriei sale autenticități, distinge și alege ceea ce se confirmă ca esențial. Căci particularitatea demersului kantian, exprimat prin întrebarea deschisă: cum este posibilă morala?, consta anume în descifrarea acelui nod de conexiuni care l-au putut ridica pe om dincolo de limitele vieții organice („finalitate fără scop” – Kant), angajându-l pe linia ascendent proiectivă a propriei sale continue remodelări: finalitate cu scop.

 

Complexitatea naturii umane și contradicțiile inerente fenomenului moral. Ipoteze introductive

1. Ambivalența originară a naturii umane

Natura umană se instituie ca un concept ambivalent și numai aparent ambiguu, căci natura nu este anulată în structura ființării omului, ci numai suprimată în forma ei imanentă pentru a reapare ca moment constitutiv al umanului, devenind astfel aptă de o continuă remodelare și evoluție sub imperiul acestei noi calități.

Recunoașterea acestei ambivalențe, în fond ușor de observat și evidentă la nivelul bunului simț, dar și persistent contestată de toate religiile în alianță cu spiritualismul savant, apare ca fiind nodul gordian al oricărui demers cognitiv în spațiul atât de eterogen al moralității. Nu poți intra în labirintul acestui spațiu existențial fără a fi nevoit să accepți – ca un fir al Ariadnei – evidența acestei complexități a ființării umane, care se extrapolează cu toate contradicțiile sale asupra eticului și obligă gândirea critică să accepte acest drum sinuos al cunoașterii.

Căci, abia pe calea unei asemenea confruntări devine posibilă pătrunderea, pas cu pas, în contradicțiile moralității, generate la bază de condiția duală și contradictorie a ființării omului, care este, în același timp, natură și natură umanizată, sensibilitate pură și totodată ponderată, modelată sub imperiul rațiunii. Dar, din această stare duală, genuină și generativă, rezultă originalitatea dinamismului său interior, o tendință de adecvare și de inepuizabilă plasticitate, aptitudinea spre experimentare și acumulare, dezvoltare continuu și ascendent reprodusă Această dualitate generativă, conținută în substanța naturii umane, stă la rădăcina propriei sale dinamici obiective, pe temeiul căreia apar spontan – în cursul celor mai rudimentare îndeletniciri – acele noi potențialități care, dezvoltate prin acumulări infinitezimale, diferențiază și disting procesul de geneză al acestei atât de originale instituiri.

Tema, azi dincolo de orice controversă de fond la nivelul antropologiei, continuă să lase loc confuziilor și opiniilor opuse intransigente îndată ce este abordată din perspectiva etică, întrucât aici interogația vizează natura sufletului uman luat aparte și, implicit, ponderea binelui și a răului în om; încât suflet-bine-rău par să constituie triada necuprinsei nefericiri fără de leac a destinului uman. Astfel, ipoteza curentă este înclinată să vadă sensibilitatea (naturalitatea) ca aflându-se la originea răului, a negativității, în timp ce umanul s-ar institui, dimpotrivă, exclusiv din puterea rațiunii sau a spiritului de a-și domina și înfrânge răul propriei naturi sensibile. Chiar și teorii, cum ar fi psihanaliza, continuă să plătească pe alocuri un tribut greu acestui dualism interpretativ.

Evident, orice abordare a temei umane ca proces al detașării și diferențierii istorice de simpla natură implică distingerea unei dimensiuni etice activ efervescente, în cuprinsul căreia dihotomia bine – rău nu poate fi eludată. În același timp, însă, binele și răul nu sunt abstracții apriorice și autonome, independente de condiția umană și de dinamica omenescului, ci țin de conexiunea omului cu condiția sa, de lanțul interacțiunilor care îi stimulează evoluția, limitând-o totodată și înscriind-o în sfera posibilului.

 

Ediție îngrijită de Vasile Morar.

 Vasile Morar (n.1946) este profesor la Universitatea din București, unde predă etica, estetica, violența în istorie (Holocaust și terorism), etica în afaceri și politică. A dezvoltat în cărțile sale conceptul de morală elementară, concept introdus în literatura etică de coordonatorul tezei sale de doctorat, profesorul Niculae Bellu. Printre cărțile sale se numără: Moralități elementare (2001, 2004), Etica în afaceri și politică (2006), Morala elementară - stări, praguri,virtuți (2011).

Edițiile de serie sunt cărți cu tiraj mediu adresate intelectualității active, publicului atașat valorilor umaniste ale culturii române și europene. Capodopere, opere memorabile sau doar studii contributive în evoluțiile culturilor noastre, în istorie sau în prezent aceste ediții foarte îngrijite sunt larg accesibile și produc emoție celor interesați.

Ediția este îngrijită de Vasile Morar.

10 alte produse din aceeași categorie