Paideia Ontologie şi metafizică la greci. Presocraticii - Gh. Vlăduţescu Filosofie 49,00 lei Mărește

Ontologie şi metafizică la greci. Presocraticii - Gh. Vlăduţescu

Gheorghe Vlăduţescu

Lucrarea, un adevărat tezaur de informații, prezintă trecerea de la archaiologie la ontologie, apoi parcurge gândirea milesienilor, a pythagoricilor şi a pythagoreilor precum și viziunea filosofia a lui Heraclit şi a lui Cratylos, descrie etapa lui Parmenides şi a eleatismul și, în final, prezintă gândirea sofiștilor.

Mai multe detalii

2375P

Nou

49,00 lei cu TVA

Ontologie se face de mult, argumentează autorul, începând cu Thales și Parmenides. Numele însă e de dată ceva mai recentă. Dicţionarele îl pun pe seama lui Godenius, la începutul secolului al XVII‑lea.

Metafizica începe să facă istorie pe măsură ce ontologia intra în criză. Criza ei era drumul către sine, ceea ce înseamnă, către metafizică. Dar numele ei vine din antichitate.

„Ontologia nu „neagă” lumea ci doar o „acoperă” metodic, o pune, adică, aşa cum se zice azi, „între paranteze”. Ca să fie ceea ce trebuia să fie nici nu avea cum să procedeze altfel.

Ontologia separă, deci, în vederea unirii; metafizica preia separaţia, o păstrează. (deci îşi face din ontologie o logică) dar în identitate. Presocraticii sunt tot una cu această teribilă aventură greacă, o altă periegeză (în felul ei, şi ea o argonautică, o odisee) în lumea atât de alunecătoare, privită din afară, dar cea mai fermă, din lăuntru, a aporiei, ca întrebare, cu răspunsul nu într‑o filosofie sau alta, nu într‑un timp al ei sau altul ci în întreaga istorie şi în întreaga viaţă a omului ca fiinţă istorică. Zicând după Hegel, „din cupa acestui imperiu al spiritului spumegă infinitatea sa” (Fenomenologia spiritului, p. 458). Adică din această întrebare ce ne măsoară deopotrivă măreţia şi slăbiciunea...”

În ordinea metafizicii, primul nivel este acela al instituirii „sistematiciste”, într‑o construcţie determinată. Aceasta este doar structura, reţeaua de prindere, (susţinere) a sensurilor (întrebărilor perene), analogic cam asemenea naraţiunii în epică. Altfel se riscă mari şi grave incomprehensiuni. Bunăoară, ce este aristotelismul cu cele două‑trei principii decât un proiect care, având intenţionalitate dincolo de sine, ca atare este cu sens slab, oricum neînstare de a trece în argumente, deci în acea zonă tare a aporeticului. Şi nu este doar cazul lui; poate fi al oricărei metafizici determinate. Se întâmplă că ataşamentele devalorizează; aristotelicienii, în strictă doctrinaristică, hegelienii, heideggerienii, tot asemenea, în cele din urmă abdică de la condiţia metafizicilor în cauză. Pentru că, se prea poate ca un heideggerian autentic să fie cel care se întreabă în logica heideggeriană a interogaţiei ce este metafizica, dar nu, cât se poate spune aşa, cel ce heideggerizează leneş. În genere, zic, şi aceasta pe seama istoriei factuale, după cam două milenii şi jumătate de metafizică, în condiţia de idealitate, metafizica nu este de şcoală. Pentru că în metafizică nu se face şcoală. Starea ei de întrebare, de graţie, adică, o apără.

Autorul

 

AutorGheorghe Vlăduţescu
Specificații autorProfesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române
Anul publicării2020
Format95 x 205 mm
Nr. pagini346
ColecțiaFilosofie
eBook2475-ontologie-si-metafizica-la-greci-presocraticii-gh-vladutescu-9786067485431.html
ID Hard Cover2475-ontologie-si-metafizica-la-greci-presocraticii-gh-vladutescu-9786067485431.html
GenFilozofie
LimbaRomana
Tip formatFizic
CategorieStiinte umaniste
Sub-CategorieSociologie si filozofie
ISBN978-606-748-379-6

Scrieţi un comentariu

Ontologie şi metafizică la greci. Presocraticii - Gh. Vlăduţescu

Ontologie şi metafizică la greci. Presocraticii - Gh. Vlăduţescu

Lucrarea, un adevărat tezaur de informații, prezintă trecerea de la archaiologie la ontologie, apoi parcurge gândirea milesienilor, a pythagoricilor şi a pythagoreilor precum și viziunea filosofia a lui Heraclit şi a lui Cratylos, descrie etapa lui Parmenides şi a eleatismul și, în final, prezintă gândirea sofiștilor.

Scrieţi un comentariu

Categoriaemblematic europa

Din categoria lucrărilor catalogate Emblematic Europa fac parte cărțile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive și care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de ediții ilustrate, de forme noi de editare. Cultura română respiră și în prezent în cultura europeană pe care o asimilează specific. Capodoperele născute în epoci și culturi diferite în Europa au devenit în timp emblematice pentru spiritul continentului, considerat în istoria și întinderea lui demensurată azi pe globul pământesc. Fiecare carte din această categorie este marcată cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul în care a apărut și s-a afirmat. În cazul în care opera este considerată capodoperă, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodoperă a culturii europene.

Filosofia și gândirea greacă au avut  o puternică influență asupra istoriei filosofiei și a culturii europene –și continuă și astăzi să exercite un mare interes în rândul cercurilor intelectuale, cartea acad. Gheorghe Vlăduțescu reamintindu-ne de marile principii și concepții ale filosofiei grecești asupra vieții. 

Presocraticii s-au preocupat de modul în care putem privi absolutul ca absolut, în sine şi totuşi, în lucrurile lumii, de la cele mai vremelnice la cele care sfidează veşnicia.

Ediția include surse bibliografice.

Presocraticii au fost filosofii greci care l-au precedat pe Socrate și care au făcut speculații despre Natură.

Acești gânditori au încercat să găsească în natură un element care să explice universul. Critica la care i-a supus Socrate a dat filosofiei un nou punct de plecare și o nouă dimensiune.

Presocraticii marchează începutul gândirii raționale europene. Procesul de trecere de la epoca preștiințifică, de la soluțiile mitologice la un nou mod de gândire s-a făcut treptat.

Filosofia presocratică a început în secolul VI î.Hr. cu școala milesiană. Miletul, orașul grecesc ionian de pe coasta vestică a Asiei Mici devenise un centru cu o forță deosebită și era locul unde s-au născut Thales, Anaximandru, Anaximene. Tradiția îi descrie pe milesieni drept firi practice, activi în viața politică și interesați de progresul tehnic. Curiozitatea i-a condus către primele încercări de simplificare a fenomenelor naturii, principala lor realizare. Credeau că lumea a apărut dintr-o substanță primordială iar schimbările se datorează nu unei cauze externe ci a mișcărilor materiei primordiale. Astfel, Thales susținea că apa este originea tuturor lucrurilor; Anaximandru a denumit substanța primordială apeiron (infinitul) iar Anaximene considera aerul ca fiind materia originară a tuturor lucrurilor.

Spre sfârșitul aceluiași secol, centrul filosofiei se mută din partea estică a lumii grecești în cea vestică datorită lui Pitagora, care locuia într-o colonie grecească din sudul Italiei. Filosofia pitagoreică face ca filosofia să dobîndească un caracter mai puțin fizic, mai matematic. Se naște o altă configurare a ideii de principiu: ideea principiului conceput ca formă, numărul sau relația dintre numere.

Începând cu Parmenide și cu eleați s-a manifestat treptat problema cauzei prime a mișcării. Parmenide considera că lumea este în repaus absolut, că mișcarea și transformarea sunt ireale și că de această iluzie sunt vinovate simțurile (ceea ce este, este, ceea ce nu este, nu este și niciodată nu survine nimic); spre deosebire de eleați, Heraclit credea că repausul este imposibil și că lumea este un ciclu continuu de transformări. Totul este în mișcare și nimic nu dăinuie veșnic.

Restul perioadei presocratice, filosofii naturii au fost marcați de trecerea de la fizica monistă la cea pluralistă. Empedocle explică dizarmonia existentă printre filosofi prin faptul că ei plecau de la părerea că ar exista o singură materie originară. Empedocle credea că natura are patru materii originare: pământul, aerul, focul, apa și toate schimbările din natură le explica prin faptul că aceste patru elemente se amestecă și apoi se despart. Următorul filosof al naturii, Anaxagora, afirma că natura ar fi alcătuită din părți foarte mici care nu pot fi văzute cu ochiul liber iar impulsul mișcării a fost denumit nous (rațiune sau spirit).

Presocraticii au încercat să răspundă la întrebări de genul „Care este geneza lucrurilor existente?”, adică din ce provin ele inițial și din ce sunt alcătuite acum, „cum are loc schimbarea?” Au fost primii care au sugerat că răspunsurile la aceste întrebări se pot găsi pe cale rațională și nu mitologică, fără să abandoneze cu totul ideile provenite din credințe mistice.

Presocraticii sunt tot una cu această teribilă aventură greacă, o altă periegeză (în felul ei, şi ea o argonautică, o odisee) în lumea atât de alunecătoare, privită din afară, dar cea mai fermă, din lăuntru, a aporiei, ca întrebare, cu răspunsul nu într‑o filosofie sau alta, nu într‑un timp al ei sau altul ci în întreaga istorie şi în întreaga viaţă a omului ca fiinţă istorică. Zicând după Hegel, „din cupa acestui imperiu al spiritului spumegă infinitatea sa” (Fenomenologia spiritului, p. 458). Adică din această întrebare ce ne măsoară deopotrivă măreţia şi slăbiciunea (dacă nu chiar, pascalian, mizeria): cum gândim absolutul ca absolut, în sine şi totuşi, în lucrurile lumii, de la cele mai vremelnice la cele care sfidează parcă, veşnicia. De la ei la Socrate (momentul de răsucire prin criticism) şi de la acesta la Platon şi la Aristotel, „călătoria” repetată, parcă, la nesfârşit este mereu de încercuire, numai că de fiecare dată cercul este mai cuprinzător şi cuprinsul cu profunzimi mai mari şi mai coerent organizate. Ca Oedip, odinioară, toţi dezleagă taine, care însă dezvăluie alte şi alte enigme (întrebări) încă mai cutremurătoare. Pentru că metafizica este o aporetică şi „elementele” ei, fie ca întrebări, fie ca răspunsuri, aporii.

                        

Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu (n. 1937) este doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti din anul 1971, cu o teză despre inducţia aristotelică. De-a lungul carierei, a publicat peste 20 de volume pe teme de filosofie antică (ontologie, metafizică, etică), filosofia culturii, istoria ideilor filosofice, precum şi filosofie românească. În prezent, ţine un curs masteral de istoria filosofiei greceşti şi romane. Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu este Profesor Emerit, conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie şi membru al Academiei Române.

În anul 1995, prof. dr. Gheorghe Vlăduțescu a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, fiind promovat ca membru titular al acstui înalt for cultural și cademic român în anul 1999. A deținut funcția de vicepreședinte al Academiei Române între anii 2002-2006. Este membru în „Asociația internațională pentru apărarea libertății religioase” de pe lângă Consiliul European și UNESCO.

Acad. prof. dr. Gheorghe Vlăduțescu este membru fondator al “Centrului de Studii asupra Imaginarului și Raționalității” din Craiova, precum și membru al Societății de Studii Clasice din București. În anul 2000, a fost ales ca membru al Académie des Sciences, des Arts et des Lettres din Paris (Franța).

În anul 2002, acad. Gheorghe Vlăduțescu a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de cavaler.

10 alte produse din aceeași categorie

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: